Ca în orice alt domeniu, există mai multe maniere de a aprecia tipurile de castrare umană practicată în trecut și azi. Astfel, există castrări împărțite în funcție de modul de operare, de complexitate, de consimțămînt, de amplitudine... Se pot împărți și în funcție de scop, de durată de refacere, de tendință de efeminare, de vîrstă, etc...
Nu am pretenția de a oferi o listă exhaustivă cu chiar toate tipurile de castrare . vor exista poate studii mult mai extinse și obiective pe această temă. Mă voi mulțumi doar să prezint principalele tipuri de castrare care au cît de cît legătură cu sadomasochismul.
Astfel, ÎN FUNCȚIE DE INTENȚIONALITATE castrarea se poate împărți în patru grupe:
1-CASTRAREA NECESARĂ
2-CASTRAREA FORȚATĂ
3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ
4-CASTRAREA LA CERERE
1- CASTRAREA NECESARĂ -Se realizează mai ales cu acordul celui castrat, datorită unor situații de ordin medical (cancer la testicule, rănire ireversibilă, infecții periculoase, etc.) , și se realizează aproape exclusiv de către chirurgi autorizați, în clinici. Se poate realiza și fără acordul celui castrat, în caz de urgență medicală și cînd acesta este în stare de șoc, catalepsie, sau se află sub influența alcoolului, drogurilor sau somniferelor. Nu se practică în BDSM, deși ar putea exista și astfel de cazuri, mai ales la sclavii-servitori ai Dominatorilor profesioniști.
2-CASTRAREA FORȚATĂ -Se realizează fără acordul celui castrat, și de obicei prin metode dureroase, umilitoare, dar se poate executa și pe cale chirurgicală. Este tipul cel mai des întîlnit de castrare și este aproape întotdeauna ilegală, cu excepția cazului cînd este o măsură impusă de legi în vigoare și pe baza unei sentințe penale, cînd se realizează doar chirurgical sau chimic. În BDSM acest tip de castrare este cu desăvîrșire interzis.
3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ -Cel mai întîlnit tip de castrare în BDSM, chiar dacă este și acesta considerat o ilegalitate. Cel care urmează să fie castrat acceptă acest lucru, asumîndu-și efectele pe care această mutilare le-ar putea avea asupra fizicului și psihicului său. Este de asemenea întîlnită la eunucii care doresc să se angajeze la paza unui harem, la sclavii care doresc să rămînă în serviciul permanent al Dominatoarelor, etc..Se poate realiza printr-o multitudine de procedee, de la cele chirurgicale și pînă la metode fanteziste (v).
4-CASTRAREA LA CERERE -Cea mai uzuală formă de castrare umană întîlnită în lumea modernă. Se realizează întotdeauna strict consensual, la cererea expresă a celui ce urmează să fie castrat, și de obicei se face fie de către chirurgi (unde legea permite), fie de către castratori profesioniști (dar și amatori) neautorizați. Se întîlnește de obicei la bărbații trecuți de 50 de ani, care doresc să fie eliberați de impulsiunile sexuale ce îi deranjează mai ales în muncă (cercetători, artiști, artizani, scriitori, etc.), sau la inși care au impulsuri sexuale morbide și vor să scape de acestea (pedofili, zoofili, sadici, homosexuali, violatori, necrofili, scatofili, etc.). Se mai poate realiza și la cererea unor bărbați ce doresc să scape de avansurile unor femei, care doresc să se păstreze caști după moartea soției, care doresc să se angajeze ca eunuci la un gineceu, sau vor să fie admiși într-o anumită sectă, etc... Este rar întîlnită în BDSM, căci asemenea inși doresc să fie de obicei castrați păstrîndu-li-se demnitatea.
În funcție de vîrsta la care are loc castrarea, putem deosebi următoarele cinci tipologii:
1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE
2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ
3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE
4-CASTRAREA LA MATURITATE
5-CASTRAREA LA SENECTUTE
1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE: se realizează pe copiii de 1-12 ani, de obicei din motive medicale, și foarte rar din motive rasiale, eugenice sau religioase. Copiii de sex masculin ai unui trib învins pot fi emasculați pentru a nu se mai putea reproduce, a se distruge rasa respectivă și a deveni sclavi docili ai tribului învingător. Ori băieții tarați sînt castrați de mici pentru a nu se mai putea reproduce și a transmite tarele mai departe. Ori: părinții de o anumită religie (de ex SCAPEȚII) castrează copiii pentru ca aceștia să rămînă puri pînă la moarte și să devină îngeri, etc.
În general se realizează neconsensual, căci copiii sînt considerați persoane fără discernămînt, și proprietatea părinților lor, care pot hotărî în locul lor. Totuși, în lumea modernă castrarea copiilor este interzisă cu desăvîrșire și pedepsită foarte aspru, cu excepția celei realizată chirurgical, din motive de urgență medicală. În BDSM castrarea copiilor și a minorilor în general este cu desăvîrșire interzisă. Emascularea copiilor prin metode BDSM (cu viol, tortură, umilire, perversiuni sexuale, etc..) este considerată crimă, și pedepsită cu pedepse ce pot merge pînă la închisoarea pe viață, sau chiar și cu moartea.
Efectele castrării în copilărie sînt în general o efeminare pronunțată,cu lipsa caracterelor sexuale masculine adiacente (voce groasă, pilozitate facială, fesieră și toracică, etc.) tendință spre homosexualitate, tendință spre obezitate, scăderea imunității la boli, etc.
2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ. Rar întîlnită în lumea modernă, înseamnă înlăturarea organelor sexuale la adolescenții care au deja primele impulsiuni sexuale și caractere sexuale încă nedezvoltate complet (12-15 ani). În afara cazurilor prezentate mai înainte apar și castrări impuse de cariera muzicală (pentru păstrarea vocii adolescentine) precum și castrarea pentru a deveni eunuci sau servitori ai unor potentați în anumite țări musulmane, ori pentru a fi acceptați în anumite bordeluri pentru transsexuali. Se practică prin Orientul musulman, India, Africa, Thailanda, etc..
Castrarea adolescențiloe produce eunuci frumoși, foarte efeminați, cu tendințe homosexuale certe, docili , -foarte căutați. Sînt de obicei castrați consensual, cu acordul familiei, căci sînt o sursă foarte sigură de bani frumoși.
Castrarea la această vîrstă este totuși interzisă și pedepsită foarte aspru, iar castrarea prin metode BDSM este considerată delict foarte grav, ca și în cazul copiilor inactivi sexual.
3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE. Tinerețea este o vîrstă ce include o bună parte din adolescență și o parte din maturitate. În general începe pe la 15-16 ani și durează cam pînă la 25 de ani sau chiar și mai tîrziu. Se deosebește de adolescență prin instalarea definitivă a caracterelor sexuale masculine distinctive (păr pe corp, păr facial, voce îngroșată, libidou permanent, activitate sexuală susținută, etc..), și se deosebește totuși de maturitate prin faptul că trupul și psihicul tînărului nu sînt încă pe deplin formate. Încă mai crește în înălțime, în parametrii corporali, vocea încă nu este complet formată, nu-și poate stăpîni bine impulsiunile, etc.
Este perioada în care tinerii sînt în căutarea și definirea identității lor sexuale, cînd descoperă ce vor de fapt (heterosexualitate, homosexualitate, onanism, transsexualitate, zoofilie, uromanie, fetișism, etc...). În această perioadă apar și fantasmele castrării, deși sînt încă nebuloase. Acum încep să se manifeste cu precizie tendințele BDSM la cei înclinați spre aceasta. Castrarea la această vîrstă poate duce la efeminare sau nu, în funcție de gradul de dezvoltare corporală a celui castrat.
Se întîlnește destul de des, mai ales cu scop punitiv sau rasial-demonstrativ, căci tinerii sînt considerați cei mai periculoși exponenți ai unei rase sau etnii dușmane.
Castrarea tinerilor minori se pedepsește foarte aspru , mai ales cea prin metode BDSM . Chiar și castrarea tinerilor peste 18 ani nu este recomandată Stăpînelor, oricît le-ar plăcea să dețină asemenea sclavi, căci de obicei aceștia sînt imaturi psihic și pot regreta mai tîrziu actul, plîngîndu-se în justiție, ei, sau părinții ori tutorii lor, dar se pot și sinucide pe fondul unor depresii post-castrare.
4-CASTRAREA LA MATURITATE. Este vîrsta la care se poate practica BDSM fără opreliști, și se poate practica chiar și castrarea, cu cele mai puține riscuri. Bărbatul care urmează să fie castrat și-a stabilit definitiv identitatea sexuală, are discernămîntul complet, e complet dezvoltat din punct de vedere fizic, și răspunde integral pentru actele și acțiunile sale.
