luni, 30 octombrie 2017

TIPURILE DE CASTRARE UMANĂ (1)

Ca în orice alt domeniu, există mai multe maniere de a aprecia tipurile de castrare umană practicată în trecut și azi. Astfel, există castrări împărțite în funcție de modul de operare, de complexitate, de consimțămînt, de amplitudine... Se pot împărți și în funcție de scop, de durată de refacere, de tendință de efeminare, de vîrstă, etc...
  Nu am pretenția de a oferi o listă exhaustivă cu chiar toate tipurile de castrare . vor exista poate studii mult mai extinse și obiective pe această temă. Mă voi mulțumi doar să prezint principalele tipuri de castrare care au cît de cît legătură cu sadomasochismul.

Astfel, ÎN FUNCȚIE DE INTENȚIONALITATE castrarea se poate împărți în patru grupe:
1-CASTRAREA NECESARĂ
2-CASTRAREA FORȚATĂ
3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ
4-CASTRAREA LA CERERE

 1- CASTRAREA NECESARĂ -Se realizează mai ales cu acordul celui castrat, datorită unor situații de ordin medical (cancer la testicule, rănire ireversibilă, infecții periculoase, etc.) , și se realizează aproape exclusiv de către chirurgi autorizați, în clinici. Se poate realiza și fără acordul celui castrat, în caz de urgență medicală și cînd acesta este în stare de șoc, catalepsie, sau se află sub influența alcoolului, drogurilor sau somniferelor. Nu se practică în BDSM, deși ar putea exista și astfel de cazuri, mai ales la sclavii-servitori ai Dominatorilor profesioniști.

 2-CASTRAREA FORȚATĂ -Se realizează fără acordul celui castrat, și de obicei prin metode dureroase, umilitoare, dar se poate executa și pe cale chirurgicală. Este tipul cel mai des întîlnit de castrare și este aproape întotdeauna ilegală, cu excepția cazului cînd este o măsură impusă de legi în vigoare și pe baza unei sentințe penale, cînd se realizează doar chirurgical sau chimic. În BDSM acest tip de castrare este cu desăvîrșire interzis.

 3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ -Cel mai întîlnit tip de castrare în BDSM, chiar dacă este și acesta considerat o ilegalitate. Cel care urmează să fie castrat acceptă acest lucru, asumîndu-și efectele pe care această mutilare le-ar putea avea asupra fizicului și psihicului său. Este de asemenea întîlnită la eunucii care doresc să se angajeze la paza unui harem, la sclavii care doresc să rămînă în serviciul permanent al Dominatoarelor, etc..Se poate realiza printr-o multitudine de procedee, de la cele chirurgicale și pînă la metode fanteziste (v).

 4-CASTRAREA LA CERERE -Cea mai uzuală formă de castrare umană întîlnită în lumea modernă. Se realizează întotdeauna strict consensual, la cererea expresă a celui ce urmează să fie castrat, și de obicei se face fie de către chirurgi (unde legea permite), fie de către castratori profesioniști (dar și amatori) neautorizați. Se întîlnește de obicei la bărbații trecuți de 50 de ani, care doresc să fie eliberați de impulsiunile sexuale ce îi deranjează mai ales în muncă (cercetători, artiști, artizani, scriitori, etc.), sau la inși care au impulsuri sexuale morbide și vor să scape de acestea (pedofili, zoofili, sadici, homosexuali, violatori, necrofili, scatofili, etc.). Se mai poate realiza și la cererea unor bărbați ce doresc să scape de avansurile unor femei, care doresc să se păstreze caști după moartea soției, care doresc să se angajeze ca eunuci la un gineceu, sau vor să fie admiși într-o anumită sectă, etc... Este rar întîlnită în BDSM, căci asemenea inși doresc să fie de obicei castrați păstrîndu-li-se demnitatea.


  În funcție de vîrsta la care are loc castrarea, putem deosebi următoarele cinci tipologii:
1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE
2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ
3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE
4-CASTRAREA LA MATURITATE
5-CASTRAREA LA SENECTUTE

 1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE: se realizează pe copiii de 1-12 ani, de obicei din motive medicale, și foarte rar din motive rasiale, eugenice sau religioase. Copiii de sex masculin ai unui trib învins pot fi emasculați pentru a nu se mai putea reproduce, a se distruge rasa respectivă și a deveni sclavi docili ai tribului învingător. Ori băieții tarați sînt castrați de mici pentru a nu se mai putea reproduce și a transmite tarele mai departe. Ori: părinții de o anumită religie (de ex SCAPEȚII) castrează copiii pentru ca aceștia să rămînă puri pînă la moarte și să devină îngeri, etc.
  În general se realizează neconsensual, căci copiii sînt considerați persoane fără discernămînt, și proprietatea părinților lor, care pot hotărî în locul lor. Totuși, în lumea modernă castrarea copiilor este interzisă cu desăvîrșire și pedepsită foarte aspru, cu excepția celei realizată chirurgical, din motive de urgență medicală. În BDSM castrarea copiilor și a minorilor în general este cu desăvîrșire interzisă. Emascularea copiilor prin metode BDSM (cu viol, tortură, umilire, perversiuni sexuale, etc..) este considerată crimă, și pedepsită cu pedepse ce pot merge pînă la închisoarea pe viață, sau chiar și cu moartea.
  Efectele castrării în copilărie sînt în general o efeminare pronunțată,cu lipsa caracterelor sexuale masculine adiacente (voce groasă, pilozitate facială, fesieră și toracică, etc.) tendință spre homosexualitate, tendință spre obezitate, scăderea imunității la boli, etc.

2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ. Rar întîlnită în lumea modernă, înseamnă înlăturarea organelor sexuale la adolescenții care au deja primele impulsiuni sexuale și caractere sexuale încă nedezvoltate complet (12-15 ani). În afara cazurilor prezentate mai înainte apar și castrări impuse de cariera muzicală (pentru păstrarea vocii adolescentine) precum și castrarea pentru a deveni eunuci sau servitori ai unor potentați în anumite țări musulmane, ori pentru a fi acceptați în anumite bordeluri pentru transsexuali. Se practică prin Orientul musulman, India, Africa, Thailanda, etc..
  Castrarea adolescențiloe produce eunuci frumoși, foarte efeminați, cu tendințe homosexuale certe, docili , -foarte căutați. Sînt de obicei castrați consensual, cu acordul familiei, căci sînt o sursă foarte sigură de bani frumoși.
  Castrarea la această vîrstă este totuși interzisă și pedepsită foarte aspru, iar castrarea prin metode BDSM este considerată delict foarte grav, ca și în cazul copiilor inactivi sexual.

 3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE. Tinerețea este o vîrstă ce include o bună parte din adolescență și o parte din maturitate. În general începe pe la 15-16 ani și durează cam pînă la 25 de ani sau chiar și mai tîrziu. Se deosebește de adolescență prin instalarea definitivă a caracterelor sexuale masculine distinctive (păr pe corp, păr facial, voce îngroșată, libidou permanent, activitate sexuală susținută, etc..), și se deosebește totuși de maturitate prin faptul că trupul și psihicul tînărului nu sînt încă pe deplin formate. Încă mai crește în înălțime, în parametrii corporali, vocea încă nu este complet formată, nu-și poate stăpîni bine impulsiunile, etc.
  Este perioada în care tinerii sînt în căutarea și definirea identității lor sexuale, cînd descoperă ce vor de fapt (heterosexualitate, homosexualitate, onanism, transsexualitate, zoofilie, uromanie, fetișism, etc...). În această perioadă apar și fantasmele castrării, deși sînt încă nebuloase. Acum încep să se manifeste cu precizie tendințele BDSM la cei înclinați spre aceasta. Castrarea la această vîrstă poate duce la efeminare sau nu, în funcție de gradul de dezvoltare corporală a celui castrat.
  Se întîlnește destul de des, mai ales cu scop punitiv sau rasial-demonstrativ, căci tinerii sînt considerați cei mai periculoși exponenți ai unei rase sau etnii dușmane.
  Castrarea tinerilor minori se pedepsește foarte aspru , mai ales cea prin metode BDSM . Chiar și castrarea tinerilor peste 18 ani nu este recomandată Stăpînelor, oricît le-ar plăcea să dețină asemenea sclavi, căci de obicei aceștia sînt imaturi psihic și pot regreta mai tîrziu actul, plîngîndu-se în justiție, ei, sau părinții ori tutorii lor, dar se pot și sinucide pe fondul unor depresii post-castrare.

4-CASTRAREA LA MATURITATE. Este vîrsta la care se poate practica BDSM fără opreliști, și se poate practica chiar și castrarea, cu cele mai puține riscuri. Bărbatul care urmează să fie castrat și-a stabilit definitiv identitatea sexuală, are discernămîntul complet, e complet dezvoltat din punct de vedere fizic, și răspunde integral pentru actele și acțiunile sale.
  Cei mai mulți bărbați castrați existenți în Europa și America au fost emasculați la vîrsta maturității. Fie au fost castrați punitiv sau rasial-demonstrativ, fie eugenic, medical sau la cerere.
  În urma castrării la vîrstă matură caracterele masculine nu se mai pierd, ci doar se estompează. Cel castrat rămîne de obicei cu aspect viril, vocea nu i se mai schimbă, pilozitatea facială și corporală rămîn intacte, etc.. Sclavii castrați la această vîrstă dau cei mai buni servitori-eunuci, cei mai docili, devotați, mai discreți și mai rezistenți dintre toți.

  Castrarea bărbaților maturi, făcută consensual, în anumite condiții, prezintă cel mai mic risc penal pentru Stăpînele care i-au castrat. Riscul există, bineînțeles, căci castrarea fără motive de urgență medicală este interzisă în toată Europa și în majoritatea statelor lumii, chiar și cînd este executată strict consensual, conform protocoalelor BDSM, dar pentru vîrsta matură legea este mult mai permisivă și indulgentă. Niciun judecător nu va insista prea mult asupra castrării unui bărbat matur care a fost castrat consensual, și mai și susține că s-a autocastrat sau a fost castrat în afara țării, iar actuala sa Stăpînă, care l-a angajat... din milă,  nu va mai fi urmărită penal ! ;)

 5-CASTRAREA LA SENECTUTE. O formă destul de rară de castrare. În general bărbații bătrîni sînt și impotenți, iar ouăle și cocoșul le atîrnă jalnic, ca niște biete decorațiuni penibile, ce amintesc doar de bărbatul viril care a fost odată. Castrarea bătrînilor este de obicei inutilă, chiar și în BDSM. Poate doar cel mult să stîrnească durere fizică, nu și umilință.
  La senectute sînt frecvente mai degrabă castrările medicale, din cauza unor boli testiculare. Impulsiunile sexuale sînt mult diminuate, (cînd nu sînt inexistente), deci castrarea în general nici nu și-ar mai avea rostul. Asupra fizicului bătrînului castrarea nu mai are practic niciun efect, iar o Stăpînă nu l-ar mai putea castra pe un moș decît cu scopul e a obține vreun trofeu bun de pus la formol, și eventual vîndut unor amatori de rarități șocante ! Doar vreo Stăpînă sadică amatoare sau începătoare s-ar mai putea lăuda cu un astfel de trofeu!

CASTRAREA UMANĂ ÎN ZIUA DE AZI

Deși practic în toate țările din lumea modernă legile interzic cu desăvîrșire castrarea, aceasta încă se mai practică, dar cvasiilegal, fie că e vorba de castrare forțată sau liber consimțită. Nu se cunoaște cu siguranță numărul bărbaților castrați din lume, tot așa cum nu putem cunoaște numărul bărbaților impotenți, de exemplu, căci nimeni n-are chef să se laude în gura mare că a fost castrat. Dar după datele (prea inconsistente) oferite de saiturile dedicate eunucilor și BDSM-ului, putem evalua că în Europa (mai ales în Vest) există la ora actuală cam un bărbat castrat la o sută de mii de locuitori, deci cam întree trei și cinci mii de bărbați castrați în toată Europa. Asta însă nu înseamnă că aici includem doar pe cei castrați prin metode BDSM, ci majoritatea absolută au fost castrați din motive medicale, accidentale, sau la cerere. Castrații BDSM-ului sînt foarte puțini, căci chiar și în țările în care BDSM-ul este definit din punct de vedere legal și permis prin lege, nici acolo nu este permisă castrarea sau emascularea BDSM, chiar și consensuală. Așa că, deși e opractică realizată uneori în anumite donjoane din Occident, numărul sclavilor castrați efectiv de Stăpînele lor nu cred să depășească o sută- două sute de persoane. Acest număr foarte mic este și rezultatul faptului că sînt castrați în general doar sclavii ce urmează să intre definitiv în serviciul Stăpînelor respective, iar acestea de obicei nu își permit să întrețină mai mult de un singur servitor castrat. Iar cum Dominatoare profesioniste sînt foarte puține (cam una la 50.000 și pînă la 500.000 de locuitori, în funcție de țară), iar cele dispuse să castreze vreun sclav sînt mult mai puține, cred că aprecierea făcută de mine vizavi de numărul de sclavi castrați prim metode BDSM, de cca 100-200 de sclavi castrați, este corectă.
  Deci, numărul castrărilor prin metode BDSM rămîne foarte mic, dar așa și trebuie să rămînă. Fenomenul nu trebuie să atragă atenția autorităților sau a opiniei publice profane, căci ar fi foarte rău văzut, și ar arunca o lumină foarte defavorabilă asupra BDSM-ului în general, care numai de campanii propagandistice împotriva lui nu are nevoie!

sâmbătă, 28 octombrie 2017

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VII) -Sclavii sexuali masochiști

SCLAVII MASOCHIȘTI

Spre deosebire de Stăpînele lor, sclavii masochiști au un alt mod de gîndire și de apreciere a valorii lor proprii. Dacă Dominatoarele se consideră bărbați duri întemnițați în trupuri de femei, ei, sclavii masochiști se consideră femei inferioare născute cu trupuri de bărbat, și simt nevoia să-și bată joc de aceste trupuri, obligîndu-le să se comporte ca niște trupuri de femeie inferioară, dar utilizîndu-le contra naturii, lăsîndu-se posedați de femei, dar și de bărbați, acceptînd să li se anuleze virilitatea, potența, condiția lor de bărbați și de parteneri de sex, căci ei numai din suferință pot obține plăcere. Cu cît mai mare este suferința, înjosirea, decăderea, șocul îndurat, cu atît mai mare va fi plăcerea pe care o vor resimți ei mai apoi, după ce se termină ședințele de umilire și tortură. Dorința lor de înjosire personală este atît de mare încît sînt dispuși chiar să încerce și cele mai extravagante, dureroase sau periculoase tehnici, mergînd pînă la expunere rușinoasă în public, electrocutare, rănire sau chiar și mutilare. Sadomasochismul nu ar putea exista fără acești sclavi sexuali atît de devotați, căci Stăpînii de ambele sexe nu și-ar putea exercita talentele de chinuitori profesioniști decît pe persoane neinițiate, fără acceptul acestora, iar acest lucru ar face din ei niște criminali periculoși.

