TIPURI DE CASTRARE UMANĂ (2)

DUPĂ ASPECTUL LĂSAT ASUPRA ORGANELOR SEXUALE ALE BĂRBATULUI CASTRAT AVEM:

1-CASTRAREA VIZIBILĂ
2-CASTRAREA INVIZIBILĂ
3-CASTRAREA MASCATĂ

1-CASTRAREA VIZIBILĂ. -Este tipul de castrare care nu poate fi ascuns, cel puțin atunci cînd cel castrat este gol sau supus unei observații atente. Scrotul este doar o gușuliță lipită de burtă, iar dacă și penisul este secționat, și acest lucru este foarte vizibil. În BDSM de obicei urmele castrării sînt întotdeauna vizibile, căci acestea constituie un motiv de mîndrie pentru Stăpîna castratoare. Acest tip de emasculare se mai poate numi și CASTRARE TRĂDĂTOARE, căci în caz de anchetă nu poate fi ascunsă sau negată.

2 CASTRAREA INVIZIBILĂ. -În acest caz, deși bărbatul a fost castrat, nu există totuși urme fizice care să certifice efectuarea acestei operații. Asemenea castrări invizibile sînt cele efectuate prin iradiere, prin injectare de acid în testicule, cea psihică, prin compresiune, cu ultrasunete. În general, în asemenea cazuri aspectul organului viril se modifică foarte puțin, și nu se poate demonstra faptul că bărbatul în chestiune a fost castrat.

3-CASTRAREA MASCATĂ sau CASTRAREA MACHIATĂ. -Este o formă de castrare testiculară  manuală sau mecanică, la care testiculele extrase sînt înlocuite cu bile de inox sau de cauciuc, sau cu „testicule” de silicon, iar scrotul are aspectul unuia normal. Este tipul de castrare cel mai recomandat a se utiliza în BDSM, mai ales în țările cu pedepse severe pentru mutilare, sau în cazul în care sclavul în chestiune nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei care l-a castrat. Un alt avantaj al acestui tip de castrare este acela că ulterior poate fi oricînd dus pînă la capăt, iar organele sclavului pot fi secționate atunci definitiv.

TIPURILE DE CASTRARE UMANĂ (1)

Ca în orice alt domeniu, există mai multe maniere de a aprecia tipurile de castrare umană practicată în trecut și azi. Astfel, există castrări împărțite în funcție de modul de operare, de complexitate, de consimțămînt, de amplitudine... Se pot împărți și în funcție de scop, de durată de refacere, de tendință de efeminare, de vîrstă, etc...
  Nu am pretenția de a oferi o listă exhaustivă cu chiar toate tipurile de castrare . vor exista poate studii mult mai extinse și obiective pe această temă. Mă voi mulțumi doar să prezint principalele tipuri de castrare care au cît de cît legătură cu sadomasochismul.

Astfel, ÎN FUNCȚIE DE INTENȚIONALITATE castrarea se poate împărți în patru grupe:
1-CASTRAREA NECESARĂ
2-CASTRAREA FORȚATĂ
3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ
4-CASTRAREA LA CERERE

 1- CASTRAREA NECESARĂ -Se realizează mai ales cu acordul celui castrat, datorită unor situații de ordin medical (cancer la testicule, rănire ireversibilă, infecții periculoase, etc.) , și se realizează aproape exclusiv de către chirurgi autorizați, în clinici. Se poate realiza și fără acordul celui castrat, în caz de urgență medicală și cînd acesta este în stare de șoc, catalepsie, sau se află sub influența alcoolului, drogurilor sau somniferelor. Nu se practică în BDSM, deși ar putea exista și astfel de cazuri, mai ales la sclavii-servitori ai Dominatorilor profesioniști.

 2-CASTRAREA FORȚATĂ -Se realizează fără acordul celui castrat, și de obicei prin metode dureroase, umilitoare, dar se poate executa și pe cale chirurgicală. Este tipul cel mai des întîlnit de castrare și este aproape întotdeauna ilegală, cu excepția cazului cînd este o măsură impusă de legi în vigoare și pe baza unei sentințe penale, cînd se realizează doar chirurgical sau chimic. În BDSM acest tip de castrare este cu desăvîrșire interzis.

 3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ -Cel mai întîlnit tip de castrare în BDSM, chiar dacă este și acesta considerat o ilegalitate. Cel care urmează să fie castrat acceptă acest lucru, asumîndu-și efectele pe care această mutilare le-ar putea avea asupra fizicului și psihicului său. Este de asemenea întîlnită la eunucii care doresc să se angajeze la paza unui harem, la sclavii care doresc să rămînă în serviciul permanent al Dominatoarelor, etc..Se poate realiza printr-o multitudine de procedee, de la cele chirurgicale și pînă la metode fanteziste (v).

 4-CASTRAREA LA CERERE -Cea mai uzuală formă de castrare umană întîlnită în lumea modernă. Se realizează întotdeauna strict consensual, la cererea expresă a celui ce urmează să fie castrat, și de obicei se face fie de către chirurgi (unde legea permite), fie de către castratori profesioniști (dar și amatori) neautorizați. Se întîlnește de obicei la bărbații trecuți de 50 de ani, care doresc să fie eliberați de impulsiunile sexuale ce îi deranjează mai ales în muncă (cercetători, artiști, artizani, scriitori, etc.), sau la inși care au impulsuri sexuale morbide și vor să scape de acestea (pedofili, zoofili, sadici, homosexuali, violatori, necrofili, scatofili, etc.). Se mai poate realiza și la cererea unor bărbați ce doresc să scape de avansurile unor femei, care doresc să se păstreze caști după moartea soției, care doresc să se angajeze ca eunuci la un gineceu, sau vor să fie admiși într-o anumită sectă, etc... Este rar întîlnită în BDSM, căci asemenea inși doresc să fie de obicei castrați păstrîndu-li-se demnitatea.


  În funcție de vîrsta la care are loc castrarea, putem deosebi următoarele cinci tipologii:
1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE
2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ
3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE
4-CASTRAREA LA MATURITATE
5-CASTRAREA LA SENECTUTE

 1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE: se realizează pe copiii de 1-12 ani, de obicei din motive medicale, și foarte rar din motive rasiale, eugenice sau religioase. Copiii de sex masculin ai unui trib învins pot fi emasculați pentru a nu se mai putea reproduce, a se distruge rasa respectivă și a deveni sclavi docili ai tribului învingător. Ori băieții tarați sînt castrați de mici pentru a nu se mai putea reproduce și a transmite tarele mai departe. Ori: părinții de o anumită religie (de ex SCAPEȚII) castrează copiii pentru ca aceștia să rămînă puri pînă la moarte și să devină îngeri, etc.
  În general se realizează neconsensual, căci copiii sînt considerați persoane fără discernămînt, și proprietatea părinților lor, care pot hotărî în locul lor. Totuși, în lumea modernă castrarea copiilor este interzisă cu desăvîrșire și pedepsită foarte aspru, cu excepția celei realizată chirurgical, din motive de urgență medicală. În BDSM castrarea copiilor și a minorilor în general este cu desăvîrșire interzisă. Emascularea copiilor prin metode BDSM (cu viol, tortură, umilire, perversiuni sexuale, etc..) este considerată crimă, și pedepsită cu pedepse ce pot merge pînă la închisoarea pe viață, sau chiar și cu moartea.
  Efectele castrării în copilărie sînt în general o efeminare pronunțată,cu lipsa caracterelor sexuale masculine adiacente (voce groasă, pilozitate facială, fesieră și toracică, etc.) tendință spre homosexualitate, tendință spre obezitate, scăderea imunității la boli, etc.

2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ. Rar întîlnită în lumea modernă, înseamnă înlăturarea organelor sexuale la adolescenții care au deja primele impulsiuni sexuale și caractere sexuale încă nedezvoltate complet (12-15 ani). În afara cazurilor prezentate mai înainte apar și castrări impuse de cariera muzicală (pentru păstrarea vocii adolescentine) precum și castrarea pentru a deveni eunuci sau servitori ai unor potentați în anumite țări musulmane, ori pentru a fi acceptați în anumite bordeluri pentru transsexuali. Se practică prin Orientul musulman, India, Africa, Thailanda, etc..
  Castrarea adolescențiloe produce eunuci frumoși, foarte efeminați, cu tendințe homosexuale certe, docili , -foarte căutați. Sînt de obicei castrați consensual, cu acordul familiei, căci sînt o sursă foarte sigură de bani frumoși.
  Castrarea la această vîrstă este totuși interzisă și pedepsită foarte aspru, iar castrarea prin metode BDSM este considerată delict foarte grav, ca și în cazul copiilor inactivi sexual.