Cei mai mulți bărbați castrați existenți în Europa și America au fost emasculați la vîrsta maturității. Fie au fost castrați punitiv sau rasial-demonstrativ, fie eugenic, medical sau la cerere.
În urma castrării la vîrstă matură caracterele masculine nu se mai pierd, ci doar se estompează. Cel castrat rămîne de obicei cu aspect viril, vocea nu i se mai schimbă, pilozitatea facială și corporală rămîn intacte, etc.. Sclavii castrați la această vîrstă dau cei mai buni servitori-eunuci, cei mai docili, devotați, mai discreți și mai rezistenți dintre toți.
Castrarea bărbaților maturi, făcută consensual, în anumite condiții, prezintă cel mai mic risc penal pentru Stăpînele care i-au castrat. Riscul există, bineînțeles, căci castrarea fără motive de urgență medicală este interzisă în toată Europa și în majoritatea statelor lumii, chiar și cînd este executată strict consensual, conform protocoalelor BDSM, dar pentru vîrsta matură legea este mult mai permisivă și indulgentă. Niciun judecător nu va insista prea mult asupra castrării unui bărbat matur care a fost castrat consensual, și mai și susține că s-a autocastrat sau a fost castrat în afara țării, iar actuala sa Stăpînă, care l-a angajat... din milă, nu va mai fi urmărită penal ! ;)
5-CASTRAREA LA SENECTUTE. O formă destul de rară de castrare. În general bărbații bătrîni sînt și impotenți, iar ouăle și cocoșul le atîrnă jalnic, ca niște biete decorațiuni penibile, ce amintesc doar de bărbatul viril care a fost odată. Castrarea bătrînilor este de obicei inutilă, chiar și în BDSM. Poate doar cel mult să stîrnească durere fizică, nu și umilință.
La senectute sînt frecvente mai degrabă castrările medicale, din cauza unor boli testiculare. Impulsiunile sexuale sînt mult diminuate, (cînd nu sînt inexistente), deci castrarea în general nici nu și-ar mai avea rostul. Asupra fizicului bătrînului castrarea nu mai are practic niciun efect, iar o Stăpînă nu l-ar mai putea castra pe un moș decît cu scopul e a obține vreun trofeu bun de pus la formol, și eventual vîndut unor amatori de rarități șocante ! Doar vreo Stăpînă sadică amatoare sau începătoare s-ar mai putea lăuda cu un astfel de trofeu!
Se afișează postările cu eticheta castrare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta castrare. Afișați toate postările
luni, 30 octombrie 2017
sâmbătă, 21 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (II) Castrarea în sclavagism
În societățile tribale primitive, castrarea era destul de rar întîlnită. Mai ales datorită faptului că era practicată arhaic, cu instrumente de os, lemn sau piatră, și după mertode barbare, sîngeroase și neigienice, care lăsau victimelor puține șanse de supraviețuire. Pentru ca emascularea să devină o practică realizată științific, a fost necesară apariția statului sclavagist, prin unirea mai multor triburi de indivizi foarte puternici, inventivi și războinici, ce puteau astfel strînge armate foarte mari, puteau acumula bogății și mari suprafețe de teren arabil, ce nu puteau fi lucrate decît de armate întregi de sclavi.
Sclavia propriu-zisă a fost generată de apariția a două mari areale ocupaționale: agricultura extensivă și construcțiile de mari dimensiuni. Apariția marilor proprietari de pămînturi a generat și o goană fără limite după mîna de lucru ieftină, iar construcțiile uriașe (fortărețe, cetăți, drumuri pavate, piramide, ziduri de apărare, mari temple, statui megalitice, diguri, porturi, etc...) nu se puteau realiza cu rapiditate decît cu ajutorul unui număr cît mai mare de sclavi. Astfel a apărut instituția sclaviei, ca o ramură a economiei extrem de profitabilă. Au apărut procuratorii de sclavi, școlile de sclavi, supraveghetorii de sclavi, castratorii profesioniști de sclavi, torturatorii, legislația specifică sclaviei, pedepsele specifice sclavilor, războaiele de jefuire și strîngere de sclavi, etc...
Odată cu apariția instrumentelor de metal, castrarea intră în uzul vremii ca o ocupație rentabilă. Nu se mai castrează de obicei barbar, îndepărtîndu-se testiculele cu tot cu scrot, sau tot aparatul genital, ci doar testiculele și/sau o parte din penis. Castrarea nu trebuie să îl împiedice pe sclav să lucreze, sau să necesite o prea mare perioadă de refacere, căci sclavul trebuie totuși hrănit chiar și cînd nu lucrează, iar asta înseamnă bani pierduți!
Apar castratorii umani pricepuți, instrumente de tăiat fine, din metal, butuci speciali de imobilizare a victimei, metode de cauterizare a rănilor, metode de refacere rapidă a sclavului castrat, lazarete speciale unde aceștia își revin după operație. Apar pomezi ce grăbesc cicatrizarea rănii sau care îndepărtează muștele și viermii din rană, etc...
DE CE ERAU CASTRAȚI SCLAVII
Castrarea și emascularea sclavilor nu se practicau chiar peste tot. La popoarele considerate barbare (gali, britoni, scandinavi, daci, panoni, roxolani, celți, germani, etc.) aceasta era interzisă, de obicei. În cel mai bun caz, un sclav putea fi castrat înainte de a fi ucis, ca o formă supremă de umilire, Doar sclavii care deserveau anumite temple, sau cei care păzeau gineceurile regale puteau fi castrați, dar de obicei, la cerere, căci asemenea paznici erau foarte bine tratați, comparativ cu frații lor de captivitate. Existau ce-i drept unele triburi barbare unde sclavii erau castrați în totalitate, dar foarte puține. De obicei barbarii respectau virilitatea și admirau curajul și munca fizică, deci și numărul sclavilor era foarte mic ,și nici nu se aplica castrarea asupra lor căci se credea că prezența sclavilor castrați atrage mînia zeilor sau spiritelor protectoare ale vitejiei și virilității.
Castrarea se practica însă extins în toate marile imperii, unde nevoia de lux și desfrîu a dus la apariția unor vaste domenii economice destinate satisfacerii luxului și desfrîului. Marile civilizații deveneau din ce în ce mai rafinate, atît în domeniul artei, gastronomiei, protocolului, vestimentației,cît și în domeniul sexualității. Civilizația cere rafinament, strălucire, culoare, picant, lene, opulență. Armate întregi de luptători, servitori și sclavi stau la dispoziția celor care au norocul de a face parte din marile familii alese de zei! În asemenea imperii, nevoia de trai bun cere ca sclavii să constituie o marfă extrem de căutată, bine plătită (procuratorilor) și exploatată la sînge. Iar sclavii, considerați de toată lumea drept obiecte vorbitoare (deci trupuri fără suflet) trebuie să se supună orbește la orice poruncă sau capriciu al stăpînilor, chiar dacă din aceasta li s-ar putea trage îmbolnăvirea, mutilarea gravă sau moartea.
Nu se știe sigur cum ajungeau sclavii din oameni liberi și cu conștiință biete mașini fără suflet, fără demnitate și fără a avea dreptul la protecția vreunei zeități, însă astfel ajungeau, marea lor majoritate. Pe lîngă teribilele suplicii pe care le îndurau în asprele și demonicele „școli,, de sclavi, unde erau forțați să devină homosexuali, să se lase posedați sexual de animale, să bea urină, să mănînce pămînt, viermi, fecale și alte murdării, să fie violați de femei, să suporte fel de fel de lovituri și privațiuni -lucruri care aveau un impact deosebit asupra psihicului, zdrobind voința omului definitiv- se pare că mai exista și o componentă rituală. Putem presupune că vreun preot sau șaman executa vreun ritual prin care în mod simbolic sufletele celor supuși caznelor erau predate zeilor, și nu mai puteau fi recuperate decît tot prin voința zeilor. E foarte posibil și ca la început sclavii să fie drogați și ei să se trezească după un anumit timp de sclavie sub influența drogurilor, fără să-și dea seama ce s-a întîmplat între timp.