  Masochiștii sînt singurii sclavi sexuali care sînt dispuși să renunțe de-a binelea la virilitatea lor, acceptînd să se lase castrați sau emasculați. Fac acest lucru dacă Stăpîna lor -sau chiar Stăpînul lor- le impun această condiție pentru a-i accepta ca servitori pe viață, căci în general doar așa pot rămîne în serviciul acestora, și pot să îmbine utilul cu plăcutul, avînd posibilitatea să practice tehnicile preferate dar să aibă și o existență asigurată lîngă Stăpînii preferați și venerați. Căci altfel, avîndu-se în vedere materialismul pronunțat al Dominatorilor profesioniști (singurii capabili să ofere acestor sclavi plăceri cu ajutorul tehnicilor dure și periculoase) acești sclavi ar trebui să dispună de fonduri substanțiale pentru a-și putea satisface nevoia de suferință sexuală, atît de dorită și gustată. Și foarte mulți dintre ei nu reușesc să dețină fonduri suficiente, iar suferința obținută din conștientizarea faptului că au fost decăzuți din rangul de bărbați îi face să accepte să renunțe la masculinitate în schimbul unei servituți pe viață, dar în condiții BDSM.
  În plus, odată cu castrarea, sclavul poate avea noi experiențe sexuale specifice, și poate juca roluri noi. Dacă este emasculat total, de exemplu, poate fi cu ușurință travestit în fată, mai ales dacă are și aspect mai feminin. Sau poate fi penetrat în uretera lărgită cu diverse obiecte. Sau dacă este doar castrat testicular, poate deveni partener de jocuri sexuale ale lesbienelor, de care puțini bărbați pot avea parte. Etc... În plus, sclavii castrați devin cei mai de încredere servitori ai Stăpînelor lor, singurii în care acestea pot avea încredere absolută și în mîinile cărora ele își pot încredința viața și averea lor.

PORTRETUL-TIP AL SCLAVULUI SERVITOR BDSM CASTRAT

Oricît ar părea de curios, nu orice sclav care dorește și solicită să fie castrat sau emasculat va fi cu necesitate și acceptat. De asemenea, dat fiind faptul că castrarea este o operație de mutilare pedepsită de lege (ca să nu mai vorbim de castrarea BDSM, care e și periculoasă și degradantă) ea nu se poate realiza oricum, ci numai după un anumit protocol foarte strict, care să înlăture eventualele responsabilități penale și neplăceri sociale.
  Astfel, uzanțele nescrise cer ca bărbatul care dorește și acceptă să fie castrat să fie sănătos din punct de vedere fizic și psihic, să aibă cel puțin 35 de ani, să conștientizeze toate riscurile pe care le presupune o astfel de operație asupra persoanei sale, să își dea acordul verbal și scris pentru aceasta, și să fie acceptat ca servitor pe viață pe bază de contract după operație.
 Nu trebuie să fie castrați efectiv tinerii sub 35 de ani, care nu și-au trăit încă sexualitatea, decît dacă au fost în serviciul Stăpînelor respective cel puțin cinci ani și își exprimă dorința de a fi castrați expres. Nu sînt castrați, de asemenea cei cu probleme psihice evidente, sau cu tare fizice grave, căci legea nu le recunoaște discernămîntul și castrarea lor va fi văzută ca o mutilare impusă. Sclavul ce urmează să fie castrat trebuie să fie pe deplin conștient de riscurile pe care le presupune operația, și trebuiesc duse lungi discuții cu el, în care să i se explice clar ce va pierde și cît de dureroasă și umilitoare va fi operația, executată prin metode BDSM. De asemenea, e bine ca în prealabil să ia parte la niște ședințe speciale la care să se simuleze castrarea, pentru a vedea dacă va rezista fizic și psihic, ba chiar și să fie pseudocastrat pentru o vreme (elastrator, mai ales), pentru a-și putea da seama despre modul în care se va simți după operație. Și mai ales nu trebuie să fie castrat dacă nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei castratoare, căci dacă s-ar afla că a fost castrat poliția s-ar autosesiza din oficiu, deci viața lui socială trebuie să se sfîrșească în casa Stăpînei
 lui.
  Altfel, bărbați cu fantasma castrării sînt destul de mulți, însă puțini ajung să își satisfacă această fantezie, și foarte puțini sînt dispuși să se lase castrați prin metode BDSM.

Iată deci ce anume îi deosebește pe cei doi actori BDSM care sînt Stăpînele castratoare și sclavii masochiști ce doresc să fie castrați. Și, atîta vreme cît va exista sadomasochismul și BDSM-ul, asemenea sclavi-servitori castrați vor exista și ei, în ciuda lipsei de receptivitate a legilor și normelor sociale nescrise.

marți, 24 octombrie 2017

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VI) -Cele patru faze de excitație

  Cele patru faze de excitație resimțite de o Stăpînă castratoare atunci cînd castrează sau emasculează un sclav sînt următoarele:
1-Planificarea operațiunii
2-Executarea acesteia propriu-zisă
3-Aftercare după operație
4-Rememorarea operațiunii și contemplarea trofeului

1- PLANIFICAREA CASTRĂRII. Deși nu s-ar crede, este o fază extrem de excitantă pentru Stăpîna care se hotărăște să-și facă rost de un servitor bun de emasculat. În această fază ea trebuie să descopere un amator de sclavie perpetuă dispus să se lase castrat de-a binelea pentru a putea rămîne în serviciul ei, trebuie să ducă muncă de convingere pentru a obține acordul scris al acestuia, se documentează asupra operației în sine, pregătește locul operației și instrumentarul ce urmează a fi utilizat, stabilește poziția în care va fi imobilizat sclavul, își torturează suplimentar viitorul servitor, jucîndu-se de-a castrarea fără însă să treacă la acte, dar torturîndu-l astfel psihic, etc...
  Trebuie precizat că întotdeauna Stăpîna își va castra singură sclavul, prin metode primitive ce amintesc de vechile torturi din era sclavagistă, fără nicio anestezie (pentru ca sclavul să sufere cît mai mult), și de obicei în cadrul unui ritual ce amintește de ritualurile inițiatice ale sectelor ezoterice.
  Aceste preparative, discuții de lămurire și convingere a sclavului, căutare a lui, obținere de instrumentar și informații medicale, pregătire a locului torturii, obținere de acord scris, tortura psihică suplimentară prin amînarea actului, vizualizare mentală a actului propriu/zis, etc.- sînt extraordinar de excitante pentru Domina respectivă și îi vor produce o stare de excitare permanentă, ce va fi depășită doar de actul emasculării propriu-zise. Jocul poate dura săptămîni întregi, sau chiar și luni, și este o fază delicioasă pentru orice Dominatoare.

  2-EMASCULAREA PROPRIU-ZISĂ

  Actul suprem, cel mai excitant, mai teribil și din nefericire și cel mai scurt al transformării sclavului din bărbat în eunuc. Fază ce trebuie pregătită cu minuție și profesionalism pînă la cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie apoteotic. O simplă imobilizare și o tăiere brutală ar fi prea penibile: sclavi dispuși să renunțe la virilitatea lor sînt extrem e puțini, și spectacolul trebuie să rămînă pe vecie memorabil atît pentru Stăpînă, cît și pentru sclav.
  După cîteva săptămîni sau luni, timp în care se va stabili pînă în cel mai mic detaliu ce urmează a fi făcut, și cînd, la fiecare ședință de tortură, vor fi create de fiecare dată condițiile și ambianța specifică unei operații de castrare ( sclavul fiind imobilizat ca pentru castrare, dezinfectarea organelor genitale raderea sau epilarea părului, prezența ustensilelor chirurgicale pe masa alăturată, muzică rituală în surdină, chestionarea sclavului despre cum crede că se va simți după ce va fi castrat, etc..), deci după multă tortură psihică atît de delicioasă -începe marele act.
  Stăpîna -eventual asistată de altă stăpînă sau sclav/ă asistent/ă, trece la efectuarea ritualului magic ce va schimba definitiv soarta sclavului aflat în mîinile ei . Castrarea propriu-zisă are loc -după cum am precizat mai înainte- fără anestezie, în poziție penibilă și de obicei pe un fundal sonor adecvat, după înfăptuirea unui ritual magic de ofrandă a bărbăției sclavului pentru o zeiță a Dominației.
  După ce sclavul este iarași imobilizat în poziția aleasă de Stăpînă pentru operație, acesta este informat ca de această dată nu va mai fi prefăcătorie, ci se va trece la fapte. În funcție de tipul de castrare operat, organele genitale și zona înconjurătoare sînt dezinfectate, iar operația are loc după cum am mai spus, prin metode primitive, însă totuși sigure. Testiculele sînt fie extirpate în felul în care sînt extirpate testiculele unui porc, fie retezate cu tot cu scrot (de regulă). Iar dacă se optează pentru varianta emasculării totale, la baza sexului se face un garou de sfoară și apoi tot sexul este retezat de la bază, de obicei cu un cuțit obișnuit, dar bine sterilizat.Unele Stăpîne au obiceiul să lingă locul castrării, pentru a se delecta cu sîngele scurs. Altele ling lacrimile de durere neprefăcută ce se scurg pe obrajii sclavului, căci asemenea lacrimi au un gust foarte bun. Dar sînt și Stăpîne castratoare ce au obiceiul de a suge penisul sclavului ce urmează să fie castrat, pentru a se delecta cu ultima lui spermă...
  Cauterizarea rănii se face tot prin metode veterinare, folosind pulberi sau loțiuni utilizate de veterinari pentru cauterizarea rănilor la vitele mari. Sclavul trebuie să fie în permanență conștient de inferioritatea sa și să nu pretindă drepturi umane, căci nici mai apoi, în serviciul Stăpînei, nu le va primi. Mai apoi sclavul este culcat într-un pat special pregătit și lasat să se odihnească și să-și revină în simțiri, căci de obicei leșină, mai ales în cazul emasculărilor totale. De asemenea ,Stăpîna sau vreun alt slujitor al acesteia va trebui să îl supravegheze permanent, pentru a interveni în caz de complicații, căci riscul de septicemie sau accidentare cauzată de slăbiciune este foarte ridicat.
  De asemenea, trofeul dobîndit cu acest prilej trebuie preparat pentru a fi conservat, căci mai tîrziu va constitui un motiv de mîndrie pentru Stăpînă și o dovadă a puterii ei. Borcanul cu formol trebuie pregătit din timp, și se va verifica etanșeitatea lui.
  La fel, camera destinată sclavului trebuie să fie pusă la punct pentru a-și primi noul locatar. Ea trebuie să conțină, în afara mobilierului obișnuit, și niște dispozitive de tortură, pe care să poată fi torturat sclavul atunci cînd este pedepsit. Nimic nu trebuie trecut cu vederea!
  Această fază este cea și cea mai excitantă pentru Stăpînă dintre toate, căci implică cea mai mare doză de adrenalină dintre toate. Se pot uita multe ședințe, multe chipuri și multe evenimente, dar ziua în care ți-ai castrat efectiv sclavul nu ai cum să o uiți!

3-AFTERCARE DUPĂ OPERAȚIE.

  Una dintre cele mai lungi și mai excitante faze ale castrării unui sclav. În această fază sclavul castrat trebuie îngrijit, supravegheat și observat în permanență. De data aceasta sclavul este tratat mai omenește, nu mai este abuzat, repezit, invectivat,etc.. Trebuie să-și revină cît mai repede și mai complet, deci are nevoie de calm și iniște sufletească, iar Stăpîna îl privește ca pe un copil nou-născut, ce trebuie ocrotit, supravegheat și învățat. Unele Stapîne castratoare , la începutul acestei perioade de convalescență își hrănesc sclavul castrat cu biberonul, ca pe un bebeluș nou intrat în viață.
   Este singura dată în toată viața lui de sclav, cînd noul servitor poate avea pretenții, mofturi, cerințe neobișnuite, căci Stăpîna îl va trata cu indulgență pînă la restabilirea sa totală. Sclavul este bine hrănit,bine îngrijit, lăsat să se odihnească în liniște iar Stăpîna sa este în această perioadă o veritabilă infirmieră. Excitația oferită atît de îngrijirea sclavului, cît și de observarea transformării sclavului în eunuc, precum și modificările corporale survenite în urma operației de castrare este extrem de delicioasă. Sclavul castrat trebuie supravegheat pentru a nu se infecta sau răni suplimentar, pentru a nu se sinucide pe fondul vreunei depresii (pericol foarte probabil), pentru a nu fugi și a fi eventual descoperit în halul în care se află, pentru a fi sigură că își va învăța îndatoririle de servitor, etc... De asemenea, fazele cicatrizării rănii și transformările sexuale survenite după operație pot fi extrem de excitante pentru Stăpînă.
  La finalul perioadei de convalescență, după ce sclavul a fost învățat tot ce are de făcut în calitate de servitor permanent al Stăpînei sale, el va semna un contract de servitute, prin care se declară de acord să devină servitor pe viață a Dominei, și își intră în pîine.

