Odată cu apariția orînduirii feudale asistăm la un declin pronunțat al instituției castrării. Deși încă practicată uneori, ea își pierde rolul de instituție pe care l-a avut în sclavagism. Majoritatea instituțiilor feudale interzic castrarea, iar creștinismul este cel mai drastic: cel care emasculează un alt bărbat poate fi excomunicat, dacă nu spînzurat sau ars pe rug.
Dispariția instituției sclaviei aduce cu ea și un număr oarecare de limitări ale puterii discreționare a clasei nobiliare și unele drepturi ale oamenilor simpli. Astfel sînt considerați oameni -deci avînd suflet și fiind protejați de Dumnezeu- pînă și sclavii ,sau cei mai săraci sau neștiutori oameni, iar drepturile lor sînt garantate deci de Biserică. Se interzice expunerea trupului gol în public, sclavii se pot căsători, au drept la ziua liberă din săptămînă, și nu pot fi vînduți decît împreună cu toată familia. De asemenea, mutilările de orice fel sînt interzise, ca și torturarea organelor genitale, violul este interzis și el, iar sodomia pedepsită cu moartea.
Bineînțeles că oricum au loc și abuzuri, dar cel puțin în teorie mutilări și violuri nu mai puteau avea loc atît de ușor ca în sclavagism. Ca să scape cu viață sau neexcomunicat de răspunderea unei castrări sau sodomii dovedite, un senior trebuia obligatoriu să se călugărească și să cedeze averea sa Bisericii -acest lucru constituind o frînă serioasă pentru eventualii amatori de castrare.
Castrări au loc, dar cu totul și cu totul izolat. În special bandiții sau răsculații castrează nobilii prinși ca o formă supremă de umilire și răzbunare, soții înșelate sau rudele acestora castrează bărbații infideli, prelați ce au dreptul la mari cinuri sau moștenitori de mari titluri sînt îndepărtați de acestea prin castrare, pretendenți la mîna vreunei frumoase ori bogătașe sînt scoși din joc odată cu pierderea bărbăției, etc...
Asta, în Europa creștină. Castrarea se mai practică în lume, la chinezi, japonezi, la indieni, în cele două Americi, în Africa, iar în lumea musulmană la scară mare. Tătarii o practică pentru a insufla groază și a impune plata unui bir permanent. Există chiar o legendă românească unde se amintește de vremurile cînd tătarii ”le tăiau la femei țîțele și la bărbați părțile dedesupt” . Oamenii din ținuturile jefuite (cei mai încăpățînați, se înțelege!) erau mutilați pentru a le oferi celorlalți exemplu despre ce pot păți cei ce nu acceptă dominația tătarilor, dar și pentru a putea fi jefuiți altădată cu mult mai mare ușurință. Bărbații castrați pot munci în continuare dar, fiind mai greoi și fricoși, sînt mai apoi ușor de prins și forțați să spună unde și-au ascuns averea.
Castrarea este încă practicată la scară largă în regiunile unde se mai practică sclavia, în cadrul unor mari imperii, căci mîna de lucru sclavă este încă necesară acolo, ca și măsurile punitive specifice.
SCLAVIA NEAGRĂ
Spre deosebire de frații lor din antichitate, sclavii africani vînduți în Europa și mai ales în cele două Americi sînt mult mai bine tratați decît aceștia. Deși sînt tot sclavi, și pot fi vînduți, bătuți, obligați să muncească doar unde li se spune, și fără să poată deține alte lucruri decît îmbrăcămintea de pe ei, spre deosebire de cei antici, acești sclavi au și drepturi, chiar dacă foarte puține și mai degrabă simbolice, -dar totuși drepturi certe. Mai ales sînt considerați ființe umane cu suflet, iar Biserica îi ia sub protecția ei, ferindu-i -atît cît poate- de excesele criminale ale proprietarilor.
În fiecare duminică au drept la odihnă și merg la slujbă. Nașterea, căsătoria și moartea le sînt slujite de preoți. Au drept de nume de botez și de familie, de căsătorie, și de morminte cu cruce la moartea lor, în vreme ce sclavii antici primeau nume de animale sau lucruri, nu se puteau căsători, iar cadavrele lor erau aruncate animalelor sau îngropate în gropi comune. Sclavii negri au drept la sexualitate proprie (doar hetero) și la viață sexuală regulată. De asemenea, au drept la asistență medicală și au proprii lor vraci, dar și acces la medicul uman, cînd situația o cere. Contrar a ce se crede, nu puteau fi pedepsiți decît în urma unui proces în care li se stabilea vina, întotdeauna fiind asistați și de un preot, iar pedepsele erau stabilite clar, în coduri de legi specifice. Erau însă interzise pedepsele cauzatoare de moarte (cu excepția cazului cînd se impunea pedeapsa capitală), de infirmități permanente, cele degradante sau cu caracter sexual.
Un sclav nu putea fi posedat de un alt bărbat, sau de vreun animal. Nu putea fi lovit intenționat peste organele sexuale, nu i se putea amputa intenționat vreun membru oarecare, și nu putea fi biciuit măcar pînă la moarte, oricît ar părea de ciudat. Bicele supraveghetorilor aveau mai degrabă rolul de a accelera ritmul muncii, de a potoli spiritele încinse, de a sparge încăierările sau de a atrage atenția prin pocnete cînd trebuia dată vreo poruncă nouă unor sclavi mai îndepărtați. Deși biciul este considerat astăzi drept un simbol al exploatării nemiloase a sclavilor, erau totuși rare cazurile cînd el era folosit pentru pedepsire, și atunci doar în urma unui proces în care sclavul avea -teoretic- dreptul să se apere, iar biciuirea nu trebuia să îi genereze moartea sau infirmități permanente.
Puterea discreționară a stăpînilor de plantații era înfrînată și în alte cazuri. Sclavul avea drept la pudoare, nu putea fi expus niciodată gol în public. Fetele și femeile sclave nu puteau fi violate nici măcar de către stăpîn, ba chiar acesta nici nu avea voie să aibă relații sexuale cu ele. Aici însă Biserica închidea ochii mai întotdeauna! Un sclav nu putea fi vîndut decît împreună cu familia sa. De asemenea, sclavul era totuși proprietarul hainelor de pe el și a lucrurilor primite în dar de la stăpîni sau de la Biserică.
