Deși practic în toate țările din lumea modernă legile interzic cu desăvîrșire castrarea, aceasta încă se mai practică, dar cvasiilegal, fie că e vorba de castrare forțată sau liber consimțită. Nu se cunoaște cu siguranță numărul bărbaților castrați din lume, tot așa cum nu putem cunoaște numărul bărbaților impotenți, de exemplu, căci nimeni n-are chef să se laude în gura mare că a fost castrat. Dar după datele (prea inconsistente) oferite de saiturile dedicate eunucilor și BDSM-ului, putem evalua că în Europa (mai ales în Vest) există la ora actuală cam un bărbat castrat la o sută de mii de locuitori, deci cam întree trei și cinci mii de bărbați castrați în toată Europa. Asta însă nu înseamnă că aici includem doar pe cei castrați prin metode BDSM, ci majoritatea absolută au fost castrați din motive medicale, accidentale, sau la cerere. Castrații BDSM-ului sînt foarte puțini, căci chiar și în țările în care BDSM-ul este definit din punct de vedere legal și permis prin lege, nici acolo nu este permisă castrarea sau emascularea BDSM, chiar și consensuală. Așa că, deși e opractică realizată uneori în anumite donjoane din Occident, numărul sclavilor castrați efectiv de Stăpînele lor nu cred să depășească o sută- două sute de persoane. Acest număr foarte mic este și rezultatul faptului că sînt castrați în general doar sclavii ce urmează să intre definitiv în serviciul Stăpînelor respective, iar acestea de obicei nu își permit să întrețină mai mult de un singur servitor castrat. Iar cum Dominatoare profesioniste sînt foarte puține (cam una la 50.000 și pînă la 500.000 de locuitori, în funcție de țară), iar cele dispuse să castreze vreun sclav sînt mult mai puține, cred că aprecierea făcută de mine vizavi de numărul de sclavi castrați prim metode BDSM, de cca 100-200 de sclavi castrați, este corectă.
Deci, numărul castrărilor prin metode BDSM rămîne foarte mic, dar așa și trebuie să rămînă. Fenomenul nu trebuie să atragă atenția autorităților sau a opiniei publice profane, căci ar fi foarte rău văzut, și ar arunca o lumină foarte defavorabilă asupra BDSM-ului în general, care numai de campanii propagandistice împotriva lui nu are nevoie!
luni, 30 octombrie 2017
sâmbătă, 28 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VII) -Sclavii sexuali masochiști
SCLAVII MASOCHIȘTI
Spre deosebire de Stăpînele lor, sclavii masochiști au un alt mod de gîndire și de apreciere a valorii lor proprii. Dacă Dominatoarele se consideră bărbați duri întemnițați în trupuri de femei, ei, sclavii masochiști se consideră femei inferioare născute cu trupuri de bărbat, și simt nevoia să-și bată joc de aceste trupuri, obligîndu-le să se comporte ca niște trupuri de femeie inferioară, dar utilizîndu-le contra naturii, lăsîndu-se posedați de femei, dar și de bărbați, acceptînd să li se anuleze virilitatea, potența, condiția lor de bărbați și de parteneri de sex, căci ei numai din suferință pot obține plăcere. Cu cît mai mare este suferința, înjosirea, decăderea, șocul îndurat, cu atît mai mare va fi plăcerea pe care o vor resimți ei mai apoi, după ce se termină ședințele de umilire și tortură. Dorința lor de înjosire personală este atît de mare încît sînt dispuși chiar să încerce și cele mai extravagante, dureroase sau periculoase tehnici, mergînd pînă la expunere rușinoasă în public, electrocutare, rănire sau chiar și mutilare. Sadomasochismul nu ar putea exista fără acești sclavi sexuali atît de devotați, căci Stăpînii de ambele sexe nu și-ar putea exercita talentele de chinuitori profesioniști decît pe persoane neinițiate, fără acceptul acestora, iar acest lucru ar face din ei niște criminali periculoși.
Masochiștii sînt singurii sclavi sexuali care sînt dispuși să renunțe de-a binelea la virilitatea lor, acceptînd să se lase castrați sau emasculați. Fac acest lucru dacă Stăpîna lor -sau chiar Stăpînul lor- le impun această condiție pentru a-i accepta ca servitori pe viață, căci în general doar așa pot rămîne în serviciul acestora, și pot să îmbine utilul cu plăcutul, avînd posibilitatea să practice tehnicile preferate dar să aibă și o existență asigurată lîngă Stăpînii preferați și venerați. Căci altfel, avîndu-se în vedere materialismul pronunțat al Dominatorilor profesioniști (singurii capabili să ofere acestor sclavi plăceri cu ajutorul tehnicilor dure și periculoase) acești sclavi ar trebui să dispună de fonduri substanțiale pentru a-și putea satisface nevoia de suferință sexuală, atît de dorită și gustată. Și foarte mulți dintre ei nu reușesc să dețină fonduri suficiente, iar suferința obținută din conștientizarea faptului că au fost decăzuți din rangul de bărbați îi face să accepte să renunțe la masculinitate în schimbul unei servituți pe viață, dar în condiții BDSM.
În plus, odată cu castrarea, sclavul poate avea noi experiențe sexuale specifice, și poate juca roluri noi. Dacă este emasculat total, de exemplu, poate fi cu ușurință travestit în fată, mai ales dacă are și aspect mai feminin. Sau poate fi penetrat în uretera lărgită cu diverse obiecte. Sau dacă este doar castrat testicular, poate deveni partener de jocuri sexuale ale lesbienelor, de care puțini bărbați pot avea parte. Etc... În plus, sclavii castrați devin cei mai de încredere servitori ai Stăpînelor lor, singurii în care acestea pot avea încredere absolută și în mîinile cărora ele își pot încredința viața și averea lor.
PORTRETUL-TIP AL SCLAVULUI SERVITOR BDSM CASTRAT
Oricît ar părea de curios, nu orice sclav care dorește și solicită să fie castrat sau emasculat va fi cu necesitate și acceptat. De asemenea, dat fiind faptul că castrarea este o operație de mutilare pedepsită de lege (ca să nu mai vorbim de castrarea BDSM, care e și periculoasă și degradantă) ea nu se poate realiza oricum, ci numai după un anumit protocol foarte strict, care să înlăture eventualele responsabilități penale și neplăceri sociale.
Astfel, uzanțele nescrise cer ca bărbatul care dorește și acceptă să fie castrat să fie sănătos din punct de vedere fizic și psihic, să aibă cel puțin 35 de ani, să conștientizeze toate riscurile pe care le presupune o astfel de operație asupra persoanei sale, să își dea acordul verbal și scris pentru aceasta, și să fie acceptat ca servitor pe viață pe bază de contract după operație.
Nu trebuie să fie castrați efectiv tinerii sub 35 de ani, care nu și-au trăit încă sexualitatea, decît dacă au fost în serviciul Stăpînelor respective cel puțin cinci ani și își exprimă dorința de a fi castrați expres. Nu sînt castrați, de asemenea cei cu probleme psihice evidente, sau cu tare fizice grave, căci legea nu le recunoaște discernămîntul și castrarea lor va fi văzută ca o mutilare impusă. Sclavul ce urmează să fie castrat trebuie să fie pe deplin conștient de riscurile pe care le presupune operația, și trebuiesc duse lungi discuții cu el, în care să i se explice clar ce va pierde și cît de dureroasă și umilitoare va fi operația, executată prin metode BDSM. De asemenea, e bine ca în prealabil să ia parte la niște ședințe speciale la care să se simuleze castrarea, pentru a vedea dacă va rezista fizic și psihic, ba chiar și să fie pseudocastrat pentru o vreme (elastrator, mai ales), pentru a-și putea da seama despre modul în care se va simți după operație. Și mai ales nu trebuie să fie castrat dacă nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei castratoare, căci dacă s-ar afla că a fost castrat poliția s-ar autosesiza din oficiu, deci viața lui socială trebuie să se sfîrșească în casa Stăpînei
lui.
Altfel, bărbați cu fantasma castrării sînt destul de mulți, însă puțini ajung să își satisfacă această fantezie, și foarte puțini sînt dispuși să se lase castrați prin metode BDSM.
Iată deci ce anume îi deosebește pe cei doi actori BDSM care sînt Stăpînele castratoare și sclavii masochiști ce doresc să fie castrați. Și, atîta vreme cît va exista sadomasochismul și BDSM-ul, asemenea sclavi-servitori castrați vor exista și ei, în ciuda lipsei de receptivitate a legilor și normelor sociale nescrise.