4-REMEMORAREA OPERAȚIUNII ȘI CONTEMPLAREA TROFEULUI

Mult timp după ce sclavul a intrat definitiv în serviciu, Stăpîna poate să își reamintească scenele castrării propriu-zise ,și să se excite rememorînd acele scene. Vanitatea ei ajunge la culme mai ales cînd contemplă trofeul obținut cu acel prilej, sau cînd îl prezintă altor Dominatoare sau chiar și altor sclavi. Borcanul cu resturi sexuale poate constitui un argument în plus pentru ca sclavii torturați în fața sa să fie îngroziți de-a binelea și să execute orbește orice ordin, ca și prezentarea sclavului castrat în cadrul acelor ședințe.
  Servitorul ei de fapt nici nu mai este un sclav sexual, ci doar un om de încredere absolută și un asistent la ședințele de tortură a altor sclavi, însă și cel care se va afla permanent în preajma Stăpînei, umbra ei preaplecată. Chinul îndurat de acesta datorită disprețului permanent cu care îl tratează Stăpîna este pentru el foarte plăcut, iar prezernța permanentă a Stăpînei lîngă el este un balsam care îl face să nu își dorească o altă soartă. Iar puținele ședințe de tortură de care va mai avea parte îl vor umple de fericire.
  Iar ea, Doamna care a schimbat destinul său de sclav, va retrăi multă vreme excitația neobișnuită ori de cîte ori va contempla schimbările survenite la sclav și își va aduce aminte de experiența ce a ridicat-o asupra altor femei și Dominatoare.

 Iată deci de ce există Stăpîne care riscă să ajungă la închisoare, permițîndu-și să comită un delict grav, pedepsit de toate Codurile Penale ale țărilor civilizate, și de ce există pe lume mulți bărbați castrați sau chiar emasculați total prin metode BDSM. Și iată și motivul pentru care Stăpînele respective ajung să își castreze sclavii ce urmează să le devină servitori.

luni, 23 octombrie 2017

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (V) -Castrarea în BDSM

DE CE SE PRACTICĂ CASTRAREA ÎN BDSM ?

  După cum se știe,afirmarea puterii în BDSM și mai ales în sadomasochism este o formă de dominare specifică, psihică și fizică, asupra sexualității altor persoane, care doresc să fie astfel dominate și să li se sublinieze caracterul de inferiori în raport cu dominanții. Acest lucru se realizează mai ales prin decăderea persoanelor dominate de la rangul de oameni și parteneri sexuali, la acela de animale inferioare și cîrpe biologice bune doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice ale Stăpînilor. Metodele ce pot fi utilizate în acest scop sînt multiple, torturile și metodele de umilire fiind diverse, de la biciuire, imobilizare în poziții indecente, ardere cu fierul roșu, viol, sodomie sau urinare în gură, și pînă la sexul forțat cu animale, obligarea de a consuma fecale sau vomă, feminizare, lipsirea de simțuri sau electrocutarea. O atenție specială se acordă torturării organelor sexuale sau /și zonelor erogene (penis, testicule, vulvă, vagin, gură, limbă, clitoris, anus, colon, fese, sîni, etc.). Iar castrarea este una dintre formele supreme de umilire prin care cineva își poate afirma superioritatea sexuală și psihică asupra altcuiva, mai ales atunci cînd aceasta este realizată prim metode primitive și dureroase, ca și cînd ar fi executată pe niște animale vrednice de dispreț.

  Iar ca să putem înțelege de ce se practică castrarea sclavilor masculi de către femeile dominatoare trebuie să facem o analiză aprofundată asupra acestor două categorii de actori BDSM principali atît de deosebiți care sînt Dominatoarele și sclavii sexuali.

DOMINATOARELE BDSM

Mulți se întreabă cum este posibil ca niște femei -care prin definiție ar trebui să fie niște ființe fragile, iubitoare de frumos, gingașe, înclinate spre reverie și fără prea multă forță fizică- să devină atît de crude și perverse încît să ajungă să dorească să maltrateze, să umilească și să tortureze alte persoane, mai ales bărbați. Ca să putem înțelege mai bine acest lucru, este nevoie să intrăm un pic în psihologia femeilor dominante.

  Deși Stăpînele sînt persoane de sex feminin, avînd de obicei toate atributele uzuale ale feminității, și fiind de multe ori chiar femei gingașe și foarte frumoase, doar în aparență sînt ...femei. Chiar și cele mai fragile și mai slăbuțe Dominatoare sînt de fapt niște bărbați foarte duri care s-au trezit, printr-o ironie a sorții, în trupuri de femei, trupuri pe care le urăsc din răsputeri. Ele se consideră de fapt bărbați, și de aceea adoptă o atitudine masculină, îmbrăcîndu-se, vorbind și comportîndu-se cît mai masculin, deși știu să se folosească foarte bine și de farmecele feminine cu care le-a înzestrat natura pentru a-și atinge scopurile, financiare mai ales.
  Comportamentul lor sexual este însă total deosebit de cel al altor femei, dar și de cel al majorității bărbaților. Nu numai că vor să-și domine total partenerii de sex, dar pentru că își urăsc foarte tare trupurile de femei se răzbună pe soartă decăzîndu-i pe alți bărbați de la rangul de masculi virili la acela de femele inferioare și cîrpe biologice bune doar să le satisfacă necesitățile fiziologice. Pentru a-i transforma astfel, ele își violează anal partenerii masculini, îi imobilizează în poziții indecente și penibile, îi forțează să înghită flegmă, spermă, urină sau sînge menstrual, ori chiar fecale sau vomă, îi ard cu fierul încins sau cu țigara, îi sufocă cu pungi de plastic, îi lovesc cu biciul, cravașa, nuiaua sau bastonul, cu pumnii sau picioarele, îi îmbracă în femeie, îi obligă să se lase posedați sexual de alți bărbați sau chiar de animale, să se masturbeze în fața lor sau a altor femei, etc... Și mai ales, le place să tortureze organele genitale ale bărbaților (pe care ele nu le pot avea), lovindu-le înțepîndu-le, sugrumîndu-le, arzîndu-le, rănindu-le și uneori mergînd chiar și pînă la castrare.

  Însă de ce practică ele totuși așa ceva, în loc să practice sexul normal pentru o femeie? Ce simt ele deosebit față de alte femei practicînd cele prezentate mai sus, ce anume le excită în aceste practici, și de ce ?
  După cum am mai precizat, Dominatoarele sînt -în interiorul lor- niște bărbați foarte duri prizonieri în trupuri de femei. De aceea, actul sexual normal pentru trupurile lor feminine nu le crează nici un fel de plăcere, ci dimpotrivă: jenă și dezgust. Cînd fac sex cu un bărbat ce le posedă vaginal,

anal sau oral, se simt cam la fel cum s-ar simți niște bărbați heterosexuali convinși dacă ar fi forțați să facă sex în bătaie de joc cu alți bărbați. Dimpotrivă, cînd Dominatoarele posedă anal un bărbat sau chiar mai mulți, cînd le ascultă gîfîitul întretăiat în vreme ce ele pompează violent în anusul lor, cînd le simt în pumn testiculele zbătîndu-se neputincioase și penisul transformat într-un apendice inutil, cînd urinează cu dispreț în gura lor căscată ca un closet viu, cînd li se linge sîngele menstrual sau anusul murdar... -atunci ele se simt superioare oricărui bărbat de pe planetă, se simt ca niște zei superiori ce-și bat joc de neputința și de inferioritatea omului creat de ei.  Atunci sînt cuprinse de o stare de excitareasemănătoare celeia obținute în urma consumului de alcool foarte tare sau unui drog puternic, simt că plutesc printre zei și că reprezintă Voința Supremă ce zdrobește voințele mărunte ale muritorilor. Iar castrarea este una dintre formele supreme prin care o Dominatoare se poate simți superioară oricărui Masculin, e o formă de dominare supremă.

O EXALTARE NEOBIȘNUITĂ

  Contrar a ce s-ar crede, motivul pentru care Dominatoarele doresc să castreze un bărbat nu ține doar de excitația resimțită în momentul actului de emasculare propriu-zisă. Dacă Dominele s-ar excita doar cînd îndepărtează niște ouă sau o pulă întreagă, le-ar trebui cel puțin cîte un bărbat de castrat pe săptămînă, și ar nimeri sigur la închisoare sau la ospiciu pe cel puțin zece ani!  Nicio Stăpînă nu poate întreține o întreagă armată de servitori castrați, iar preferințele ei s-ar afla foarte repede, și cum castrarea este interzisă cu desăvîrșire în toată lumea civilizată (chiar și cea efectuată de medici, cu excepția cazurilor de urgență medicală) poliția ar intra repede pe fir, și chiar dacă emasculările ar fi strict consensuale, lucrurile ar sfîrși foarte prost, cu Stăpîna la închisoare iar sclavii castrați la ospiciu. Castrarea rămîne o operație executată extrem de rar, pregătită cu minuție, prin care Stăpîna își asigură servitori absolut fideli, în general nu mai mulți de doi-trei în întreaga sa carieră.
  Bineînțeles că ea ar putea să țină și servitori-bărbați, însă se înțelege că și actul castrării îi provoacă o stare de excitație deosebită, o experiență unică, de care va fi mîndră toată viața, ceva în sensul excitației pe care o simte un bătrîn luptător care își aduce aminte de momentul în care a distrus o cazemată cu o grenadă schimbînd cursul unei bătălii, a aruncat în aer un pod bine păzit sau a capturat un general inamic prestigios.
  De aceea, actul castrării în sine nu este singurul moment de excitație extremă pe care îl resimte Dominatoarea care înfăptuiește acest act. Putem chiar vorbi despre patru faze distincte de exaltare pentru care Stăpînele riscă să fie ostracizate și pedepsite drastic dacă s-ar afla că au castrat vreun bărbat. Aceste faze vor fi prezentate în articolul următor.

duminică, 22 octombrie 2017

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (IV) -Epoca modernă și contemporană

Odată cu dispariția marilor imperii sclavagiste dispare și castrarea ca instituție. Se mai practică încă, ca metodă punitivă și de afirmare a superiorității etno-rasiale în marile imperii moderne în declin, cum ar fi cel Otoman sau cel chinez, dar fără forța de altădată. Turcii castrează armenii în sîngerosul lor genocid, chinezii practică uneori emascularea totală, iar mai aproape de noi, naziștii practică castrarea celor tarați.
  Apar însă și secte care practică castrarea consimțită, de exemplu secta scapeților, prezenți și la noi în țară, în care băieții sînt castrați de mici pentru a nu putea păcătui și a fi siguri că vor ajunge îngeri, după moarte. Dar și în alte colțuri ale lumii există temple deservite de călugări castrați, în India, Malaezia, Tibet, etc...
  Începe lupta de emancipare a femeii, care va dura pînă în zilele noastre, luptă care în final a dus la apariția castei Dominatorilor BDSM.
  Legislația statelor moderne interzice pedepsirea cu mutilarea de orice fel, însă asemenea pedepse se mai practică, în unele țări, dar fără a mai fi arbitrare. Însă, deși violul, tortura, castrarea, umilirea, sînt pedepsite de toate codurile penale moderne,  numărul bărbaților cu fantasma sexuală a castrării este -paradoxal- în creștere. Apare BDSM-ul, ca practică originară din străvechea sclavie antică , coroborată cu nevoia de emancipare a femeii moderne, în care se aplică -consensual- tehnici de umilire și tortură care altădată erau utilizate în școlile de sclavi pentru a dresa sclavii, între care torturarea organelor genitale, umilirea virilității și castrarea psihică sînt la loc de frunte. Și uneori se practică și castrarea reală, parțială sau totală, în anumite condiții, chiar dacă din punct de vedere legal aceasta constituie o infracțiune foarte gravă.

BDSM ȘI EPOCA DE AZI

   Emanciparea sexuală a femeii dar și a minorităților sexuale este cea care a condus la apariția a ceea ce numim astăzi BDSM (termen obscur, ce încearcă să mai îndulcească termenul uzual de sadomasochism). Un set de tehnici și norme de comportament ce stabilește dominația sexuală a unor persoane asupra altora utilizînd în acest scop tehnici umilitoare și degradante, dureroase și perverse, excitante și interzise, misterioase și magice. Prin BDSM, femeile care ar fi dorit să fie bărbați devin chiar mai mult decît niște bărbați, devin niște zeițe rele și perverse ce transformă chiar și cei mai duri și potenți bărbați în femele temătoare și demne de dispreț.
  Există, bineînțeles, și o grămadă de Dominatori bărbați, care torturează și umilesc atît bărbați cît și femei, dar rolul primordial al BDSM-ului este de a transforma bărbații în jucării sexuale umile ale femeilor, în cîrpe biologice lipsite de voință. Iar castrarea, parțială sau totală constituie una dintre cele mai mari umilințe pe care o poate suporta un bărbat.

CE ESTE CASTRAREA UMANĂ

Castrarea este o operație prin care se înlătură, parțial sau total, organele de reproducere masculine , prin diverse metode, cu scopul de a limita sau de a interzice raporturile sexuale de către bărbatul respectiv și procrearea. Există și castrare feminină, putîndu-se înepărta de obicei clitorisul, labiile mici sau cele mari, dar și castrarea totală (îndepărtarea întregului uter sau a ovarelor), ce se poate realiza numai pe cale chirurgicală în clinici speciale. Aici însă ne vom referi doar la castrarea bărbaților, care se poate realiza cu ușurință prin metode BDSM.