Cît despre castrare... nu era voie să fie practicată nici măcar atunci cînd sclavul viola chiar și vreo femeie albă. Dacă aveau loc asemenea operații, ele aveau loc clandestin, urmate în mod invariabil de uciderea celui castrat, Căci -după cum am mai precizat- Biserica îl excomunica pe omul care a castrat un bărbat de orice rasă.
ATENȚIE! CONȚINUT ADULT EXPLICIT! PĂRĂSIȚI ACEST BLOG DACĂ NU AVEȚI CEL PUȚIN 18 ANI! Un blog pentru amatorii de BDSM hard, ce se adresează deci experților in BDSM ,Dominatori sau sclavi, unde se spune lucrurilor pe nume, și se vorbeste despre lumea sadomasochistă reală. Nu este pentru amatori!
Se afișează postările cu eticheta sclavi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sclavi. Afișați toate postările
duminică, 22 octombrie 2017
vineri, 22 mai 2015
Tipuri de sclavi existenti in antichitate V
7)- GLADIATORII. Un soi deosebit de sclavi, ce a fost propriu doar Imperiului Roman. Sclavi-luptători, ce trebuiau sa satisfacă nevoia de sînge şi de violenţă a publicului roman, în arenele circului. Căci pe atunci circul nu era un loc în care se prezentau acrobaţii şi dresură de animale, ci lupte între oameni, între fiare, sau între oameni şi fiare.
Solizi, bine hranitzi si ingrijitzi, aspri, foarte bine pregatitzi pentru lupta, erau sclavi ce proveneau din prinsii de razboi ce se comportasera cu neobisnuita vitejie. Erau ţinuţi in fortareţe-scoala unde invatzau sa lupte si sa se comporte in fatza publicului. Nu erau umilitzi, mai ales homosexual, caci trebuiau sa ramina cit mai virili, si sa-si apere barbaţia pina la capat. Erau pedepsţi exclusiv fizic, ca o forma de calire pentru luptele in arena. Amenintzarea cu trimiterea la o scoala obisnuita de sclavie, unde ar fi fost posedati homosexual si fortzatzi sa inghita murdarii era de-ajuns ca sa-i faca sa se lupte cu furie pentru viatza si demnitatea lor.
Erau foarte rai si violentzi, iar rascoalele lor (putzine totusi la numar) se transformau uneori in veritabile razboaie, foarte greu inabusite de armatele Romei. Erau insa printre putzinii sclavi ce puteau fi siguri pe eliberarea lor: daca reuseau sa supravietzuiasca luptelor la circ un numar de ani ( de obicei intre sase si zece) erau eliberati si incorporatzi soldatilor Imperiului, sau puteau deveni chiar si cetatzeni romani liberi.
8)- SCLAVII-BLAZON. Nu stiu daca am ales foarte bine denumirea, dar alta nu-mi vine in minte, deocamdata. Nu erau propriu-zis sclavi, ci mai degraba niste prizonieri fara sperantza de eliberare, sortitzi sa satisfaca orgoliul detzinatorilor lor.
Proveneau exclusiv dintre membrii marilor familii regale sau imperiale din statele cucerite, si erau de obicei regi, regine, imparati, printi,printzese, generali sau inaltzi demnitari dusmani/e, care erau expusi in public in custi sau in lantzuri, de obicei acoperitzi cu straie si podoabe regale sau de parada, pentru ca privitorii sa-i poata vedea si sa le consemneze decaderea si sa-si poata bate joc de ei.
Doar regii si imparatzii invingatori au avut de obicei asemenea sclavi-blazon. Printzii si printzesele Troiei cucerite de ahei, printzi germani expusi inlantzuitzi in pietze publice romane, mari generali capturatzi de egipteni pe cimpul de lupta, regele persan Darius, Gingis Khan sau Baiazid-Fulgerul capturat de Timur Lenk -au fost astfel de sclavi.
Viatza lor a fost foarte scurta, caci decaderea brusca a fost imposibil de suportat, atit de Cassandara sau Hecuba, cit si de Darius sau Baiazid. Daca Gingis Khan a reusit sa evadeze, ceilaltzi au fost foarte-foarte bine pazitzi, si au murit de inima rea.
La marile case regale sau imperiale ale cuceritorilor antici era lucru obisnuit sa vezi un batrin, o femeie, sau un barbat bine imbracatzi, cu lantzuri la picioare, cu fetzele supte si ochii golitzi, care erau expusi in fatza privitorilor la marile ospetze, si care fusesera fie vreun mare general, mare preot ori rege, fie vreo imparateasa, printzesa ori inalta cutrezana din vreo cetate cucerita foarte greu si cu mari pierderi si cheltuieli.
Acesti sclavi-blazon desi erau destul de bine tratati si de obicei niciodata brutalizatzi, mureau de regula in mai putzin de un an. Cei care se umileau deveneau de obicei slugi la casele regale si imperiale. Timur Lenk se lauda cu o suita de servitori provenita exclusiv din regi, regine si printzi si printzese din tzarile cucerite!
Despre drepturile acestor sclavi-blazon, ce sa mai spunem? Dreptul la expunere injositoare in public si la dispretz!
INCHEIERE.
In societatea romana sau greaca sclavii-salahori erau categoria cea mai raspindita, reprezentind intre 70 si uneori 90 % din sclavii existentzi. La popoarele barbare numarul sclavilor era mult mai mic, iar proportzia sclavilor-salahori era cam aceeasi. Tot la barbari (tot ce nu era grec sau roman, eventual egiptean) sclavii amanti masculi, gladiatorii ori sclavii intelectuali lipseau cu desavirsire, iar artizanii, sclavii-servitori si sclavele-amante erau in general in procent foarte mic. Asta pentru ca la barbari necesarul de servitori ai unei familii nobile era mult mai redus, aici nefiind apreciat luxul trindav al civilizatzilor, iar placerile si necesitatzile fiind mult mai simple. Si o movila de capete de dusmani ucisi era mult mai excitanta pentru un printz barbar decit o cohorta de sclavi rapciugosi, care nici nu prea ar fi avut ce lucra prin Dacia ori Germania cele acoperite de paduri. Sclavii de aici erau deci mai putzini, si erau tratatzi oarecum mai omeneste, in sensul ca in loc sa fie chinuitzi, umilitzi sau mutilatzi pentru fapte grave, ei erau ucisi pur si simplu, mai mult sau mai putzin... barbar.