 3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE. Tinerețea este o vîrstă ce include o bună parte din adolescență și o parte din maturitate. În general începe pe la 15-16 ani și durează cam pînă la 25 de ani sau chiar și mai tîrziu. Se deosebește de adolescență prin instalarea definitivă a caracterelor sexuale masculine distinctive (păr pe corp, păr facial, voce îngroșată, libidou permanent, activitate sexuală susținută, etc..), și se deosebește totuși de maturitate prin faptul că trupul și psihicul tînărului nu sînt încă pe deplin formate. Încă mai crește în înălțime, în parametrii corporali, vocea încă nu este complet formată, nu-și poate stăpîni bine impulsiunile, etc.
  Este perioada în care tinerii sînt în căutarea și definirea identității lor sexuale, cînd descoperă ce vor de fapt (heterosexualitate, homosexualitate, onanism, transsexualitate, zoofilie, uromanie, fetișism, etc...). În această perioadă apar și fantasmele castrării, deși sînt încă nebuloase. Acum încep să se manifeste cu precizie tendințele BDSM la cei înclinați spre aceasta. Castrarea la această vîrstă poate duce la efeminare sau nu, în funcție de gradul de dezvoltare corporală a celui castrat.
  Se întîlnește destul de des, mai ales cu scop punitiv sau rasial-demonstrativ, căci tinerii sînt considerați cei mai periculoși exponenți ai unei rase sau etnii dușmane.
  Castrarea tinerilor minori se pedepsește foarte aspru , mai ales cea prin metode BDSM . Chiar și castrarea tinerilor peste 18 ani nu este recomandată Stăpînelor, oricît le-ar plăcea să dețină asemenea sclavi, căci de obicei aceștia sînt imaturi psihic și pot regreta mai tîrziu actul, plîngîndu-se în justiție, ei, sau părinții ori tutorii lor, dar se pot și sinucide pe fondul unor depresii post-castrare.

4-CASTRAREA LA MATURITATE. Este vîrsta la care se poate practica BDSM fără opreliști, și se poate practica chiar și castrarea, cu cele mai puține riscuri. Bărbatul care urmează să fie castrat și-a stabilit definitiv identitatea sexuală, are discernămîntul complet, e complet dezvoltat din punct de vedere fizic, și răspunde integral pentru actele și acțiunile sale.
  Cei mai mulți bărbați castrați existenți în Europa și America au fost emasculați la vîrsta maturității. Fie au fost castrați punitiv sau rasial-demonstrativ, fie eugenic, medical sau la cerere.
  În urma castrării la vîrstă matură caracterele masculine nu se mai pierd, ci doar se estompează. Cel castrat rămîne de obicei cu aspect viril, vocea nu i se mai schimbă, pilozitatea facială și corporală rămîn intacte, etc.. Sclavii castrați la această vîrstă dau cei mai buni servitori-eunuci, cei mai docili, devotați, mai discreți și mai rezistenți dintre toți.

  Castrarea bărbaților maturi, făcută consensual, în anumite condiții, prezintă cel mai mic risc penal pentru Stăpînele care i-au castrat. Riscul există, bineînțeles, căci castrarea fără motive de urgență medicală este interzisă în toată Europa și în majoritatea statelor lumii, chiar și cînd este executată strict consensual, conform protocoalelor BDSM, dar pentru vîrsta matură legea este mult mai permisivă și indulgentă. Niciun judecător nu va insista prea mult asupra castrării unui bărbat matur care a fost castrat consensual, și mai și susține că s-a autocastrat sau a fost castrat în afara țării, iar actuala sa Stăpînă, care l-a angajat... din milă,  nu va mai fi urmărită penal ! ;)

 5-CASTRAREA LA SENECTUTE. O formă destul de rară de castrare. În general bărbații bătrîni sînt și impotenți, iar ouăle și cocoșul le atîrnă jalnic, ca niște biete decorațiuni penibile, ce amintesc doar de bărbatul viril care a fost odată. Castrarea bătrînilor este de obicei inutilă, chiar și în BDSM. Poate doar cel mult să stîrnească durere fizică, nu și umilință.
  La senectute sînt frecvente mai degrabă castrările medicale, din cauza unor boli testiculare. Impulsiunile sexuale sînt mult diminuate, (cînd nu sînt inexistente), deci castrarea în general nici nu și-ar mai avea rostul. Asupra fizicului bătrînului castrarea nu mai are practic niciun efect, iar o Stăpînă nu l-ar mai putea castra pe un moș decît cu scopul e a obține vreun trofeu bun de pus la formol, și eventual vîndut unor amatori de rarități șocante ! Doar vreo Stăpînă sadică amatoare sau începătoare s-ar mai putea lăuda cu un astfel de trofeu!

CASTRAREA UMANĂ ÎN ZIUA DE AZI

Deși practic în toate țările din lumea modernă legile interzic cu desăvîrșire castrarea, aceasta încă se mai practică, dar cvasiilegal, fie că e vorba de castrare forțată sau liber consimțită. Nu se cunoaște cu siguranță numărul bărbaților castrați din lume, tot așa cum nu putem cunoaște numărul bărbaților impotenți, de exemplu, căci nimeni n-are chef să se laude în gura mare că a fost castrat. Dar după datele (prea inconsistente) oferite de saiturile dedicate eunucilor și BDSM-ului, putem evalua că în Europa (mai ales în Vest) există la ora actuală cam un bărbat castrat la o sută de mii de locuitori, deci cam întree trei și cinci mii de bărbați castrați în toată Europa. Asta însă nu înseamnă că aici includem doar pe cei castrați prin metode BDSM, ci majoritatea absolută au fost castrați din motive medicale, accidentale, sau la cerere. Castrații BDSM-ului sînt foarte puțini, căci chiar și în țările în care BDSM-ul este definit din punct de vedere legal și permis prin lege, nici acolo nu este permisă castrarea sau emascularea BDSM, chiar și consensuală. Așa că, deși e opractică realizată uneori în anumite donjoane din Occident, numărul sclavilor castrați efectiv de Stăpînele lor nu cred să depășească o sută- două sute de persoane. Acest număr foarte mic este și rezultatul faptului că sînt castrați în general doar sclavii ce urmează să intre definitiv în serviciul Stăpînelor respective, iar acestea de obicei nu își permit să întrețină mai mult de un singur servitor castrat. Iar cum Dominatoare profesioniste sînt foarte puține (cam una la 50.000 și pînă la 500.000 de locuitori, în funcție de țară), iar cele dispuse să castreze vreun sclav sînt mult mai puține, cred că aprecierea făcută de mine vizavi de numărul de sclavi castrați prim metode BDSM, de cca 100-200 de sclavi castrați, este corectă.
  Deci, numărul castrărilor prin metode BDSM rămîne foarte mic, dar așa și trebuie să rămînă. Fenomenul nu trebuie să atragă atenția autorităților sau a opiniei publice profane, căci ar fi foarte rău văzut, și ar arunca o lumină foarte defavorabilă asupra BDSM-ului în general, care numai de campanii propagandistice împotriva lui nu are nevoie!

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VII) -Sclavii sexuali masochiști

SCLAVII MASOCHIȘTI

Spre deosebire de Stăpînele lor, sclavii masochiști au un alt mod de gîndire și de apreciere a valorii lor proprii. Dacă Dominatoarele se consideră bărbați duri întemnițați în trupuri de femei, ei, sclavii masochiști se consideră femei inferioare născute cu trupuri de bărbat, și simt nevoia să-și bată joc de aceste trupuri, obligîndu-le să se comporte ca niște trupuri de femeie inferioară, dar utilizîndu-le contra naturii, lăsîndu-se posedați de femei, dar și de bărbați, acceptînd să li se anuleze virilitatea, potența, condiția lor de bărbați și de parteneri de sex, căci ei numai din suferință pot obține plăcere. Cu cît mai mare este suferința, înjosirea, decăderea, șocul îndurat, cu atît mai mare va fi plăcerea pe care o vor resimți ei mai apoi, după ce se termină ședințele de umilire și tortură. Dorința lor de înjosire personală este atît de mare încît sînt dispuși chiar să încerce și cele mai extravagante, dureroase sau periculoase tehnici, mergînd pînă la expunere rușinoasă în public, electrocutare, rănire sau chiar și mutilare. Sadomasochismul nu ar putea exista fără acești sclavi sexuali atît de devotați, căci Stăpînii de ambele sexe nu și-ar putea exercita talentele de chinuitori profesioniști decît pe persoane neinițiate, fără acceptul acestora, iar acest lucru ar face din ei niște criminali periculoși.