Cert este că amenințarea cu castrarea, sau chiar castrarea propriu-zisă, erau uzuale și nu erau considerate în genere pedepse, de către stăpînii de sclavi, ci doar operații benigne de liniștire a celor prea ațîțați. În caz de zvon de revoltă a sclavilor, castrarea în public a cîtorva dintre ei era de obicei suficientă pentru a-i potoli pe cei prea porniți. Sclavii însă suportau destul de ușor ideea că au fost castrați, și asta din cauza faptului că -cu excepția sclavilor tineri și frumoși, care erau utilizați ca amanți homosexuali ai stăpînilor (mai rar ai stăpînelor)- ceilalți sclavi de obicei nu aveau deloc drept la viață sexuală proprie, și nici nu își puteau alege sexualitatea. Ei puteau fi posedați sau torturați oricînd sexual de către stăpînii lor, chiar dacă acest lucru nu le făcea plăcere, căci sclavul nu avea dreptul la fericire, la mulțumire, la demnitate, și nici nu avea drept de alegere. El trebuia să fie ceea ce considera stăpînul său că trebuie să fie. De asemenea, nu avea nici dreptul la căsătorie, la viață sexuală proprie (nici măcar homosexuală sau zoofilă), și nici la libido. O simplă erecție nesupravegheată putea duce la castrarea lui pe loc, fără nicio judecată. O privire lubrică aruncată stăpînei, stăpînului sau vreunui servitor ori servitoare -la fel. Iar motive de a hotărî castrarea vreunui sclav erau cu duiumul, și stăpînul nu datora niciun fel de justificare, nimănui.
Astfel, un sclav putea fi castrat pentru că avusese o erecție ,sau răspunsese urît stăpînei sau supraveghetorului, putea fi castrat dacă era numit la paza gineceului, dacă avea vreo boală sexuală sau se rănea la penis sau testicule. I se putea reteza sau scurta penisul dacă îl avea mai lung ca al stăpînului, sau tăiate testiculele prea mari, dacă urina prea des, dacă era prins masturbîndu-se, dacă era prea iute, sau dimpotrivă prea leneş, dacă fugea sau încerca să fugă, dacă era descoperită vreo armă asupra lui, dacă minţea, dacă greşea în realizarea vreunei activităţi, etc... Sabia lui Damocles a castrării atîrna deci în permanenţă asupra sexului sclavilor, iar abstinenţa forţată îi făcea să accepte cu destulă uşurinţă faptul că nu mai sînt bărbaţi, deşi operaţiile erau încă dureroase şi mai ales definitive. Pentru mulţi era chiar o binecuvîntare, căci aşa scăpau de stresul aşteptării momentului castrării şi se simţeau eliberaţi de o povară.
Însă să nu se creadă că orice sclav era în mod automat destinat castrării, mai devreme sau mai tîrziu, căci acest lucru nu era deloc economic. Pe lîngă faptul că necesita un scopitor profesionist şi o mare perioadă de refacere (cînd sclavul era practic hrănit doar o dată pe zi, şi cu foarte puţină mîncare, dar nici nu putea munci -deci tot pagubă însemna!) -sclavii castraţi deveneau greoi şi leneşi, nemaiavînd pentru ce parte a corpului generatoare de plăceri să îşi facă griji. Deveneau placizi, înclinaţi spre reverie, spre somn, rezistenţi la bătaie, şireţi şi plîngăreţi, iar aspectul lor devenea urît şi se îmbolnăveau mult mai uşor decît ceilalţi. Astfel de sclavi valorau întotdeauna mai puţin, cu excepţia cazului cînd erau artişti sau artizani buni, şi îşi puteau permite să fie mai leneşi. Altfel, castrarea era mai degrabă o ameninţare, sau era utilizată ca formă de manifestare a puterii, cînd erau capturaţi soldaţi din elita vreunui stat rival sau conducători ai acestuia
Pe zidul unui templu egiptean apare o frescă care relatează cum soldaţilor luaţi prizonieri de armata unui faraon li s-au tăiat în întregime penisurile şi mîinile drepte, decăzîndu-i astfel definitiv din rangul de razboinici virili şi viteji la acela de mutilaţi. Avem de-a face aici cu o castrare punitivă, şi putem presupune că aceşti foşti soldaţi mutilaţi au devenit mai apoi sclavi.
Castrarea nu se aplica însă doar sclavilor. Existau preoţi castraţi benevol, ce slujeau la anumite temple ale unor zeităţi feminine, asistaţi de slujitori de asemenea castraţi. Rivalii în dragoste reuşeau uneori să îşi scoată adversarul din joc castrîndu-l. Tot aşa, moştenitorii vreunui nobil bogat planificau şi duceau la îndeplinire castrarea vreunui frate sau văr rival, ce devenea astfel nedemn de tron sau de titlul de nobleţe. Soţii înşelate puteau pune să le fie castraţi soţii infideli, sau un soţ gelos să pună să fie castrat amantul soţiei prins asupra faptului, etc...
Însă în nicio altă epocă istorică nu s-a mai dezvoltat o instituţie a castrării atît de completă şi de bine pusă la punct ca în epoca sclavagistă.
Sclavia propriu-zisă a fost generată de apariția a două mari areale ocupaționale: agricultura extensivă și construcțiile de mari dimensiuni. Apariția marilor proprietari de pămînturi a generat și o goană fără limite după mîna de lucru ieftină, iar construcțiile uriașe (fortărețe, cetăți, drumuri pavate, piramide, ziduri de apărare, mari temple, statui megalitice, diguri, porturi, etc...) nu se puteau realiza cu rapiditate decît cu ajutorul unui număr cît mai mare de sclavi. Astfel a apărut instituția sclaviei, ca o ramură a economiei extrem de profitabilă. Au apărut procuratorii de sclavi, școlile de sclavi, supraveghetorii de sclavi, castratorii profesioniști de sclavi, torturatorii, legislația specifică sclaviei, pedepsele specifice sclavilor, războaiele de jefuire și strîngere de sclavi, etc...
Odată cu apariția instrumentelor de metal, castrarea intră în uzul vremii ca o ocupație rentabilă. Nu se mai castrează de obicei barbar, îndepărtîndu-se testiculele cu tot cu scrot, sau tot aparatul genital, ci doar testiculele și/sau o parte din penis. Castrarea nu trebuie să îl împiedice pe sclav să lucreze, sau să necesite o prea mare perioadă de refacere, căci sclavul trebuie totuși hrănit chiar și cînd nu lucrează, iar asta înseamnă bani pierduți!
Apar castratorii umani pricepuți, instrumente de tăiat fine, din metal, butuci speciali de imobilizare a victimei, metode de cauterizare a rănilor, metode de refacere rapidă a sclavului castrat, lazarete speciale unde aceștia își revin după operație. Apar pomezi ce grăbesc cicatrizarea rănii sau care îndepărtează muștele și viermii din rană, etc...
DE CE ERAU CASTRAȚI SCLAVII
Castrarea și emascularea sclavilor nu se practicau chiar peste tot. La popoarele considerate barbare (gali, britoni, scandinavi, daci, panoni, roxolani, celți, germani, etc.) aceasta era interzisă, de obicei. În cel mai bun caz, un sclav putea fi castrat înainte de a fi ucis, ca o formă supremă de umilire, Doar sclavii care deserveau anumite temple, sau cei care păzeau gineceurile regale puteau fi castrați, dar de obicei, la cerere, căci asemenea paznici erau foarte bine tratați, comparativ cu frații lor de captivitate. Existau ce-i drept unele triburi barbare unde sclavii erau castrați în totalitate, dar foarte puține. De obicei barbarii respectau virilitatea și admirau curajul și munca fizică, deci și numărul sclavilor era foarte mic ,și nici nu se aplica castrarea asupra lor căci se credea că prezența sclavilor castrați atrage mînia zeilor sau spiritelor protectoare ale vitejiei și virilității.
Castrarea se practica însă extins în toate marile imperii, unde nevoia de lux și desfrîu a dus la apariția unor vaste domenii economice destinate satisfacerii luxului și desfrîului. Marile civilizații deveneau din ce în ce mai rafinate, atît în domeniul artei, gastronomiei, protocolului, vestimentației,cît și în domeniul sexualității. Civilizația cere rafinament, strălucire, culoare, picant, lene, opulență. Armate întregi de luptători, servitori și sclavi stau la dispoziția celor care au norocul de a face parte din marile familii alese de zei! În asemenea imperii, nevoia de trai bun cere ca sclavii să constituie o marfă extrem de căutată, bine plătită (procuratorilor) și exploatată la sînge. Iar sclavii, considerați de toată lumea drept obiecte vorbitoare (deci trupuri fără suflet) trebuie să se supună orbește la orice poruncă sau capriciu al stăpînilor, chiar dacă din aceasta li s-ar putea trage îmbolnăvirea, mutilarea gravă sau moartea.