Spre deosebire de Stăpînele lor, sclavii masochiști au un alt mod de gîndire și de apreciere a valorii lor proprii. Dacă Dominatoarele se consideră bărbați duri întemnițați în trupuri de femei, ei, sclavii masochiști se consideră femei inferioare născute cu trupuri de bărbat, și simt nevoia să-și bată joc de aceste trupuri, obligîndu-le să se comporte ca niște trupuri de femeie inferioară, dar utilizîndu-le contra naturii, lăsîndu-se posedați de femei, dar și de bărbați, acceptînd să li se anuleze virilitatea, potența, condiția lor de bărbați și de parteneri de sex, căci ei numai din suferință pot obține plăcere. Cu cît mai mare este suferința, înjosirea, decăderea, șocul îndurat, cu atît mai mare va fi plăcerea pe care o vor resimți ei mai apoi, după ce se termină ședințele de umilire și tortură. Dorința lor de înjosire personală este atît de mare încît sînt dispuși chiar să încerce și cele mai extravagante, dureroase sau periculoase tehnici, mergînd pînă la expunere rușinoasă în public, electrocutare, rănire sau chiar și mutilare. Sadomasochismul nu ar putea exista fără acești sclavi sexuali atît de devotați, căci Stăpînii de ambele sexe nu și-ar putea exercita talentele de chinuitori profesioniști decît pe persoane neinițiate, fără acceptul acestora, iar acest lucru ar face din ei niște criminali periculoși.
Masochiștii sînt singurii sclavi sexuali care sînt dispuși să renunțe de-a binelea la virilitatea lor, acceptînd să se lase castrați sau emasculați. Fac acest lucru dacă Stăpîna lor -sau chiar Stăpînul lor- le impun această condiție pentru a-i accepta ca servitori pe viață, căci în general doar așa pot rămîne în serviciul acestora, și pot să îmbine utilul cu plăcutul, avînd posibilitatea să practice tehnicile preferate dar să aibă și o existență asigurată lîngă Stăpînii preferați și venerați. Căci altfel, avîndu-se în vedere materialismul pronunțat al Dominatorilor profesioniști (singurii capabili să ofere acestor sclavi plăceri cu ajutorul tehnicilor dure și periculoase) acești sclavi ar trebui să dispună de fonduri substanțiale pentru a-și putea satisface nevoia de suferință sexuală, atît de dorită și gustată. Și foarte mulți dintre ei nu reușesc să dețină fonduri suficiente, iar suferința obținută din conștientizarea faptului că au fost decăzuți din rangul de bărbați îi face să accepte să renunțe la masculinitate în schimbul unei servituți pe viață, dar în condiții BDSM.
În plus, odată cu castrarea, sclavul poate avea noi experiențe sexuale specifice, și poate juca roluri noi. Dacă este emasculat total, de exemplu, poate fi cu ușurință travestit în fată, mai ales dacă are și aspect mai feminin. Sau poate fi penetrat în uretera lărgită cu diverse obiecte. Sau dacă este doar castrat testicular, poate deveni partener de jocuri sexuale ale lesbienelor, de care puțini bărbați pot avea parte. Etc... În plus, sclavii castrați devin cei mai de încredere servitori ai Stăpînelor lor, singurii în care acestea pot avea încredere absolută și în mîinile cărora ele își pot încredința viața și averea lor.
PORTRETUL-TIP AL SCLAVULUI SERVITOR BDSM CASTRAT
Oricît ar părea de curios, nu orice sclav care dorește și solicită să fie castrat sau emasculat va fi cu necesitate și acceptat. De asemenea, dat fiind faptul că castrarea este o operație de mutilare pedepsită de lege (ca să nu mai vorbim de castrarea BDSM, care e și periculoasă și degradantă) ea nu se poate realiza oricum, ci numai după un anumit protocol foarte strict, care să înlăture eventualele responsabilități penale și neplăceri sociale.
Astfel, uzanțele nescrise cer ca bărbatul care dorește și acceptă să fie castrat să fie sănătos din punct de vedere fizic și psihic, să aibă cel puțin 35 de ani, să conștientizeze toate riscurile pe care le presupune o astfel de operație asupra persoanei sale, să își dea acordul verbal și scris pentru aceasta, și să fie acceptat ca servitor pe viață pe bază de contract după operație.
Nu trebuie să fie castrați efectiv tinerii sub 35 de ani, care nu și-au trăit încă sexualitatea, decît dacă au fost în serviciul Stăpînelor respective cel puțin cinci ani și își exprimă dorința de a fi castrați expres. Nu sînt castrați, de asemenea cei cu probleme psihice evidente, sau cu tare fizice grave, căci legea nu le recunoaște discernămîntul și castrarea lor va fi văzută ca o mutilare impusă. Sclavul ce urmează să fie castrat trebuie să fie pe deplin conștient de riscurile pe care le presupune operația, și trebuiesc duse lungi discuții cu el, în care să i se explice clar ce va pierde și cît de dureroasă și umilitoare va fi operația, executată prin metode BDSM. De asemenea, e bine ca în prealabil să ia parte la niște ședințe speciale la care să se simuleze castrarea, pentru a vedea dacă va rezista fizic și psihic, ba chiar și să fie pseudocastrat pentru o vreme (elastrator, mai ales), pentru a-și putea da seama despre modul în care se va simți după operație. Și mai ales nu trebuie să fie castrat dacă nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei castratoare, căci dacă s-ar afla că a fost castrat poliția s-ar autosesiza din oficiu, deci viața lui socială trebuie să se sfîrșească în casa Stăpînei
lui.
Altfel, bărbați cu fantasma castrării sînt destul de mulți, însă puțini ajung să își satisfacă această fantezie, și foarte puțini sînt dispuși să se lase castrați prin metode BDSM.
Iată deci ce anume îi deosebește pe cei doi actori BDSM care sînt Stăpînele castratoare și sclavii masochiști ce doresc să fie castrați. Și, atîta vreme cît va exista sadomasochismul și BDSM-ul, asemenea sclavi-servitori castrați vor exista și ei, în ciuda lipsei de receptivitate a legilor și normelor sociale nescrise.
marți, 24 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VI) -Cele patru faze de excitație
Cele patru faze de excitație resimțite de o Stăpînă castratoare atunci cînd castrează sau emasculează un sclav sînt următoarele:
1-Planificarea operațiunii
2-Executarea acesteia propriu-zisă
3-Aftercare după operație
4-Rememorarea operațiunii și contemplarea trofeului
1- PLANIFICAREA CASTRĂRII. Deși nu s-ar crede, este o fază extrem de excitantă pentru Stăpîna care se hotărăște să-și facă rost de un servitor bun de emasculat. În această fază ea trebuie să descopere un amator de sclavie perpetuă dispus să se lase castrat de-a binelea pentru a putea rămîne în serviciul ei, trebuie să ducă muncă de convingere pentru a obține acordul scris al acestuia, se documentează asupra operației în sine, pregătește locul operației și instrumentarul ce urmează a fi utilizat, stabilește poziția în care va fi imobilizat sclavul, își torturează suplimentar viitorul servitor, jucîndu-se de-a castrarea fără însă să treacă la acte, dar torturîndu-l astfel psihic, etc...
Trebuie precizat că întotdeauna Stăpîna își va castra singură sclavul, prin metode primitive ce amintesc de vechile torturi din era sclavagistă, fără nicio anestezie (pentru ca sclavul să sufere cît mai mult), și de obicei în cadrul unui ritual ce amintește de ritualurile inițiatice ale sectelor ezoterice.
Aceste preparative, discuții de lămurire și convingere a sclavului, căutare a lui, obținere de instrumentar și informații medicale, pregătire a locului torturii, obținere de acord scris, tortura psihică suplimentară prin amînarea actului, vizualizare mentală a actului propriu/zis, etc.- sînt extraordinar de excitante pentru Domina respectivă și îi vor produce o stare de excitare permanentă, ce va fi depășită doar de actul emasculării propriu-zise. Jocul poate dura săptămîni întregi, sau chiar și luni, și este o fază delicioasă pentru orice Dominatoare.
2-EMASCULAREA PROPRIU-ZISĂ
Actul suprem, cel mai excitant, mai teribil și din nefericire și cel mai scurt al transformării sclavului din bărbat în eunuc. Fază ce trebuie pregătită cu minuție și profesionalism pînă la cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie apoteotic. O simplă imobilizare și o tăiere brutală ar fi prea penibile: sclavi dispuși să renunțe la virilitatea lor sînt extrem e puțini, și spectacolul trebuie să rămînă pe vecie memorabil atît pentru Stăpînă, cît și pentru sclav.