  Masochiștii sînt singurii sclavi sexuali care sînt dispuși să renunțe de-a binelea la virilitatea lor, acceptînd să se lase castrați sau emasculați. Fac acest lucru dacă Stăpîna lor -sau chiar Stăpînul lor- le impun această condiție pentru a-i accepta ca servitori pe viață, căci în general doar așa pot rămîne în serviciul acestora, și pot să îmbine utilul cu plăcutul, avînd posibilitatea să practice tehnicile preferate dar să aibă și o existență asigurată lîngă Stăpînii preferați și venerați. Căci altfel, avîndu-se în vedere materialismul pronunțat al Dominatorilor profesioniști (singurii capabili să ofere acestor sclavi plăceri cu ajutorul tehnicilor dure și periculoase) acești sclavi ar trebui să dispună de fonduri substanțiale pentru a-și putea satisface nevoia de suferință sexuală, atît de dorită și gustată. Și foarte mulți dintre ei nu reușesc să dețină fonduri suficiente, iar suferința obținută din conștientizarea faptului că au fost decăzuți din rangul de bărbați îi face să accepte să renunțe la masculinitate în schimbul unei servituți pe viață, dar în condiții BDSM.
  În plus, odată cu castrarea, sclavul poate avea noi experiențe sexuale specifice, și poate juca roluri noi. Dacă este emasculat total, de exemplu, poate fi cu ușurință travestit în fată, mai ales dacă are și aspect mai feminin. Sau poate fi penetrat în uretera lărgită cu diverse obiecte. Sau dacă este doar castrat testicular, poate deveni partener de jocuri sexuale ale lesbienelor, de care puțini bărbați pot avea parte. Etc... În plus, sclavii castrați devin cei mai de încredere servitori ai Stăpînelor lor, singurii în care acestea pot avea încredere absolută și în mîinile cărora ele își pot încredința viața și averea lor.

PORTRETUL-TIP AL SCLAVULUI SERVITOR BDSM CASTRAT

Oricît ar părea de curios, nu orice sclav care dorește și solicită să fie castrat sau emasculat va fi cu necesitate și acceptat. De asemenea, dat fiind faptul că castrarea este o operație de mutilare pedepsită de lege (ca să nu mai vorbim de castrarea BDSM, care e și periculoasă și degradantă) ea nu se poate realiza oricum, ci numai după un anumit protocol foarte strict, care să înlăture eventualele responsabilități penale și neplăceri sociale.
  Astfel, uzanțele nescrise cer ca bărbatul care dorește și acceptă să fie castrat să fie sănătos din punct de vedere fizic și psihic, să aibă cel puțin 35 de ani, să conștientizeze toate riscurile pe care le presupune o astfel de operație asupra persoanei sale, să își dea acordul verbal și scris pentru aceasta, și să fie acceptat ca servitor pe viață pe bază de contract după operație.
 Nu trebuie să fie castrați efectiv tinerii sub 35 de ani, care nu și-au trăit încă sexualitatea, decît dacă au fost în serviciul Stăpînelor respective cel puțin cinci ani și își exprimă dorința de a fi castrați expres. Nu sînt castrați, de asemenea cei cu probleme psihice evidente, sau cu tare fizice grave, căci legea nu le recunoaște discernămîntul și castrarea lor va fi văzută ca o mutilare impusă. Sclavul ce urmează să fie castrat trebuie să fie pe deplin conștient de riscurile pe care le presupune operația, și trebuiesc duse lungi discuții cu el, în care să i se explice clar ce va pierde și cît de dureroasă și umilitoare va fi operația, executată prin metode BDSM. De asemenea, e bine ca în prealabil să ia parte la niște ședințe speciale la care să se simuleze castrarea, pentru a vedea dacă va rezista fizic și psihic, ba chiar și să fie pseudocastrat pentru o vreme (elastrator, mai ales), pentru a-și putea da seama despre modul în care se va simți după operație. Și mai ales nu trebuie să fie castrat dacă nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei castratoare, căci dacă s-ar afla că a fost castrat poliția s-ar autosesiza din oficiu, deci viața lui socială trebuie să se sfîrșească în casa Stăpînei
 lui.
  Altfel, bărbați cu fantasma castrării sînt destul de mulți, însă puțini ajung să își satisfacă această fantezie, și foarte puțini sînt dispuși să se lase castrați prin metode BDSM.

Iată deci ce anume îi deosebește pe cei doi actori BDSM care sînt Stăpînele castratoare și sclavii masochiști ce doresc să fie castrați. Și, atîta vreme cît va exista sadomasochismul și BDSM-ul, asemenea sclavi-servitori castrați vor exista și ei, în ciuda lipsei de receptivitate a legilor și normelor sociale nescrise.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VI) -Cele patru faze de excitație

  Cele patru faze de excitație resimțite de o Stăpînă castratoare atunci cînd castrează sau emasculează un sclav sînt următoarele:
1-Planificarea operațiunii
2-Executarea acesteia propriu-zisă
3-Aftercare după operație
4-Rememorarea operațiunii și contemplarea trofeului

1- PLANIFICAREA CASTRĂRII. Deși nu s-ar crede, este o fază extrem de excitantă pentru Stăpîna care se hotărăște să-și facă rost de un servitor bun de emasculat. În această fază ea trebuie să descopere un amator de sclavie perpetuă dispus să se lase castrat de-a binelea pentru a putea rămîne în serviciul ei, trebuie să ducă muncă de convingere pentru a obține acordul scris al acestuia, se documentează asupra operației în sine, pregătește locul operației și instrumentarul ce urmează a fi utilizat, stabilește poziția în care va fi imobilizat sclavul, își torturează suplimentar viitorul servitor, jucîndu-se de-a castrarea fără însă să treacă la acte, dar torturîndu-l astfel psihic, etc...
  Trebuie precizat că întotdeauna Stăpîna își va castra singură sclavul, prin metode primitive ce amintesc de vechile torturi din era sclavagistă, fără nicio anestezie (pentru ca sclavul să sufere cît mai mult), și de obicei în cadrul unui ritual ce amintește de ritualurile inițiatice ale sectelor ezoterice.
  Aceste preparative, discuții de lămurire și convingere a sclavului, căutare a lui, obținere de instrumentar și informații medicale, pregătire a locului torturii, obținere de acord scris, tortura psihică suplimentară prin amînarea actului, vizualizare mentală a actului propriu/zis, etc.- sînt extraordinar de excitante pentru Domina respectivă și îi vor produce o stare de excitare permanentă, ce va fi depășită doar de actul emasculării propriu-zise. Jocul poate dura săptămîni întregi, sau chiar și luni, și este o fază delicioasă pentru orice Dominatoare.

  2-EMASCULAREA PROPRIU-ZISĂ

  Actul suprem, cel mai excitant, mai teribil și din nefericire și cel mai scurt al transformării sclavului din bărbat în eunuc. Fază ce trebuie pregătită cu minuție și profesionalism pînă la cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie apoteotic. O simplă imobilizare și o tăiere brutală ar fi prea penibile: sclavi dispuși să renunțe la virilitatea lor sînt extrem e puțini, și spectacolul trebuie să rămînă pe vecie memorabil atît pentru Stăpînă, cît și pentru sclav.
  După cîteva săptămîni sau luni, timp în care se va stabili pînă în cel mai mic detaliu ce urmează a fi făcut, și cînd, la fiecare ședință de tortură, vor fi create de fiecare dată condițiile și ambianța specifică unei operații de castrare ( sclavul fiind imobilizat ca pentru castrare, dezinfectarea organelor genitale raderea sau epilarea părului, prezența ustensilelor chirurgicale pe masa alăturată, muzică rituală în surdină, chestionarea sclavului despre cum crede că se va simți după ce va fi castrat, etc..), deci după multă tortură psihică atît de delicioasă -începe marele act.
  Stăpîna -eventual asistată de altă stăpînă sau sclav/ă asistent/ă, trece la efectuarea ritualului magic ce va schimba definitiv soarta sclavului aflat în mîinile ei . Castrarea propriu-zisă are loc -după cum am precizat mai înainte- fără anestezie, în poziție penibilă și de obicei pe un fundal sonor adecvat, după înfăptuirea unui ritual magic de ofrandă a bărbăției sclavului pentru o zeiță a Dominației.
  După ce sclavul este iarași imobilizat în poziția aleasă de Stăpînă pentru operație, acesta este informat ca de această dată nu va mai fi prefăcătorie, ci se va trece la fapte. În funcție de tipul de castrare operat, organele genitale și zona înconjurătoare sînt dezinfectate, iar operația are loc după cum am mai spus, prin metode primitive, însă totuși sigure. Testiculele sînt fie extirpate în felul în care sînt extirpate testiculele unui porc, fie retezate cu tot cu scrot (de regulă). Iar dacă se optează pentru varianta emasculării totale, la baza sexului se face un garou de sfoară și apoi tot sexul este retezat de la bază, de obicei cu un cuțit obișnuit, dar bine sterilizat.Unele Stăpîne au obiceiul să lingă locul castrării, pentru a se delecta cu sîngele scurs. Altele ling lacrimile de durere neprefăcută ce se scurg pe obrajii sclavului, căci asemenea lacrimi au un gust foarte bun. Dar sînt și Stăpîne castratoare ce au obiceiul de a suge penisul sclavului ce urmează să fie castrat, pentru a se delecta cu ultima lui spermă...
  Cauterizarea rănii se face tot prin metode veterinare, folosind pulberi sau loțiuni utilizate de veterinari pentru cauterizarea rănilor la vitele mari. Sclavul trebuie să fie în permanență conștient de inferioritatea sa și să nu pretindă drepturi umane, căci nici mai apoi, în serviciul Stăpînei, nu le va primi. Mai apoi sclavul este culcat într-un pat special pregătit și lasat să se odihnească și să-și revină în simțiri, căci de obicei leșină, mai ales în cazul emasculărilor totale. De asemenea ,Stăpîna sau vreun alt slujitor al acesteia va trebui să îl supravegheze permanent, pentru a interveni în caz de complicații, căci riscul de septicemie sau accidentare cauzată de slăbiciune este foarte ridicat.
  De asemenea, trofeul dobîndit cu acest prilej trebuie preparat pentru a fi conservat, căci mai tîrziu va constitui un motiv de mîndrie pentru Stăpînă și o dovadă a puterii ei. Borcanul cu formol trebuie pregătit din timp, și se va verifica etanșeitatea lui.
  La fel, camera destinată sclavului trebuie să fie pusă la punct pentru a-și primi noul locatar. Ea trebuie să conțină, în afara mobilierului obișnuit, și niște dispozitive de tortură, pe care să poată fi torturat sclavul atunci cînd este pedepsit. Nimic nu trebuie trecut cu vederea!
  Această fază este cea și cea mai excitantă pentru Stăpînă dintre toate, căci implică cea mai mare doză de adrenalină dintre toate. Se pot uita multe ședințe, multe chipuri și multe evenimente, dar ziua în care ți-ai castrat efectiv sclavul nu ai cum să o uiți!