  Castrarea se poate efectua parțial sau total, fie asupra testiculelor, fie asupra penisului, fie asupra întregului aparat genital masculin.
  Castrarea testiculară este de obicei de trei feluri:

 -PARȚIALĂ -un testicul este îndepărtat prin scrot
-CLASICĂ -ambele testicule sînt îndepărtate prin scrot
 -TOTALĂ -ambele testicule sînt retezate cu tot cu scrot

  Castrarea peniană (penectomia) este și ea de trei feluri:

 -PARȚIALĂ -penisul este secționat la vîrf, îndepărtîndu-se doar glandul, cu sau fără prepuț
 -MEDIE -penisul este secționat pe corpul său, de obicei de la jumătate
 -INTEGRALĂ -penisul este secționat de la bază, dispărînd practic orice urmă a sa

Ablațiunea, sau castrarea totală/integrală ori emascularea înseamnă îndepărtarea întregului aparat genital masculin (testicule cu tot cu scrot și penisul integral) printr-o singură incizie. O formă mai puțin uzuală de castrare integrală se realizează prin îndepărtarea testiculelor cu tot cu scrot ,și secționarea ulterioară a penisului de la bază.

  Uzuală de-a lungul timpului,( vorbind de castrarea realizată pe sclavii utilizați pentru muncă, nu a celor masochiști), a fost castrarea prin îndepărtarea celor două testicule prin scrot, deoarece permitea o mai rapidă refacere, iar penisul putea fi utilizat în continuare pentru urinat. Și astăzi majoritatea Stăpînelor BDSM castratoare practică acest tip de castrare, eventual și cu îndepărtarea glandului.


CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (III) -Feudalismul și sclavia neagră

Odată cu apariția orînduirii feudale asistăm la un declin pronunțat al instituției castrării. Deși încă practicată uneori, ea își pierde rolul de instituție pe care l-a avut în sclavagism. Majoritatea instituțiilor feudale interzic castrarea, iar creștinismul este cel mai drastic: cel care emasculează un alt bărbat poate fi excomunicat, dacă nu spînzurat sau ars pe rug.
  Dispariția instituției sclaviei aduce cu ea și un număr oarecare de limitări ale puterii discreționare a clasei nobiliare și unele drepturi ale oamenilor simpli. Astfel sînt considerați oameni -deci avînd suflet și fiind protejați de Dumnezeu- pînă și sclavii ,sau cei mai săraci sau neștiutori oameni, iar drepturile lor sînt garantate deci de Biserică. Se interzice expunerea trupului gol în public, sclavii se pot căsători, au drept la ziua liberă din săptămînă, și nu pot fi vînduți decît împreună cu toată familia. De asemenea, mutilările de orice fel sînt interzise, ca și torturarea organelor genitale, violul este interzis și el, iar sodomia pedepsită cu moartea.
  Bineînțeles că oricum au loc și abuzuri, dar cel puțin în teorie mutilări și violuri nu mai puteau avea loc atît de ușor ca în sclavagism. Ca să scape cu viață sau neexcomunicat de răspunderea unei castrări sau sodomii dovedite, un senior trebuia obligatoriu să se călugărească și să cedeze averea sa Bisericii -acest lucru constituind o frînă serioasă pentru eventualii amatori de castrare.
  Castrări au loc, dar cu totul și cu totul izolat. În special bandiții sau răsculații castrează nobilii prinși ca o formă supremă de umilire și răzbunare, soții înșelate sau rudele acestora castrează bărbații infideli, prelați ce au dreptul la mari cinuri sau moștenitori de mari titluri sînt îndepărtați de acestea prin castrare, pretendenți la mîna vreunei frumoase ori bogătașe sînt scoși din joc odată cu pierderea bărbăției, etc...
  Asta, în Europa creștină. Castrarea se mai practică în lume, la chinezi, japonezi, la indieni, în cele două Americi, în Africa, iar în lumea musulmană la scară mare. Tătarii o practică pentru a insufla groază și a  impune plata unui bir permanent. Există chiar o legendă românească unde se amintește de vremurile cînd tătarii ”le tăiau la femei țîțele și la bărbați părțile dedesupt” . Oamenii din ținuturile jefuite (cei mai încăpățînați, se înțelege!) erau mutilați pentru a le oferi celorlalți exemplu despre ce pot păți cei ce nu acceptă dominația tătarilor, dar și pentru a putea fi jefuiți altădată cu mult mai mare ușurință. Bărbații castrați pot munci în continuare dar, fiind mai greoi și fricoși, sînt mai apoi ușor de prins și forțați să spună unde și-au ascuns averea.
  Castrarea este încă practicată la scară largă în regiunile unde se mai practică sclavia, în cadrul unor mari imperii, căci mîna de lucru sclavă este încă necesară acolo, ca și măsurile punitive specifice.

SCLAVIA NEAGRĂ

Spre deosebire de frații lor din antichitate, sclavii africani vînduți în Europa și mai ales în cele două Americi sînt mult mai bine tratați decît aceștia. Deși sînt tot sclavi, și pot fi vînduți, bătuți, obligați să muncească doar unde li se spune, și fără să poată deține alte lucruri decît îmbrăcămintea de pe ei, spre deosebire de cei antici, acești sclavi au și drepturi, chiar dacă foarte puține și mai degrabă simbolice, -dar totuși drepturi certe. Mai ales sînt considerați ființe umane cu suflet, iar Biserica îi ia sub protecția ei, ferindu-i -atît cît poate- de excesele criminale ale proprietarilor.
   În fiecare duminică au drept la odihnă și merg la slujbă. Nașterea, căsătoria și moartea le sînt slujite de preoți. Au drept de nume de botez și de familie, de căsătorie, și de morminte cu cruce la moartea lor, în vreme ce sclavii antici primeau nume de animale sau lucruri, nu se puteau căsători, iar cadavrele lor erau aruncate animalelor sau îngropate în gropi comune. Sclavii negri au drept la sexualitate proprie (doar hetero) și la viață sexuală regulată. De asemenea, au drept la asistență medicală și au proprii lor vraci, dar și acces la medicul uman, cînd situația o cere. Contrar a ce se crede, nu puteau fi pedepsiți decît în urma unui proces în care li se stabilea vina, întotdeauna fiind asistați și de un preot, iar pedepsele erau stabilite clar, în coduri de legi specifice. Erau însă interzise pedepsele cauzatoare de moarte (cu excepția cazului cînd se impunea pedeapsa capitală), de infirmități permanente, cele degradante sau cu caracter sexual.
  Un sclav nu putea fi posedat de un alt bărbat, sau de vreun animal. Nu putea fi lovit intenționat peste organele sexuale, nu i se putea amputa intenționat vreun membru oarecare, și nu putea fi biciuit măcar pînă la moarte, oricît ar părea de ciudat. Bicele supraveghetorilor aveau mai degrabă rolul de a accelera ritmul muncii, de a potoli spiritele încinse, de a sparge încăierările sau de a atrage atenția prin pocnete cînd trebuia dată vreo poruncă nouă unor sclavi mai îndepărtați. Deși biciul este considerat astăzi drept un simbol al exploatării nemiloase a sclavilor, erau totuși rare cazurile cînd el era folosit pentru pedepsire, și atunci doar în urma unui proces în care sclavul avea -teoretic- dreptul să se apere, iar biciuirea nu trebuia să îi genereze moartea sau infirmități permanente.
  Puterea discreționară a stăpînilor de plantații era înfrînată și în alte cazuri. Sclavul avea drept la pudoare, nu putea fi expus niciodată gol în public. Fetele și femeile sclave nu puteau fi violate nici măcar de către stăpîn, ba chiar acesta nici nu avea voie să aibă relații sexuale cu ele. Aici însă Biserica închidea ochii mai întotdeauna!  Un sclav nu putea fi vîndut decît împreună cu familia sa. De asemenea, sclavul era totuși proprietarul hainelor de pe el și a lucrurilor primite în dar de la stăpîni sau de la Biserică.
  Cît despre castrare... nu era voie să fie practicată nici măcar atunci cînd sclavul viola chiar și vreo femeie albă. Dacă aveau loc asemenea operații, ele aveau loc clandestin, urmate în mod invariabil de uciderea celui castrat, Căci -după cum am mai precizat- Biserica îl excomunica pe omul care a castrat un bărbat de orice rasă.

sâmbătă, 21 octombrie 2017

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (II) Castrarea în sclavagism

În societățile tribale primitive, castrarea era destul de rar întîlnită. Mai ales datorită faptului că era practicată arhaic, cu instrumente de os, lemn sau piatră, și după mertode barbare, sîngeroase și neigienice, care lăsau victimelor puține șanse de supraviețuire. Pentru ca emascularea să devină o practică realizată științific, a fost necesară apariția statului sclavagist, prin unirea mai multor triburi de indivizi foarte puternici, inventivi și războinici, ce puteau astfel strînge armate foarte mari, puteau acumula bogății și mari suprafețe de teren arabil, ce nu puteau fi lucrate decît de armate întregi de sclavi.
  Sclavia propriu-zisă a fost generată de apariția a două mari areale ocupaționale: agricultura extensivă și construcțiile de mari dimensiuni. Apariția marilor proprietari de pămînturi a generat și o goană fără limite după mîna de lucru ieftină, iar construcțiile uriașe (fortărețe, cetăți, drumuri pavate, piramide, ziduri de apărare, mari temple, statui megalitice, diguri, porturi, etc...) nu se puteau realiza cu rapiditate decît cu ajutorul unui număr cît mai mare de sclavi. Astfel a apărut instituția sclaviei, ca o ramură a economiei extrem de profitabilă. Au apărut procuratorii de sclavi, școlile de sclavi, supraveghetorii de sclavi, castratorii profesioniști de sclavi, torturatorii, legislația specifică sclaviei, pedepsele specifice sclavilor, războaiele de jefuire și strîngere de sclavi, etc...
  Odată cu apariția instrumentelor de metal, castrarea intră în uzul vremii ca o ocupație rentabilă. Nu se mai castrează de obicei barbar, îndepărtîndu-se testiculele cu tot cu scrot, sau tot aparatul genital, ci doar testiculele și/sau o parte din penis. Castrarea nu trebuie să îl împiedice pe sclav să lucreze, sau să necesite o prea mare perioadă de refacere, căci sclavul trebuie totuși hrănit chiar și cînd nu lucrează, iar asta înseamnă bani pierduți!
  Apar castratorii umani pricepuți, instrumente de tăiat fine, din metal, butuci speciali de imobilizare a victimei, metode de cauterizare a rănilor, metode de refacere rapidă a sclavului castrat, lazarete speciale unde aceștia își revin după operație. Apar pomezi ce grăbesc cicatrizarea rănii sau care îndepărtează muștele și viermii din rană, etc...

DE CE ERAU CASTRAȚI SCLAVII

  Castrarea și emascularea sclavilor nu se practicau chiar peste tot. La popoarele considerate barbare (gali, britoni, scandinavi, daci, panoni, roxolani, celți, germani, etc.) aceasta era interzisă, de obicei. În cel mai bun caz, un sclav putea fi castrat înainte de a fi ucis, ca o formă supremă de umilire, Doar sclavii care deserveau anumite temple, sau cei care păzeau gineceurile regale puteau fi castrați, dar de obicei, la cerere, căci asemenea paznici erau foarte bine tratați, comparativ cu frații lor de captivitate. Existau ce-i drept unele triburi barbare unde sclavii erau castrați în totalitate, dar foarte puține. De obicei barbarii respectau virilitatea și admirau curajul și munca fizică, deci și numărul sclavilor era foarte mic ,și nici nu se aplica castrarea asupra lor căci se credea că prezența sclavilor castrați atrage mînia zeilor sau spiritelor protectoare ale vitejiei și virilității.
  Castrarea se practica însă extins în toate marile imperii, unde nevoia de lux și desfrîu a dus la apariția unor vaste domenii economice destinate satisfacerii luxului și desfrîului. Marile civilizații deveneau din ce în ce mai rafinate, atît în domeniul artei, gastronomiei, protocolului, vestimentației,cît și în domeniul sexualității. Civilizația cere rafinament, strălucire, culoare, picant, lene, opulență. Armate întregi de luptători, servitori și sclavi stau la dispoziția celor care au norocul de a face parte din marile familii alese de zei! În asemenea imperii, nevoia de trai bun cere ca sclavii să constituie o marfă extrem de căutată, bine plătită (procuratorilor) și exploatată la sînge. Iar sclavii, considerați de toată lumea drept obiecte vorbitoare (deci trupuri fără suflet) trebuie să se supună orbește la orice poruncă sau capriciu al stăpînilor, chiar dacă din aceasta li s-ar putea trage îmbolnăvirea, mutilarea gravă sau moartea.

  Nu se știe sigur cum ajungeau sclavii din oameni liberi și cu conștiință biete mașini fără suflet, fără demnitate și fără a avea dreptul la protecția vreunei zeități, însă astfel ajungeau, marea lor majoritate. Pe lîngă teribilele suplicii pe care le îndurau în asprele și demonicele „școli,, de sclavi, unde erau forțați să devină homosexuali, să se lase posedați sexual de animale, să bea urină, să mănînce pămînt, viermi, fecale și alte murdării, să fie violați de femei, să suporte fel de fel de lovituri și privațiuni -lucruri care aveau un impact deosebit asupra psihicului, zdrobind voința omului definitiv- se pare că mai exista și o componentă rituală. Putem presupune că vreun preot sau șaman executa vreun ritual prin care în mod simbolic sufletele celor supuși caznelor erau predate zeilor, și nu mai puteau fi recuperate decît tot prin voința zeilor. E foarte posibil și ca la început sclavii să fie drogați și ei să se trezească după un anumit timp de sclavie sub influența drogurilor, fără să-și dea seama ce s-a întîmplat între timp.
  Cert este că amenințarea cu castrarea, sau chiar castrarea propriu-zisă, erau uzuale și nu erau considerate în genere pedepse, de către stăpînii de sclavi, ci doar operații benigne de liniștire a celor prea ațîțați. În caz de zvon de revoltă a sclavilor, castrarea în public a cîtorva dintre ei era de obicei suficientă pentru a-i potoli pe cei prea porniți. Sclavii însă suportau destul de ușor ideea că au fost castrați, și asta din cauza faptului că -cu excepția sclavilor tineri și frumoși, care erau utilizați ca amanți homosexuali ai stăpînilor (mai rar ai stăpînelor)- ceilalți sclavi de obicei nu aveau deloc drept la viață sexuală proprie, și nici nu își puteau alege sexualitatea. Ei puteau fi posedați sau torturați oricînd sexual de către stăpînii lor, chiar dacă acest lucru nu le făcea plăcere, căci sclavul nu avea dreptul la fericire, la mulțumire, la demnitate, și nici nu avea drept de alegere. El trebuia să fie ceea ce considera stăpînul său că trebuie să fie. De asemenea, nu avea nici dreptul la căsătorie, la viață sexuală proprie (nici măcar homosexuală sau zoofilă), și nici la libido. O simplă erecție nesupravegheată putea duce la castrarea lui pe loc, fără nicio judecată. O privire lubrică aruncată stăpînei, stăpînului sau vreunui servitor ori servitoare -la fel. Iar motive de a hotărî castrarea vreunui sclav erau cu duiumul, și stăpînul nu datora niciun fel de justificare, nimănui.