După cîteva săptămîni sau luni, timp în care se va stabili pînă în cel mai mic detaliu ce urmează a fi făcut, și cînd, la fiecare ședință de tortură, vor fi create de fiecare dată condițiile și ambianța specifică unei operații de castrare ( sclavul fiind imobilizat ca pentru castrare, dezinfectarea organelor genitale raderea sau epilarea părului, prezența ustensilelor chirurgicale pe masa alăturată, muzică rituală în surdină, chestionarea sclavului despre cum crede că se va simți după ce va fi castrat, etc..), deci după multă tortură psihică atît de delicioasă -începe marele act.
Stăpîna -eventual asistată de altă stăpînă sau sclav/ă asistent/ă, trece la efectuarea ritualului magic ce va schimba definitiv soarta sclavului aflat în mîinile ei . Castrarea propriu-zisă are loc -după cum am precizat mai înainte- fără anestezie, în poziție penibilă și de obicei pe un fundal sonor adecvat, după înfăptuirea unui ritual magic de ofrandă a bărbăției sclavului pentru o zeiță a Dominației.
După ce sclavul este iarași imobilizat în poziția aleasă de Stăpînă pentru operație, acesta este informat ca de această dată nu va mai fi prefăcătorie, ci se va trece la fapte. În funcție de tipul de castrare operat, organele genitale și zona înconjurătoare sînt dezinfectate, iar operația are loc după cum am mai spus, prin metode primitive, însă totuși sigure. Testiculele sînt fie extirpate în felul în care sînt extirpate testiculele unui porc, fie retezate cu tot cu scrot (de regulă). Iar dacă se optează pentru varianta emasculării totale, la baza sexului se face un garou de sfoară și apoi tot sexul este retezat de la bază, de obicei cu un cuțit obișnuit, dar bine sterilizat.Unele Stăpîne au obiceiul să lingă locul castrării, pentru a se delecta cu sîngele scurs. Altele ling lacrimile de durere neprefăcută ce se scurg pe obrajii sclavului, căci asemenea lacrimi au un gust foarte bun. Dar sînt și Stăpîne castratoare ce au obiceiul de a suge penisul sclavului ce urmează să fie castrat, pentru a se delecta cu ultima lui spermă...
Cauterizarea rănii se face tot prin metode veterinare, folosind pulberi sau loțiuni utilizate de veterinari pentru cauterizarea rănilor la vitele mari. Sclavul trebuie să fie în permanență conștient de inferioritatea sa și să nu pretindă drepturi umane, căci nici mai apoi, în serviciul Stăpînei, nu le va primi. Mai apoi sclavul este culcat într-un pat special pregătit și lasat să se odihnească și să-și revină în simțiri, căci de obicei leșină, mai ales în cazul emasculărilor totale. De asemenea ,Stăpîna sau vreun alt slujitor al acesteia va trebui să îl supravegheze permanent, pentru a interveni în caz de complicații, căci riscul de septicemie sau accidentare cauzată de slăbiciune este foarte ridicat.
De asemenea, trofeul dobîndit cu acest prilej trebuie preparat pentru a fi conservat, căci mai tîrziu va constitui un motiv de mîndrie pentru Stăpînă și o dovadă a puterii ei. Borcanul cu formol trebuie pregătit din timp, și se va verifica etanșeitatea lui.
La fel, camera destinată sclavului trebuie să fie pusă la punct pentru a-și primi noul locatar. Ea trebuie să conțină, în afara mobilierului obișnuit, și niște dispozitive de tortură, pe care să poată fi torturat sclavul atunci cînd este pedepsit. Nimic nu trebuie trecut cu vederea!
Această fază este cea și cea mai excitantă pentru Stăpînă dintre toate, căci implică cea mai mare doză de adrenalină dintre toate. Se pot uita multe ședințe, multe chipuri și multe evenimente, dar ziua în care ți-ai castrat efectiv sclavul nu ai cum să o uiți!
3-AFTERCARE DUPĂ OPERAȚIE.
Una dintre cele mai lungi și mai excitante faze ale castrării unui sclav. În această fază sclavul castrat trebuie îngrijit, supravegheat și observat în permanență. De data aceasta sclavul este tratat mai omenește, nu mai este abuzat, repezit, invectivat,etc.. Trebuie să-și revină cît mai repede și mai complet, deci are nevoie de calm și iniște sufletească, iar Stăpîna îl privește ca pe un copil nou-născut, ce trebuie ocrotit, supravegheat și învățat. Unele Stapîne castratoare , la începutul acestei perioade de convalescență își hrănesc sclavul castrat cu biberonul, ca pe un bebeluș nou intrat în viață.
Este singura dată în toată viața lui de sclav, cînd noul servitor poate avea pretenții, mofturi, cerințe neobișnuite, căci Stăpîna îl va trata cu indulgență pînă la restabilirea sa totală. Sclavul este bine hrănit,bine îngrijit, lăsat să se odihnească în liniște iar Stăpîna sa este în această perioadă o veritabilă infirmieră. Excitația oferită atît de îngrijirea sclavului, cît și de observarea transformării sclavului în eunuc, precum și modificările corporale survenite în urma operației de castrare este extrem de delicioasă. Sclavul castrat trebuie supravegheat pentru a nu se infecta sau răni suplimentar, pentru a nu se sinucide pe fondul vreunei depresii (pericol foarte probabil), pentru a nu fugi și a fi eventual descoperit în halul în care se află, pentru a fi sigură că își va învăța îndatoririle de servitor, etc... De asemenea, fazele cicatrizării rănii și transformările sexuale survenite după operație pot fi extrem de excitante pentru Stăpînă.
La finalul perioadei de convalescență, după ce sclavul a fost învățat tot ce are de făcut în calitate de servitor permanent al Stăpînei sale, el va semna un contract de servitute, prin care se declară de acord să devină servitor pe viață a Dominei, și își intră în pîine.
4-REMEMORAREA OPERAȚIUNII ȘI CONTEMPLAREA TROFEULUI
Mult timp după ce sclavul a intrat definitiv în serviciu, Stăpîna poate să își reamintească scenele castrării propriu-zise ,și să se excite rememorînd acele scene. Vanitatea ei ajunge la culme mai ales cînd contemplă trofeul obținut cu acel prilej, sau cînd îl prezintă altor Dominatoare sau chiar și altor sclavi. Borcanul cu resturi sexuale poate constitui un argument în plus pentru ca sclavii torturați în fața sa să fie îngroziți de-a binelea și să execute orbește orice ordin, ca și prezentarea sclavului castrat în cadrul acelor ședințe.
Servitorul ei de fapt nici nu mai este un sclav sexual, ci doar un om de încredere absolută și un asistent la ședințele de tortură a altor sclavi, însă și cel care se va afla permanent în preajma Stăpînei, umbra ei preaplecată. Chinul îndurat de acesta datorită disprețului permanent cu care îl tratează Stăpîna este pentru el foarte plăcut, iar prezernța permanentă a Stăpînei lîngă el este un balsam care îl face să nu își dorească o altă soartă. Iar puținele ședințe de tortură de care va mai avea parte îl vor umple de fericire.
Iar ea, Doamna care a schimbat destinul său de sclav, va retrăi multă vreme excitația neobișnuită ori de cîte ori va contempla schimbările survenite la sclav și își va aduce aminte de experiența ce a ridicat-o asupra altor femei și Dominatoare.
Iată deci de ce există Stăpîne care riscă să ajungă la închisoare, permițîndu-și să comită un delict grav, pedepsit de toate Codurile Penale ale țărilor civilizate, și de ce există pe lume mulți bărbați castrați sau chiar emasculați total prin metode BDSM. Și iată și motivul pentru care Stăpînele respective ajung să își castreze sclavii ce urmează să le devină servitori.
1-Planificarea operațiunii
2-Executarea acesteia propriu-zisă
3-Aftercare după operație
4-Rememorarea operațiunii și contemplarea trofeului
1- PLANIFICAREA CASTRĂRII. Deși nu s-ar crede, este o fază extrem de excitantă pentru Stăpîna care se hotărăște să-și facă rost de un servitor bun de emasculat. În această fază ea trebuie să descopere un amator de sclavie perpetuă dispus să se lase castrat de-a binelea pentru a putea rămîne în serviciul ei, trebuie să ducă muncă de convingere pentru a obține acordul scris al acestuia, se documentează asupra operației în sine, pregătește locul operației și instrumentarul ce urmează a fi utilizat, stabilește poziția în care va fi imobilizat sclavul, își torturează suplimentar viitorul servitor, jucîndu-se de-a castrarea fără însă să treacă la acte, dar torturîndu-l astfel psihic, etc...