Solizi, bine hranitzi si ingrijitzi, aspri, foarte bine pregatitzi pentru lupta, erau sclavi ce proveneau din prinsii de razboi ce se comportasera cu neobisnuita vitejie. Erau ţinuţi in fortareţe-scoala unde invatzau sa lupte si sa se comporte in fatza publicului. Nu erau umilitzi, mai ales homosexual, caci trebuiau sa ramina cit mai virili, si sa-si apere barbaţia pina la capat. Erau pedepsţi exclusiv fizic, ca o forma de calire pentru luptele in arena. Amenintzarea cu trimiterea la o scoala obisnuita de sclavie, unde ar fi fost posedati homosexual si fortzatzi sa inghita murdarii era de-ajuns ca sa-i faca sa se lupte cu furie pentru viatza si demnitatea lor.
Erau foarte rai si violentzi, iar rascoalele lor (putzine totusi la numar) se transformau uneori in veritabile razboaie, foarte greu inabusite de armatele Romei. Erau insa printre putzinii sclavi ce puteau fi siguri pe eliberarea lor: daca reuseau sa supravietzuiasca luptelor la circ un numar de ani ( de obicei intre sase si zece) erau eliberati si incorporatzi soldatilor Imperiului, sau puteau deveni chiar si cetatzeni romani liberi.
8)- SCLAVII-BLAZON. Nu stiu daca am ales foarte bine denumirea, dar alta nu-mi vine in minte, deocamdata. Nu erau propriu-zis sclavi, ci mai degraba niste prizonieri fara sperantza de eliberare, sortitzi sa satisfaca orgoliul detzinatorilor lor.
Proveneau exclusiv dintre membrii marilor familii regale sau imperiale din statele cucerite, si erau de obicei regi, regine, imparati, printi,printzese, generali sau inaltzi demnitari dusmani/e, care erau expusi in public in custi sau in lantzuri, de obicei acoperitzi cu straie si podoabe regale sau de parada, pentru ca privitorii sa-i poata vedea si sa le consemneze decaderea si sa-si poata bate joc de ei.
Doar regii si imparatzii invingatori au avut de obicei asemenea sclavi-blazon. Printzii si printzesele Troiei cucerite de ahei, printzi germani expusi inlantzuitzi in pietze publice romane, mari generali capturatzi de egipteni pe cimpul de lupta, regele persan Darius, Gingis Khan sau Baiazid-Fulgerul capturat de Timur Lenk -au fost astfel de sclavi.
Viatza lor a fost foarte scurta, caci decaderea brusca a fost imposibil de suportat, atit de Cassandara sau Hecuba, cit si de Darius sau Baiazid. Daca Gingis Khan a reusit sa evadeze, ceilaltzi au fost foarte-foarte bine pazitzi, si au murit de inima rea.
La marile case regale sau imperiale ale cuceritorilor antici era lucru obisnuit sa vezi un batrin, o femeie, sau un barbat bine imbracatzi, cu lantzuri la picioare, cu fetzele supte si ochii golitzi, care erau expusi in fatza privitorilor la marile ospetze, si care fusesera fie vreun mare general, mare preot ori rege, fie vreo imparateasa, printzesa ori inalta cutrezana din vreo cetate cucerita foarte greu si cu mari pierderi si cheltuieli.
Acesti sclavi-blazon desi erau destul de bine tratati si de obicei niciodata brutalizatzi, mureau de regula in mai putzin de un an. Cei care se umileau deveneau de obicei slugi la casele regale si imperiale. Timur Lenk se lauda cu o suita de servitori provenita exclusiv din regi, regine si printzi si printzese din tzarile cucerite!
Despre drepturile acestor sclavi-blazon, ce sa mai spunem? Dreptul la expunere injositoare in public si la dispretz!
INCHEIERE.
In societatea romana sau greaca sclavii-salahori erau categoria cea mai raspindita, reprezentind intre 70 si uneori 90 % din sclavii existentzi. La popoarele barbare numarul sclavilor era mult mai mic, iar proportzia sclavilor-salahori era cam aceeasi. Tot la barbari (tot ce nu era grec sau roman, eventual egiptean) sclavii amanti masculi, gladiatorii ori sclavii intelectuali lipseau cu desavirsire, iar artizanii, sclavii-servitori si sclavele-amante erau in general in procent foarte mic. Asta pentru ca la barbari necesarul de servitori ai unei familii nobile era mult mai redus, aici nefiind apreciat luxul trindav al civilizatzilor, iar placerile si necesitatzile fiind mult mai simple. Si o movila de capete de dusmani ucisi era mult mai excitanta pentru un printz barbar decit o cohorta de sclavi rapciugosi, care nici nu prea ar fi avut ce lucra prin Dacia ori Germania cele acoperite de paduri. Sclavii de aici erau deci mai putzini, si erau tratatzi oarecum mai omeneste, in sensul ca in loc sa fie chinuitzi, umilitzi sau mutilatzi pentru fapte grave, ei erau ucisi pur si simplu, mai mult sau mai putzin... barbar.
vineri, 24 aprilie 2015
SCLAVIA IN ANTICHITATE (III) Tipuri de sclavi existenti in antichitate
Sclavii erau si ei sortați pe categorii, căci de obicei un sclav obișnuit nu prețuia prea mult, neștiind decît să lucreze cu mținile în cadrul cîtorva activități rudimentare, mai ales ca muncitori agricoli necalificați sau ca salahori. Insa cei care cunosteau si puteau practica anumite arte sau mestesuguri, ori cei foarte frumosi erau pretuiti mult mai mult si tratati mult mai bine.
Iata deci cam care au fost categoriile de sclavi existente in lumea antica si ce caracteristici ii diferentiau:
1)-SCLAVII SALAHORI. Categoria cea mai des intilnita si cea mai prost tratata. Sclavi ce proveneau mai ales din prinsi din razboaie sau din tzaranii cei mai rudimentari. Destinati exclusiv muncilor necalificate, agricultura grosiera, minerit, carausie, defrisari, salahorit,etc.