3-AFTERCARE DUPĂ OPERAȚIE.

  Una dintre cele mai lungi și mai excitante faze ale castrării unui sclav. În această fază sclavul castrat trebuie îngrijit, supravegheat și observat în permanență. De data aceasta sclavul este tratat mai omenește, nu mai este abuzat, repezit, invectivat,etc.. Trebuie să-și revină cît mai repede și mai complet, deci are nevoie de calm și iniște sufletească, iar Stăpîna îl privește ca pe un copil nou-născut, ce trebuie ocrotit, supravegheat și învățat. Unele Stapîne castratoare , la începutul acestei perioade de convalescență își hrănesc sclavul castrat cu biberonul, ca pe un bebeluș nou intrat în viață.
   Este singura dată în toată viața lui de sclav, cînd noul servitor poate avea pretenții, mofturi, cerințe neobișnuite, căci Stăpîna îl va trata cu indulgență pînă la restabilirea sa totală. Sclavul este bine hrănit,bine îngrijit, lăsat să se odihnească în liniște iar Stăpîna sa este în această perioadă o veritabilă infirmieră. Excitația oferită atît de îngrijirea sclavului, cît și de observarea transformării sclavului în eunuc, precum și modificările corporale survenite în urma operației de castrare este extrem de delicioasă. Sclavul castrat trebuie supravegheat pentru a nu se infecta sau răni suplimentar, pentru a nu se sinucide pe fondul vreunei depresii (pericol foarte probabil), pentru a nu fugi și a fi eventual descoperit în halul în care se află, pentru a fi sigură că își va învăța îndatoririle de servitor, etc... De asemenea, fazele cicatrizării rănii și transformările sexuale survenite după operație pot fi extrem de excitante pentru Stăpînă.
  La finalul perioadei de convalescență, după ce sclavul a fost învățat tot ce are de făcut în calitate de servitor permanent al Stăpînei sale, el va semna un contract de servitute, prin care se declară de acord să devină servitor pe viață a Dominei, și își intră în pîine.

4-REMEMORAREA OPERAȚIUNII ȘI CONTEMPLAREA TROFEULUI

Mult timp după ce sclavul a intrat definitiv în serviciu, Stăpîna poate să își reamintească scenele castrării propriu-zise ,și să se excite rememorînd acele scene. Vanitatea ei ajunge la culme mai ales cînd contemplă trofeul obținut cu acel prilej, sau cînd îl prezintă altor Dominatoare sau chiar și altor sclavi. Borcanul cu resturi sexuale poate constitui un argument în plus pentru ca sclavii torturați în fața sa să fie îngroziți de-a binelea și să execute orbește orice ordin, ca și prezentarea sclavului castrat în cadrul acelor ședințe.
  Servitorul ei de fapt nici nu mai este un sclav sexual, ci doar un om de încredere absolută și un asistent la ședințele de tortură a altor sclavi, însă și cel care se va afla permanent în preajma Stăpînei, umbra ei preaplecată. Chinul îndurat de acesta datorită disprețului permanent cu care îl tratează Stăpîna este pentru el foarte plăcut, iar prezernța permanentă a Stăpînei lîngă el este un balsam care îl face să nu își dorească o altă soartă. Iar puținele ședințe de tortură de care va mai avea parte îl vor umple de fericire.
  Iar ea, Doamna care a schimbat destinul său de sclav, va retrăi multă vreme excitația neobișnuită ori de cîte ori va contempla schimbările survenite la sclav și își va aduce aminte de experiența ce a ridicat-o asupra altor femei și Dominatoare.

 Iată deci de ce există Stăpîne care riscă să ajungă la închisoare, permițîndu-și să comită un delict grav, pedepsit de toate Codurile Penale ale țărilor civilizate, și de ce există pe lume mulți bărbați castrați sau chiar emasculați total prin metode BDSM. Și iată și motivul pentru care Stăpînele respective ajung să își castreze sclavii ce urmează să le devină servitori.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (V) -Castrarea în BDSM

DE CE SE PRACTICĂ CASTRAREA ÎN BDSM ?

  După cum se știe,afirmarea puterii în BDSM și mai ales în sadomasochism este o formă de dominare specifică, psihică și fizică, asupra sexualității altor persoane, care doresc să fie astfel dominate și să li se sublinieze caracterul de inferiori în raport cu dominanții. Acest lucru se realizează mai ales prin decăderea persoanelor dominate de la rangul de oameni și parteneri sexuali, la acela de animale inferioare și cîrpe biologice bune doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice ale Stăpînilor. Metodele ce pot fi utilizate în acest scop sînt multiple, torturile și metodele de umilire fiind diverse, de la biciuire, imobilizare în poziții indecente, ardere cu fierul roșu, viol, sodomie sau urinare în gură, și pînă la sexul forțat cu animale, obligarea de a consuma fecale sau vomă, feminizare, lipsirea de simțuri sau electrocutarea. O atenție specială se acordă torturării organelor sexuale sau /și zonelor erogene (penis, testicule, vulvă, vagin, gură, limbă, clitoris, anus, colon, fese, sîni, etc.). Iar castrarea este una dintre formele supreme de umilire prin care cineva își poate afirma superioritatea sexuală și psihică asupra altcuiva, mai ales atunci cînd aceasta este realizată prim metode primitive și dureroase, ca și cînd ar fi executată pe niște animale vrednice de dispreț.

  Iar ca să putem înțelege de ce se practică castrarea sclavilor masculi de către femeile dominatoare trebuie să facem o analiză aprofundată asupra acestor două categorii de actori BDSM principali atît de deosebiți care sînt Dominatoarele și sclavii sexuali.

DOMINATOARELE BDSM

Mulți se întreabă cum este posibil ca niște femei -care prin definiție ar trebui să fie niște ființe fragile, iubitoare de frumos, gingașe, înclinate spre reverie și fără prea multă forță fizică- să devină atît de crude și perverse încît să ajungă să dorească să maltrateze, să umilească și să tortureze alte persoane, mai ales bărbați. Ca să putem înțelege mai bine acest lucru, este nevoie să intrăm un pic în psihologia femeilor dominante.

  Deși Stăpînele sînt persoane de sex feminin, avînd de obicei toate atributele uzuale ale feminității, și fiind de multe ori chiar femei gingașe și foarte frumoase, doar în aparență sînt ...femei. Chiar și cele mai fragile și mai slăbuțe Dominatoare sînt de fapt niște bărbați foarte duri care s-au trezit, printr-o ironie a sorții, în trupuri de femei, trupuri pe care le urăsc din răsputeri. Ele se consideră de fapt bărbați, și de aceea adoptă o atitudine masculină, îmbrăcîndu-se, vorbind și comportîndu-se cît mai masculin, deși știu să se folosească foarte bine și de farmecele feminine cu care le-a înzestrat natura pentru a-și atinge scopurile, financiare mai ales.
  Comportamentul lor sexual este însă total deosebit de cel al altor femei, dar și de cel al majorității bărbaților. Nu numai că vor să-și domine total partenerii de sex, dar pentru că își urăsc foarte tare trupurile de femei se răzbună pe soartă decăzîndu-i pe alți bărbați de la rangul de masculi virili la acela de femele inferioare și cîrpe biologice bune doar să le satisfacă necesitățile fiziologice. Pentru a-i transforma astfel, ele își violează anal partenerii masculini, îi imobilizează în poziții indecente și penibile, îi forțează să înghită flegmă, spermă, urină sau sînge menstrual, ori chiar fecale sau vomă, îi ard cu fierul încins sau cu țigara, îi sufocă cu pungi de plastic, îi lovesc cu biciul, cravașa, nuiaua sau bastonul, cu pumnii sau picioarele, îi îmbracă în femeie, îi obligă să se lase posedați sexual de alți bărbați sau chiar de animale, să se masturbeze în fața lor sau a altor femei, etc... Și mai ales, le place să tortureze organele genitale ale bărbaților (pe care ele nu le pot avea), lovindu-le înțepîndu-le, sugrumîndu-le, arzîndu-le, rănindu-le și uneori mergînd chiar și pînă la castrare.