Trebuie precizat că întotdeauna Stăpîna își va castra singură sclavul, prin metode primitive ce amintesc de vechile torturi din era sclavagistă, fără nicio anestezie (pentru ca sclavul să sufere cît mai mult), și de obicei în cadrul unui ritual ce amintește de ritualurile inițiatice ale sectelor ezoterice.
Aceste preparative, discuții de lămurire și convingere a sclavului, căutare a lui, obținere de instrumentar și informații medicale, pregătire a locului torturii, obținere de acord scris, tortura psihică suplimentară prin amînarea actului, vizualizare mentală a actului propriu/zis, etc.- sînt extraordinar de excitante pentru Domina respectivă și îi vor produce o stare de excitare permanentă, ce va fi depășită doar de actul emasculării propriu-zise. Jocul poate dura săptămîni întregi, sau chiar și luni, și este o fază delicioasă pentru orice Dominatoare.
2-EMASCULAREA PROPRIU-ZISĂ
Actul suprem, cel mai excitant, mai teribil și din nefericire și cel mai scurt al transformării sclavului din bărbat în eunuc. Fază ce trebuie pregătită cu minuție și profesionalism pînă la cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie apoteotic. O simplă imobilizare și o tăiere brutală ar fi prea penibile: sclavi dispuși să renunțe la virilitatea lor sînt extrem e puțini, și spectacolul trebuie să rămînă pe vecie memorabil atît pentru Stăpînă, cît și pentru sclav.
După cîteva săptămîni sau luni, timp în care se va stabili pînă în cel mai mic detaliu ce urmează a fi făcut, și cînd, la fiecare ședință de tortură, vor fi create de fiecare dată condițiile și ambianța specifică unei operații de castrare ( sclavul fiind imobilizat ca pentru castrare, dezinfectarea organelor genitale raderea sau epilarea părului, prezența ustensilelor chirurgicale pe masa alăturată, muzică rituală în surdină, chestionarea sclavului despre cum crede că se va simți după ce va fi castrat, etc..), deci după multă tortură psihică atît de delicioasă -începe marele act.
Stăpîna -eventual asistată de altă stăpînă sau sclav/ă asistent/ă, trece la efectuarea ritualului magic ce va schimba definitiv soarta sclavului aflat în mîinile ei . Castrarea propriu-zisă are loc -după cum am precizat mai înainte- fără anestezie, în poziție penibilă și de obicei pe un fundal sonor adecvat, după înfăptuirea unui ritual magic de ofrandă a bărbăției sclavului pentru o zeiță a Dominației.
După ce sclavul este iarași imobilizat în poziția aleasă de Stăpînă pentru operație, acesta este informat ca de această dată nu va mai fi prefăcătorie, ci se va trece la fapte. În funcție de tipul de castrare operat, organele genitale și zona înconjurătoare sînt dezinfectate, iar operația are loc după cum am mai spus, prin metode primitive, însă totuși sigure. Testiculele sînt fie extirpate în felul în care sînt extirpate testiculele unui porc, fie retezate cu tot cu scrot (de regulă). Iar dacă se optează pentru varianta emasculării totale, la baza sexului se face un garou de sfoară și apoi tot sexul este retezat de la bază, de obicei cu un cuțit obișnuit, dar bine sterilizat.Unele Stăpîne au obiceiul să lingă locul castrării, pentru a se delecta cu sîngele scurs. Altele ling lacrimile de durere neprefăcută ce se scurg pe obrajii sclavului, căci asemenea lacrimi au un gust foarte bun. Dar sînt și Stăpîne castratoare ce au obiceiul de a suge penisul sclavului ce urmează să fie castrat, pentru a se delecta cu ultima lui spermă...
Cauterizarea rănii se face tot prin metode veterinare, folosind pulberi sau loțiuni utilizate de veterinari pentru cauterizarea rănilor la vitele mari. Sclavul trebuie să fie în permanență conștient de inferioritatea sa și să nu pretindă drepturi umane, căci nici mai apoi, în serviciul Stăpînei, nu le va primi. Mai apoi sclavul este culcat într-un pat special pregătit și lasat să se odihnească și să-și revină în simțiri, căci de obicei leșină, mai ales în cazul emasculărilor totale. De asemenea ,Stăpîna sau vreun alt slujitor al acesteia va trebui să îl supravegheze permanent, pentru a interveni în caz de complicații, căci riscul de septicemie sau accidentare cauzată de slăbiciune este foarte ridicat.
De asemenea, trofeul dobîndit cu acest prilej trebuie preparat pentru a fi conservat, căci mai tîrziu va constitui un motiv de mîndrie pentru Stăpînă și o dovadă a puterii ei. Borcanul cu formol trebuie pregătit din timp, și se va verifica etanșeitatea lui.
La fel, camera destinată sclavului trebuie să fie pusă la punct pentru a-și primi noul locatar. Ea trebuie să conțină, în afara mobilierului obișnuit, și niște dispozitive de tortură, pe care să poată fi torturat sclavul atunci cînd este pedepsit. Nimic nu trebuie trecut cu vederea!
Această fază este cea și cea mai excitantă pentru Stăpînă dintre toate, căci implică cea mai mare doză de adrenalină dintre toate. Se pot uita multe ședințe, multe chipuri și multe evenimente, dar ziua în care ți-ai castrat efectiv sclavul nu ai cum să o uiți!
3-AFTERCARE DUPĂ OPERAȚIE.
Una dintre cele mai lungi și mai excitante faze ale castrării unui sclav. În această fază sclavul castrat trebuie îngrijit, supravegheat și observat în permanență. De data aceasta sclavul este tratat mai omenește, nu mai este abuzat, repezit, invectivat,etc.. Trebuie să-și revină cît mai repede și mai complet, deci are nevoie de calm și iniște sufletească, iar Stăpîna îl privește ca pe un copil nou-născut, ce trebuie ocrotit, supravegheat și învățat. Unele Stapîne castratoare , la începutul acestei perioade de convalescență își hrănesc sclavul castrat cu biberonul, ca pe un bebeluș nou intrat în viață.
Este singura dată în toată viața lui de sclav, cînd noul servitor poate avea pretenții, mofturi, cerințe neobișnuite, căci Stăpîna îl va trata cu indulgență pînă la restabilirea sa totală. Sclavul este bine hrănit,bine îngrijit, lăsat să se odihnească în liniște iar Stăpîna sa este în această perioadă o veritabilă infirmieră. Excitația oferită atît de îngrijirea sclavului, cît și de observarea transformării sclavului în eunuc, precum și modificările corporale survenite în urma operației de castrare este extrem de delicioasă. Sclavul castrat trebuie supravegheat pentru a nu se infecta sau răni suplimentar, pentru a nu se sinucide pe fondul vreunei depresii (pericol foarte probabil), pentru a nu fugi și a fi eventual descoperit în halul în care se află, pentru a fi sigură că își va învăța îndatoririle de servitor, etc... De asemenea, fazele cicatrizării rănii și transformările sexuale survenite după operație pot fi extrem de excitante pentru Stăpînă.
La finalul perioadei de convalescență, după ce sclavul a fost învățat tot ce are de făcut în calitate de servitor permanent al Stăpînei sale, el va semna un contract de servitute, prin care se declară de acord să devină servitor pe viață a Dominei, și își intră în pîine.
4-REMEMORAREA OPERAȚIUNII ȘI CONTEMPLAREA TROFEULUI
Mult timp după ce sclavul a intrat definitiv în serviciu, Stăpîna poate să își reamintească scenele castrării propriu-zise ,și să se excite rememorînd acele scene. Vanitatea ei ajunge la culme mai ales cînd contemplă trofeul obținut cu acel prilej, sau cînd îl prezintă altor Dominatoare sau chiar și altor sclavi. Borcanul cu resturi sexuale poate constitui un argument în plus pentru ca sclavii torturați în fața sa să fie îngroziți de-a binelea și să execute orbește orice ordin, ca și prezentarea sclavului castrat în cadrul acelor ședințe.
Servitorul ei de fapt nici nu mai este un sclav sexual, ci doar un om de încredere absolută și un asistent la ședințele de tortură a altor sclavi, însă și cel care se va afla permanent în preajma Stăpînei, umbra ei preaplecată. Chinul îndurat de acesta datorită disprețului permanent cu care îl tratează Stăpîna este pentru el foarte plăcut, iar prezernța permanentă a Stăpînei lîngă el este un balsam care îl face să nu își dorească o altă soartă. Iar puținele ședințe de tortură de care va mai avea parte îl vor umple de fericire.