Rudimentari, robusti, inculti,erau cei mai prost tratati dintre toti sclavii, si erau victimele predilecte ale jocurilor barbare si singeroase din timpul orgiilor organizate de stapinii lor. Valorau foarte putzin,caci nu stiau sa lucreze mai nimic ca lumea,cunosteau foarte prost limba tzarii de adoptzie, si mai erau si foarte lenesi daca erau lasati nesupravegheati. Primeau o ingrijire minimala, hrana de obicei doar o data pe zi -si aceea de obicei neindestulatoare- , vreo zdreantza rupta pe post de camasa, niciodata incaltzari sau protectzii in timpul muncii, iar noaptea erau parcati intr-un soi de inchisori speciale numite -la romani- ERGASTULE.. In general nu aveau nici nume, iar cind il aveau era de obicei un nume de lucru sau de animal. Erau biciuiti si schingiuitzi in permanenta, cu sau fara vina si nu primeau niciodata ingrijire igienica sau medicala. Daca se imbolnaveau, erau izolatzi si lasati sa se vindece de la sine sau sa moara, de cele mai multe ori fara hrana, caci numai cei care munceau aveau dreptul sa manince. Traiau foarte putzin: cam 10-15 ani de la data devenirii lor ca sclavi, datorita prostului tratament administrat de stapini, si erau si cei mai periculosi si violentzi in timpul rascoalelor. Nu erau niciodata lasati nesupravegheati,caci fugeau des, jefuiau, violau si ucideau ori de cite ori aveau prilejul. Multi erau mutilati pentru nesupunere. Nasul, urechea, limba, vreun deget sau chiar si o mina taiate, vreun ochi scos sau castratzi, iar trupurile le erau virstate de urme de lovituri de bici.
Unii purtau toata viatza lantzuri la picioare. In scolile de sclavi treceau prin cele mai umilitoare probe, trebuind sa renuntze la orice pretentie de a se comporta si a fi considerati niste oameni. In general nu erau eliberati niciodata, si viatza lor de sclavi se sfirsea numai odata cu moartea. Cind mureau, trupurile lor erau date de obicei ca hrana fiorosilor ciini de razboi si paza, ciini ce trebuiau invatati sa atace oameni. Caci nici macar dupa moarte sclavii nu capatau dreptul de a fi tratati ca niste oameni.
2)-SCLAVII SERVITORI. O categorie cu totul diferita de sclavi, si a doua ca pondere din masa sclavilor antici. Acestia erau niste sclavi ceva mai bine tratatzi. Aveau un rol destul de ambiguu, asemanator cu cel al tziganilor robi din feudalitatea romaneasca. De la a servi in casa stapinilor sau pe mosiile acestora, si pina la a-i apara si a le fi amantzi. De obicei erau tineri, aratosi, civilizati, mult mai bine imbracatzi si ingrijitzi... Erau mult mai harnici si mai vioi, si avind si o mai mare libertate de miscare. Mincau de cel putzin doua ori pe zi si de obicei suficient (nu intotdeauna si la orice stapin), aveau haine decente, puteau avea si incaltzari sau chiar si mici podoabe facute din metale ordinare, se imbaiau si puteau primi si ingrijiri medicale (daca nu se imbolnaveau prea grav), dormeau mult mai bine, in camere aflate in casa stapinului sau in colibe speciale , si mai aveau si sansa de a fi eliberatzi daca se purtau foarte bine si oracolele erau favorabile eliberarii lor.
Proveneau de obicei din copii facuti de sclave cu stapinii lor, din oameni liberi vinduti ca sclavi pentru acoperirea unor datorii banesti, din tineri nobili barbari luati prizonieri si nerascumparati, sau din tineri tzarani inteligenti luati prizonieri din aceleasi regiuni, sau erau fosti sclavi ai unor nobili barbari luati prizonieri la rindul lor. Se revoltau extrem de rar, iar de obicei in timpul rascoalelor aparau cit puteau avutul si viatza stapinilor, caci sclavii primitivi rasculatzi ii schingiuiau si-i ucideau si pe ei, considerindu-i uneltele stapinilor.
Nici ei nu aveau drept la casatorie, viatza sexuala sau sexualitate distincta, insa erau utilizatzi des ca amanti, iar in timpul orgiilor puteau fi posedatzi de oricare dintre mesenii participantzi. Multi dintre ei erau castratzi, mai ales cind erau sclavii personali ai femeilor din familie. Caci femeile aveau, in antichitate, ca si mai tirziu, un statut de semisclavie,cel putzin in ceea ce priveste sexualitatea.
Si ei puteau fi pedepsiti oricind fara nici o justificare, dar cu ei stapinii se comportau de obicei ceva mai blind -in anumite limite- caci deseori viatza lor si a familiilor lor depindeau de acestia. Rolurile lor erau de servitori, doici, femei de serviciu, portari, vizitii, bucatari, rindasi, ciobani, vacari, porcari, insotzitori la vinatoare, croitori, baiesi, degustatori, etc,in afara de cel de amante/tzi. Ei erau practic cei care ingrijeau casa si viatza stapinilor lor.
Traiau de obicei destul de mult, daca stapinii erau multzumitzi de serviciile lor,insa de obicei pe la 40-50 de ani erau deja batrini, datorita veghei permanente, stresului si pedepselor indurate, dar unii ajungeau si la 60-70 de ani. Cei care erau eliberati primeau o dota in bani sau pamint si deveneau astfel LIBERTI (la romani) ,adica cetatzeni cu drepturi depline.Cît timp erau însă sclavi nu aveau nici ei drept la opinie personala, viatza sexuala regulata, etc.. si trebuiau sa se supuna orbeste oricaror pretentzii, ordine sau pofte ale stapinilor lor. Atunci cind erau banuitzi de furt sau acte sexuale oprite erau torturatzi si obligatzi astfel sa marturiseasca.
3)-SCLAVII ARTISTI. Un gen aparte de sclavi, cu totul diferit de aceste prime doua categorii. In acea vreme nu existau teatre, sali de concert, circuri ( in sensul dat circului astazi) , sali de expozitzie, etc... Fiecare proprietar de sclavi avut poseda deci si o trupa mai mica sau mai mare de sclavi-artisti (de obicei muzicieni si dansatori), artisti cu care isi desfata simtzurile si isi epata vizitatorii. Dansatori, cintareti ,artisti plastici, artisti de circ, actori, poeti-declamatori, -isi prezentau mica lor reprezentatzie in fatza stapinului si a publicului agreat de acesta.