  Astfel, un sclav putea fi castrat pentru că avusese o erecție ,sau răspunsese urît stăpînei sau supraveghetorului, putea fi castrat dacă era numit la paza gineceului, dacă avea vreo boală sexuală sau se rănea la penis sau testicule. I se putea reteza sau scurta penisul dacă îl avea mai lung ca al stăpînului, sau tăiate testiculele prea mari, dacă urina prea des, dacă era prins masturbîndu-se, dacă era prea iute, sau dimpotrivă prea leneş, dacă fugea sau încerca să fugă, dacă era descoperită vreo armă asupra lui, dacă minţea, dacă greşea în realizarea vreunei activităţi, etc... Sabia lui Damocles a castrării atîrna deci în permanenţă asupra sexului sclavilor, iar abstinenţa forţată îi făcea să accepte cu destulă uşurinţă faptul că nu mai sînt bărbaţi, deşi operaţiile erau încă dureroase şi mai ales definitive. Pentru mulţi era chiar o binecuvîntare, căci aşa scăpau de stresul aşteptării momentului castrării şi se simţeau eliberaţi de o povară.
  Însă să nu se creadă că orice sclav era în mod automat destinat castrării, mai devreme sau mai tîrziu, căci acest lucru nu era deloc economic. Pe lîngă faptul că necesita un scopitor profesionist şi o mare perioadă de refacere (cînd sclavul era practic hrănit doar o dată pe zi, şi cu foarte puţină mîncare, dar nici nu putea munci -deci tot pagubă însemna!) -sclavii castraţi deveneau greoi şi leneşi, nemaiavînd pentru ce parte a corpului generatoare de plăceri să îşi facă griji. Deveneau placizi, înclinaţi spre reverie, spre somn, rezistenţi la bătaie, şireţi şi plîngăreţi, iar aspectul lor devenea urît şi se îmbolnăveau mult mai uşor decît ceilalţi. Astfel de sclavi valorau întotdeauna mai puţin, cu excepţia cazului cînd erau artişti sau artizani buni, şi îşi puteau permite să fie mai leneşi. Altfel, castrarea era mai degrabă o ameninţare, sau era utilizată ca formă de manifestare a puterii, cînd erau capturaţi  soldaţi din elita vreunui stat rival sau conducători ai acestuia
  Pe zidul unui templu egiptean apare o frescă care relatează cum soldaţilor luaţi prizonieri de armata unui faraon li s-au tăiat în întregime penisurile şi mîinile drepte, decăzîndu-i astfel definitiv din rangul de razboinici virili şi viteji la acela de mutilaţi. Avem de-a face aici cu o castrare punitivă, şi putem presupune că aceşti foşti soldaţi mutilaţi au devenit mai apoi sclavi.

  Castrarea nu se aplica însă doar sclavilor. Existau preoţi castraţi benevol, ce slujeau la anumite temple ale unor zeităţi feminine, asistaţi de slujitori de asemenea castraţi. Rivalii în dragoste reuşeau uneori să îşi scoată adversarul din joc castrîndu-l. Tot aşa, moştenitorii vreunui nobil bogat planificau şi duceau la îndeplinire castrarea vreunui frate sau văr rival, ce devenea astfel nedemn de tron sau de titlul de nobleţe. Soţii înşelate puteau pune să le fie castraţi soţii infideli, sau un soţ gelos să pună să fie castrat amantul soţiei prins asupra faptului, etc...
  Însă în nicio altă epocă istorică nu s-a mai dezvoltat o instituţie a castrării atît de completă şi de bine pusă la punct ca în epoca sclavagistă.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (I)

ÎN NATURA SĂLBATICĂ

În sălbăticie, castrarea nu este o practică des întîlnită, este cu totul întîmplătoare și se datorează fie vreunui accident natural, fie luptelor duse de masculi pentru posedarea femelelor, fie acțiunii -de obicei neintenționate- a omului.
  Cazurile de castrare accidentală sînt totuși foarte rare. În timpul fugii din calea unei primejdii naturale (foc, viitură, furtună, cădere de pietre, etc...) masculul poate să-și agațe testiculele sau penisul în vreun ciot ascuțit sau piatră tăioasă iar acestea pot fi secționate -de exemplu. Sau masculul în chestiune cade în timpul retragerii din fața primejdiei, și alt animal din turmă îi secționează organul cu copita sau cornul, fără să vrea. Ori crocodilul sau rechinul ce atacă masculul ce se adapă reușeștesă-i smulgă acestuia doar organele virile. Un lup sau un tigru doboară un mascul de antilopă și începe să-i mănînce testiculele, fiind însă forțat să se retragă la un moment dat, iar masculul doborît -care nu e încă mort- își revine și fuge. etc...etc...
  Asemenea cazuri sînt foarte rare, deși se maiși întîmplă. Mai des întîlnite sînt castrările realizate de masculi concurenți, care se luptă pentru a poseda femelele grupului, în timpul perioadelor de rut. De multe ori, masculii care se luptă cu masculii din aceeași specie încearcă să-și scoată adversarii definitiv din joc prin castrare, străduindu-se să distrugă aparatul genital al celorlalți prin lovituri, mușcături sau secționare cu ghearele sau cu coarnele . Caii sălbatici sau masculii cămilelor se lovesc puternic cu copitele sau încearcă să-și smulgă unul altuia testiculele cu dinții. Simpaticii și aparent inofensivii iepuri luptă de multe ori pînă la castrare, cu ghearele și incisivii lor deosebit de ascuțiți. Lupii  și șacalii încearcă deseori să își castreze adversarul mascul cu colții. Șobolanii, la fel.
  Lupta pentru perpetuarea speciei este deseori extrem de dură în natura sălbatică, și regula cere ca doar exemplarele foarte puternice, sănătoase și descurcărețe să aibă dreptul la posedarea femelelor și la perpetuarea speciei. Ironia sorții poate să facă în așa fel încît amîndoi masculii implicați în lupta pentru fecundare să se aleagă cu testiculele rupte sau zdrobite, ori cu penisul rupt, iar femelele să fie nevoite să își caute satisfacția în altă parte. :)
  Oricum, la animalele sălbatice masculii castrați sînt în mod obligatoriu condamnați la moarte. Devenind prea grași și greoi datorită lipsei de testosteron, acești masculi devin o pradă ușoară pentru carnivore sau pentru om.

ANIMALELE DOMESTICE

  Nu se știe cu exactitate cînd a apărut castrarea animalelor realizată de om în mod conștient, dar se poate lesne presupune. Probabil mai întîi omul primitiv a observat că masculii castrați erau mai ușor de prins și acceptau captivitatea cu mult mai mare ușurință. Astfel, animalul captiv putea constitui o rezervă sigură de carne pentru perioadele de frig sau de secetă, cînd vînatul se reduce semnificativ și spectrul foametei poate să apară la orizont. Mai tîrziu omul a observat ca masculii anumitor specii, în urma castrării, pot fi utilizați ca animale de povară și transport, și a început să castreze special masculi tineri din speciile respective, ce se pretau cu ușuriță astfel la domesticire.. Nu era însă obligatorie castrarea animalelor destinate transportului: caii, cămiloii și cîinii  masculi trăgeau la ham cu mai multă sîrguință dacă aveau ouăle la locul lor. Doar bivolii și taurii erau castrați obligatoriu.
  Primele castrări realizate de om erau probabil foarte grosolan realizate, și multe animale mureau datorită infecțiilor sau pierderii masive de sînge. De asemenea, aceste operații trebuie să fi fost realizate după metode rituale, iar testiculele respective arse pe altare sau consumate în cadrul unor ceremonii magice specifice. Mai tîrziu, caracterul magic al acestui gen de operații s-a estompat, și odată cu dezvoltarea agriculturii specializate castrarea animalelor a devenit o banală operație agricolă realizată de scopitori profesioniști recunoscuți.

CASTRAREA UMANĂ

Castrarea umană specializată se pare că a apărut cam în același timp cu castrarea animală, deși dovezi scrise nu avem. Se pare că la început era vorba de un ritual de deposedare rituală de putere virilă aplicată prizonierilor, mai ales la triburile de canibali. Războinicii căzuți prizonieri erau mai întîi castrați sau chiar emasculați total, iar testiculele și uneori și penisurile lor erau consumate în cadrul ceremoniilor de triumf ale învingătorilor. Se credea că prin consumarea testiculelor unui războinic viteaz virilitatea și vitejia acestuia trec în proprietatea învingătorului. Inima era consumată în același scop, iar mai apoi toată carnea putea fi mîncată și de restul tribului. Acest gen de castrare ritual nu era de fapt o castrare în sine, căci era urmată obligatoriu de ucidere, și deci își pierdea caracterul umilitor-punitiv.
 Dacă se întîmpla totuși ca vreun asemenea prizonier castrat să scape totuși cu viață și să fugă, el era oricum condamnat la ostracizare, căci nemaifiind bărbat nu putea fi nici războinic, nici măcar femeie în cadrul grupului. La primitivi rolurile sexelor erau foarte bine definite, iar bărbații tribului trebuiau obligatoriu să fie buni luptători, buni vînători și soți virili, potenți și fertili.

SCLAVII

 Apariția sclavilor coincide practic cu apariția castrării ca mijloc de aducere la supunere. În timpul vînătorilor sau luptelor dintre triburile rivale, unii războinici primitivi erau castrați accidental, iar ceilalți membri ai tribului observau că aceștia își pierdeau de obicei odată cu virilitatea și vitejia, devenind mai greoi în mișcări, mai înclinați spre meditație, mai puțin capabili să se apere. Acest lucru a stat la apariția obiceiului de a castra prizonierii capturați, sau de a-i menține docili cu ajutorul amenințării cu castrarea.

 În epoca primitivă, castrarea putea fi utilizată în mai multe scopuri:

-Bărbații unui trib rival erau capturați și castrați, devenind sclavi, iar femeile acestora deveneau soții sau chiar și sclave -mai rar- ale învingătorilor. În acest caz castrarea avea atît rolul de marcare a superiorității învingătorilor, cît și de a cuceri definitiv teritoriul deținut pînă atunci de tribul concurent.

-Conducătorii și preoții tribului capturat erau castrați de către învingători pentru ca tribul învins să accepte conducători impuși de învingători și să le plătească tribut acestora din urmă. Această castrare limitată avea scop să înspăimînte și să marcheze superioritatea cuceritorilor și dreptul de a fi serviți de învinși, -dar și de înlăturare a pericolului ca foștii șefi să se răscoale și să revină la putere.

-Tinerii unui trib erau supuși la anumite probe, înainte de a putea primi titlul oficial de bărbați și războinici. Trebuiau să treacă prin anumite probe de anduranță, dexteritate , forță și ingeniozitate, trebuiau să reziste la durere, să realizeze arme și să vîneze cu ele, să doarmă în pădure printre animalele sălbatice, să dezlege șarade, să cînte cîntece de vitejie, să se cațere pe stînci abrupte sau în copaci înalți, să utilizeze bine armele specifice tribului, etc... Cei care nu reușeau aceste probe mai mulți ani la rînd, erau fie alungați sau izolați, fie uciși, iar uneori chiar castrați. Aici avem de-a face cu o selecție naturală a celor mai puternici și descurcăreți indivizi ai clanului, și eliminarea prin castrare a celor slabi și fricoși, ce nu trebuiau să producă și alți indivizi tarați ca și ei.

-Bărbații din unele triburi aflate în zone foarte slab productive (deșerturi, munți, ghețuri, păduri cu animale puține, insule suprapopulate,etc.) ,pentru a nu crește prea mult populația și consumul, erau castrați după ce produceau un anumit număr de copii sau treceau de o anumită vîrstă.

Aici avem de-a face cu o castrare cutumială, liber-consimțită, practicată pentru a împiedica suprapopularea.

-Indivizii considerați demni să devină șamani sau preoți ai tribului erau castrați sau se automutilau. Castrarea acestora se realiza deci în scop inițiatic sacerdotal.

-Mai puteau fi castrați membri ai tribului ce comiteau delicte, profanatorii, cei care erau bănuiți că au adus blesteme sau molime asupra tribului, cei necredincioși soțiilor, sau chiar orice bărbat străin care pătrundea întîmplător pe teritoriul acestuia.

Oricum, în comuna primitivă rolul castrării era fie aproape exclusivpunitiv sau de afirmare a superiorității, fie de inițiere sacerdotală sau de limitare a suprapopulării, ori de oprire de răspîndire a genelor tarate.

vineri, 20 octombrie 2017

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM -introducere

La cererea unor practicanți BDSM interesați, voi începe astăzi prezentarea unei tehnici de tortură și umilire prea puțin cunoscută la noi, dar destul de des întîlnită în țările cu un BDSM dezvoltat, deși considerată peste tot drept ilegală, chiar și cînd este realizată strict consensual. Este vorba despre castrare și despre emasculare, tehnici care necesită anumite condiții speciale pentru a putea fi realizate în absolută siguranță, mai ales prin metodele BDSM, căci și legile din România pedepsesc atît tortura, violul, expunerea rușinoasă în public, umilirea, lovirea, limitarea libertății de mișcare sau mutilările de orice fel. Ca orice tehnică sadomasochistă hard, castrarea trebuie realizată îndeplinindu-se anumite condiții esențiale, care să șteargă, practic caracterul ilegal al operațiunii, chiar și dacă aceasta ar fi descoperită vreodată. Căci acest lucru este posibil, oricît de ciudat ar părea.