  Însă de ce practică ele totuși așa ceva, în loc să practice sexul normal pentru o femeie? Ce simt ele deosebit față de alte femei practicînd cele prezentate mai sus, ce anume le excită în aceste practici, și de ce ?
  După cum am mai precizat, Dominatoarele sînt -în interiorul lor- niște bărbați foarte duri prizonieri în trupuri de femei. De aceea, actul sexual normal pentru trupurile lor feminine nu le crează nici un fel de plăcere, ci dimpotrivă: jenă și dezgust. Cînd fac sex cu un bărbat ce le posedă vaginal,

anal sau oral, se simt cam la fel cum s-ar simți niște bărbați heterosexuali convinși dacă ar fi forțați să facă sex în bătaie de joc cu alți bărbați. Dimpotrivă, cînd Dominatoarele posedă anal un bărbat sau chiar mai mulți, cînd le ascultă gîfîitul întretăiat în vreme ce ele pompează violent în anusul lor, cînd le simt în pumn testiculele zbătîndu-se neputincioase și penisul transformat într-un apendice inutil, cînd urinează cu dispreț în gura lor căscată ca un closet viu, cînd li se linge sîngele menstrual sau anusul murdar... -atunci ele se simt superioare oricărui bărbat de pe planetă, se simt ca niște zei superiori ce-și bat joc de neputința și de inferioritatea omului creat de ei.  Atunci sînt cuprinse de o stare de excitareasemănătoare celeia obținute în urma consumului de alcool foarte tare sau unui drog puternic, simt că plutesc printre zei și că reprezintă Voința Supremă ce zdrobește voințele mărunte ale muritorilor. Iar castrarea este una dintre formele supreme prin care o Dominatoare se poate simți superioară oricărui Masculin, e o formă de dominare supremă.

O EXALTARE NEOBIȘNUITĂ

  Contrar a ce s-ar crede, motivul pentru care Dominatoarele doresc să castreze un bărbat nu ține doar de excitația resimțită în momentul actului de emasculare propriu-zisă. Dacă Dominele s-ar excita doar cînd îndepărtează niște ouă sau o pulă întreagă, le-ar trebui cel puțin cîte un bărbat de castrat pe săptămînă, și ar nimeri sigur la închisoare sau la ospiciu pe cel puțin zece ani!  Nicio Stăpînă nu poate întreține o întreagă armată de servitori castrați, iar preferințele ei s-ar afla foarte repede, și cum castrarea este interzisă cu desăvîrșire în toată lumea civilizată (chiar și cea efectuată de medici, cu excepția cazurilor de urgență medicală) poliția ar intra repede pe fir, și chiar dacă emasculările ar fi strict consensuale, lucrurile ar sfîrși foarte prost, cu Stăpîna la închisoare iar sclavii castrați la ospiciu. Castrarea rămîne o operație executată extrem de rar, pregătită cu minuție, prin care Stăpîna își asigură servitori absolut fideli, în general nu mai mulți de doi-trei în întreaga sa carieră.
  Bineînțeles că ea ar putea să țină și servitori-bărbați, însă se înțelege că și actul castrării îi provoacă o stare de excitație deosebită, o experiență unică, de care va fi mîndră toată viața, ceva în sensul excitației pe care o simte un bătrîn luptător care își aduce aminte de momentul în care a distrus o cazemată cu o grenadă schimbînd cursul unei bătălii, a aruncat în aer un pod bine păzit sau a capturat un general inamic prestigios.
  De aceea, actul castrării în sine nu este singurul moment de excitație extremă pe care îl resimte Dominatoarea care înfăptuiește acest act. Putem chiar vorbi despre patru faze distincte de exaltare pentru care Stăpînele riscă să fie ostracizate și pedepsite drastic dacă s-ar afla că au castrat vreun bărbat. Aceste faze vor fi prezentate în articolul următor.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (IV) -Epoca modernă și contemporană

Odată cu dispariția marilor imperii sclavagiste dispare și castrarea ca instituție. Se mai practică încă, ca metodă punitivă și de afirmare a superiorității etno-rasiale în marile imperii moderne în declin, cum ar fi cel Otoman sau cel chinez, dar fără forța de altădată. Turcii castrează armenii în sîngerosul lor genocid, chinezii practică uneori emascularea totală, iar mai aproape de noi, naziștii practică castrarea celor tarați.
  Apar însă și secte care practică castrarea consimțită, de exemplu secta scapeților, prezenți și la noi în țară, în care băieții sînt castrați de mici pentru a nu putea păcătui și a fi siguri că vor ajunge îngeri, după moarte. Dar și în alte colțuri ale lumii există temple deservite de călugări castrați, în India, Malaezia, Tibet, etc...
  Începe lupta de emancipare a femeii, care va dura pînă în zilele noastre, luptă care în final a dus la apariția castei Dominatorilor BDSM.
  Legislația statelor moderne interzice pedepsirea cu mutilarea de orice fel, însă asemenea pedepse se mai practică, în unele țări, dar fără a mai fi arbitrare. Însă, deși violul, tortura, castrarea, umilirea, sînt pedepsite de toate codurile penale moderne,  numărul bărbaților cu fantasma sexuală a castrării este -paradoxal- în creștere. Apare BDSM-ul, ca practică originară din străvechea sclavie antică , coroborată cu nevoia de emancipare a femeii moderne, în care se aplică -consensual- tehnici de umilire și tortură care altădată erau utilizate în școlile de sclavi pentru a dresa sclavii, între care torturarea organelor genitale, umilirea virilității și castrarea psihică sînt la loc de frunte. Și uneori se practică și castrarea reală, parțială sau totală, în anumite condiții, chiar dacă din punct de vedere legal aceasta constituie o infracțiune foarte gravă.

BDSM ȘI EPOCA DE AZI

   Emanciparea sexuală a femeii dar și a minorităților sexuale este cea care a condus la apariția a ceea ce numim astăzi BDSM (termen obscur, ce încearcă să mai îndulcească termenul uzual de sadomasochism). Un set de tehnici și norme de comportament ce stabilește dominația sexuală a unor persoane asupra altora utilizînd în acest scop tehnici umilitoare și degradante, dureroase și perverse, excitante și interzise, misterioase și magice. Prin BDSM, femeile care ar fi dorit să fie bărbați devin chiar mai mult decît niște bărbați, devin niște zeițe rele și perverse ce transformă chiar și cei mai duri și potenți bărbați în femele temătoare și demne de dispreț.
  Există, bineînțeles, și o grămadă de Dominatori bărbați, care torturează și umilesc atît bărbați cît și femei, dar rolul primordial al BDSM-ului este de a transforma bărbații în jucării sexuale umile ale femeilor, în cîrpe biologice lipsite de voință. Iar castrarea, parțială sau totală constituie una dintre cele mai mari umilințe pe care o poate suporta un bărbat.

CE ESTE CASTRAREA UMANĂ

Castrarea este o operație prin care se înlătură, parțial sau total, organele de reproducere masculine , prin diverse metode, cu scopul de a limita sau de a interzice raporturile sexuale de către bărbatul respectiv și procrearea. Există și castrare feminină, putîndu-se înepărta de obicei clitorisul, labiile mici sau cele mari, dar și castrarea totală (îndepărtarea întregului uter sau a ovarelor), ce se poate realiza numai pe cale chirurgicală în clinici speciale. Aici însă ne vom referi doar la castrarea bărbaților, care se poate realiza cu ușurință prin metode BDSM.

  Castrarea se poate efectua parțial sau total, fie asupra testiculelor, fie asupra penisului, fie asupra întregului aparat genital masculin.
  Castrarea testiculară este de obicei de trei feluri:

 -PARȚIALĂ -un testicul este îndepărtat prin scrot
-CLASICĂ -ambele testicule sînt îndepărtate prin scrot
 -TOTALĂ -ambele testicule sînt retezate cu tot cu scrot

  Castrarea peniană (penectomia) este și ea de trei feluri:

 -PARȚIALĂ -penisul este secționat la vîrf, îndepărtîndu-se doar glandul, cu sau fără prepuț
 -MEDIE -penisul este secționat pe corpul său, de obicei de la jumătate
 -INTEGRALĂ -penisul este secționat de la bază, dispărînd practic orice urmă a sa

Ablațiunea, sau castrarea totală/integrală ori emascularea înseamnă îndepărtarea întregului aparat genital masculin (testicule cu tot cu scrot și penisul integral) printr-o singură incizie. O formă mai puțin uzuală de castrare integrală se realizează prin îndepărtarea testiculelor cu tot cu scrot ,și secționarea ulterioară a penisului de la bază.