Acesti sclavi erau de obicei foarte scumpi, cerutzi si cautatzi, si erau si o permanenta sursa de rivalitate intre bogatasii vremii. Valoarea lor era pretzuita dupa raritatea si calitatea artei prestate, si era la moda ca orice proprietar funciar sau nobil sa aiba in slujba sa macar o cintareatza sau o dansatoare pe care o mai folosea si drept amanta.
Bine ingrijitzi, bine hranitzi, frumos imbracati si impodobiti, foarte bine tratatzi in caz de boala, de multe ori acoperiti de bijuterii foarte scumpe, acesti sclavi isi permiteau o viatza indestulata si boema in cadrul strimt al coliviei de aur in care erau constrinsi sa-si duca viatza. Nu traiau insa prea mult, caci odata cu virsta si pierderea calitatzilor artistice pentru care erau apreciatzi (mai ales dansatorii si cintaretzii, dar si jonglerii sau alti circari) erau inlaturatzi si sfirseau fie in mizerie pe la 40-50 de ani, de durere si disperare, ori decadeau la rangul de servitori.. Insa cita vreme puteau straluci, erau printre cei mai mofturosi si pretentiosi sclavi, si se purtau cu ceilalti ca niste stapini vritabili, iar stapinii lor le iertau multe si in general nu-i pedepseau fizic niciodata.
Erau insa sursa unor veritabile razboaie reci duse intre nobili, prilej de rica si dusmanie, si nu rareori au constituit motivul pierzaniei unui proprietar ce devenea proscris si era doborit doar ca sa i se puna mina pe dansatoarea sa, rivnita de imparat sau de alt nobil intrigant.
VA URMA
Iata deci cam care au fost categoriile de sclavi existente in lumea antica si ce caracteristici ii diferentiau:
1)-SCLAVII SALAHORI. Categoria cea mai des intilnita si cea mai prost tratata. Sclavi ce proveneau mai ales din prinsi din razboaie sau din tzaranii cei mai rudimentari. Destinati exclusiv muncilor necalificate, agricultura grosiera, minerit, carausie, defrisari, salahorit,etc.
Rudimentari, robusti, inculti,erau cei mai prost tratati dintre toti sclavii, si erau victimele predilecte ale jocurilor barbare si singeroase din timpul orgiilor organizate de stapinii lor. Valorau foarte putzin,caci nu stiau sa lucreze mai nimic ca lumea,cunosteau foarte prost limba tzarii de adoptzie, si mai erau si foarte lenesi daca erau lasati nesupravegheati. Primeau o ingrijire minimala, hrana de obicei doar o data pe zi -si aceea de obicei neindestulatoare- , vreo zdreantza rupta pe post de camasa, niciodata incaltzari sau protectzii in timpul muncii, iar noaptea erau parcati intr-un soi de inchisori speciale numite -la romani- ERGASTULE.. In general nu aveau nici nume, iar cind il aveau era de obicei un nume de lucru sau de animal. Erau biciuiti si schingiuitzi in permanenta, cu sau fara vina si nu primeau niciodata ingrijire igienica sau medicala. Daca se imbolnaveau, erau izolatzi si lasati sa se vindece de la sine sau sa moara, de cele mai multe ori fara hrana, caci numai cei care munceau aveau dreptul sa manince. Traiau foarte putzin: cam 10-15 ani de la data devenirii lor ca sclavi, datorita prostului tratament administrat de stapini, si erau si cei mai periculosi si violentzi in timpul rascoalelor. Nu erau niciodata lasati nesupravegheati,caci fugeau des, jefuiau, violau si ucideau ori de cite ori aveau prilejul. Multi erau mutilati pentru nesupunere. Nasul, urechea, limba, vreun deget sau chiar si o mina taiate, vreun ochi scos sau castratzi, iar trupurile le erau virstate de urme de lovituri de bici.
Unii purtau toata viatza lantzuri la picioare. In scolile de sclavi treceau prin cele mai umilitoare probe, trebuind sa renuntze la orice pretentie de a se comporta si a fi considerati niste oameni. In general nu erau eliberati niciodata, si viatza lor de sclavi se sfirsea numai odata cu moartea. Cind mureau, trupurile lor erau date de obicei ca hrana fiorosilor ciini de razboi si paza, ciini ce trebuiau invatati sa atace oameni. Caci nici macar dupa moarte sclavii nu capatau dreptul de a fi tratati ca niste oameni.
2)-SCLAVII SERVITORI. O categorie cu totul diferita de sclavi, si a doua ca pondere din masa sclavilor antici. Acestia erau niste sclavi ceva mai bine tratatzi. Aveau un rol destul de ambiguu, asemanator cu cel al tziganilor robi din feudalitatea romaneasca. De la a servi in casa stapinilor sau pe mosiile acestora, si pina la a-i apara si a le fi amantzi. De obicei erau tineri, aratosi, civilizati, mult mai bine imbracatzi si ingrijitzi... Erau mult mai harnici si mai vioi, si avind si o mai mare libertate de miscare. Mincau de cel putzin doua ori pe zi si de obicei suficient (nu intotdeauna si la orice stapin), aveau haine decente, puteau avea si incaltzari sau chiar si mici podoabe facute din metale ordinare, se imbaiau si puteau primi si ingrijiri medicale (daca nu se imbolnaveau prea grav), dormeau mult mai bine, in camere aflate in casa stapinului sau in colibe speciale , si mai aveau si sansa de a fi eliberatzi daca se purtau foarte bine si oracolele erau favorabile eliberarii lor.
Proveneau de obicei din copii facuti de sclave cu stapinii lor, din oameni liberi vinduti ca sclavi pentru acoperirea unor datorii banesti, din tineri nobili barbari luati prizonieri si nerascumparati, sau din tineri tzarani inteligenti luati prizonieri din aceleasi regiuni, sau erau fosti sclavi ai unor nobili barbari luati prizonieri la rindul lor. Se revoltau extrem de rar, iar de obicei in timpul rascoalelor aparau cit puteau avutul si viatza stapinilor, caci sclavii primitivi rasculatzi ii schingiuiau si-i ucideau si pe ei, considerindu-i uneltele stapinilor.