Nu se știe sigur cum ajungeau sclavii din oameni liberi și cu conștiință biete mașini fără suflet, fără demnitate și fără a avea dreptul la protecția vreunei zeități, însă astfel ajungeau, marea lor majoritate. Pe lîngă teribilele suplicii pe care le îndurau în asprele și demonicele „școli,, de sclavi, unde erau forțați să devină homosexuali, să se lase posedați sexual de animale, să bea urină, să mănînce pămînt, viermi, fecale și alte murdării, să fie violați de femei, să suporte fel de fel de lovituri și privațiuni -lucruri care aveau un impact deosebit asupra psihicului, zdrobind voința omului definitiv- se pare că mai exista și o componentă rituală. Putem presupune că vreun preot sau șaman executa vreun ritual prin care în mod simbolic sufletele celor supuși caznelor erau predate zeilor, și nu mai puteau fi recuperate decît tot prin voința zeilor. E foarte posibil și ca la început sclavii să fie drogați și ei să se trezească după un anumit timp de sclavie sub influența drogurilor, fără să-și dea seama ce s-a întîmplat între timp.
Cert este că amenințarea cu castrarea, sau chiar castrarea propriu-zisă, erau uzuale și nu erau considerate în genere pedepse, de către stăpînii de sclavi, ci doar operații benigne de liniștire a celor prea ațîțați. În caz de zvon de revoltă a sclavilor, castrarea în public a cîtorva dintre ei era de obicei suficientă pentru a-i potoli pe cei prea porniți. Sclavii însă suportau destul de ușor ideea că au fost castrați, și asta din cauza faptului că -cu excepția sclavilor tineri și frumoși, care erau utilizați ca amanți homosexuali ai stăpînilor (mai rar ai stăpînelor)- ceilalți sclavi de obicei nu aveau deloc drept la viață sexuală proprie, și nici nu își puteau alege sexualitatea. Ei puteau fi posedați sau torturați oricînd sexual de către stăpînii lor, chiar dacă acest lucru nu le făcea plăcere, căci sclavul nu avea dreptul la fericire, la mulțumire, la demnitate, și nici nu avea drept de alegere. El trebuia să fie ceea ce considera stăpînul său că trebuie să fie. De asemenea, nu avea nici dreptul la căsătorie, la viață sexuală proprie (nici măcar homosexuală sau zoofilă), și nici la libido. O simplă erecție nesupravegheată putea duce la castrarea lui pe loc, fără nicio judecată. O privire lubrică aruncată stăpînei, stăpînului sau vreunui servitor ori servitoare -la fel. Iar motive de a hotărî castrarea vreunui sclav erau cu duiumul, și stăpînul nu datora niciun fel de justificare, nimănui.
Astfel, un sclav putea fi castrat pentru că avusese o erecție ,sau răspunsese urît stăpînei sau supraveghetorului, putea fi castrat dacă era numit la paza gineceului, dacă avea vreo boală sexuală sau se rănea la penis sau testicule. I se putea reteza sau scurta penisul dacă îl avea mai lung ca al stăpînului, sau tăiate testiculele prea mari, dacă urina prea des, dacă era prins masturbîndu-se, dacă era prea iute, sau dimpotrivă prea leneş, dacă fugea sau încerca să fugă, dacă era descoperită vreo armă asupra lui, dacă minţea, dacă greşea în realizarea vreunei activităţi, etc... Sabia lui Damocles a castrării atîrna deci în permanenţă asupra sexului sclavilor, iar abstinenţa forţată îi făcea să accepte cu destulă uşurinţă faptul că nu mai sînt bărbaţi, deşi operaţiile erau încă dureroase şi mai ales definitive. Pentru mulţi era chiar o binecuvîntare, căci aşa scăpau de stresul aşteptării momentului castrării şi se simţeau eliberaţi de o povară.
Însă să nu se creadă că orice sclav era în mod automat destinat castrării, mai devreme sau mai tîrziu, căci acest lucru nu era deloc economic. Pe lîngă faptul că necesita un scopitor profesionist şi o mare perioadă de refacere (cînd sclavul era practic hrănit doar o dată pe zi, şi cu foarte puţină mîncare, dar nici nu putea munci -deci tot pagubă însemna!) -sclavii castraţi deveneau greoi şi leneşi, nemaiavînd pentru ce parte a corpului generatoare de plăceri să îşi facă griji. Deveneau placizi, înclinaţi spre reverie, spre somn, rezistenţi la bătaie, şireţi şi plîngăreţi, iar aspectul lor devenea urît şi se îmbolnăveau mult mai uşor decît ceilalţi. Astfel de sclavi valorau întotdeauna mai puţin, cu excepţia cazului cînd erau artişti sau artizani buni, şi îşi puteau permite să fie mai leneşi. Altfel, castrarea era mai degrabă o ameninţare, sau era utilizată ca formă de manifestare a puterii, cînd erau capturaţi soldaţi din elita vreunui stat rival sau conducători ai acestuia
Pe zidul unui templu egiptean apare o frescă care relatează cum soldaţilor luaţi prizonieri de armata unui faraon li s-au tăiat în întregime penisurile şi mîinile drepte, decăzîndu-i astfel definitiv din rangul de razboinici virili şi viteji la acela de mutilaţi. Avem de-a face aici cu o castrare punitivă, şi putem presupune că aceşti foşti soldaţi mutilaţi au devenit mai apoi sclavi.
Castrarea nu se aplica însă doar sclavilor. Existau preoţi castraţi benevol, ce slujeau la anumite temple ale unor zeităţi feminine, asistaţi de slujitori de asemenea castraţi. Rivalii în dragoste reuşeau uneori să îşi scoată adversarul din joc castrîndu-l. Tot aşa, moştenitorii vreunui nobil bogat planificau şi duceau la îndeplinire castrarea vreunui frate sau văr rival, ce devenea astfel nedemn de tron sau de titlul de nobleţe. Soţii înşelate puteau pune să le fie castraţi soţii infideli, sau un soţ gelos să pună să fie castrat amantul soţiei prins asupra faptului, etc...
Însă în nicio altă epocă istorică nu s-a mai dezvoltat o instituţie a castrării atît de completă şi de bine pusă la punct ca în epoca sclavagistă.
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (I)
ÎN NATURA SĂLBATICĂ
În sălbăticie, castrarea nu este o practică des întîlnită, este cu totul întîmplătoare și se datorează fie vreunui accident natural, fie luptelor duse de masculi pentru posedarea femelelor, fie acțiunii -de obicei neintenționate- a omului.
Cazurile de castrare accidentală sînt totuși foarte rare. În timpul fugii din calea unei primejdii naturale (foc, viitură, furtună, cădere de pietre, etc...) masculul poate să-și agațe testiculele sau penisul în vreun ciot ascuțit sau piatră tăioasă iar acestea pot fi secționate -de exemplu. Sau masculul în chestiune cade în timpul retragerii din fața primejdiei, și alt animal din turmă îi secționează organul cu copita sau cornul, fără să vrea. Ori crocodilul sau rechinul ce atacă masculul ce se adapă reușeștesă-i smulgă acestuia doar organele virile. Un lup sau un tigru doboară un mascul de antilopă și începe să-i mănînce testiculele, fiind însă forțat să se retragă la un moment dat, iar masculul doborît -care nu e încă mort- își revine și fuge. etc...etc...
Asemenea cazuri sînt foarte rare, deși se maiși întîmplă. Mai des întîlnite sînt castrările realizate de masculi concurenți, care se luptă pentru a poseda femelele grupului, în timpul perioadelor de rut. De multe ori, masculii care se luptă cu masculii din aceeași specie încearcă să-și scoată adversarii definitiv din joc prin castrare, străduindu-se să distrugă aparatul genital al celorlalți prin lovituri, mușcături sau secționare cu ghearele sau cu coarnele . Caii sălbatici sau masculii cămilelor se lovesc puternic cu copitele sau încearcă să-și smulgă unul altuia testiculele cu dinții. Simpaticii și aparent inofensivii iepuri luptă de multe ori pînă la castrare, cu ghearele și incisivii lor deosebit de ascuțiți. Lupii și șacalii încearcă deseori să își castreze adversarul mascul cu colții. Șobolanii, la fel.
Lupta pentru perpetuarea speciei este deseori extrem de dură în natura sălbatică, și regula cere ca doar exemplarele foarte puternice, sănătoase și descurcărețe să aibă dreptul la posedarea femelelor și la perpetuarea speciei. Ironia sorții poate să facă în așa fel încît amîndoi masculii implicați în lupta pentru fecundare să se aleagă cu testiculele rupte sau zdrobite, ori cu penisul rupt, iar femelele să fie nevoite să își caute satisfacția în altă parte. :)
Oricum, la animalele sălbatice masculii castrați sînt în mod obligatoriu condamnați la moarte. Devenind prea grași și greoi datorită lipsei de testosteron, acești masculi devin o pradă ușoară pentru carnivore sau pentru om.
