luni, 4 februarie 2019

DESPRE TRAVESTIURI ÎN BDSM

Spre deosebire de lumea LGBT, unde travestiul la bărbaţi este o formă prin care aceştia îşi afirmă şi îşi asumă o identitate feminină, în BDSM travestiul se realizează de obicei pentru a sublinia rolul submisiv al sclavului mascul în raport cu Stăpîna sa sau Stăpînii săi, sau cu scopul de a-l umili suplimentar, înjosindu-i atributele sale masculine.

În lumea BDSM întîlnim trei tipuri de travestiţi:

1- TRAVESTIŢII NATURALI. Sînt acei travestiţi care seamănă cel mai mult cu nişte femei, atît la corp, cît şi la comportament, şi care de obicei par femei fără sau cu foarte puţin machiaj. Feminitatea lor e naturală, se mişcă precum fetele, au figuri feminine, priviri galeşe, buze senzuale, şolduri zvelte, fund bombat, păr buclat, etc... Se mişcă pe tocuri cu naturaleţe, iar bijuteriile feminine li se potrivesc perfect. Nu trebuie să se machieze ţipător, sau să se îmbrace provocator pentru a părea femei şi a atrage privirile, şi cu foarte puţine modificări devin de-a dreptul dame, din bărbaţi destul de arătoşi.
  Un asemenea travestit natural a fost şi Daniel, primul meu sclav şi amant de care am fost îndrăgostit.  Arăta bine şi ca băiat, şi ca fată ,şi era extrem de greu să-ţi dai seama că gagica blondă, tunsă băieţeşte, cu botişor obraznic şi cu fustiţă scurtă era aceeaşi cu adolescentul brunet, cu priviri jucăuşe şi pălăriuţă şmecheră, pe care sacoul cu mîneci suflecate venea ca turnat!
  Un alt asemenea travestit l-am observat pe un site BDSM, în vreme ce era transformat în subretă. Cred că era castrat, şi avea un inel în frenul penisului, iar între picioare un alt inel, iar cele două inele au fost prinse cu un mic lăcăţel, făcînd penisul să intre chiar între picioare, făcîndu-l să poată urina doar aşezat, ca o femeie, deşi cred că jetul ar fi zburat în spate, nu în centrul WC-ului! Dar şi acesta avea o figură feminină, cu păr lung natural, iar după puţin machiaj arăta ca o femeie veritabilă!

2- TRAVESTIŢII VIZIBILI. (sau OBIŞNUIŢI) . Cei mai des întîlniţi travestiţi, şi cei care dau de fapt numele genului. Sînt de obicei bărbaţi cu caractere masculine vizibile, dar care se simt femei în sufletul lor, şi care încearcă din răsputeri să arate şi să se comporte ca nişte femei, cu rezultate mai mult sau mai puţin reuşite. Se îmbracă întotdeauna cu haine de femeie (de obicei cu haine care subliniază feminitatea : rochii, fuste, bluze înflorate..), poartă o mulţime de accesorii feminine (cercei mari, mărgele, brăţări, poşete mici, pantofi cu toc înalt, ciorapi de mătase, îşi modifică corpul, pentru a părea mai... femei (se epilează corporal şi facial, îşi fac implanturi mamare, îşi măresc buzele, fac lifting, de multe ori se castrează sau se emasculează, chiar), se machiază de obicei strident (ojă strălucitoare, ruj cu nuanţe foarte tari, farduri greoaie, peruci colorate, etc...).

  Dar, în general aspectul lor este de obicei departe de a fi cel dorit. Gura îşi păstrează o tăietură bărbătească, privirile sînt lipsite de feminitate, mişcările sînt prea înţepate sau prea zvîcnite, umerii prea laţi, mărul lui Adam prea proeminent,  vocea nu e catifelată, degetele sînt de obicei prea groase... Chiar şi atunci cînd se castrează sau emasculează, sau chiar şi cînd îşi schimbă sexul poţi ghici destul de uşor că ai de-a face cu un bărbat deghizat în femeie.
  Astfel de travestiţi se pot vedea în filmul PRISCILLA, REGINA DEŞERTULUI, iar Simona Sensual sau Ru Paul sînt asemenea exemplare.

3- TRAVESTIŢII IMPUŞI . În BDSM apare şi o categorie cu totul şi cu totul specială de travestiţi. acei travestiţi care arată de-a dreptul grotesc sau ridicol în haine de femeie, dar sînt forţaţi de Stăpînele lor să se îmbrace astfel pentru a le fi făcută virilitatea de rîs şi a se simţi înjosiţi şi umiliţi suplimentar.
Sînt de obicei inşi voinici sau graşi, cu aspect foarte viril , cu barbă sau mustaţă foarte masculină, picioare groase şi păroase, păr bogat pe piept şi pe corp, figuri dure, sprîncene mari, mîini groase, cu degete butucănoase, dotare sexuală mare şi vizibilă, etc... -care arată grotesc în fustiţe scurte, ciorapi trei-sferturi, sau ciorapi de plasă pe picioarele butucănoase şi păroase, cu ruj strident pe buzele de ciobani sau măcelari, cu sutiene ridicole pe piepturile umflate şi păroase,  cu boturi rujete strident ieşind din bărbi nerase sau mustăţi uriaşe, cu ochii învineţiţi de farduri grele, cu cercei uriaşi, şi mărgele mari, care atîrnă sinistru în jurul gîturilor de boxeri, cu pantofi cu tocuri mari, pe care înaintează şovăitor, clătinîndu-se la tot pasul,  şi cu nişte chiloţei minusculi , din care pula şi coaiele păroase evadează triumfătoare şi neruşinate, stîrnind zîmbetul privitorilor, şi mai ales al privitoarelor.

Stăpînele profesioniste adoră să posede şi să umilească asemenea arătări antifeminine, şi nimic nu e mai plăcut pentru o Domina expertă decît să înfigă strap-on-ul cu putere în găoaza unei asemenea fiinţe decăzute, în vreme ce strînge cu putere în pumn coaiele păroase ce se zbat neputincioase, în vreme ce fostul mascul transformat în femelă jalnică se zbate şi geme în ritmul mişcărilor copulatorii ale Stăpînei.
  O asemenea arătare era Freddie Mercury, în clipul de la I WANT TO BREAK FREE, unde hainele feminine, peruca de damă şi sutienul glonţ contrastau strident cu mustaţa virilă şi botul ţuguiat al cîntăreţului. Dimpotrivă, un alt membru al trupei QUEEN arăta şi zîmbea exact ca o femeie, cu bucle blonde, surîs feminin, mişcări graţioase, picioare cabrate, talie feminină pe care hainele femeieşti cădeau perfect -acela era un travestit natural!