Nici ei nu aveau drept la casatorie, viatza sexuala sau sexualitate distincta, insa erau utilizatzi des ca amanti, iar in timpul orgiilor puteau fi posedatzi de oricare dintre mesenii participantzi. Multi dintre ei erau castratzi, mai ales cind erau sclavii personali ai femeilor din familie. Caci femeile aveau, in antichitate, ca si mai tirziu, un statut de semisclavie,cel putzin in ceea ce priveste sexualitatea.
Si ei puteau fi pedepsiti oricind fara nici o justificare, dar cu ei stapinii se comportau de obicei ceva mai blind -in anumite limite- caci deseori viatza lor si a familiilor lor depindeau de acestia. Rolurile lor erau de servitori, doici, femei de serviciu, portari, vizitii, bucatari, rindasi, ciobani, vacari, porcari, insotzitori la vinatoare, croitori, baiesi, degustatori, etc,in afara de cel de amante/tzi. Ei erau practic cei care ingrijeau casa si viatza stapinilor lor.
Traiau de obicei destul de mult, daca stapinii erau multzumitzi de serviciile lor,insa de obicei pe la 40-50 de ani erau deja batrini, datorita veghei permanente, stresului si pedepselor indurate, dar unii ajungeau si la 60-70 de ani. Cei care erau eliberati primeau o dota in bani sau pamint si deveneau astfel LIBERTI (la romani) ,adica cetatzeni cu drepturi depline.Cît timp erau însă sclavi nu aveau nici ei drept la opinie personala, viatza sexuala regulata, etc.. si trebuiau sa se supuna orbeste oricaror pretentzii, ordine sau pofte ale stapinilor lor. Atunci cind erau banuitzi de furt sau acte sexuale oprite erau torturatzi si obligatzi astfel sa marturiseasca.
3)-SCLAVII ARTISTI. Un gen aparte de sclavi, cu totul diferit de aceste prime doua categorii. In acea vreme nu existau teatre, sali de concert, circuri ( in sensul dat circului astazi) , sali de expozitzie, etc... Fiecare proprietar de sclavi avut poseda deci si o trupa mai mica sau mai mare de sclavi-artisti (de obicei muzicieni si dansatori), artisti cu care isi desfata simtzurile si isi epata vizitatorii. Dansatori, cintareti ,artisti plastici, artisti de circ, actori, poeti-declamatori, -isi prezentau mica lor reprezentatzie in fatza stapinului si a publicului agreat de acesta.
Acesti sclavi erau de obicei foarte scumpi, cerutzi si cautatzi, si erau si o permanenta sursa de rivalitate intre bogatasii vremii. Valoarea lor era pretzuita dupa raritatea si calitatea artei prestate, si era la moda ca orice proprietar funciar sau nobil sa aiba in slujba sa macar o cintareatza sau o dansatoare pe care o mai folosea si drept amanta.
Bine ingrijitzi, bine hranitzi, frumos imbracati si impodobiti, foarte bine tratatzi in caz de boala, de multe ori acoperiti de bijuterii foarte scumpe, acesti sclavi isi permiteau o viatza indestulata si boema in cadrul strimt al coliviei de aur in care erau constrinsi sa-si duca viatza. Nu traiau insa prea mult, caci odata cu virsta si pierderea calitatzilor artistice pentru care erau apreciatzi (mai ales dansatorii si cintaretzii, dar si jonglerii sau alti circari) erau inlaturatzi si sfirseau fie in mizerie pe la 40-50 de ani, de durere si disperare, ori decadeau la rangul de servitori.. Insa cita vreme puteau straluci, erau printre cei mai mofturosi si pretentiosi sclavi, si se purtau cu ceilalti ca niste stapini vritabili, iar stapinii lor le iertau multe si in general nu-i pedepseau fizic niciodata.
Erau insa sursa unor veritabile razboaie reci duse intre nobili, prilej de rica si dusmanie, si nu rareori au constituit motivul pierzaniei unui proprietar ce devenea proscris si era doborit doar ca sa i se puna mina pe dansatoarea sa, rivnita de imparat sau de alt nobil intrigant.
VA URMA
joi, 12 februarie 2015
Sclavia in antichitate I
DE CE A APĂRUT, ȘI CARE ERA ROLUL EI
La sfîrșitul comunei primitive, au aparut indivizi care doreau și chiar au obținut o mult mai mare cantitate de bunuri decît ceilalți membri ai comunităților primitive clasice, și odată cu această acumulare de bunuri suplimentare a apărut și nevoia de a apăra aceste bunuri, care să ofere un ascendent posesorilor lor față de ceilalți membri și de alți indivizi doritori. De aceea a aparut diferentierea in clase a membrilor grupurilor primitive, in care diferentiere cei care strinsesera o cantitate mai mare de bunuri au fost numiti sefi din oficiu, avind drepturi mult mai multe decit ceilalti, dar si anumite obligatii specifice. In fapt, cei care detineau (cu drept de mostenire) bunuri mai multe decit nevoile lor, au devenit o clasa speciala, privilegiata, care avea rolul de a apara intreaga comunitate, dar nu mai era obligata sa munceasca in cadrul grupului pentru a-si asigura existenta. Asa a aparut casta nobililor, care la inceput era doar o casta de luptatori, ce nu trebuia sa se ocupe decit de antrenamentul in vederea razboiului, si apararea ordinii comunitatii. Mai apoi, aceasta casta era si judecatorul suprem, cel putin in problemele laice, cele de ordin religios raminind in sarcina clerului.