  Precizez că, deși voi prezenta pe larg nu doar istoricul castrării și emasculării în societate,dar și motivațiile și metodele ce pot fi utilizate în acest scop, aceste articole nu pot fi înțelese ca o incitare la asemenea practici, ci ca o încercare de a tempera chiar elanul unor Dominatoare inexperte de a se avînta într-o afacere plină de riscuri, în care încarcerarea și interzicerea practicării BDSM-ului pe viață sînt perspective reale. Castrarea , și mai ales emascularea sînt operații periculoase, realizabile doar în anumite condiții stricte, cu respectarea unui protocol obligatoriu, și în condiții de consensualitate absolută. Nu doar legile penale interzic mutilările, dar și normele sociale nescrise, iar cei care sînt descoperiți că au practicat așa ceva riscă și ostracizarea socială, nu doar răspunderea penală.
  Dar demersul meu mai are un scop, acela de a împiedica implicarea BDSM-ului românesc într-un scandal ce ar arunca o lumină urîtă asupra lumii sadomasochiștilor, prezentîndu-i ca pe o adunătură de criminali și schingiuitori de persoane nevinovate, al căror loc e numai la ocnă sau la balamuc. Dacă dorim ca BDSM-ul să fie recunoscut oficial și legal, trebuie să ne ferim de implicarea în asemenea scandaluri, iar tehnicile periculoase trebuiesc executate fără cusur și strict consensual.

  Revenind la subiectul nostru, țin să precizez că operațiile de castrare și emasculare sînt realizate foarte rar, în general de către Stăpîne experte, și de obicei în cel mai mare secret. Foarte puține informații despre castrări realizate de Dominatoare ajung în public, iar sclavii care sînt castrați de obicei intră în serviciul definitiv al Stăpînelor castratoare, și nu mai sînt lăsați să se exprime în public vreodată. Cît despre imaginile concrete ale unor asemenea operații realizate de Stăpîne, acestea sînt și mai rare, căci pot constitui oricînd probe pentru urmărirea penală a celor implicați, fie ei Stăpîni sau sclavi. Dar tocmai din această cauză, acest tip de imagini este foarte căutat, mai ales de voyeuri și masochiști ! :)

  Trebuie precizat, de asemenea, că există o deosebire fundamentală între castrările realizate din motive medicale, cele realizate la cererea celor ce doresc să devină eunuci, și cele realizate prin metode BDSM. Primele sînt realizate doar de medici, în clinici speciale, a doua categorie se realizează de către „cutters„ (tăietori) profesioniști, în condiții destul de civilizate, iar ultimele se realizează de către Stăpîne sadice sau experte, în condiții umilitoare și prin metode destul de primitive. Ori, asupra acestei din urmă categorii își propune demersul meu să se axeze.
  La baza seriei de articole ce vor urma despre acest subiect stau informații preluate din unele materiale de specialitate, saituri de gen și discuții avute cu Stăpîne castratoare și sclavi castrați sau care au fantezii legate de castrare. Oricînd pot apărea noi informații , ce pot îmbogăți prezentarea acestui subiect, și pe măsură ce voi avea acces la acestea articolele vor suferi modificările ce se impun. Precizez că aici nu veți găsi explicarea fenomenului din punct de vedere medical , legal sau psihiatric, oricum psihiatria tratează toate experiențele BDSM drept niște deviații de comportament sexual normal, deci nu poate constitui o susă de informații serioasă. Scopul articolelor va fi doar acela de a explica pe înțelesul celor ce doresc să practice așa ceva termenii de specialitate, să explice motivațiile părților, și să ofere un set de norme de comportament aplicabil în asemenea situații, în așa fel încît cei care vor practica așa ceva să fie în cunoștință de cauză, să cunoască bine riscurile și eventual să ducă la bun sfîrșit și în condiții de absolută siguranță și discreție operațiile atît de periculoase și delicate.
  Lectură plăcută în continuare!  :)


SEXUL SADIC

După cum am precizat și în articolul precedent, spre deosebire de toate celelalte categorii sexuale cunoscute (inclusiv fetișismul), sexualitatea sadomasochistă se manifestă foarte diferit, avînd la bază  nu sentimente de apropiere, dragoste, respect reciproc, plăcere împărtășită, consensualitate sau măcar interese comune, ci respingere, dispreț, răceală sufletească și comportament impus. De aceea, nici actul sexual efectuat de sadici asupra trupului sclav nu se aseamănă cu actul sexual obișnuit.
  Datorită faptului că Stăpînii sadici de ambe sexe nu simt de fapt plăcere cănd posedă un sclav femel sau mascul, actul lor sexual nu este destinat să ofere la rîndu-i plăcere, ci să sublinieze diferența care există între cei doi (sau mai mulți ) parteneri, să ofere partenerului submis dovada calității sale de inferior și să sublinieze faptul că egalitatea între Stăpîn și sclav este imposibilă. De aceea, actul sexual realizat de Dominant va fi brutal, fără vreun preludiu ,cu mișcări bruște și sacadate, punctat de lovituri și injurii, în poziții jenante și improprii, în așa fel încît sclavul să nu simtă absolut nici o plăcere, ci doar să sufere suplimentar suferință, umilire și dispreț. Stăpînul posedă sclavul ca și cum ar spăla cu brutalitate un cîine rîios, nu pentru că i-ar face plăcere, ci pentru că trebuie să facă și treaba asta murdară, alfel s-ar umple toată casa de rîie.. Plăcerea Stăpînului rezidă din observarea neplăcerii resimțite de sclav, din văicărelile si implorările sclavului, și din sublinierea caracterului său de superior, nu din actul sexual propriu-zis.

  Stăpînele experte își vor poseda deci sclavii în așa fel încît aceștia să fie forțați să își recunoască inferioritatea socială și sexuală în fața lor, să conștientizeze faptul că nu sînt decît niște femele cu un apendice ce se aseamănă cu un organ masculin, dar fără funcțiile acestuia. Nu le vor permite niciodată sclavilor să le posede sexual în vreun fel, ci se vor strădui să îi facă pe sclavi să uite că au fost cîndva bărbați și au posedat sau au vrut vreodată să posede vreo femeie sau chiar și vreun bărbat. A ucide sexualitatea din sclav este supremul triumf pentru o Stăpînă, și acest lucru îi provoacă ei orgasm, nu scărpinatul din partea unui sclav. Dacă s-ar lăsa posedată de un sclav, s-ar simți ca atunci cînd ar fi posedată de un cîine, de un porc sau de un lepros hidos. S-ar simți mai umilită chiar și decît un sclav. Dacă Stăpîna respectivă chiar are chef să facă sex, ea face sex, dar niciodată cu vreun sclav, ci cu vreun alt partener de sex, eventual cu vreun gigolo, care este și în mintea ei un bărbat veritabil destinat să își folosească penisul pentru scărpinat doamne veritabile.
 Din nefericire, piața este plină de submisivi începători și virgini, plini de visuri aiurite și irealizabile, care se consideră „sclavi„ numai pentru că le-ar plăcea să fie sparți la cur de o femeie,  pe care să o poată poseda totuși sexual din cînd în cînd. Și căt de furioși, de dezamăgiți și de nefericiți sînt aceștia cînd văd că nu îi acceptă nicio Stăpînă, sau cînd li se cere tribut, cînd ei sînt convinși că cocoșelul lor și acceptarea unor bizarerii ar trebui să fie suficiente ca Stăpînele să leșine de plăcere!...

miercuri, 18 octombrie 2017

ROLUL DISPREȚULUI ÎN SADOMASOCHISM

Spre deosebire de toate celelalte categorii sexuale cunoscute, în sadomasochism relațiiile se bazează pe disprețuirea părții submisive, și nu pe respect sau iubire. Și aceasta din următoarele motive:

1.-Stăpînii și sclavii nu au parte de același tip de trăiri,ca în celelalte tipuri de relații sexuale. Oricît de ciudat ar părea, nici Stăpînii,nici Stăpînele nu pot avea orgasm atunci cînd posedă sclavi. Păsărica Stăpînei, linsă de un sclav sau de o sclavă nu-i oferă acesteia decît o senzație de ușurare, asemănătoare cu cea resimțită după ce urinează sau bea apă cînd i-e foarte sete .Iar Stăpînul care posedă sexual un sclav sau o sclavă va simți cam același lucru, ejaculînd practic fără nici o plăcere. De aici și atitudinea disprețuitoare a Dominatorilor vizavi de sclavi, care -vorba aceea: nici să provoace o plăcere Stăpînilor nu sînt în stare! Dominatorii se excită mai ales cînd torturează sclavii, cînd reușesc să le provoace acestora neplăcere intensă, dureri mari, suferință fizică și psihică intensă. Sexul este doar complementar, ca supapă de refulare pentru energia sexuală ce se acumulează în timpul ședinței.

2.-Sadomasochismul este o relație bazata pe o ierearhie foarte rigidă, asemănătoare cu ierarhia socială feudală, cu reguli de comportament foarte stricte în care fiecare categorie este bine definită, iar amestecul dintre cele două categorii este imposibil. Sclavii sînt considerați practic niște primitivi, ce pot fi utilizați pentru satisfacerea unor capricii de moment, dar niciodată drept niște egali ai Stăpînilor. Ei sînt tratați întotdeauna cu superioritate, cu aroganță, fiind considerați născuți să slujească și să fie umiliți și disprețuiți. De asemenea, pentru Dominatorii experți, lumea BDSM se împarte în Stăpîni și sclavi, categoriile de „coca cola„, „switch„ , „vanilla„ fiind asimilate tot cu sclavii și tratate ca atare.

3.-Nefiind o relație în care ambele părți cer și oferă plăcere, în sadomasochism rolul tributului este foarte important. Acesta se aseamănă cu impozitele obligatorii la care aveau dreptul seniorii feudali, care nu plăteau însă nici un fel de impozit. Sclavii moderni sînt obligați să ofere tribut pentru a putea ajunge la extazul pe care doar torturile Dominatorilor experți li-l poate oferi, ei neputînd găsi această plăcere nicăieri în altă parte. Tributul poate fi constituit de sume de bani, servicii penibile, sau chiar în părți ale corpului sclavilor. De altfel, rolul tributului este în special acela de a cumpăra bunăvoința Stăpînilor, care în acest fel devin mai concesivi și nu își mai mutilează sau ucid sclavii, căci mai ales sadicii de ambele sexe simt plăcere doar cînd sclavii sînt aduși pînă aproape de moarte sau mutilare.    De aceea, masochiștii trebuie fie să se străduiască să devină foarte bine aranjați din punct de vedere financiar, fie să fie pregătiți să devină servitori pe viață sau mutilați pentru plăcerea Stăpînilor lor.

4.-Și nu vă faceți griji: adevărații sclavi masochiști acceptă și adoră acest tip de comportament, căci doar așa pot pluti pe culmile extazului veritabil! :) E o lume ciudată, ce să-i faci!...

marți, 17 octombrie 2017

Cum am devenit sadic profesionist III

După experiența avută cu cei doi sclavi din Maramureș, și în urma lecturării lucrării despre dominare, mi-am schimbat total atitudinea. Am început să caut mai ales sclavi puternici, cu dotare sexuală foarte mare, musculoși pe cît posibil, sau femei uriașe, opulente, cărora îmi făcea deosebită plăcere să le simt carnația tremurînd sub tălpile mele. Am devenit disprețuitor, arogant, neîndurător cu sclavii, și foarte materialist, pe deasupra. Nu mă mai deplasam decît dacă mi se asigura transportul și doar dacă mi se promitea un tribut destul de consistent. Am observat abea atunci, cu stupoare, cît de puțini Dominatori existau pe piață, cît de doriți și căutați erau, și cît de mult se puteau coborî unii doar pentru a avea parte de o ședință de umilire. Și mi-am dat seama că nu avea rost să îmi pierd vremea cu toți nehaliții, care voiau tortură gratuită, din moment ce eu nu simțeam mare lucru cînd făceam sex cu ei. Modul în care se desfășurau ședințele de tortură și umilire mi s-au schimbat radical. Sexul a devenit complementar, practic fără importanța pe care i-o acordasem pînă atunci. Nu mă mai interesa să ofer plăcere, ci mai ales să ucid plăcerea din sclav/ă, să-i fac doar să sufere cu adevărat. Ședințele mi s-au lungit foarte mult, de la o oră-o oră jumătate, pînă la cinci-șase ore, ba uneori și zile întregi. Nu mai dădeam doi bani pe părerea sclavilor, aplicam doar ceea ce mi se părea mie nimerit și amuzant, și de obicei aplicam mai ales tehnici care știam că nu le fac nici o plăcere, ceea ce îi umilea cu adevărat. De exemplu, pe sclavii gay îi obligam să lingă pizdă de sclavă, mai ales bătrînă, pe cei hetero să își sugă penisurile între ei, îi forțam să înghită urină, să mănînce direct de pe podea, îi penetram cu dildouri groase pe cei care se plîngeau că au curul prea stîmt... Am început să aplic tehnici din ce în ce mai dureroase, făcînd în așa fel încît să îmi aduc sclavii pînă aproape de leșin.
  Bineînțeles că, devenind materialist, am pierdut majoritatea foștilor mei sclavi, peste nouăzeci la sută, căci sărăcia era încă foarte mare. Dar am început să am acces în lumea înaltă, a bancherilor, afaceriștilor, sportivilor, vedetelor de presă, artiștilor, mafioților, politicienilor, etc... Aceștia știau să plătească bine pentru atitudine reală, iar modul disprețuitor în care îi tratam mă făcea căutat, căci eram un soi de curiozitate a momentului. Îi uimea mai ales disprețul meu față de bani, căci eram în stare să-l dau dracului pe bancherul Cutare cu toți banii lui, dacă nu se comporta cum trebuie în ședință. De multe ori am plecat plin de draci și cu buzunarul gol chiar în mijlocul unei ședințe, doar pentru că eram deranjat de intervenția vreunui slujbaș al patronului pe care îl torturam.
 Totuși, să nu se creadă că făceam avere cu tributurile mele. Cum am mai spus, lumea era foarte săracă, și în general nu primeam prea mulți bani peșin. De cele mai multe ori trebuia să mă mulțumesc cu diverse obiecte, alimente, servicii. Am primit odată o jumătate de porc de la un sclav din Alexandria, și era să-mi dau duhul cărînd carnea de la stație acasă. Altădată un patron de la centrul en-gros din Chitila mi-a dat o cutie de banane, de-am mîncat două săptămîni la ele. Am primit haine, bocanci, un geamantan, bani vechi și străini ( colecționam așa ceva), reviste străine, cartele de telefon, un covor, un șezlong,etc.. Dar am avut parte și de vacanțe la mare sau la munte, mese la restaurant, casete video și audio, ciocolată, dulceață, sticle cu băuturi fine, cărți, etc... Mulți voiau să mă „plătească„ în lucruri de care nu aveau nevoie, și asta mă enerva la culme. Dar nu eram chiar așa de materialist, și mai ales cuplurile le torturam practic gratuit, doar în schimbul transportului și a tratației. Eram pe val, ce mai, și credeam că voi rămîne acolo. Dar soarta avea să îmi joace o festă urîtă de tot.