  Uzuală de-a lungul timpului,( vorbind de castrarea realizată pe sclavii utilizați pentru muncă, nu a celor masochiști), a fost castrarea prin îndepărtarea celor două testicule prin scrot, deoarece permitea o mai rapidă refacere, iar penisul putea fi utilizat în continuare pentru urinat. Și astăzi majoritatea Stăpînelor BDSM castratoare practică acest tip de castrare, eventual și cu îndepărtarea glandului.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (II) Castrarea în sclavagism

În societățile tribale primitive, castrarea era destul de rar întîlnită. Mai ales datorită faptului că era practicată arhaic, cu instrumente de os, lemn sau piatră, și după mertode barbare, sîngeroase și neigienice, care lăsau victimelor puține șanse de supraviețuire. Pentru ca emascularea să devină o practică realizată științific, a fost necesară apariția statului sclavagist, prin unirea mai multor triburi de indivizi foarte puternici, inventivi și războinici, ce puteau astfel strînge armate foarte mari, puteau acumula bogății și mari suprafețe de teren arabil, ce nu puteau fi lucrate decît de armate întregi de sclavi.
  Sclavia propriu-zisă a fost generată de apariția a două mari areale ocupaționale: agricultura extensivă și construcțiile de mari dimensiuni. Apariția marilor proprietari de pămînturi a generat și o goană fără limite după mîna de lucru ieftină, iar construcțiile uriașe (fortărețe, cetăți, drumuri pavate, piramide, ziduri de apărare, mari temple, statui megalitice, diguri, porturi, etc...) nu se puteau realiza cu rapiditate decît cu ajutorul unui număr cît mai mare de sclavi. Astfel a apărut instituția sclaviei, ca o ramură a economiei extrem de profitabilă. Au apărut procuratorii de sclavi, școlile de sclavi, supraveghetorii de sclavi, castratorii profesioniști de sclavi, torturatorii, legislația specifică sclaviei, pedepsele specifice sclavilor, războaiele de jefuire și strîngere de sclavi, etc...
  Odată cu apariția instrumentelor de metal, castrarea intră în uzul vremii ca o ocupație rentabilă. Nu se mai castrează de obicei barbar, îndepărtîndu-se testiculele cu tot cu scrot, sau tot aparatul genital, ci doar testiculele și/sau o parte din penis. Castrarea nu trebuie să îl împiedice pe sclav să lucreze, sau să necesite o prea mare perioadă de refacere, căci sclavul trebuie totuși hrănit chiar și cînd nu lucrează, iar asta înseamnă bani pierduți!
  Apar castratorii umani pricepuți, instrumente de tăiat fine, din metal, butuci speciali de imobilizare a victimei, metode de cauterizare a rănilor, metode de refacere rapidă a sclavului castrat, lazarete speciale unde aceștia își revin după operație. Apar pomezi ce grăbesc cicatrizarea rănii sau care îndepărtează muștele și viermii din rană, etc...

DE CE ERAU CASTRAȚI SCLAVII

  Castrarea și emascularea sclavilor nu se practicau chiar peste tot. La popoarele considerate barbare (gali, britoni, scandinavi, daci, panoni, roxolani, celți, germani, etc.) aceasta era interzisă, de obicei. În cel mai bun caz, un sclav putea fi castrat înainte de a fi ucis, ca o formă supremă de umilire, Doar sclavii care deserveau anumite temple, sau cei care păzeau gineceurile regale puteau fi castrați, dar de obicei, la cerere, căci asemenea paznici erau foarte bine tratați, comparativ cu frații lor de captivitate. Existau ce-i drept unele triburi barbare unde sclavii erau castrați în totalitate, dar foarte puține. De obicei barbarii respectau virilitatea și admirau curajul și munca fizică, deci și numărul sclavilor era foarte mic ,și nici nu se aplica castrarea asupra lor căci se credea că prezența sclavilor castrați atrage mînia zeilor sau spiritelor protectoare ale vitejiei și virilității.
  Castrarea se practica însă extins în toate marile imperii, unde nevoia de lux și desfrîu a dus la apariția unor vaste domenii economice destinate satisfacerii luxului și desfrîului. Marile civilizații deveneau din ce în ce mai rafinate, atît în domeniul artei, gastronomiei, protocolului, vestimentației,cît și în domeniul sexualității. Civilizația cere rafinament, strălucire, culoare, picant, lene, opulență. Armate întregi de luptători, servitori și sclavi stau la dispoziția celor care au norocul de a face parte din marile familii alese de zei! În asemenea imperii, nevoia de trai bun cere ca sclavii să constituie o marfă extrem de căutată, bine plătită (procuratorilor) și exploatată la sînge. Iar sclavii, considerați de toată lumea drept obiecte vorbitoare (deci trupuri fără suflet) trebuie să se supună orbește la orice poruncă sau capriciu al stăpînilor, chiar dacă din aceasta li s-ar putea trage îmbolnăvirea, mutilarea gravă sau moartea.

  Nu se știe sigur cum ajungeau sclavii din oameni liberi și cu conștiință biete mașini fără suflet, fără demnitate și fără a avea dreptul la protecția vreunei zeități, însă astfel ajungeau, marea lor majoritate. Pe lîngă teribilele suplicii pe care le îndurau în asprele și demonicele „școli,, de sclavi, unde erau forțați să devină homosexuali, să se lase posedați sexual de animale, să bea urină, să mănînce pămînt, viermi, fecale și alte murdării, să fie violați de femei, să suporte fel de fel de lovituri și privațiuni -lucruri care aveau un impact deosebit asupra psihicului, zdrobind voința omului definitiv- se pare că mai exista și o componentă rituală. Putem presupune că vreun preot sau șaman executa vreun ritual prin care în mod simbolic sufletele celor supuși caznelor erau predate zeilor, și nu mai puteau fi recuperate decît tot prin voința zeilor. E foarte posibil și ca la început sclavii să fie drogați și ei să se trezească după un anumit timp de sclavie sub influența drogurilor, fără să-și dea seama ce s-a întîmplat între timp.
  Cert este că amenințarea cu castrarea, sau chiar castrarea propriu-zisă, erau uzuale și nu erau considerate în genere pedepse, de către stăpînii de sclavi, ci doar operații benigne de liniștire a celor prea ațîțați. În caz de zvon de revoltă a sclavilor, castrarea în public a cîtorva dintre ei era de obicei suficientă pentru a-i potoli pe cei prea porniți. Sclavii însă suportau destul de ușor ideea că au fost castrați, și asta din cauza faptului că -cu excepția sclavilor tineri și frumoși, care erau utilizați ca amanți homosexuali ai stăpînilor (mai rar ai stăpînelor)- ceilalți sclavi de obicei nu aveau deloc drept la viață sexuală proprie, și nici nu își puteau alege sexualitatea. Ei puteau fi posedați sau torturați oricînd sexual de către stăpînii lor, chiar dacă acest lucru nu le făcea plăcere, căci sclavul nu avea dreptul la fericire, la mulțumire, la demnitate, și nici nu avea drept de alegere. El trebuia să fie ceea ce considera stăpînul său că trebuie să fie. De asemenea, nu avea nici dreptul la căsătorie, la viață sexuală proprie (nici măcar homosexuală sau zoofilă), și nici la libido. O simplă erecție nesupravegheată putea duce la castrarea lui pe loc, fără nicio judecată. O privire lubrică aruncată stăpînei, stăpînului sau vreunui servitor ori servitoare -la fel. Iar motive de a hotărî castrarea vreunui sclav erau cu duiumul, și stăpînul nu datora niciun fel de justificare, nimănui.