Problema era ca lacomia acestor luptatori prin vocatie si mostenire devenea din ce in ce mai mare. Ca si rapacitatea lor. Insa nu se puteau folosi de proprii concetateni pentru a lucra paminturile din ce in ce mai multe obtinute an de an, si aveau nevoie de o mina de lucru din ce in ce mai numeroasa. Se puteau utiliza ce-i drept anumiti insi ce trebuiau sa plateasca pentru diverse greseli, dar doar pe termen limitat, caci gresiții faceau parte din clan, deci nu puteau fi folositi la nesfirsit, iar nobilii luptatori trebuiau sa protejeze membrii clanului, nu sa-i chinuie. Si atunci au inceput sa poarte razboaie nu doar pentru a agonisi noi paminturi si bunuri, ci si noi servitori, servitori si lucratori care nu mai aveau rolul de cetateni, fiind straini, ci care puteau fi utilizati pina la epuizare, si rasplatiti doar cu dreptul de a trai de azi pe miine, putind fi ucisi oricind.
Acesti servitori-sclavi erau utilizati la inceput in numar limitat, caci nevoile nobililor primitivi erau destul de reduse. Dar, pe masura ce clanurile incep sa se uneasca si sa devina state, iar statele -mici si ele la inceput- sa devina regate mari si imperii, si pretentiile nobililor au crescut. Apare nevoia de opulenta, de lux, de cizelare. Acestea nu se puteau obtine decit in vreme de pace, caci in razboaie bunurile isi schimbau stapinul usor, si deseori erau si distruse. Trebuiau deci sa apara artizani personali specializati, care sa lucreze numai pentru un anumit nobil, si sa coste cit mai putin. Iar paminturile din ce in ce mai intinse trebuiau lucrate, cit mai gratis cu putinta.
Dar sclavii primitivi erau prea independenti, fugeau deseori, se razvrateau, deseori luau chiar in stapinire clanuri intregi, se sinucideau, refuzau sa lucreze, violau, ucideau... Ce sa mai vorbim: erau o veritabila problema. Asa a aparut necesitatea crearii unei arte a sclaviei, a unei meserii care sa creeze sclavi total supusi, care sa faca absolut tot ce li se cere, fara circnire. Asa au aparut scolile de sclavi, si dresorii profesionisti de sclavi, cei care au creat ceea ce se va numi mai tirziu EPOCA SCLAVAGISTA.
Caci nu regii si marii cuceritori au dat numele sclavagismului, ci tocmai acesti atit de anonimi si de putin cunoscuti dresori de sclavi, oamenii care au avut cea mai groaznica reputatie in lumea antica, si cei ale caror reguli stau astazi la baza sadomasochismului modern.
DE UNDE PROVENEAU SCLAVII
Nimeni nu se nastea propriu-zis sclav de la inceput, chiar daca existau si oameni considerati sclavi de la nastere. Un copil nascut de o sclava era considerat sclav, chiar si daca tatal lui biologic era nobil. Copilul unui barbat liber (si bogat, de obicei) si al unei mame sclave putea fi totusi recunoscut de tata si tratat ca mostenitor, dar nu era obligatoriu. Iar mama biologica a acestui copil de obicei raminea sclava in continuare, chiar si daca daduse mostenitor de parte barbateasca nobilului. Rareori putea fi eliberata.
Acesti sclavi nascuti erau cei mai cautati, caci erau foarte docili, si nu se razvrateau practic niciodata, nestiind ce inseamna libertatea. Dar asemenea sclavi erau foarte putini, fata de nevoile crescinde ale nobililor insetati de putere si lux. Grosul sclavilor il va constitui marea masa de prinsi din razboaie si victimele raidurilor procuratorilor de sclavi profesionisti.
Ce erau acesti procuratori? Erau niste mercenari care, in fruntea unor grupuri de luptatori sau ale unei mici armate chiar, atacau si jefuiau diverse asezari, pradind locuitorii si facind prizonieri. Prizonierii de obicei erau triati: pe de o parte, cei care puteau sa se rascumpere, si cei ce urmau sa devina sclavi. Procuratorii preferau in general rascumpararile, caci sclavii nescolarizati erau foarte ieftini si putin rezistenti, si multi mureau pe drum, din cauza lipsurilor si a nefericirii. Multi se sinucideau, si arta unui procurator sau dresor de sclavi consta mai ales in a-l face pe omul cazut in miinile lui sa devina o cirpa fara vointa si sa nu isi ia viatza cu primul prilej. Asa ca rascumpararea era practicata la scara larga.
Daca omul era norocos, si avea rude destul de bogate, scapa doar cu o sperietura si o gaura in punga. Daca nu, soarta lui avea sa devina una groaznica.
O alta sursa de sclavi era razboiul, Acesta furniza cei mai multi sclavi. Dar costa si foarte mult. Si era si foarte versatil, nu stiai cind te poti trezi tu sclav. Dar era utilizat la scara larga, atit pentru pradaciune cit si pentru pedepsire, si in caz de reusita aducea nu doar sclavi, ci si prada. Sclavii obtinuti din razboaie erau de doua feluri: civili si militari. Preferati erau primii, fiind mai docili. Militarii erau foarte greu de dresat, si se razvrateau des, de aceea erau deseori castrati, dar de multe ori fara folos, caci tot violenti ramineau. Insa din razboaie se puteau obtine sclavi artisti, artizani, constructori, medici, inventatori, poeti, etc.., a caror obtinere pe cale... civila ar fi costat enorm.
Alta sursa de sclavi erau cei cumparati de la conducatori de triburi ce doreau sa scape de anumiti insi indezirabili. Un soi de politie politica. Sau erau vinduti insi fricosi, homosexuali, slabanogi, tarati, de care societatea respectiva dorea sa scape. Ori chiar datornici ce nu mai aveau cum sa isi plateasca vreodata datoriile.
La sfîrșitul comunei primitive, au aparut indivizi care doreau și chiar au obținut o mult mai mare cantitate de bunuri decît ceilalți membri ai comunităților primitive clasice, și odată cu această acumulare de bunuri suplimentare a apărut și nevoia de a apăra aceste bunuri, care să ofere un ascendent posesorilor lor față de ceilalți membri și de alți indivizi doritori. De aceea a aparut diferentierea in clase a membrilor grupurilor primitive, in care diferentiere cei care strinsesera o cantitate mai mare de bunuri au fost numiti sefi din oficiu, avind drepturi mult mai multe decit ceilalti, dar si anumite obligatii specifice. In fapt, cei care detineau (cu drept de mostenire) bunuri mai multe decit nevoile lor, au devenit o clasa speciala, privilegiata, care avea rolul de a apara intreaga comunitate, dar nu mai era obligata sa munceasca in cadrul grupului pentru a-si asigura existenta. Asa a aparut casta nobililor, care la inceput era doar o casta de luptatori, ce nu trebuia sa se ocupe decit de antrenamentul in vederea razboiului, si apararea ordinii comunitatii. Mai apoi, aceasta casta era si judecatorul suprem, cel putin in problemele laice, cele de ordin religios raminind in sarcina clerului.