O ȘEDINȚĂ CU TOTUL NECONSENSUALĂ
Atitudinea mea sigur că supăra pe mulți. Există tipi care consideră că oricine are preferințe sexuale diferite de ale majorității trebuie pedepsit, ostracizat, eliminat. Iar eu, deși nu eram tocmai un agresiv în societate, aveam să îmi fac o groază de dușmani, secreți sau pe față. Am început să primesc tot soiul de mesaje de amenințare, ba să fiu amenințat chiar și direct. Nu mă temeam, însă, practicam arte marțiale, și de mai multe ori i-am bătut măr pe cei care îndrăzniseră să mă provoace. Dar mesajele deveneau din ce în ce mai multe, ca şi provocările directe. Ca să scap de stresul lor, m-am mutat în Crîngaşi, sperînd că mi se va pierde urma. Vană speranţă!
  Într-o zi, am primit o invitaţie -cică- din partea unui cuplu tînăr, care mă invita la o şedinţă de tortură undeva în Bucureştii Noi, într-o clădire aflată în construcţie. M-am dus, cu maşina unor tipi, care s-au dovedit a fi nişte bătăuşi ordinari, ce voiau să îmi tăbăcească pielea. Cînd am intrat, cei trei care au intrat odată cu mine au înşfăcat cîte o bîtă de basseball, şi mi-au declarat, rînjind, că cel care avea să fie umilit şi bătut urma să fiu eu! Din nefericire pentru ei, eu aveam reflexe extraordinar de rapide în caz de primejdie, şi l-am atacat exact pe cel mai masiv dintre ei, pocnindu-l cu piciorul în burtă şi apoi în barbă, de a căzut ca o cîrpă. Profitînd de surpriza celorlalţi, i-am secerat şi pe ei, şi după ce i-am trosnit cum trebuie, i-am dezbrăcat şi i-am legat, împreună cu solidul, apoi le-am pus cîte un căluş din funie, şi apoi am început să-i "judec" cum se cuvine, bătîndu-i măr şi umilindu-i în fel şi chip. I-am bătut cu funia pînă ce a dat sîngele din ei, i-am plesnit cu o vargă peste tălpi pînă ce au leşinat de durere, i-am penetrat cu cele mai groase dildouri pe care le aveam, iar unuia i-am înfipt şi o bîtă în cur... Am urinat pe feţele lor, i-am obligat să îşi sugă unul altuia scula, le-am tras şi cîteva picioare în coaie... Eram aşa de pornit, încît eram în stare să-i şi castrez de-a binelea, noroc că mi-am dat seama că nu eram departe de puşcărie!
  Ceilalţi doi tipi, ce rămăseseră de pază lîngă maşină, credeau că eu sînt cel care geme şi se vaită, şi unul chiar a strigat să o lase mai moale, că s-ar putea să mor! :)) Cînd am considerat că i-am exterminat destul pe cei trei nefericiţi, am înşfăcat o bîtă şi m-am repezit după cei de la pază, dar am făcut prea mult zgomot, iar ăia doi au luat-o la sănătoasa înainte să îi pot eu ajunge. Nu mai spun că eram şi groaznic de obosit, şi oricum nu i-aş fi putut prinde. M-am întors ofuscat şi plin de draci, şi, după ce i-am mai altoit un pic pe cei trei foşti bătăuşi macho, mi-am luat catrafusele şi m-am cărat la iuţeală. Mă şi temeam -ce-i drept- că idioţii ăia doi ar fi putut să vină cu vreo gaşcă de vreo cinşpe- douăzeci de haimanale, şi nu aveam cum să rezist .Am încercat să deschid maşina, dar nu aveam cheile, şi oricum nu aveam permis şi numai de probleme cu poliţia nu-mi mai ardea. Am plecat. Mai apoi am aflat că tipii erau din galeria lui Dinamo, deci ofensa era uriaşă. Dar răul fusese deja făcut...

Bye-Bye BUCUREȘTI!
După faza cu bătăușii am început să fiu mai prudent, nu mă mai duceam chiar oriunde. Amenințările au devenit din ce în ce mai dese și ostentative. Am fost amenințat cu cuțitul, mi s-a transmis că există vreo cîțiva tipi dispuși să mă arunce din tren sau în fața tramvaiului, să îmi toarne otravă în mîncare, să-mi dea foc... Ca să mai scap de stres, m-am mutat la Galați, dar reveneam des la București, unde mă întîlneam doar cu sclavi siguri, în locuri sigure. Tot Capitala rămîne fieful sadomasochiștilor, și cea mai bună piață!
  Într-o zi, pe cînd mă duceam spre locația mea de pe malul Lacului Morii, am auzit un scrîșnet de mașină, și de-abea am avut timp să mă feresc de o Dacie albă care încercase evident să mă facă pilaf. Am apucat să văd lîngă șofer moaca unuia din tipii care rămăseseră de pază cînd cu bătăușii, și l-am văzut cum înjura de mama focului că mă rataseră. Mi-am dat seama atunci că Bucureștiul nu-mi mai pria deloc, și era chiar cazul să îmi pierd urma cel puțin cîțiva ani. Puteam să mă lupt chiar și cu mai mulți bătăuși deodată, dar cum mă puteam lupta cu o mașină, sau și mai rău: cu un camion?!  Am lichidat deci toate afacerile din București, și am tăiat-o prin țară, mai ales prin sate din Muntenia, Dobrogea și Moldova. Am rupt orice legătură chiar și cu foștii mei sclavi, căci aflasem că unii dintre ei ofereau informații despre mine, și nu voiam să risc. Am încercat să duc o viață sexuală obișnuită, mai mult hetero, dar sexul obișnuit mi se pare searbăd. După vreo doisprezece ani, m-am hotărît să revin în BDSM (cum îi spune acum), dar începuturile sînt grele și șovăitoare, iar comunitatea BDSM e foarte dezbinată și lipsită de un plan de acțiune. Ca să fii sadic veritabil azi, înseamnă să riști foarte mult. Nu mai spun că nu mai există nici vreun forum serios pentru discuții de gen ,și nici locuri de întîlnire specifice, unde să îți poți expune fanteziile în siguranță. Acest blog își propune tocmai să facă ordine în lumea sadomasochistă și să ofere un plan de acțiune pentru legalizarea BDSM, dar și să popularizeze acei termeni nu prea bine cunoscuți, dar care deosebesc sadomasochismul de alte categorii sexuale.
   Rămîne doar de văzut în ce măsură voi putea să duc la îndeplinire acest vis al meu și -nu mă îndoiesc- al majorității sadomasochiștilor din România. Sper că voi găsi totuși ajutor în acest demers. Cine se mai înscrie la cuvînt?

P.S.: La București nu am mai călcat nici pînă azi. Chiar dacă au trecut vreo cinșpe ani de la întîlnirea cu surprize, tot nu am prea multă încredere în condițiile de acolo!

luni, 16 octombrie 2017

Cum am devenit sadic profesionist II

Eram în continuare... sclavul limitelor pe care mi le impusesem singur. Practicam totul consensual, acordam o mare atenție aspectului fizic și vîrstei, mă feream de tehnicile mult prea dureroase (cu excepția acelor, unde cunoșteam punctele de acupunctură generatoare de dureri intense), mă preocupa mai degrabă sexul, mă străduiam întotdeauna să îmi satisfac sexual și partenerii de jocuri, consideram că umilirea trebuie să fie mai degrabă mimată, ca rezultat al utilizării unor tehnici interzise sau rău văzute în societate, și nu acceptam deloc materialismul , considerînd că în sex doar plăcerea trebuie să fie răsplata pentru sexul oferit, indiferent cît de ciudat ar fi acesta. Lipsa de informare în domeniu ajuta și ea la instalarea acestei confuzii. Cu excepția unor informații ciupite din unele anunțuri de prin revistele pornografice, nu prea găseai informații despre ce e sadomaso și cu ce se mănîncă. Doar anumite povestiri porno mai prezentau subiectul, sau povestiri ale lui de Sade, dar mie mi se păreau mai degrabă chestii fantastice, ireale, imposibil de pus în practică. Nici măcar cele mai soft tehnici (bondage, spanking, foot fetish collar, sau hand job, de ex.) nu erau prezentate și explicate, darămi-te bastinado, uro, medical play ori CBT! În general, tonul revistelor porno era hetero și lesbi, acestea fiind cele mai acceptate de societatea postsocialistă a momentului, iar homo, sadomaso sau bizarul nu prea aveau loc, cu rare excepții.
 Mă și uimeau preferințele unora. De exemplu, o femeie a dat un anunţ că oferă uro sclavilor doritori (semna DOAMNA CU ŞAMPANIA), şi am fost uimit să văd cîţi inşi doreau... şampania dînsei. Eu încă nu puteam să admit să practic uro, căci mi se părea prea... scîrbos ( :))). Dar nici analingus nu lăsam să mi se facă, pentru că nu voiam să pup boturi care au lins un cur! De scato... ce să mai vorbim!  Noroc cu acele mele, unde devenisem profesionist de-a dreptul, căci acestea îmi aduceau... clientelă, ca să zic aşa, şi nu şomam deloc. Îmi luasem şi un job în publicitate, şi aveam ceva parale cu care mă puteam deplasa. Am ajuns astfel şi la Iaşi, Craiova, Lugoj, Babadag, Satu Mare, Reşiţa, Sibiu, Făgăraş, Braşov ,Corabia, Ţăndărei,etc... De multe ori mă deplasam degeaba, cei care trebuiau să mă aştepte lipsind sau neîndrăznind să se mai prezinte... O mizerie, ce mai! Mulţi bani am mai tocat de pomană!
  Simţeam însă că nu îmi foloseam tot potenţialul, că ar trebui să îmi depăşesc limitele, să las fantezia să îşi urmeze cursul... Masochiştii cu care mai discutam la orgiile la care luam parte îmi povesteau uneori despre experienţe care mie îmi făceau părul măciucă, dar lor li se păreau extrem de plăcute. Şedinţe de ballbusting, fireplay, uro hard, zoofilie impusă, fisting anal, vomă, etc... Eram îngrozit, dar în acelaşi timp simţeam şi o excitaţie neobişnuită, mai ales cînd îmi povesteau despre modul în care Stăpînele şi Stăpînii depăşeau cu neobişnuită uşurinţă limitele -inclusiv cele ale rezistenţei corporale- sau impuneau sclavilor tehnici pe care aceştia nu le ageau deloc. Mie încă îmi era frică, mă gîndeam că aş putea ajunge la puşcărie dacă ucid din greşeală sau chiar fac să leşine un sclav, dar eram grozav de impresionat de realizările acelor Dominatori. Mă făceau să visez, ce mai!
 Dar ce mă uimea cel mai mult era modul în care masochiştii respectivi acceptau să fie umiliţi şi posedaţi de persoane mult mai în vîrstă, sau deloc atractive sexual (consideram eu), ba să mai şi plătească pentru chinul îndurat :))) Cu asta mă dădeau gata, şi am avut multe discuţii în contradictoriu cu ei, direct sau prin scrisori, şi mă şocau prin felul în care ei prezentau sadomaso ca pe o relaţie non-sexuală, fără sentimentele obişnuite între parteneri ce fac amor sau sex, ba chiar ca un soi de relaţie bazată pe poziţii rigide de castă militară, în care superiorii nu simt decît dispreţ faţă de subalterni. Multe discuţii despre umilire am avut cu aceştia, şi tare greu am acceptat pînă la urmă definiţia că umilitor nu e ceea ce practici tu din plăcere dar este interzis de societate, ci ceea ce nu îţi place şi eşti forţat să faci!