Iar ea, Doamna care a schimbat destinul său de sclav, va retrăi multă vreme excitația neobișnuită ori de cîte ori va contempla schimbările survenite la sclav și își va aduce aminte de experiența ce a ridicat-o asupra altor femei și Dominatoare.
Iată deci de ce există Stăpîne care riscă să ajungă la închisoare, permițîndu-și să comită un delict grav, pedepsit de toate Codurile Penale ale țărilor civilizate, și de ce există pe lume mulți bărbați castrați sau chiar emasculați total prin metode BDSM. Și iată și motivul pentru care Stăpînele respective ajung să își castreze sclavii ce urmează să le devină servitori.
luni, 23 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (V) -Castrarea în BDSM
DE CE SE PRACTICĂ CASTRAREA ÎN BDSM ?
După cum se știe,afirmarea puterii în BDSM și mai ales în sadomasochism este o formă de dominare specifică, psihică și fizică, asupra sexualității altor persoane, care doresc să fie astfel dominate și să li se sublinieze caracterul de inferiori în raport cu dominanții. Acest lucru se realizează mai ales prin decăderea persoanelor dominate de la rangul de oameni și parteneri sexuali, la acela de animale inferioare și cîrpe biologice bune doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice ale Stăpînilor. Metodele ce pot fi utilizate în acest scop sînt multiple, torturile și metodele de umilire fiind diverse, de la biciuire, imobilizare în poziții indecente, ardere cu fierul roșu, viol, sodomie sau urinare în gură, și pînă la sexul forțat cu animale, obligarea de a consuma fecale sau vomă, feminizare, lipsirea de simțuri sau electrocutarea. O atenție specială se acordă torturării organelor sexuale sau /și zonelor erogene (penis, testicule, vulvă, vagin, gură, limbă, clitoris, anus, colon, fese, sîni, etc.). Iar castrarea este una dintre formele supreme de umilire prin care cineva își poate afirma superioritatea sexuală și psihică asupra altcuiva, mai ales atunci cînd aceasta este realizată prim metode primitive și dureroase, ca și cînd ar fi executată pe niște animale vrednice de dispreț.
Iar ca să putem înțelege de ce se practică castrarea sclavilor masculi de către femeile dominatoare trebuie să facem o analiză aprofundată asupra acestor două categorii de actori BDSM principali atît de deosebiți care sînt Dominatoarele și sclavii sexuali.
DOMINATOARELE BDSM
Mulți se întreabă cum este posibil ca niște femei -care prin definiție ar trebui să fie niște ființe fragile, iubitoare de frumos, gingașe, înclinate spre reverie și fără prea multă forță fizică- să devină atît de crude și perverse încît să ajungă să dorească să maltrateze, să umilească și să tortureze alte persoane, mai ales bărbați. Ca să putem înțelege mai bine acest lucru, este nevoie să intrăm un pic în psihologia femeilor dominante.
Deși Stăpînele sînt persoane de sex feminin, avînd de obicei toate atributele uzuale ale feminității, și fiind de multe ori chiar femei gingașe și foarte frumoase, doar în aparență sînt ...femei. Chiar și cele mai fragile și mai slăbuțe Dominatoare sînt de fapt niște bărbați foarte duri care s-au trezit, printr-o ironie a sorții, în trupuri de femei, trupuri pe care le urăsc din răsputeri. Ele se consideră de fapt bărbați, și de aceea adoptă o atitudine masculină, îmbrăcîndu-se, vorbind și comportîndu-se cît mai masculin, deși știu să se folosească foarte bine și de farmecele feminine cu care le-a înzestrat natura pentru a-și atinge scopurile, financiare mai ales.
Comportamentul lor sexual este însă total deosebit de cel al altor femei, dar și de cel al majorității bărbaților. Nu numai că vor să-și domine total partenerii de sex, dar pentru că își urăsc foarte tare trupurile de femei se răzbună pe soartă decăzîndu-i pe alți bărbați de la rangul de masculi virili la acela de femele inferioare și cîrpe biologice bune doar să le satisfacă necesitățile fiziologice. Pentru a-i transforma astfel, ele își violează anal partenerii masculini, îi imobilizează în poziții indecente și penibile, îi forțează să înghită flegmă, spermă, urină sau sînge menstrual, ori chiar fecale sau vomă, îi ard cu fierul încins sau cu țigara, îi sufocă cu pungi de plastic, îi lovesc cu biciul, cravașa, nuiaua sau bastonul, cu pumnii sau picioarele, îi îmbracă în femeie, îi obligă să se lase posedați sexual de alți bărbați sau chiar de animale, să se masturbeze în fața lor sau a altor femei, etc... Și mai ales, le place să tortureze organele genitale ale bărbaților (pe care ele nu le pot avea), lovindu-le înțepîndu-le, sugrumîndu-le, arzîndu-le, rănindu-le și uneori mergînd chiar și pînă la castrare.
Însă de ce practică ele totuși așa ceva, în loc să practice sexul normal pentru o femeie? Ce simt ele deosebit față de alte femei practicînd cele prezentate mai sus, ce anume le excită în aceste practici, și de ce ?
După cum am mai precizat, Dominatoarele sînt -în interiorul lor- niște bărbați foarte duri prizonieri în trupuri de femei. De aceea, actul sexual normal pentru trupurile lor feminine nu le crează nici un fel de plăcere, ci dimpotrivă: jenă și dezgust. Cînd fac sex cu un bărbat ce le posedă vaginal,
anal sau oral, se simt cam la fel cum s-ar simți niște bărbați heterosexuali convinși dacă ar fi forțați să facă sex în bătaie de joc cu alți bărbați. Dimpotrivă, cînd Dominatoarele posedă anal un bărbat sau chiar mai mulți, cînd le ascultă gîfîitul întretăiat în vreme ce ele pompează violent în anusul lor, cînd le simt în pumn testiculele zbătîndu-se neputincioase și penisul transformat într-un apendice inutil, cînd urinează cu dispreț în gura lor căscată ca un closet viu, cînd li se linge sîngele menstrual sau anusul murdar... -atunci ele se simt superioare oricărui bărbat de pe planetă, se simt ca niște zei superiori ce-și bat joc de neputința și de inferioritatea omului creat de ei. Atunci sînt cuprinse de o stare de excitareasemănătoare celeia obținute în urma consumului de alcool foarte tare sau unui drog puternic, simt că plutesc printre zei și că reprezintă Voința Supremă ce zdrobește voințele mărunte ale muritorilor. Iar castrarea este una dintre formele supreme prin care o Dominatoare se poate simți superioară oricărui Masculin, e o formă de dominare supremă.
O EXALTARE NEOBIȘNUITĂ
Contrar a ce s-ar crede, motivul pentru care Dominatoarele doresc să castreze un bărbat nu ține doar de excitația resimțită în momentul actului de emasculare propriu-zisă. Dacă Dominele s-ar excita doar cînd îndepărtează niște ouă sau o pulă întreagă, le-ar trebui cel puțin cîte un bărbat de castrat pe săptămînă, și ar nimeri sigur la închisoare sau la ospiciu pe cel puțin zece ani! Nicio Stăpînă nu poate întreține o întreagă armată de servitori castrați, iar preferințele ei s-ar afla foarte repede, și cum castrarea este interzisă cu desăvîrșire în toată lumea civilizată (chiar și cea efectuată de medici, cu excepția cazurilor de urgență medicală) poliția ar intra repede pe fir, și chiar dacă emasculările ar fi strict consensuale, lucrurile ar sfîrși foarte prost, cu Stăpîna la închisoare iar sclavii castrați la ospiciu. Castrarea rămîne o operație executată extrem de rar, pregătită cu minuție, prin care Stăpîna își asigură servitori absolut fideli, în general nu mai mulți de doi-trei în întreaga sa carieră.
Bineînțeles că ea ar putea să țină și servitori-bărbați, însă se înțelege că și actul castrării îi provoacă o stare de excitație deosebită, o experiență unică, de care va fi mîndră toată viața, ceva în sensul excitației pe care o simte un bătrîn luptător care își aduce aminte de momentul în care a distrus o cazemată cu o grenadă schimbînd cursul unei bătălii, a aruncat în aer un pod bine păzit sau a capturat un general inamic prestigios.