Problema era ca lacomia acestor luptatori prin vocatie si mostenire devenea din ce in ce mai mare. Ca si rapacitatea lor. Insa nu se puteau folosi de proprii concetateni pentru a lucra paminturile din ce in ce mai multe obtinute an de an, si aveau nevoie de o mina de lucru din ce in ce mai numeroasa. Se puteau utiliza ce-i drept anumiti insi ce trebuiau sa plateasca pentru diverse greseli, dar doar pe termen limitat, caci gresiții faceau parte din clan, deci nu puteau fi folositi la nesfirsit, iar nobilii luptatori trebuiau sa protejeze membrii clanului, nu sa-i chinuie. Si atunci au inceput sa poarte razboaie nu doar pentru a agonisi noi paminturi si bunuri, ci si noi servitori, servitori si lucratori care nu mai aveau rolul de cetateni, fiind straini, ci care puteau fi utilizati pina la epuizare, si rasplatiti doar cu dreptul de a trai de azi pe miine, putind fi ucisi oricind.
Acesti servitori-sclavi erau utilizati la inceput in numar limitat, caci nevoile nobililor primitivi erau destul de reduse. Dar, pe masura ce clanurile incep sa se uneasca si sa devina state, iar statele -mici si ele la inceput- sa devina regate mari si imperii, si pretentiile nobililor au crescut. Apare nevoia de opulenta, de lux, de cizelare. Acestea nu se puteau obtine decit in vreme de pace, caci in razboaie bunurile isi schimbau stapinul usor, si deseori erau si distruse. Trebuiau deci sa apara artizani personali specializati, care sa lucreze numai pentru un anumit nobil, si sa coste cit mai putin. Iar paminturile din ce in ce mai intinse trebuiau lucrate, cit mai gratis cu putinta.
Dar sclavii primitivi erau prea independenti, fugeau deseori, se razvrateau, deseori luau chiar in stapinire clanuri intregi, se sinucideau, refuzau sa lucreze, violau, ucideau... Ce sa mai vorbim: erau o veritabila problema. Asa a aparut necesitatea crearii unei arte a sclaviei, a unei meserii care sa creeze sclavi total supusi, care sa faca absolut tot ce li se cere, fara circnire. Asa au aparut scolile de sclavi, si dresorii profesionisti de sclavi, cei care au creat ceea ce se va numi mai tirziu EPOCA SCLAVAGISTA.
Caci nu regii si marii cuceritori au dat numele sclavagismului, ci tocmai acesti atit de anonimi si de putin cunoscuti dresori de sclavi, oamenii care au avut cea mai groaznica reputatie in lumea antica, si cei ale caror reguli stau astazi la baza sadomasochismului modern.
DE UNDE PROVENEAU SCLAVII
Nimeni nu se nastea propriu-zis sclav de la inceput, chiar daca existau si oameni considerati sclavi de la nastere. Un copil nascut de o sclava era considerat sclav, chiar si daca tatal lui biologic era nobil. Copilul unui barbat liber (si bogat, de obicei) si al unei mame sclave putea fi totusi recunoscut de tata si tratat ca mostenitor, dar nu era obligatoriu. Iar mama biologica a acestui copil de obicei raminea sclava in continuare, chiar si daca daduse mostenitor de parte barbateasca nobilului. Rareori putea fi eliberata.
Acesti sclavi nascuti erau cei mai cautati, caci erau foarte docili, si nu se razvrateau practic niciodata, nestiind ce inseamna libertatea. Dar asemenea sclavi erau foarte putini, fata de nevoile crescinde ale nobililor insetati de putere si lux. Grosul sclavilor il va constitui marea masa de prinsi din razboaie si victimele raidurilor procuratorilor de sclavi profesionisti.
Ce erau acesti procuratori? Erau niste mercenari care, in fruntea unor grupuri de luptatori sau ale unei mici armate chiar, atacau si jefuiau diverse asezari, pradind locuitorii si facind prizonieri. Prizonierii de obicei erau triati: pe de o parte, cei care puteau sa se rascumpere, si cei ce urmau sa devina sclavi. Procuratorii preferau in general rascumpararile, caci sclavii nescolarizati erau foarte ieftini si putin rezistenti, si multi mureau pe drum, din cauza lipsurilor si a nefericirii. Multi se sinucideau, si arta unui procurator sau dresor de sclavi consta mai ales in a-l face pe omul cazut in miinile lui sa devina o cirpa fara vointa si sa nu isi ia viatza cu primul prilej. Asa ca rascumpararea era practicata la scara larga.
Daca omul era norocos, si avea rude destul de bogate, scapa doar cu o sperietura si o gaura in punga. Daca nu, soarta lui avea sa devina una groaznica.
O alta sursa de sclavi era razboiul, Acesta furniza cei mai multi sclavi. Dar costa si foarte mult. Si era si foarte versatil, nu stiai cind te poti trezi tu sclav. Dar era utilizat la scara larga, atit pentru pradaciune cit si pentru pedepsire, si in caz de reusita aducea nu doar sclavi, ci si prada. Sclavii obtinuti din razboaie erau de doua feluri: civili si militari. Preferati erau primii, fiind mai docili. Militarii erau foarte greu de dresat, si se razvrateau des, de aceea erau deseori castrati, dar de multe ori fara folos, caci tot violenti ramineau. Insa din razboaie se puteau obtine sclavi artisti, artizani, constructori, medici, inventatori, poeti, etc.., a caror obtinere pe cale... civila ar fi costat enorm.
Alta sursa de sclavi erau cei cumparati de la conducatori de triburi ce doreau sa scape de anumiti insi indezirabili. Un soi de politie politica. Sau erau vinduti insi fricosi, homosexuali, slabanogi, tarati, de care societatea respectiva dorea sa scape. Ori chiar datornici ce nu mai aveau cum sa isi plateasca vreodata datoriile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)