  Astfel, un sclav putea fi castrat pentru că avusese o erecție ,sau răspunsese urît stăpînei sau supraveghetorului, putea fi castrat dacă era numit la paza gineceului, dacă avea vreo boală sexuală sau se rănea la penis sau testicule. I se putea reteza sau scurta penisul dacă îl avea mai lung ca al stăpînului, sau tăiate testiculele prea mari, dacă urina prea des, dacă era prins masturbîndu-se, dacă era prea iute, sau dimpotrivă prea leneş, dacă fugea sau încerca să fugă, dacă era descoperită vreo armă asupra lui, dacă minţea, dacă greşea în realizarea vreunei activităţi, etc... Sabia lui Damocles a castrării atîrna deci în permanenţă asupra sexului sclavilor, iar abstinenţa forţată îi făcea să accepte cu destulă uşurinţă faptul că nu mai sînt bărbaţi, deşi operaţiile erau încă dureroase şi mai ales definitive. Pentru mulţi era chiar o binecuvîntare, căci aşa scăpau de stresul aşteptării momentului castrării şi se simţeau eliberaţi de o povară.
  Însă să nu se creadă că orice sclav era în mod automat destinat castrării, mai devreme sau mai tîrziu, căci acest lucru nu era deloc economic. Pe lîngă faptul că necesita un scopitor profesionist şi o mare perioadă de refacere (cînd sclavul era practic hrănit doar o dată pe zi, şi cu foarte puţină mîncare, dar nici nu putea munci -deci tot pagubă însemna!) -sclavii castraţi deveneau greoi şi leneşi, nemaiavînd pentru ce parte a corpului generatoare de plăceri să îşi facă griji. Deveneau placizi, înclinaţi spre reverie, spre somn, rezistenţi la bătaie, şireţi şi plîngăreţi, iar aspectul lor devenea urît şi se îmbolnăveau mult mai uşor decît ceilalţi. Astfel de sclavi valorau întotdeauna mai puţin, cu excepţia cazului cînd erau artişti sau artizani buni, şi îşi puteau permite să fie mai leneşi. Altfel, castrarea era mai degrabă o ameninţare, sau era utilizată ca formă de manifestare a puterii, cînd erau capturaţi  soldaţi din elita vreunui stat rival sau conducători ai acestuia
  Pe zidul unui templu egiptean apare o frescă care relatează cum soldaţilor luaţi prizonieri de armata unui faraon li s-au tăiat în întregime penisurile şi mîinile drepte, decăzîndu-i astfel definitiv din rangul de razboinici virili şi viteji la acela de mutilaţi. Avem de-a face aici cu o castrare punitivă, şi putem presupune că aceşti foşti soldaţi mutilaţi au devenit mai apoi sclavi.

  Castrarea nu se aplica însă doar sclavilor. Existau preoţi castraţi benevol, ce slujeau la anumite temple ale unor zeităţi feminine, asistaţi de slujitori de asemenea castraţi. Rivalii în dragoste reuşeau uneori să îşi scoată adversarul din joc castrîndu-l. Tot aşa, moştenitorii vreunui nobil bogat planificau şi duceau la îndeplinire castrarea vreunui frate sau văr rival, ce devenea astfel nedemn de tron sau de titlul de nobleţe. Soţii înşelate puteau pune să le fie castraţi soţii infideli, sau un soţ gelos să pună să fie castrat amantul soţiei prins asupra faptului, etc...
  Însă în nicio altă epocă istorică nu s-a mai dezvoltat o instituţie a castrării atît de completă şi de bine pusă la punct ca în epoca sclavagistă.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (I)

ÎN NATURA SĂLBATICĂ

În sălbăticie, castrarea nu este o practică des întîlnită, este cu totul întîmplătoare și se datorează fie vreunui accident natural, fie luptelor duse de masculi pentru posedarea femelelor, fie acțiunii -de obicei neintenționate- a omului.
  Cazurile de castrare accidentală sînt totuși foarte rare. În timpul fugii din calea unei primejdii naturale (foc, viitură, furtună, cădere de pietre, etc...) masculul poate să-și agațe testiculele sau penisul în vreun ciot ascuțit sau piatră tăioasă iar acestea pot fi secționate -de exemplu. Sau masculul în chestiune cade în timpul retragerii din fața primejdiei, și alt animal din turmă îi secționează organul cu copita sau cornul, fără să vrea. Ori crocodilul sau rechinul ce atacă masculul ce se adapă reușeștesă-i smulgă acestuia doar organele virile. Un lup sau un tigru doboară un mascul de antilopă și începe să-i mănînce testiculele, fiind însă forțat să se retragă la un moment dat, iar masculul doborît -care nu e încă mort- își revine și fuge. etc...etc...
  Asemenea cazuri sînt foarte rare, deși se maiși întîmplă. Mai des întîlnite sînt castrările realizate de masculi concurenți, care se luptă pentru a poseda femelele grupului, în timpul perioadelor de rut. De multe ori, masculii care se luptă cu masculii din aceeași specie încearcă să-și scoată adversarii definitiv din joc prin castrare, străduindu-se să distrugă aparatul genital al celorlalți prin lovituri, mușcături sau secționare cu ghearele sau cu coarnele . Caii sălbatici sau masculii cămilelor se lovesc puternic cu copitele sau încearcă să-și smulgă unul altuia testiculele cu dinții. Simpaticii și aparent inofensivii iepuri luptă de multe ori pînă la castrare, cu ghearele și incisivii lor deosebit de ascuțiți. Lupii  și șacalii încearcă deseori să își castreze adversarul mascul cu colții. Șobolanii, la fel.
  Lupta pentru perpetuarea speciei este deseori extrem de dură în natura sălbatică, și regula cere ca doar exemplarele foarte puternice, sănătoase și descurcărețe să aibă dreptul la posedarea femelelor și la perpetuarea speciei. Ironia sorții poate să facă în așa fel încît amîndoi masculii implicați în lupta pentru fecundare să se aleagă cu testiculele rupte sau zdrobite, ori cu penisul rupt, iar femelele să fie nevoite să își caute satisfacția în altă parte. :)
  Oricum, la animalele sălbatice masculii castrați sînt în mod obligatoriu condamnați la moarte. Devenind prea grași și greoi datorită lipsei de testosteron, acești masculi devin o pradă ușoară pentru carnivore sau pentru om.

ANIMALELE DOMESTICE

  Nu se știe cu exactitate cînd a apărut castrarea animalelor realizată de om în mod conștient, dar se poate lesne presupune. Probabil mai întîi omul primitiv a observat că masculii castrați erau mai ușor de prins și acceptau captivitatea cu mult mai mare ușurință. Astfel, animalul captiv putea constitui o rezervă sigură de carne pentru perioadele de frig sau de secetă, cînd vînatul se reduce semnificativ și spectrul foametei poate să apară la orizont. Mai tîrziu omul a observat ca masculii anumitor specii, în urma castrării, pot fi utilizați ca animale de povară și transport, și a început să castreze special masculi tineri din speciile respective, ce se pretau cu ușuriță astfel la domesticire.. Nu era însă obligatorie castrarea animalelor destinate transportului: caii, cămiloii și cîinii  masculi trăgeau la ham cu mai multă sîrguință dacă aveau ouăle la locul lor. Doar bivolii și taurii erau castrați obligatoriu.
  Primele castrări realizate de om erau probabil foarte grosolan realizate, și multe animale mureau datorită infecțiilor sau pierderii masive de sînge. De asemenea, aceste operații trebuie să fi fost realizate după metode rituale, iar testiculele respective arse pe altare sau consumate în cadrul unor ceremonii magice specifice. Mai tîrziu, caracterul magic al acestui gen de operații s-a estompat, și odată cu dezvoltarea agriculturii specializate castrarea animalelor a devenit o banală operație agricolă realizată de scopitori profesioniști recunoscuți.

CASTRAREA UMANĂ

Castrarea umană specializată se pare că a apărut cam în același timp cu castrarea animală, deși dovezi scrise nu avem. Se pare că la început era vorba de un ritual de deposedare rituală de putere virilă aplicată prizonierilor, mai ales la triburile de canibali. Războinicii căzuți prizonieri erau mai întîi castrați sau chiar emasculați total, iar testiculele și uneori și penisurile lor erau consumate în cadrul ceremoniilor de triumf ale învingătorilor. Se credea că prin consumarea testiculelor unui războinic viteaz virilitatea și vitejia acestuia trec în proprietatea învingătorului. Inima era consumată în același scop, iar mai apoi toată carnea putea fi mîncată și de restul tribului. Acest gen de castrare ritual nu era de fapt o castrare în sine, căci era urmată obligatoriu de ucidere, și deci își pierdea caracterul umilitor-punitiv.
 Dacă se întîmpla totuși ca vreun asemenea prizonier castrat să scape totuși cu viață și să fugă, el era oricum condamnat la ostracizare, căci nemaifiind bărbat nu putea fi nici războinic, nici măcar femeie în cadrul grupului. La primitivi rolurile sexelor erau foarte bine definite, iar bărbații tribului trebuiau obligatoriu să fie buni luptători, buni vînători și soți virili, potenți și fertili.

SCLAVII

 Apariția sclavilor coincide practic cu apariția castrării ca mijloc de aducere la supunere. În timpul vînătorilor sau luptelor dintre triburile rivale, unii războinici primitivi erau castrați accidental, iar ceilalți membri ai tribului observau că aceștia își pierdeau de obicei odată cu virilitatea și vitejia, devenind mai greoi în mișcări, mai înclinați spre meditație, mai puțin capabili să se apere. Acest lucru a stat la apariția obiceiului de a castra prizonierii capturați, sau de a-i menține docili cu ajutorul amenințării cu castrarea.

 În epoca primitivă, castrarea putea fi utilizată în mai multe scopuri:

-Bărbații unui trib rival erau capturați și castrați, devenind sclavi, iar femeile acestora deveneau soții sau chiar și sclave -mai rar- ale învingătorilor. În acest caz castrarea avea atît rolul de marcare a superiorității învingătorilor, cît și de a cuceri definitiv teritoriul deținut pînă atunci de tribul concurent.