De aceea, actul castrării în sine nu este singurul moment de excitație extremă pe care îl resimte Dominatoarea care înfăptuiește acest act. Putem chiar vorbi despre patru faze distincte de exaltare pentru care Stăpînele riscă să fie ostracizate și pedepsite drastic dacă s-ar afla că au castrat vreun bărbat. Aceste faze vor fi prezentate în articolul următor.
După cum se știe,afirmarea puterii în BDSM și mai ales în sadomasochism este o formă de dominare specifică, psihică și fizică, asupra sexualității altor persoane, care doresc să fie astfel dominate și să li se sublinieze caracterul de inferiori în raport cu dominanții. Acest lucru se realizează mai ales prin decăderea persoanelor dominate de la rangul de oameni și parteneri sexuali, la acela de animale inferioare și cîrpe biologice bune doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice ale Stăpînilor. Metodele ce pot fi utilizate în acest scop sînt multiple, torturile și metodele de umilire fiind diverse, de la biciuire, imobilizare în poziții indecente, ardere cu fierul roșu, viol, sodomie sau urinare în gură, și pînă la sexul forțat cu animale, obligarea de a consuma fecale sau vomă, feminizare, lipsirea de simțuri sau electrocutarea. O atenție specială se acordă torturării organelor sexuale sau /și zonelor erogene (penis, testicule, vulvă, vagin, gură, limbă, clitoris, anus, colon, fese, sîni, etc.). Iar castrarea este una dintre formele supreme de umilire prin care cineva își poate afirma superioritatea sexuală și psihică asupra altcuiva, mai ales atunci cînd aceasta este realizată prim metode primitive și dureroase, ca și cînd ar fi executată pe niște animale vrednice de dispreț.
Iar ca să putem înțelege de ce se practică castrarea sclavilor masculi de către femeile dominatoare trebuie să facem o analiză aprofundată asupra acestor două categorii de actori BDSM principali atît de deosebiți care sînt Dominatoarele și sclavii sexuali.
DOMINATOARELE BDSM
Mulți se întreabă cum este posibil ca niște femei -care prin definiție ar trebui să fie niște ființe fragile, iubitoare de frumos, gingașe, înclinate spre reverie și fără prea multă forță fizică- să devină atît de crude și perverse încît să ajungă să dorească să maltrateze, să umilească și să tortureze alte persoane, mai ales bărbați. Ca să putem înțelege mai bine acest lucru, este nevoie să intrăm un pic în psihologia femeilor dominante.
Deși Stăpînele sînt persoane de sex feminin, avînd de obicei toate atributele uzuale ale feminității, și fiind de multe ori chiar femei gingașe și foarte frumoase, doar în aparență sînt ...femei. Chiar și cele mai fragile și mai slăbuțe Dominatoare sînt de fapt niște bărbați foarte duri care s-au trezit, printr-o ironie a sorții, în trupuri de femei, trupuri pe care le urăsc din răsputeri. Ele se consideră de fapt bărbați, și de aceea adoptă o atitudine masculină, îmbrăcîndu-se, vorbind și comportîndu-se cît mai masculin, deși știu să se folosească foarte bine și de farmecele feminine cu care le-a înzestrat natura pentru a-și atinge scopurile, financiare mai ales.
Comportamentul lor sexual este însă total deosebit de cel al altor femei, dar și de cel al majorității bărbaților. Nu numai că vor să-și domine total partenerii de sex, dar pentru că își urăsc foarte tare trupurile de femei se răzbună pe soartă decăzîndu-i pe alți bărbați de la rangul de masculi virili la acela de femele inferioare și cîrpe biologice bune doar să le satisfacă necesitățile fiziologice. Pentru a-i transforma astfel, ele își violează anal partenerii masculini, îi imobilizează în poziții indecente și penibile, îi forțează să înghită flegmă, spermă, urină sau sînge menstrual, ori chiar fecale sau vomă, îi ard cu fierul încins sau cu țigara, îi sufocă cu pungi de plastic, îi lovesc cu biciul, cravașa, nuiaua sau bastonul, cu pumnii sau picioarele, îi îmbracă în femeie, îi obligă să se lase posedați sexual de alți bărbați sau chiar de animale, să se masturbeze în fața lor sau a altor femei, etc... Și mai ales, le place să tortureze organele genitale ale bărbaților (pe care ele nu le pot avea), lovindu-le înțepîndu-le, sugrumîndu-le, arzîndu-le, rănindu-le și uneori mergînd chiar și pînă la castrare.
Însă de ce practică ele totuși așa ceva, în loc să practice sexul normal pentru o femeie? Ce simt ele deosebit față de alte femei practicînd cele prezentate mai sus, ce anume le excită în aceste practici, și de ce ?
După cum am mai precizat, Dominatoarele sînt -în interiorul lor- niște bărbați foarte duri prizonieri în trupuri de femei. De aceea, actul sexual normal pentru trupurile lor feminine nu le crează nici un fel de plăcere, ci dimpotrivă: jenă și dezgust. Cînd fac sex cu un bărbat ce le posedă vaginal,
anal sau oral, se simt cam la fel cum s-ar simți niște bărbați heterosexuali convinși dacă ar fi forțați să facă sex în bătaie de joc cu alți bărbați. Dimpotrivă, cînd Dominatoarele posedă anal un bărbat sau chiar mai mulți, cînd le ascultă gîfîitul întretăiat în vreme ce ele pompează violent în anusul lor, cînd le simt în pumn testiculele zbătîndu-se neputincioase și penisul transformat într-un apendice inutil, cînd urinează cu dispreț în gura lor căscată ca un closet viu, cînd li se linge sîngele menstrual sau anusul murdar... -atunci ele se simt superioare oricărui bărbat de pe planetă, se simt ca niște zei superiori ce-și bat joc de neputința și de inferioritatea omului creat de ei. Atunci sînt cuprinse de o stare de excitareasemănătoare celeia obținute în urma consumului de alcool foarte tare sau unui drog puternic, simt că plutesc printre zei și că reprezintă Voința Supremă ce zdrobește voințele mărunte ale muritorilor. Iar castrarea este una dintre formele supreme prin care o Dominatoare se poate simți superioară oricărui Masculin, e o formă de dominare supremă.
O EXALTARE NEOBIȘNUITĂ
Contrar a ce s-ar crede, motivul pentru care Dominatoarele doresc să castreze un bărbat nu ține doar de excitația resimțită în momentul actului de emasculare propriu-zisă. Dacă Dominele s-ar excita doar cînd îndepărtează niște ouă sau o pulă întreagă, le-ar trebui cel puțin cîte un bărbat de castrat pe săptămînă, și ar nimeri sigur la închisoare sau la ospiciu pe cel puțin zece ani! Nicio Stăpînă nu poate întreține o întreagă armată de servitori castrați, iar preferințele ei s-ar afla foarte repede, și cum castrarea este interzisă cu desăvîrșire în toată lumea civilizată (chiar și cea efectuată de medici, cu excepția cazurilor de urgență medicală) poliția ar intra repede pe fir, și chiar dacă emasculările ar fi strict consensuale, lucrurile ar sfîrși foarte prost, cu Stăpîna la închisoare iar sclavii castrați la ospiciu. Castrarea rămîne o operație executată extrem de rar, pregătită cu minuție, prin care Stăpîna își asigură servitori absolut fideli, în general nu mai mulți de doi-trei în întreaga sa carieră.
Bineînțeles că ea ar putea să țină și servitori-bărbați, însă se înțelege că și actul castrării îi provoacă o stare de excitație deosebită, o experiență unică, de care va fi mîndră toată viața, ceva în sensul excitației pe care o simte un bătrîn luptător care își aduce aminte de momentul în care a distrus o cazemată cu o grenadă schimbînd cursul unei bătălii, a aruncat în aer un pod bine păzit sau a capturat un general inamic prestigios.
De aceea, actul castrării în sine nu este singurul moment de excitație extremă pe care îl resimte Dominatoarea care înfăptuiește acest act. Putem chiar vorbi despre patru faze distincte de exaltare pentru care Stăpînele riscă să fie ostracizate și pedepsite drastic dacă s-ar afla că au castrat vreun bărbat. Aceste faze vor fi prezentate în articolul următor.
duminică, 22 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (IV) -Epoca modernă și contemporană
Odată cu dispariția marilor imperii sclavagiste dispare și castrarea ca instituție. Se mai practică încă, ca metodă punitivă și de afirmare a superiorității etno-rasiale în marile imperii moderne în declin, cum ar fi cel Otoman sau cel chinez, dar fără forța de altădată. Turcii castrează armenii în sîngerosul lor genocid, chinezii practică uneori emascularea totală, iar mai aproape de noi, naziștii practică castrarea celor tarați.