ANIMALELE DOMESTICE
Nu se știe cu exactitate cînd a apărut castrarea animalelor realizată de om în mod conștient, dar se poate lesne presupune. Probabil mai întîi omul primitiv a observat că masculii castrați erau mai ușor de prins și acceptau captivitatea cu mult mai mare ușurință. Astfel, animalul captiv putea constitui o rezervă sigură de carne pentru perioadele de frig sau de secetă, cînd vînatul se reduce semnificativ și spectrul foametei poate să apară la orizont. Mai tîrziu omul a observat ca masculii anumitor specii, în urma castrării, pot fi utilizați ca animale de povară și transport, și a început să castreze special masculi tineri din speciile respective, ce se pretau cu ușuriță astfel la domesticire.. Nu era însă obligatorie castrarea animalelor destinate transportului: caii, cămiloii și cîinii masculi trăgeau la ham cu mai multă sîrguință dacă aveau ouăle la locul lor. Doar bivolii și taurii erau castrați obligatoriu.
Primele castrări realizate de om erau probabil foarte grosolan realizate, și multe animale mureau datorită infecțiilor sau pierderii masive de sînge. De asemenea, aceste operații trebuie să fi fost realizate după metode rituale, iar testiculele respective arse pe altare sau consumate în cadrul unor ceremonii magice specifice. Mai tîrziu, caracterul magic al acestui gen de operații s-a estompat, și odată cu dezvoltarea agriculturii specializate castrarea animalelor a devenit o banală operație agricolă realizată de scopitori profesioniști recunoscuți.
CASTRAREA UMANĂ
Castrarea umană specializată se pare că a apărut cam în același timp cu castrarea animală, deși dovezi scrise nu avem. Se pare că la început era vorba de un ritual de deposedare rituală de putere virilă aplicată prizonierilor, mai ales la triburile de canibali. Războinicii căzuți prizonieri erau mai întîi castrați sau chiar emasculați total, iar testiculele și uneori și penisurile lor erau consumate în cadrul ceremoniilor de triumf ale învingătorilor. Se credea că prin consumarea testiculelor unui războinic viteaz virilitatea și vitejia acestuia trec în proprietatea învingătorului. Inima era consumată în același scop, iar mai apoi toată carnea putea fi mîncată și de restul tribului. Acest gen de castrare ritual nu era de fapt o castrare în sine, căci era urmată obligatoriu de ucidere, și deci își pierdea caracterul umilitor-punitiv.
Dacă se întîmpla totuși ca vreun asemenea prizonier castrat să scape totuși cu viață și să fugă, el era oricum condamnat la ostracizare, căci nemaifiind bărbat nu putea fi nici războinic, nici măcar femeie în cadrul grupului. La primitivi rolurile sexelor erau foarte bine definite, iar bărbații tribului trebuiau obligatoriu să fie buni luptători, buni vînători și soți virili, potenți și fertili.
SCLAVII
Apariția sclavilor coincide practic cu apariția castrării ca mijloc de aducere la supunere. În timpul vînătorilor sau luptelor dintre triburile rivale, unii războinici primitivi erau castrați accidental, iar ceilalți membri ai tribului observau că aceștia își pierdeau de obicei odată cu virilitatea și vitejia, devenind mai greoi în mișcări, mai înclinați spre meditație, mai puțin capabili să se apere. Acest lucru a stat la apariția obiceiului de a castra prizonierii capturați, sau de a-i menține docili cu ajutorul amenințării cu castrarea.
În epoca primitivă, castrarea putea fi utilizată în mai multe scopuri:
-Bărbații unui trib rival erau capturați și castrați, devenind sclavi, iar femeile acestora deveneau soții sau chiar și sclave -mai rar- ale învingătorilor. În acest caz castrarea avea atît rolul de marcare a superiorității învingătorilor, cît și de a cuceri definitiv teritoriul deținut pînă atunci de tribul concurent.
-Conducătorii și preoții tribului capturat erau castrați de către învingători pentru ca tribul învins să accepte conducători impuși de învingători și să le plătească tribut acestora din urmă. Această castrare limitată avea scop să înspăimînte și să marcheze superioritatea cuceritorilor și dreptul de a fi serviți de învinși, -dar și de înlăturare a pericolului ca foștii șefi să se răscoale și să revină la putere.
-Tinerii unui trib erau supuși la anumite probe, înainte de a putea primi titlul oficial de bărbați și războinici. Trebuiau să treacă prin anumite probe de anduranță, dexteritate , forță și ingeniozitate, trebuiau să reziste la durere, să realizeze arme și să vîneze cu ele, să doarmă în pădure printre animalele sălbatice, să dezlege șarade, să cînte cîntece de vitejie, să se cațere pe stînci abrupte sau în copaci înalți, să utilizeze bine armele specifice tribului, etc... Cei care nu reușeau aceste probe mai mulți ani la rînd, erau fie alungați sau izolați, fie uciși, iar uneori chiar castrați. Aici avem de-a face cu o selecție naturală a celor mai puternici și descurcăreți indivizi ai clanului, și eliminarea prin castrare a celor slabi și fricoși, ce nu trebuiau să producă și alți indivizi tarați ca și ei.
-Bărbații din unele triburi aflate în zone foarte slab productive (deșerturi, munți, ghețuri, păduri cu animale puține, insule suprapopulate,etc.) ,pentru a nu crește prea mult populația și consumul, erau castrați după ce produceau un anumit număr de copii sau treceau de o anumită vîrstă.
Aici avem de-a face cu o castrare cutumială, liber-consimțită, practicată pentru a împiedica suprapopularea.
-Indivizii considerați demni să devină șamani sau preoți ai tribului erau castrați sau se automutilau. Castrarea acestora se realiza deci în scop inițiatic sacerdotal.
-Mai puteau fi castrați membri ai tribului ce comiteau delicte, profanatorii, cei care erau bănuiți că au adus blesteme sau molime asupra tribului, cei necredincioși soțiilor, sau chiar orice bărbat străin care pătrundea întîmplător pe teritoriul acestuia.
Oricum, în comuna primitivă rolul castrării era fie aproape exclusivpunitiv sau de afirmare a superiorității, fie de inițiere sacerdotală sau de limitare a suprapopulării, ori de oprire de răspîndire a genelor tarate.
În sălbăticie, castrarea nu este o practică des întîlnită, este cu totul întîmplătoare și se datorează fie vreunui accident natural, fie luptelor duse de masculi pentru posedarea femelelor, fie acțiunii -de obicei neintenționate- a omului.
Cazurile de castrare accidentală sînt totuși foarte rare. În timpul fugii din calea unei primejdii naturale (foc, viitură, furtună, cădere de pietre, etc...) masculul poate să-și agațe testiculele sau penisul în vreun ciot ascuțit sau piatră tăioasă iar acestea pot fi secționate -de exemplu. Sau masculul în chestiune cade în timpul retragerii din fața primejdiei, și alt animal din turmă îi secționează organul cu copita sau cornul, fără să vrea. Ori crocodilul sau rechinul ce atacă masculul ce se adapă reușeștesă-i smulgă acestuia doar organele virile. Un lup sau un tigru doboară un mascul de antilopă și începe să-i mănînce testiculele, fiind însă forțat să se retragă la un moment dat, iar masculul doborît -care nu e încă mort- își revine și fuge. etc...etc...
Asemenea cazuri sînt foarte rare, deși se maiși întîmplă. Mai des întîlnite sînt castrările realizate de masculi concurenți, care se luptă pentru a poseda femelele grupului, în timpul perioadelor de rut. De multe ori, masculii care se luptă cu masculii din aceeași specie încearcă să-și scoată adversarii definitiv din joc prin castrare, străduindu-se să distrugă aparatul genital al celorlalți prin lovituri, mușcături sau secționare cu ghearele sau cu coarnele . Caii sălbatici sau masculii cămilelor se lovesc puternic cu copitele sau încearcă să-și smulgă unul altuia testiculele cu dinții. Simpaticii și aparent inofensivii iepuri luptă de multe ori pînă la castrare, cu ghearele și incisivii lor deosebit de ascuțiți. Lupii și șacalii încearcă deseori să își castreze adversarul mascul cu colții. Șobolanii, la fel.
Lupta pentru perpetuarea speciei este deseori extrem de dură în natura sălbatică, și regula cere ca doar exemplarele foarte puternice, sănătoase și descurcărețe să aibă dreptul la posedarea femelelor și la perpetuarea speciei. Ironia sorții poate să facă în așa fel încît amîndoi masculii implicați în lupta pentru fecundare să se aleagă cu testiculele rupte sau zdrobite, ori cu penisul rupt, iar femelele să fie nevoite să își caute satisfacția în altă parte. :)
Oricum, la animalele sălbatice masculii castrați sînt în mod obligatoriu condamnați la moarte. Devenind prea grași și greoi datorită lipsei de testosteron, acești masculi devin o pradă ușoară pentru carnivore sau pentru om.