O SCRISOARE NEOBIŞNUITĂ
Era prin 94 sau '95. Încă nu îmi depăşisem limitele, dar simţeam bine că nu îmi foloseam cum trebuie potenţialul. Relaţiile pe care le aveam atunci nu mă mai satisfăceau deloc.Sexul mi se părea searbăd, partidele de umilire mi se păreau cam trase la şapirograf şi neincitante, cheltuielile cu deplasările, prea mari. Simţeam nevoia de schimbare în viaţa mea sexuală, dar nu ştiam cum să fac . Am participat la cîteva orgii hetero şi gay, dar mă plictiseam mai dihai decît la cele sadomaso. Mă gîndeam să fac vreo schimbare, dar nu ştiam nici unde să mă îndrept, nici cum să încep. Eram sastisit, de-a dreptul!
  Într-o zi, după ce am plecat de la cursuri, am trecut pe la căsuţa mea poştală, şi am ridicat corespondenţa. Nu era internet, nu erau telefoane mobile, deci scrisorica era încă la putere! Printre obişnuitele mesaje de la amatorii de sex era şi o scrisoare de la doi submisivi din Maramureş, Ana şi Ion (nume fictive), căsătoriţi, ea de 58 şi el de 62 de ani, parcă (sau invers), proprietari ai unei mici ferme, ambii masochişti, care îmi propuneau să vin pînă la ei, căci le stîrnisem interesul, mai ales cu acele mele. Căutau de multă vreme un sadic veritabil, şi încă nu găsiseră ,prin zona lor. Din descrierea lor, ambii erau cam grăsuţi, deci nu prezentau în nici un caz interes pentru mine. Le -am răspuns deci politicos că nu îmi plac nici graşii, nici nu fac sex cu persoane în vîrstă, Maramureşul fiind şi departe... deci nu renta să mă deplasez de pomană!
  Îi şi uitasem, căci mă pregăteam pentru sesiune, deci aveam altele pe cap, dar am primit o nouă invitaţie de la ei. Îmi răspundeau că nu îi interesează sexul sau plăcerea, ci doar umilinţa şi suferinţa. Îmi propuneau să îmi petrec o parte din vacanţă la ei, pe cheltuiala lor, ba chiar se şi ofereau să îmi şi ofere bani pentru şedinţele mele (atunci am aflat de termenul de şedinţă, diferit de partidă), dar şi acces la revistele lor de gen, de unde mă puteam documenta. Am răspuns iritat că nu sînt cocotă, să fiu plătit, şi nici nu văd cam cum ar putea decurge o "şedinţă" fără sex, dar documentaţia celor doi m-a cam pus pe gînduri. Mai frunzărisem vreo două reviste de gen, şi mi se păreau foarte instructive, deci parcă ar fi rentat şi o vizită prin zona aceea.... Poate cînd aş fi vizitat şi alţi sclavi de pe-acolo...
 Nici nu terminasem bine sesiunea, cînd am primit iar o scrisoare de la ei. Îmi trimiteau un set de poze cu ei şi casa lor (pozele cu ei dezbrăcaţi nu m-au impresionat deloc pozitiv), dar şi cu revistele şi lucrările despre sadomaso pe care le aveau, şi -ceea ce m-a dat gata- o colecţie de dildouri de lemn realizate de Ion la strung, şi nişte bice artizanale minunat lucrate, iar cei doi îmi propuneau să îmi ofere gratis asemenea instrumente ca tribut pentru bunăvoinţa mea. Nu era nevoie să fac sex cu ei, voiau -cică- doar să mă cunoască personal, să discutăm, să ne cunoaştem... Îmi prezentau şi o listă de mîncăruri de îmi lăsa gura apă, îmi prezentau pitorescul zonei...
  Cu asta m-au dat gata. Dacă banii şi mîncarea nu mă prea atrăgeau, publicaţiile şi mai ales dildourile alea nemaipomenite m-au hotărît să le fac o vizită.

DOI MASOCHIȘTI PROFESIONIȘTI
 Cam prin august, după ce mi-am pus lucrurile la punct în București, am plecat spre Maramureș. Aveam cu mine mica mea trusă de instrumente, bani suficienți pentru drum dus-întors, o curiozitate nesatisfăcută și o poftă nebună de a vedea revistele și instrumentarul celor doi. Puseserăm totul la cale împreună prin scrisori și telefon, dar mă întrebam cum naiba o să se desfășoare vizita aia neobișnuită și cam cum va trebui să mă comport cu două persoane în vîrstă pe post de sclavi. Mă făceau să mă gîndesc la bunicii mei, și încă nu eram obișnuit să gîndesc sclavii ca pe niște persoane inferioare, deci eram cam tulburat...
  Într-o duminică dimineață, trenul personal mă lăsa într-o haltă pitorească, pe mine și geamantanul meu, și visurile mele perverse. În haltă mă aștepta un soi de droșcă cu un cal, mînată de un băietănaș de vreo șaișpe-șapteșpe ani, pe care l-aș fi crăcit cu mare plăcere, dar care era cioban la stîna celor doi, și avea să plece imediat ce mă lăsa la fermă, spre marea mea dezamăgire. El habar nu avea că patronii săi erau așa de ciudați în preferințele lor sexuale, și se pare că nici nu agrea altceva decît sexul hetero. Primirea pe care mi-au făcut-o cei doi sclavi a fost însă memorabilă. Mi se ploconeau înainte, ca în fața unui împărat, nici nu îndrăzneau să mă atingă, nu mă priveau deloc în ochi, mi-au sărutat mîinile de parcă eram vreun episcop sau mitropolit, și nu mai știau ce să facă ca să mă mulțumească... Eram foarte stînjenit, sclavii de la București erau mult mai degajați, și fiind vorba de niște persoane în vîrstă, mă simțeam foarte la nelalocul meu. Am încercat chiar să le spun că nu este necesar să mă trateze chiar ca pe un împărat, dar răspunsul Anei mi s-a întipărit pe veci în memorie: ”Dar nu, Stăpîne, orice Stăpîn este Împărat peste sclavii lui, și aceștia îi datorează supunere oarbă, oricît de bătrîni și respectabili ar părea ei!”
  Nu prea m-am lămurit atunci cam ce trebuia să însemne asta, dar le-am spus celor doi că mi-e foame și sînt obosit, și că aș vrea să și citesc ceva de gen, pînă seara, cînd aveam să și discutăm pe îndelete. Bucuroși că îi bag în seamă, bătrîneii (așa consideram eu orice persoană de peste 55 de ani), s-au grăbit să întindă masa și mi-au servit mîncăruri minunate, de îmi lăsa gura apă. Mai ales niște plăcinte cu smîntînă și mărar au fost delicioase, și dacă nu eram atent, nu m-aș mai fi putut ridica de la masă, așa eram de ghiftuit!
  După masă, am luat un teanc de publicații BDSM și m-am dus în camera de oaspeți, pregătită special pentru mine. Am răsfoit un pic revistele, apoi am adormit, cu capul plin de imagini sadomaso și cu burta plină. Am dormit cred, vreo patru ore, eram obosit de drum și de atîta mîncare, și după ce m-am trezit am început să citesc materialul de specialitate. Erau acolo vreo doisprezece reviste, majoritatea germane și englezești, cu o mulțime de poze faine, care mă excitau teribil. Mai erau și o grămadă de articole -în parte traduse-, despre dominare, sclavie, poziții, tehnici de tortură... Dar ceea ce era cel mai interesant, era o traducere a unei lucrări adresate Dominelor, scrisă de o englezoaică sau americană, și care se numea -aproximativ- CUM SĂ ÎȚI TORTUREZI SCLAVUL sau cam așa ceva. Bătrînul avea originalul în limba germană, și o tradusese scriind la o mașină portabilă de scris, și nu știu cît de corect era tradusă, dar am învățat enorm din ea. Acolo apăreau termeni care mă șocau atunci, ca dispreț, tribut, supunere oarbă, depășirea limitelor, orgasm denial, extaz, CBT, strap-on,vomă, vampirism, sex cu animale,etc... etc... Apăreau acolo poziții de început, poziții pentru uro, tehnici de utilizare a mobilierului pentru imobilizări, aparate pentru electrostimulare, etc... O adevărată Biblie pentru sadomasochiști! Acolo am citit despre faptul ca adevărații Stăpîni îi tratează pe sclavi ca pe niște animale demne de dispreț, că sexul cu ei este de fapt nedemn, că ei trebuie să îndeplinească orice sarcină și nu au dreptul să protesteze, etc...
  Începeam să înțeleg atunci atitudinea lui Daniel, care îmi cerea să îmi depășesc limitele, sau a altor masochiști vizavi de umilire și plăcere, ori atitudinea servilă și speriată a lui Ion și a Anei. Și încetul cu încetul începea să se nască în mine o nouă atitudine, total alta decît cea pe care o avusesem pînă atunci. Ca să verific dacă chiar cei doi mi se vor supune la nivelul pe care mi-l promiseseră, am chemat-o pe femeie și am început să o pipăi pe picioare, pulpe, buci și pizdă, cu o singură mînă, pîndindu-i reacțiile, mai ales că eram și excitat la culme. Spre surprinderea mea , bătrîna nu a protestat în nici un fel, ba și-a și flexat picioarele ca s-o pot pipăi mai bine. Bine excitat, am pus-o capră cu mîinile sprijinite de pat și am posedat-o cu furie, pînă ce am ejaculat, plin de draci. Iar mai apoi, am pus-o să îngenuncheze, și pentru prima dată în cariera mea de Dominator, am urinat în gura ei pofticioasă. Am observat că a înghițit urina cu deosebită plăcere, sugînd chiar și ultima picătură, ceea ce mi-a produs o senzație neobișnuit de plăcută. De altfel, după aceea, cît timp am rămas la ei, am urinat doar în gurile lor.
  M-am culcat mulțumit la loc, și am mai dormit vreo trei ore, trezindu-mă de-abea seara, cam pe la nouă. Eram acum perfect odihnit, și după ce am mîncat iarăși, am pus la punct împreună cu cei doi un plan de desfășurare a unei ședințe-maraton, o ședință cu posturi permanente, în care urma să utilizez cam tot ce era în arsenalul BDSM al unui sadic experimentat. Sclavul Ion mi-a prezentat trusa lui de instrumente, net superioară celei a mea, plus o grămadă de dispozitive de tortură pe care aveam să le verific în zilele ce aveau să urmeze. I-am cerut să îmi dea lămuriri despre articolele și traducerile care mă interesau, în special în legătură cu anumiți termeni necunoscuți mie, și am fost impresionat de erudiția lui în domeniu. Am discutat așa pîna pe la vreo două noaptea, și înainte să mă culc i-am cerut sclavului să îmi sugă scula, și am urinat apoi și în gura lui. Depășisem o barieră.

CEA MAI LUNGĂ ȘEDINȚĂ
Începînd de a doua zi,atitudinea mea era alta. Cei doi au rămas permanent dezbrăcați (deși imaginea trupurilor lor cam rotofeie nu mi se părea prea excitantă), îi loveam și-i insultam în mod permanent, urinam doar în gurile lor, și pentru prima dată am lăsat pe cineva să mă lingă în cur, senzația fiind într-adevăr extraordinară. Îi legam seara pe amîndoi și-i obligam să se culce cu mîinile la spate, pe un țol întins pe jos, și-i obligam să mănînce tot cu mîinile la spate, din strachini puse pe jos, apoi să își lingă resturile de mîncare de pe obraji. I-am pus să facă sluj, ca niște căței, ba chiar să și latre, de s-au stîrnit și cîinii cei adevărați din curte (aveau vreo șase!), i-am penetrat cu dildouri duble, lăsîndu-i îmbîrligați fund în fund, ore întregi, pînă ce îmi cereau îndurare, am scris texte scîrboase pe trupurile lor cu markerul, i-am pus să se biciuiască între ei, să își bea unul altuia urina...
 Cînd m-am pornit către ei, nu am mai făcut baie, căci ei îmi ceruseră să vin neîmbăiat, ca să îmi păstrez mirosul tare, de Stăpîn. Dar era vară, și deja începusem să miros cam tare a Stăpîn... prea nespălat, și am avut o idee excelentă. I-am pus să mă spele ei, cu limbile lor, din cap pînă în picioare, ceea ce au și făcut. M-a amuzat la culme să-i văd cum tot scuipă perii de pe trupul meu (sînt cam păros), și a trebuit să își înmoaie în permanență limbile într-un borcan cu apă, căci nu mai pridideau. Dar rezultatul era vizibil, deși a trebuit să fac și un duș, ca să scap și de saliva lor :)) În fiecare seară citeam din lucrarea despre Domine și aplicam mereu alte tehnici. Am învățat să leg coaiele sclavilor ca să nu mai aibă erecție,să-i suspend pentru a-i putea tortura mai bine, să-i plesnesc cu toată puterea, etc...Mă transformam deja în sadic veritabil.
  Dar a venit și vremea să plec, după opt zile de torturi sclavul mi-a făcut cadou o trusă de dildouri și cîteva bice meșteșugite, și o cutie de lemn pentru acele mele ,pe care le gustaseră amîndoi din greu. Nu mi-a venit prin minte să cer și o copie după lucrarea de dominare, și mare prostie am făcut, căci nu am mai găsit așa ceva nici pînă azi. În ziua plecării, cei doi m-au condus cu bocete, ca pe un mort drag, deși le promisesem că voi reveni, în vara următoare. Nu mai știau cum să mă privească, cum să mă mîngîie... Dar deodată m-am răstit la ei și le-am cerut imperios să tacă dracului, și ei m-au ascultat, aruncîndu-mi priviri de cîini bătuți. Din droșca ce mă ducea la gară i-am mai privit odată: îngenuncheaseră în mijlocul curții, și mă petreceau cu priviuri pline de durere, iar sclava Ana plîngea de sărea cămașa de pe ea. Altădată poate aș fi zîmbit la așa atitudine, dar de-acum căpătasem un alt soi de gîndire, și priveliștea doar mi-a întărit orgoliul. În urmă rămîneau doar doi sclavi bicisnici, asupra cărora avusesem drepturi depline. Ce-mi mai păsa mie de ei ?

Din nefericire, nu i-am mai întînit niciodată. O vreme am mai corespondat, și chiar aveam de gînd să îi mai vizitez, dar probleme personale m-au împiedicat să mai ajung prin Maramureș. După vreo cîțiva ani m-au informat că pleacă în Austria, unde puteau să își satisfacă mai bine instinctele masochiste. Mi-au trimis chiar și o invitație să îi vizitez acolo, dar nu m-am putut duce. Pînă la urmă le-am pierdut urma.