Apar însă și secte care practică castrarea consimțită, de exemplu secta scapeților, prezenți și la noi în țară, în care băieții sînt castrați de mici pentru a nu putea păcătui și a fi siguri că vor ajunge îngeri, după moarte. Dar și în alte colțuri ale lumii există temple deservite de călugări castrați, în India, Malaezia, Tibet, etc...
Începe lupta de emancipare a femeii, care va dura pînă în zilele noastre, luptă care în final a dus la apariția castei Dominatorilor BDSM.
Legislația statelor moderne interzice pedepsirea cu mutilarea de orice fel, însă asemenea pedepse se mai practică, în unele țări, dar fără a mai fi arbitrare. Însă, deși violul, tortura, castrarea, umilirea, sînt pedepsite de toate codurile penale moderne, numărul bărbaților cu fantasma sexuală a castrării este -paradoxal- în creștere. Apare BDSM-ul, ca practică originară din străvechea sclavie antică , coroborată cu nevoia de emancipare a femeii moderne, în care se aplică -consensual- tehnici de umilire și tortură care altădată erau utilizate în școlile de sclavi pentru a dresa sclavii, între care torturarea organelor genitale, umilirea virilității și castrarea psihică sînt la loc de frunte. Și uneori se practică și castrarea reală, parțială sau totală, în anumite condiții, chiar dacă din punct de vedere legal aceasta constituie o infracțiune foarte gravă.
BDSM ȘI EPOCA DE AZI
Emanciparea sexuală a femeii dar și a minorităților sexuale este cea care a condus la apariția a ceea ce numim astăzi BDSM (termen obscur, ce încearcă să mai îndulcească termenul uzual de sadomasochism). Un set de tehnici și norme de comportament ce stabilește dominația sexuală a unor persoane asupra altora utilizînd în acest scop tehnici umilitoare și degradante, dureroase și perverse, excitante și interzise, misterioase și magice. Prin BDSM, femeile care ar fi dorit să fie bărbați devin chiar mai mult decît niște bărbați, devin niște zeițe rele și perverse ce transformă chiar și cei mai duri și potenți bărbați în femele temătoare și demne de dispreț.
Există, bineînțeles, și o grămadă de Dominatori bărbați, care torturează și umilesc atît bărbați cît și femei, dar rolul primordial al BDSM-ului este de a transforma bărbații în jucării sexuale umile ale femeilor, în cîrpe biologice lipsite de voință. Iar castrarea, parțială sau totală constituie una dintre cele mai mari umilințe pe care o poate suporta un bărbat.
CE ESTE CASTRAREA UMANĂ
Castrarea este o operație prin care se înlătură, parțial sau total, organele de reproducere masculine , prin diverse metode, cu scopul de a limita sau de a interzice raporturile sexuale de către bărbatul respectiv și procrearea. Există și castrare feminină, putîndu-se înepărta de obicei clitorisul, labiile mici sau cele mari, dar și castrarea totală (îndepărtarea întregului uter sau a ovarelor), ce se poate realiza numai pe cale chirurgicală în clinici speciale. Aici însă ne vom referi doar la castrarea bărbaților, care se poate realiza cu ușurință prin metode BDSM.
Castrarea se poate efectua parțial sau total, fie asupra testiculelor, fie asupra penisului, fie asupra întregului aparat genital masculin.
Castrarea testiculară este de obicei de trei feluri:
-PARȚIALĂ -un testicul este îndepărtat prin scrot
-CLASICĂ -ambele testicule sînt îndepărtate prin scrot
-TOTALĂ -ambele testicule sînt retezate cu tot cu scrot
Castrarea peniană (penectomia) este și ea de trei feluri:
-PARȚIALĂ -penisul este secționat la vîrf, îndepărtîndu-se doar glandul, cu sau fără prepuț
-MEDIE -penisul este secționat pe corpul său, de obicei de la jumătate
-INTEGRALĂ -penisul este secționat de la bază, dispărînd practic orice urmă a sa
Ablațiunea, sau castrarea totală/integrală ori emascularea înseamnă îndepărtarea întregului aparat genital masculin (testicule cu tot cu scrot și penisul integral) printr-o singură incizie. O formă mai puțin uzuală de castrare integrală se realizează prin îndepărtarea testiculelor cu tot cu scrot ,și secționarea ulterioară a penisului de la bază.
Uzuală de-a lungul timpului,( vorbind de castrarea realizată pe sclavii utilizați pentru muncă, nu a celor masochiști), a fost castrarea prin îndepărtarea celor două testicule prin scrot, deoarece permitea o mai rapidă refacere, iar penisul putea fi utilizat în continuare pentru urinat. Și astăzi majoritatea Stăpînelor BDSM castratoare practică acest tip de castrare, eventual și cu îndepărtarea glandului.
Apar însă și secte care practică castrarea consimțită, de exemplu secta scapeților, prezenți și la noi în țară, în care băieții sînt castrați de mici pentru a nu putea păcătui și a fi siguri că vor ajunge îngeri, după moarte. Dar și în alte colțuri ale lumii există temple deservite de călugări castrați, în India, Malaezia, Tibet, etc...
Începe lupta de emancipare a femeii, care va dura pînă în zilele noastre, luptă care în final a dus la apariția castei Dominatorilor BDSM.
Legislația statelor moderne interzice pedepsirea cu mutilarea de orice fel, însă asemenea pedepse se mai practică, în unele țări, dar fără a mai fi arbitrare. Însă, deși violul, tortura, castrarea, umilirea, sînt pedepsite de toate codurile penale moderne, numărul bărbaților cu fantasma sexuală a castrării este -paradoxal- în creștere. Apare BDSM-ul, ca practică originară din străvechea sclavie antică , coroborată cu nevoia de emancipare a femeii moderne, în care se aplică -consensual- tehnici de umilire și tortură care altădată erau utilizate în școlile de sclavi pentru a dresa sclavii, între care torturarea organelor genitale, umilirea virilității și castrarea psihică sînt la loc de frunte. Și uneori se practică și castrarea reală, parțială sau totală, în anumite condiții, chiar dacă din punct de vedere legal aceasta constituie o infracțiune foarte gravă.
BDSM ȘI EPOCA DE AZI
Emanciparea sexuală a femeii dar și a minorităților sexuale este cea care a condus la apariția a ceea ce numim astăzi BDSM (termen obscur, ce încearcă să mai îndulcească termenul uzual de sadomasochism). Un set de tehnici și norme de comportament ce stabilește dominația sexuală a unor persoane asupra altora utilizînd în acest scop tehnici umilitoare și degradante, dureroase și perverse, excitante și interzise, misterioase și magice. Prin BDSM, femeile care ar fi dorit să fie bărbați devin chiar mai mult decît niște bărbați, devin niște zeițe rele și perverse ce transformă chiar și cei mai duri și potenți bărbați în femele temătoare și demne de dispreț.
Există, bineînțeles, și o grămadă de Dominatori bărbați, care torturează și umilesc atît bărbați cît și femei, dar rolul primordial al BDSM-ului este de a transforma bărbații în jucării sexuale umile ale femeilor, în cîrpe biologice lipsite de voință. Iar castrarea, parțială sau totală constituie una dintre cele mai mari umilințe pe care o poate suporta un bărbat.
CE ESTE CASTRAREA UMANĂ
Castrarea este o operație prin care se înlătură, parțial sau total, organele de reproducere masculine , prin diverse metode, cu scopul de a limita sau de a interzice raporturile sexuale de către bărbatul respectiv și procrearea. Există și castrare feminină, putîndu-se înepărta de obicei clitorisul, labiile mici sau cele mari, dar și castrarea totală (îndepărtarea întregului uter sau a ovarelor), ce se poate realiza numai pe cale chirurgicală în clinici speciale. Aici însă ne vom referi doar la castrarea bărbaților, care se poate realiza cu ușurință prin metode BDSM.
Castrarea se poate efectua parțial sau total, fie asupra testiculelor, fie asupra penisului, fie asupra întregului aparat genital masculin.
Castrarea testiculară este de obicei de trei feluri:
-PARȚIALĂ -un testicul este îndepărtat prin scrot
-CLASICĂ -ambele testicule sînt îndepărtate prin scrot
-TOTALĂ -ambele testicule sînt retezate cu tot cu scrot
Castrarea peniană (penectomia) este și ea de trei feluri:
-PARȚIALĂ -penisul este secționat la vîrf, îndepărtîndu-se doar glandul, cu sau fără prepuț
-MEDIE -penisul este secționat pe corpul său, de obicei de la jumătate
-INTEGRALĂ -penisul este secționat de la bază, dispărînd practic orice urmă a sa
Ablațiunea, sau castrarea totală/integrală ori emascularea înseamnă îndepărtarea întregului aparat genital masculin (testicule cu tot cu scrot și penisul integral) printr-o singură incizie. O formă mai puțin uzuală de castrare integrală se realizează prin îndepărtarea testiculelor cu tot cu scrot ,și secționarea ulterioară a penisului de la bază.