ANIMALELE DOMESTICE
Nu se știe cu exactitate cînd a apărut castrarea animalelor realizată de om în mod conștient, dar se poate lesne presupune. Probabil mai întîi omul primitiv a observat că masculii castrați erau mai ușor de prins și acceptau captivitatea cu mult mai mare ușurință. Astfel, animalul captiv putea constitui o rezervă sigură de carne pentru perioadele de frig sau de secetă, cînd vînatul se reduce semnificativ și spectrul foametei poate să apară la orizont. Mai tîrziu omul a observat ca masculii anumitor specii, în urma castrării, pot fi utilizați ca animale de povară și transport, și a început să castreze special masculi tineri din speciile respective, ce se pretau cu ușuriță astfel la domesticire.. Nu era însă obligatorie castrarea animalelor destinate transportului: caii, cămiloii și cîinii masculi trăgeau la ham cu mai multă sîrguință dacă aveau ouăle la locul lor. Doar bivolii și taurii erau castrați obligatoriu.
Primele castrări realizate de om erau probabil foarte grosolan realizate, și multe animale mureau datorită infecțiilor sau pierderii masive de sînge. De asemenea, aceste operații trebuie să fi fost realizate după metode rituale, iar testiculele respective arse pe altare sau consumate în cadrul unor ceremonii magice specifice. Mai tîrziu, caracterul magic al acestui gen de operații s-a estompat, și odată cu dezvoltarea agriculturii specializate castrarea animalelor a devenit o banală operație agricolă realizată de scopitori profesioniști recunoscuți.
CASTRAREA UMANĂ
Castrarea umană specializată se pare că a apărut cam în același timp cu castrarea animală, deși dovezi scrise nu avem. Se pare că la început era vorba de un ritual de deposedare rituală de putere virilă aplicată prizonierilor, mai ales la triburile de canibali. Războinicii căzuți prizonieri erau mai întîi castrați sau chiar emasculați total, iar testiculele și uneori și penisurile lor erau consumate în cadrul ceremoniilor de triumf ale învingătorilor. Se credea că prin consumarea testiculelor unui războinic viteaz virilitatea și vitejia acestuia trec în proprietatea învingătorului. Inima era consumată în același scop, iar mai apoi toată carnea putea fi mîncată și de restul tribului. Acest gen de castrare ritual nu era de fapt o castrare în sine, căci era urmată obligatoriu de ucidere, și deci își pierdea caracterul umilitor-punitiv.
Dacă se întîmpla totuși ca vreun asemenea prizonier castrat să scape totuși cu viață și să fugă, el era oricum condamnat la ostracizare, căci nemaifiind bărbat nu putea fi nici războinic, nici măcar femeie în cadrul grupului. La primitivi rolurile sexelor erau foarte bine definite, iar bărbații tribului trebuiau obligatoriu să fie buni luptători, buni vînători și soți virili, potenți și fertili.
SCLAVII
Apariția sclavilor coincide practic cu apariția castrării ca mijloc de aducere la supunere. În timpul vînătorilor sau luptelor dintre triburile rivale, unii războinici primitivi erau castrați accidental, iar ceilalți membri ai tribului observau că aceștia își pierdeau de obicei odată cu virilitatea și vitejia, devenind mai greoi în mișcări, mai înclinați spre meditație, mai puțin capabili să se apere. Acest lucru a stat la apariția obiceiului de a castra prizonierii capturați, sau de a-i menține docili cu ajutorul amenințării cu castrarea.
În epoca primitivă, castrarea putea fi utilizată în mai multe scopuri:
-Bărbații unui trib rival erau capturați și castrați, devenind sclavi, iar femeile acestora deveneau soții sau chiar și sclave -mai rar- ale învingătorilor. În acest caz castrarea avea atît rolul de marcare a superiorității învingătorilor, cît și de a cuceri definitiv teritoriul deținut pînă atunci de tribul concurent.
-Conducătorii și preoții tribului capturat erau castrați de către învingători pentru ca tribul învins să accepte conducători impuși de învingători și să le plătească tribut acestora din urmă. Această castrare limitată avea scop să înspăimînte și să marcheze superioritatea cuceritorilor și dreptul de a fi serviți de învinși, -dar și de înlăturare a pericolului ca foștii șefi să se răscoale și să revină la putere.
-Tinerii unui trib erau supuși la anumite probe, înainte de a putea primi titlul oficial de bărbați și războinici. Trebuiau să treacă prin anumite probe de anduranță, dexteritate , forță și ingeniozitate, trebuiau să reziste la durere, să realizeze arme și să vîneze cu ele, să doarmă în pădure printre animalele sălbatice, să dezlege șarade, să cînte cîntece de vitejie, să se cațere pe stînci abrupte sau în copaci înalți, să utilizeze bine armele specifice tribului, etc... Cei care nu reușeau aceste probe mai mulți ani la rînd, erau fie alungați sau izolați, fie uciși, iar uneori chiar castrați. Aici avem de-a face cu o selecție naturală a celor mai puternici și descurcăreți indivizi ai clanului, și eliminarea prin castrare a celor slabi și fricoși, ce nu trebuiau să producă și alți indivizi tarați ca și ei.
-Bărbații din unele triburi aflate în zone foarte slab productive (deșerturi, munți, ghețuri, păduri cu animale puține, insule suprapopulate,etc.) ,pentru a nu crește prea mult populația și consumul, erau castrați după ce produceau un anumit număr de copii sau treceau de o anumită vîrstă.
Aici avem de-a face cu o castrare cutumială, liber-consimțită, practicată pentru a împiedica suprapopularea.
-Indivizii considerați demni să devină șamani sau preoți ai tribului erau castrați sau se automutilau. Castrarea acestora se realiza deci în scop inițiatic sacerdotal.
-Mai puteau fi castrați membri ai tribului ce comiteau delicte, profanatorii, cei care erau bănuiți că au adus blesteme sau molime asupra tribului, cei necredincioși soțiilor, sau chiar orice bărbat străin care pătrundea întîmplător pe teritoriul acestuia.
Oricum, în comuna primitivă rolul castrării era fie aproape exclusivpunitiv sau de afirmare a superiorității, fie de inițiere sacerdotală sau de limitare a suprapopulării, ori de oprire de răspîndire a genelor tarate.
vineri, 20 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM -introducere
La cererea unor practicanți BDSM interesați, voi începe astăzi prezentarea unei tehnici de tortură și umilire prea puțin cunoscută la noi, dar destul de des întîlnită în țările cu un BDSM dezvoltat, deși considerată peste tot drept ilegală, chiar și cînd este realizată strict consensual. Este vorba despre castrare și despre emasculare, tehnici care necesită anumite condiții speciale pentru a putea fi realizate în absolută siguranță, mai ales prin metodele BDSM, căci și legile din România pedepsesc atît tortura, violul, expunerea rușinoasă în public, umilirea, lovirea, limitarea libertății de mișcare sau mutilările de orice fel. Ca orice tehnică sadomasochistă hard, castrarea trebuie realizată îndeplinindu-se anumite condiții esențiale, care să șteargă, practic caracterul ilegal al operațiunii, chiar și dacă aceasta ar fi descoperită vreodată. Căci acest lucru este posibil, oricît de ciudat ar părea.
Precizez că, deși voi prezenta pe larg nu doar istoricul castrării și emasculării în societate,dar și motivațiile și metodele ce pot fi utilizate în acest scop, aceste articole nu pot fi înțelese ca o incitare la asemenea practici, ci ca o încercare de a tempera chiar elanul unor Dominatoare inexperte de a se avînta într-o afacere plină de riscuri, în care încarcerarea și interzicerea practicării BDSM-ului pe viață sînt perspective reale. Castrarea , și mai ales emascularea sînt operații periculoase, realizabile doar în anumite condiții stricte, cu respectarea unui protocol obligatoriu, și în condiții de consensualitate absolută. Nu doar legile penale interzic mutilările, dar și normele sociale nescrise, iar cei care sînt descoperiți că au practicat așa ceva riscă și ostracizarea socială, nu doar răspunderea penală.
Dar demersul meu mai are un scop, acela de a împiedica implicarea BDSM-ului românesc într-un scandal ce ar arunca o lumină urîtă asupra lumii sadomasochiștilor, prezentîndu-i ca pe o adunătură de criminali și schingiuitori de persoane nevinovate, al căror loc e numai la ocnă sau la balamuc. Dacă dorim ca BDSM-ul să fie recunoscut oficial și legal, trebuie să ne ferim de implicarea în asemenea scandaluri, iar tehnicile periculoase trebuiesc executate fără cusur și strict consensual.