-Conducătorii și preoții tribului capturat erau castrați de către învingători pentru ca tribul învins să accepte conducători impuși de învingători și să le plătească tribut acestora din urmă. Această castrare limitată avea scop să înspăimînte și să marcheze superioritatea cuceritorilor și dreptul de a fi serviți de învinși, -dar și de înlăturare a pericolului ca foștii șefi să se răscoale și să revină la putere.

-Tinerii unui trib erau supuși la anumite probe, înainte de a putea primi titlul oficial de bărbați și războinici. Trebuiau să treacă prin anumite probe de anduranță, dexteritate , forță și ingeniozitate, trebuiau să reziste la durere, să realizeze arme și să vîneze cu ele, să doarmă în pădure printre animalele sălbatice, să dezlege șarade, să cînte cîntece de vitejie, să se cațere pe stînci abrupte sau în copaci înalți, să utilizeze bine armele specifice tribului, etc... Cei care nu reușeau aceste probe mai mulți ani la rînd, erau fie alungați sau izolați, fie uciși, iar uneori chiar castrați. Aici avem de-a face cu o selecție naturală a celor mai puternici și descurcăreți indivizi ai clanului, și eliminarea prin castrare a celor slabi și fricoși, ce nu trebuiau să producă și alți indivizi tarați ca și ei.

-Bărbații din unele triburi aflate în zone foarte slab productive (deșerturi, munți, ghețuri, păduri cu animale puține, insule suprapopulate,etc.) ,pentru a nu crește prea mult populația și consumul, erau castrați după ce produceau un anumit număr de copii sau treceau de o anumită vîrstă.

Aici avem de-a face cu o castrare cutumială, liber-consimțită, practicată pentru a împiedica suprapopularea.

-Indivizii considerați demni să devină șamani sau preoți ai tribului erau castrați sau se automutilau. Castrarea acestora se realiza deci în scop inițiatic sacerdotal.

-Mai puteau fi castrați membri ai tribului ce comiteau delicte, profanatorii, cei care erau bănuiți că au adus blesteme sau molime asupra tribului, cei necredincioși soțiilor, sau chiar orice bărbat străin care pătrundea întîmplător pe teritoriul acestuia.

Oricum, în comuna primitivă rolul castrării era fie aproape exclusivpunitiv sau de afirmare a superiorității, fie de inițiere sacerdotală sau de limitare a suprapopulării, ori de oprire de răspîndire a genelor tarate.

CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM -introducere

La cererea unor practicanți BDSM interesați, voi începe astăzi prezentarea unei tehnici de tortură și umilire prea puțin cunoscută la noi, dar destul de des întîlnită în țările cu un BDSM dezvoltat, deși considerată peste tot drept ilegală, chiar și cînd este realizată strict consensual. Este vorba despre castrare și despre emasculare, tehnici care necesită anumite condiții speciale pentru a putea fi realizate în absolută siguranță, mai ales prin metodele BDSM, căci și legile din România pedepsesc atît tortura, violul, expunerea rușinoasă în public, umilirea, lovirea, limitarea libertății de mișcare sau mutilările de orice fel. Ca orice tehnică sadomasochistă hard, castrarea trebuie realizată îndeplinindu-se anumite condiții esențiale, care să șteargă, practic caracterul ilegal al operațiunii, chiar și dacă aceasta ar fi descoperită vreodată. Căci acest lucru este posibil, oricît de ciudat ar părea.

  Precizez că, deși voi prezenta pe larg nu doar istoricul castrării și emasculării în societate,dar și motivațiile și metodele ce pot fi utilizate în acest scop, aceste articole nu pot fi înțelese ca o incitare la asemenea practici, ci ca o încercare de a tempera chiar elanul unor Dominatoare inexperte de a se avînta într-o afacere plină de riscuri, în care încarcerarea și interzicerea practicării BDSM-ului pe viață sînt perspective reale. Castrarea , și mai ales emascularea sînt operații periculoase, realizabile doar în anumite condiții stricte, cu respectarea unui protocol obligatoriu, și în condiții de consensualitate absolută. Nu doar legile penale interzic mutilările, dar și normele sociale nescrise, iar cei care sînt descoperiți că au practicat așa ceva riscă și ostracizarea socială, nu doar răspunderea penală.
  Dar demersul meu mai are un scop, acela de a împiedica implicarea BDSM-ului românesc într-un scandal ce ar arunca o lumină urîtă asupra lumii sadomasochiștilor, prezentîndu-i ca pe o adunătură de criminali și schingiuitori de persoane nevinovate, al căror loc e numai la ocnă sau la balamuc. Dacă dorim ca BDSM-ul să fie recunoscut oficial și legal, trebuie să ne ferim de implicarea în asemenea scandaluri, iar tehnicile periculoase trebuiesc executate fără cusur și strict consensual.

  Revenind la subiectul nostru, țin să precizez că operațiile de castrare și emasculare sînt realizate foarte rar, în general de către Stăpîne experte, și de obicei în cel mai mare secret. Foarte puține informații despre castrări realizate de Dominatoare ajung în public, iar sclavii care sînt castrați de obicei intră în serviciul definitiv al Stăpînelor castratoare, și nu mai sînt lăsați să se exprime în public vreodată. Cît despre imaginile concrete ale unor asemenea operații realizate de Stăpîne, acestea sînt și mai rare, căci pot constitui oricînd probe pentru urmărirea penală a celor implicați, fie ei Stăpîni sau sclavi. Dar tocmai din această cauză, acest tip de imagini este foarte căutat, mai ales de voyeuri și masochiști ! :)

  Trebuie precizat, de asemenea, că există o deosebire fundamentală între castrările realizate din motive medicale, cele realizate la cererea celor ce doresc să devină eunuci, și cele realizate prin metode BDSM. Primele sînt realizate doar de medici, în clinici speciale, a doua categorie se realizează de către „cutters„ (tăietori) profesioniști, în condiții destul de civilizate, iar ultimele se realizează de către Stăpîne sadice sau experte, în condiții umilitoare și prin metode destul de primitive. Ori, asupra acestei din urmă categorii își propune demersul meu să se axeze.
  La baza seriei de articole ce vor urma despre acest subiect stau informații preluate din unele materiale de specialitate, saituri de gen și discuții avute cu Stăpîne castratoare și sclavi castrați sau care au fantezii legate de castrare. Oricînd pot apărea noi informații , ce pot îmbogăți prezentarea acestui subiect, și pe măsură ce voi avea acces la acestea articolele vor suferi modificările ce se impun. Precizez că aici nu veți găsi explicarea fenomenului din punct de vedere medical , legal sau psihiatric, oricum psihiatria tratează toate experiențele BDSM drept niște deviații de comportament sexual normal, deci nu poate constitui o susă de informații serioasă. Scopul articolelor va fi doar acela de a explica pe înțelesul celor ce doresc să practice așa ceva termenii de specialitate, să explice motivațiile părților, și să ofere un set de norme de comportament aplicabil în asemenea situații, în așa fel încît cei care vor practica așa ceva să fie în cunoștință de cauză, să cunoască bine riscurile și eventual să ducă la bun sfîrșit și în condiții de absolută siguranță și discreție operațiile atît de periculoase și delicate.
  Lectură plăcută în continuare!  :)

Pentru Pannini, cu privire la castrare și emasculare

1.-Da, ai dreptate, în România subiectul este interzis, captivant, misterios și incitant. Castrarea și emascularea nu au constituit practic niciodată subiecte de cercetare ptr specialiștii români, care nu fac altceva decît să preia ideile altora, iar în domeniul BDSM cercetarea e și mai slabă. Dar se pare că mă voi sacrifica eu, și in curînd voi începe o serie de articole care vor lămuri problema castrărilor și emasculărilor prin metode BDSM, ca un soi de ghid pentru Dominele și sclavii interesați.
2.-Curioasa are dreptate: castrare înseamnă extirparea testiculelor sau ovarelor, ptr a împiedica reproducerea și/sau a efemina subiectul, iar emascularea e un soi de mutilare fizică executată mai ales în scop punitiv. Însă, prin extensie, prin castrare se înțelege îndeobște orice operație sau mutilare executată asupra organelor bărbatești de reproducere, menite să împiedice realizarea actului sexual, deci și cei doi  cam au dreptate.
3.-Imaginea respectivă, cu tipul emasculat total, poate fi ușor accesată: te duci la sadomasocial.com și cauți la poze. Nu-ți trebuie nici logare,nici validare... nimic... Accesezi poza gratuit. Succes!
În plus, acela este un sait serios, axat pe BDSM hard, unde nu există subiecte tabu, și nici supraveghetori cu pretenții de moderatori, ca pe varza pe care se zbenguie amintita Curioasă. Deci acolo găsești, sau poți cere informații despre orice fel de practici de gen, și nimeni nu o să îți sară în cap, zicîndu-ți că ești nebun, doar pentru că ai un comportament real sau pentru că îți plac chestii cam bizare, ilegale ,ori periculoase.