Revenind la subiectul nostru, țin să precizez că operațiile de castrare și emasculare sînt realizate foarte rar, în general de către Stăpîne experte, și de obicei în cel mai mare secret. Foarte puține informații despre castrări realizate de Dominatoare ajung în public, iar sclavii care sînt castrați de obicei intră în serviciul definitiv al Stăpînelor castratoare, și nu mai sînt lăsați să se exprime în public vreodată. Cît despre imaginile concrete ale unor asemenea operații realizate de Stăpîne, acestea sînt și mai rare, căci pot constitui oricînd probe pentru urmărirea penală a celor implicați, fie ei Stăpîni sau sclavi. Dar tocmai din această cauză, acest tip de imagini este foarte căutat, mai ales de voyeuri și masochiști ! :)
Trebuie precizat, de asemenea, că există o deosebire fundamentală între castrările realizate din motive medicale, cele realizate la cererea celor ce doresc să devină eunuci, și cele realizate prin metode BDSM. Primele sînt realizate doar de medici, în clinici speciale, a doua categorie se realizează de către „cutters„ (tăietori) profesioniști, în condiții destul de civilizate, iar ultimele se realizează de către Stăpîne sadice sau experte, în condiții umilitoare și prin metode destul de primitive. Ori, asupra acestei din urmă categorii își propune demersul meu să se axeze.
La baza seriei de articole ce vor urma despre acest subiect stau informații preluate din unele materiale de specialitate, saituri de gen și discuții avute cu Stăpîne castratoare și sclavi castrați sau care au fantezii legate de castrare. Oricînd pot apărea noi informații , ce pot îmbogăți prezentarea acestui subiect, și pe măsură ce voi avea acces la acestea articolele vor suferi modificările ce se impun. Precizez că aici nu veți găsi explicarea fenomenului din punct de vedere medical , legal sau psihiatric, oricum psihiatria tratează toate experiențele BDSM drept niște deviații de comportament sexual normal, deci nu poate constitui o susă de informații serioasă. Scopul articolelor va fi doar acela de a explica pe înțelesul celor ce doresc să practice așa ceva termenii de specialitate, să explice motivațiile părților, și să ofere un set de norme de comportament aplicabil în asemenea situații, în așa fel încît cei care vor practica așa ceva să fie în cunoștință de cauză, să cunoască bine riscurile și eventual să ducă la bun sfîrșit și în condiții de absolută siguranță și discreție operațiile atît de periculoase și delicate.
Lectură plăcută în continuare! :)
Precizez că, deși voi prezenta pe larg nu doar istoricul castrării și emasculării în societate,dar și motivațiile și metodele ce pot fi utilizate în acest scop, aceste articole nu pot fi înțelese ca o incitare la asemenea practici, ci ca o încercare de a tempera chiar elanul unor Dominatoare inexperte de a se avînta într-o afacere plină de riscuri, în care încarcerarea și interzicerea practicării BDSM-ului pe viață sînt perspective reale. Castrarea , și mai ales emascularea sînt operații periculoase, realizabile doar în anumite condiții stricte, cu respectarea unui protocol obligatoriu, și în condiții de consensualitate absolută. Nu doar legile penale interzic mutilările, dar și normele sociale nescrise, iar cei care sînt descoperiți că au practicat așa ceva riscă și ostracizarea socială, nu doar răspunderea penală.
Dar demersul meu mai are un scop, acela de a împiedica implicarea BDSM-ului românesc într-un scandal ce ar arunca o lumină urîtă asupra lumii sadomasochiștilor, prezentîndu-i ca pe o adunătură de criminali și schingiuitori de persoane nevinovate, al căror loc e numai la ocnă sau la balamuc. Dacă dorim ca BDSM-ul să fie recunoscut oficial și legal, trebuie să ne ferim de implicarea în asemenea scandaluri, iar tehnicile periculoase trebuiesc executate fără cusur și strict consensual.
Revenind la subiectul nostru, țin să precizez că operațiile de castrare și emasculare sînt realizate foarte rar, în general de către Stăpîne experte, și de obicei în cel mai mare secret. Foarte puține informații despre castrări realizate de Dominatoare ajung în public, iar sclavii care sînt castrați de obicei intră în serviciul definitiv al Stăpînelor castratoare, și nu mai sînt lăsați să se exprime în public vreodată. Cît despre imaginile concrete ale unor asemenea operații realizate de Stăpîne, acestea sînt și mai rare, căci pot constitui oricînd probe pentru urmărirea penală a celor implicați, fie ei Stăpîni sau sclavi. Dar tocmai din această cauză, acest tip de imagini este foarte căutat, mai ales de voyeuri și masochiști ! :)
Trebuie precizat, de asemenea, că există o deosebire fundamentală între castrările realizate din motive medicale, cele realizate la cererea celor ce doresc să devină eunuci, și cele realizate prin metode BDSM. Primele sînt realizate doar de medici, în clinici speciale, a doua categorie se realizează de către „cutters„ (tăietori) profesioniști, în condiții destul de civilizate, iar ultimele se realizează de către Stăpîne sadice sau experte, în condiții umilitoare și prin metode destul de primitive. Ori, asupra acestei din urmă categorii își propune demersul meu să se axeze.
La baza seriei de articole ce vor urma despre acest subiect stau informații preluate din unele materiale de specialitate, saituri de gen și discuții avute cu Stăpîne castratoare și sclavi castrați sau care au fantezii legate de castrare. Oricînd pot apărea noi informații , ce pot îmbogăți prezentarea acestui subiect, și pe măsură ce voi avea acces la acestea articolele vor suferi modificările ce se impun. Precizez că aici nu veți găsi explicarea fenomenului din punct de vedere medical , legal sau psihiatric, oricum psihiatria tratează toate experiențele BDSM drept niște deviații de comportament sexual normal, deci nu poate constitui o susă de informații serioasă. Scopul articolelor va fi doar acela de a explica pe înțelesul celor ce doresc să practice așa ceva termenii de specialitate, să explice motivațiile părților, și să ofere un set de norme de comportament aplicabil în asemenea situații, în așa fel încît cei care vor practica așa ceva să fie în cunoștință de cauză, să cunoască bine riscurile și eventual să ducă la bun sfîrșit și în condiții de absolută siguranță și discreție operațiile atît de periculoase și delicate.
Lectură plăcută în continuare! :)
duminică, 8 octombrie 2017
Pentru Pannini, cu privire la castrare și emasculare
1.-Da, ai dreptate, în România subiectul este interzis, captivant, misterios și incitant. Castrarea și emascularea nu au constituit practic niciodată subiecte de cercetare ptr specialiștii români, care nu fac altceva decît să preia ideile altora, iar în domeniul BDSM cercetarea e și mai slabă. Dar se pare că mă voi sacrifica eu, și in curînd voi începe o serie de articole care vor lămuri problema castrărilor și emasculărilor prin metode BDSM, ca un soi de ghid pentru Dominele și sclavii interesați.
2.-Curioasa are dreptate: castrare înseamnă extirparea testiculelor sau ovarelor, ptr a împiedica reproducerea și/sau a efemina subiectul, iar emascularea e un soi de mutilare fizică executată mai ales în scop punitiv. Însă, prin extensie, prin castrare se înțelege îndeobște orice operație sau mutilare executată asupra organelor bărbatești de reproducere, menite să împiedice realizarea actului sexual, deci și cei doi cam au dreptate.
3.-Imaginea respectivă, cu tipul emasculat total, poate fi ușor accesată: te duci la sadomasocial.com și cauți la poze. Nu-ți trebuie nici logare,nici validare... nimic... Accesezi poza gratuit. Succes!
În plus, acela este un sait serios, axat pe BDSM hard, unde nu există subiecte tabu, și nici supraveghetori cu pretenții de moderatori, ca pe varza pe care se zbenguie amintita Curioasă. Deci acolo găsești, sau poți cere informații despre orice fel de practici de gen, și nimeni nu o să îți sară în cap, zicîndu-ți că ești nebun, doar pentru că ai un comportament real sau pentru că îți plac chestii cam bizare, ilegale ,ori periculoase.
2.-Curioasa are dreptate: castrare înseamnă extirparea testiculelor sau ovarelor, ptr a împiedica reproducerea și/sau a efemina subiectul, iar emascularea e un soi de mutilare fizică executată mai ales în scop punitiv. Însă, prin extensie, prin castrare se înțelege îndeobște orice operație sau mutilare executată asupra organelor bărbatești de reproducere, menite să împiedice realizarea actului sexual, deci și cei doi cam au dreptate.
3.-Imaginea respectivă, cu tipul emasculat total, poate fi ușor accesată: te duci la sadomasocial.com și cauți la poze. Nu-ți trebuie nici logare,nici validare... nimic... Accesezi poza gratuit. Succes!
În plus, acela este un sait serios, axat pe BDSM hard, unde nu există subiecte tabu, și nici supraveghetori cu pretenții de moderatori, ca pe varza pe care se zbenguie amintita Curioasă. Deci acolo găsești, sau poți cere informații despre orice fel de practici de gen, și nimeni nu o să îți sară în cap, zicîndu-ți că ești nebun, doar pentru că ai un comportament real sau pentru că îți plac chestii cam bizare, ilegale ,ori periculoase.
miercuri, 23 august 2017
Alte răspunsuri
PAPOOSE (mail): -N-am dispărut,după cum bine vezi.Dar viața mea nu înseamnă doar BDSM, și mai am și alte probleme,și trebuie să le rezolv.
Problemele prezentate de tine nu pot fi rezolvate doar într-o perioadă scurtă, și absența unei mișcări BDSM unite la noi face imposibilă o rezolvare serioasă. Sîntem încă tolerați, nu recunoscuți. Ce să-i faci!...
SHEMALE înseamnă, în BDSM-ul de limbă engleză, un bărbat ce seamănă cu o femeie (sîni mari,păr lung,piele fină și epilată, aspect general exterior feminin,etc), dar cu penis normal și comportament sexual de obicei masculin sau bisexual.
JEANESCLAVE -Paris (mail): -Problema castrării e una extrem de delicată, deși pentru un sclav dedicat (cum te consideri tu) nu ar trebui să se pună. Da, ai dreptate, virilitatea ta e o parte importantă a corpului tău, ca bărbat, -dar in relațiile tale cu Dominele ce soi de bărbat mai ești și tu? Ce ”bărbat” mai poate fi și acela care e futut în cur de o femeie, după ce i s-au legat coaiele strîns, ca să nu poată avea erecție?! Dacă Domina în chestiune chiar dorește să te angajeze ca sclav servitor pe viață, te poți supune chiar și castrării. Căci ,în lume există multe Dominatoare care își castrează servitorii, căci doar așa îi acceptă ca sclavi servitori, deoarece virilitatea lor le enervează sau chiar le sperie.
Oricît ți s-ar părea de ciudat, se pare că sclavii eunuci sînt foarte mulțumiți de noua lor situație, și descoperă noi posibilități de a se satisface erotic, iar faptul că li se permite astfel să rămînă mereu lăngă Stăpîna mult dorită îi umple de mai multă fericire decăt dacă li s-ar permite să o posede o dată sexual...
Te sfătuiesc însă să stai de vorbă cu alți sclavi castrați sau și cu eunuci,pe bloguri dedicate, și să decizi în cunoștință de cauză, căci după cum bine spunea un castrat: castrarea este definitivă, și trebuie să fii foarte hotărît să faci un asemenea pas !
FRYSS,Zărnești (mail): -Eu torturez și umilesc pe oricine, și nu mă șochează să descopăr (cum crezi tu) că sub un oarecare pseudonim s-ar ascunde nu știu ce vedetă, politician, prelat, magistrat, artist sau mai știu eu cine. Am avut multe surprize la viața mea, și mi-au trecut prin gheare unii oameni despre care nimeni nu s-ar fi aștepteat să fie pasionați de sadomasochism . Dar, bineînțeles că nu am vorbit niciodată despre ei, și daca azi îi mai intîlnesc, mă fac că-i ignor! În BDSM, discreția este vitală, căci altfel rămîi singur!
De asemenea, uneori am avut surpriza să aflu ca vreun/o amator/are de ședințe sadomasao cu care discutasem îndelung și negociasem la sînge condițiile și limitele era de fapt vreun coleg de facultate sau vreun vecin amator, dar m-am comportat exact ca și cu un necunoscut, și ceilalți colegi sau vecini ori cunoscuți nu au aflat nici pîna azi de preferințele acestora ori despre ședințele la care am luat parte împreună. Nici azi nu aș fi prea șocat să aflu că apelează la mine vreo cunoștință, căci BDSM-ul devine din ce în ce mai cunoscut și căutat, și mulți oameni plictisiți de viața lor sexuală tind să caute plăceri în domenii șocante de-a dreptul. N-aș fi uimit nici dacă vreo persoană cunoscută, care ar afla pe căi obscure că sînt un sadic, m-ar aborda direct și mi-ar propune să devină sclava mea. Aș verifica-o pe loc (daca se poate), și aș accepta să-i ofer vreo ședință inițială, dacă demonstrează că știe ce vrea, are atitudinea dorită și eventual pune la dispoziție un spațiu discret. Și, bineînțeles, nimeni nu ar afla despre ce am discutat, ba nici măcar vreun apropo despre acestea nu voi face niciodată!
Problemele prezentate de tine nu pot fi rezolvate doar într-o perioadă scurtă, și absența unei mișcări BDSM unite la noi face imposibilă o rezolvare serioasă. Sîntem încă tolerați, nu recunoscuți. Ce să-i faci!...
SHEMALE înseamnă, în BDSM-ul de limbă engleză, un bărbat ce seamănă cu o femeie (sîni mari,păr lung,piele fină și epilată, aspect general exterior feminin,etc), dar cu penis normal și comportament sexual de obicei masculin sau bisexual.
JEANESCLAVE -Paris (mail): -Problema castrării e una extrem de delicată, deși pentru un sclav dedicat (cum te consideri tu) nu ar trebui să se pună. Da, ai dreptate, virilitatea ta e o parte importantă a corpului tău, ca bărbat, -dar in relațiile tale cu Dominele ce soi de bărbat mai ești și tu? Ce ”bărbat” mai poate fi și acela care e futut în cur de o femeie, după ce i s-au legat coaiele strîns, ca să nu poată avea erecție?! Dacă Domina în chestiune chiar dorește să te angajeze ca sclav servitor pe viață, te poți supune chiar și castrării. Căci ,în lume există multe Dominatoare care își castrează servitorii, căci doar așa îi acceptă ca sclavi servitori, deoarece virilitatea lor le enervează sau chiar le sperie.
Oricît ți s-ar părea de ciudat, se pare că sclavii eunuci sînt foarte mulțumiți de noua lor situație, și descoperă noi posibilități de a se satisface erotic, iar faptul că li se permite astfel să rămînă mereu lăngă Stăpîna mult dorită îi umple de mai multă fericire decăt dacă li s-ar permite să o posede o dată sexual...
Te sfătuiesc însă să stai de vorbă cu alți sclavi castrați sau și cu eunuci,pe bloguri dedicate, și să decizi în cunoștință de cauză, căci după cum bine spunea un castrat: castrarea este definitivă, și trebuie să fii foarte hotărît să faci un asemenea pas !
FRYSS,Zărnești (mail): -Eu torturez și umilesc pe oricine, și nu mă șochează să descopăr (cum crezi tu) că sub un oarecare pseudonim s-ar ascunde nu știu ce vedetă, politician, prelat, magistrat, artist sau mai știu eu cine. Am avut multe surprize la viața mea, și mi-au trecut prin gheare unii oameni despre care nimeni nu s-ar fi aștepteat să fie pasionați de sadomasochism . Dar, bineînțeles că nu am vorbit niciodată despre ei, și daca azi îi mai intîlnesc, mă fac că-i ignor! În BDSM, discreția este vitală, căci altfel rămîi singur!
De asemenea, uneori am avut surpriza să aflu ca vreun/o amator/are de ședințe sadomasao cu care discutasem îndelung și negociasem la sînge condițiile și limitele era de fapt vreun coleg de facultate sau vreun vecin amator, dar m-am comportat exact ca și cu un necunoscut, și ceilalți colegi sau vecini ori cunoscuți nu au aflat nici pîna azi de preferințele acestora ori despre ședințele la care am luat parte împreună. Nici azi nu aș fi prea șocat să aflu că apelează la mine vreo cunoștință, căci BDSM-ul devine din ce în ce mai cunoscut și căutat, și mulți oameni plictisiți de viața lor sexuală tind să caute plăceri în domenii șocante de-a dreptul. N-aș fi uimit nici dacă vreo persoană cunoscută, care ar afla pe căi obscure că sînt un sadic, m-ar aborda direct și mi-ar propune să devină sclava mea. Aș verifica-o pe loc (daca se poate), și aș accepta să-i ofer vreo ședință inițială, dacă demonstrează că știe ce vrea, are atitudinea dorită și eventual pune la dispoziție un spațiu discret. Și, bineînțeles, nimeni nu ar afla despre ce am discutat, ba nici măcar vreun apropo despre acestea nu voi face niciodată!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)