Uzuală de-a lungul timpului,( vorbind de castrarea realizată pe sclavii utilizați pentru muncă, nu a celor masochiști), a fost castrarea prin îndepărtarea celor două testicule prin scrot, deoarece permitea o mai rapidă refacere, iar penisul putea fi utilizat în continuare pentru urinat. Și astăzi majoritatea Stăpînelor BDSM castratoare practică acest tip de castrare, eventual și cu îndepărtarea glandului.
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (III) -Feudalismul și sclavia neagră
Odată cu apariția orînduirii feudale asistăm la un declin pronunțat al instituției castrării. Deși încă practicată uneori, ea își pierde rolul de instituție pe care l-a avut în sclavagism. Majoritatea instituțiilor feudale interzic castrarea, iar creștinismul este cel mai drastic: cel care emasculează un alt bărbat poate fi excomunicat, dacă nu spînzurat sau ars pe rug.
Dispariția instituției sclaviei aduce cu ea și un număr oarecare de limitări ale puterii discreționare a clasei nobiliare și unele drepturi ale oamenilor simpli. Astfel sînt considerați oameni -deci avînd suflet și fiind protejați de Dumnezeu- pînă și sclavii ,sau cei mai săraci sau neștiutori oameni, iar drepturile lor sînt garantate deci de Biserică. Se interzice expunerea trupului gol în public, sclavii se pot căsători, au drept la ziua liberă din săptămînă, și nu pot fi vînduți decît împreună cu toată familia. De asemenea, mutilările de orice fel sînt interzise, ca și torturarea organelor genitale, violul este interzis și el, iar sodomia pedepsită cu moartea.
Bineînțeles că oricum au loc și abuzuri, dar cel puțin în teorie mutilări și violuri nu mai puteau avea loc atît de ușor ca în sclavagism. Ca să scape cu viață sau neexcomunicat de răspunderea unei castrări sau sodomii dovedite, un senior trebuia obligatoriu să se călugărească și să cedeze averea sa Bisericii -acest lucru constituind o frînă serioasă pentru eventualii amatori de castrare.
Castrări au loc, dar cu totul și cu totul izolat. În special bandiții sau răsculații castrează nobilii prinși ca o formă supremă de umilire și răzbunare, soții înșelate sau rudele acestora castrează bărbații infideli, prelați ce au dreptul la mari cinuri sau moștenitori de mari titluri sînt îndepărtați de acestea prin castrare, pretendenți la mîna vreunei frumoase ori bogătașe sînt scoși din joc odată cu pierderea bărbăției, etc...
Asta, în Europa creștină. Castrarea se mai practică în lume, la chinezi, japonezi, la indieni, în cele două Americi, în Africa, iar în lumea musulmană la scară mare. Tătarii o practică pentru a insufla groază și a impune plata unui bir permanent. Există chiar o legendă românească unde se amintește de vremurile cînd tătarii ”le tăiau la femei țîțele și la bărbați părțile dedesupt” . Oamenii din ținuturile jefuite (cei mai încăpățînați, se înțelege!) erau mutilați pentru a le oferi celorlalți exemplu despre ce pot păți cei ce nu acceptă dominația tătarilor, dar și pentru a putea fi jefuiți altădată cu mult mai mare ușurință. Bărbații castrați pot munci în continuare dar, fiind mai greoi și fricoși, sînt mai apoi ușor de prins și forțați să spună unde și-au ascuns averea.
Castrarea este încă practicată la scară largă în regiunile unde se mai practică sclavia, în cadrul unor mari imperii, căci mîna de lucru sclavă este încă necesară acolo, ca și măsurile punitive specifice.
SCLAVIA NEAGRĂ
Spre deosebire de frații lor din antichitate, sclavii africani vînduți în Europa și mai ales în cele două Americi sînt mult mai bine tratați decît aceștia. Deși sînt tot sclavi, și pot fi vînduți, bătuți, obligați să muncească doar unde li se spune, și fără să poată deține alte lucruri decît îmbrăcămintea de pe ei, spre deosebire de cei antici, acești sclavi au și drepturi, chiar dacă foarte puține și mai degrabă simbolice, -dar totuși drepturi certe. Mai ales sînt considerați ființe umane cu suflet, iar Biserica îi ia sub protecția ei, ferindu-i -atît cît poate- de excesele criminale ale proprietarilor.
În fiecare duminică au drept la odihnă și merg la slujbă. Nașterea, căsătoria și moartea le sînt slujite de preoți. Au drept de nume de botez și de familie, de căsătorie, și de morminte cu cruce la moartea lor, în vreme ce sclavii antici primeau nume de animale sau lucruri, nu se puteau căsători, iar cadavrele lor erau aruncate animalelor sau îngropate în gropi comune. Sclavii negri au drept la sexualitate proprie (doar hetero) și la viață sexuală regulată. De asemenea, au drept la asistență medicală și au proprii lor vraci, dar și acces la medicul uman, cînd situația o cere. Contrar a ce se crede, nu puteau fi pedepsiți decît în urma unui proces în care li se stabilea vina, întotdeauna fiind asistați și de un preot, iar pedepsele erau stabilite clar, în coduri de legi specifice. Erau însă interzise pedepsele cauzatoare de moarte (cu excepția cazului cînd se impunea pedeapsa capitală), de infirmități permanente, cele degradante sau cu caracter sexual.
Un sclav nu putea fi posedat de un alt bărbat, sau de vreun animal. Nu putea fi lovit intenționat peste organele sexuale, nu i se putea amputa intenționat vreun membru oarecare, și nu putea fi biciuit măcar pînă la moarte, oricît ar părea de ciudat. Bicele supraveghetorilor aveau mai degrabă rolul de a accelera ritmul muncii, de a potoli spiritele încinse, de a sparge încăierările sau de a atrage atenția prin pocnete cînd trebuia dată vreo poruncă nouă unor sclavi mai îndepărtați. Deși biciul este considerat astăzi drept un simbol al exploatării nemiloase a sclavilor, erau totuși rare cazurile cînd el era folosit pentru pedepsire, și atunci doar în urma unui proces în care sclavul avea -teoretic- dreptul să se apere, iar biciuirea nu trebuia să îi genereze moartea sau infirmități permanente.
Puterea discreționară a stăpînilor de plantații era înfrînată și în alte cazuri. Sclavul avea drept la pudoare, nu putea fi expus niciodată gol în public. Fetele și femeile sclave nu puteau fi violate nici măcar de către stăpîn, ba chiar acesta nici nu avea voie să aibă relații sexuale cu ele. Aici însă Biserica închidea ochii mai întotdeauna! Un sclav nu putea fi vîndut decît împreună cu familia sa. De asemenea, sclavul era totuși proprietarul hainelor de pe el și a lucrurilor primite în dar de la stăpîni sau de la Biserică.
Cît despre castrare... nu era voie să fie practicată nici măcar atunci cînd sclavul viola chiar și vreo femeie albă. Dacă aveau loc asemenea operații, ele aveau loc clandestin, urmate în mod invariabil de uciderea celui castrat, Căci -după cum am mai precizat- Biserica îl excomunica pe omul care a castrat un bărbat de orice rasă.
Dispariția instituției sclaviei aduce cu ea și un număr oarecare de limitări ale puterii discreționare a clasei nobiliare și unele drepturi ale oamenilor simpli. Astfel sînt considerați oameni -deci avînd suflet și fiind protejați de Dumnezeu- pînă și sclavii ,sau cei mai săraci sau neștiutori oameni, iar drepturile lor sînt garantate deci de Biserică. Se interzice expunerea trupului gol în public, sclavii se pot căsători, au drept la ziua liberă din săptămînă, și nu pot fi vînduți decît împreună cu toată familia. De asemenea, mutilările de orice fel sînt interzise, ca și torturarea organelor genitale, violul este interzis și el, iar sodomia pedepsită cu moartea.
Bineînțeles că oricum au loc și abuzuri, dar cel puțin în teorie mutilări și violuri nu mai puteau avea loc atît de ușor ca în sclavagism. Ca să scape cu viață sau neexcomunicat de răspunderea unei castrări sau sodomii dovedite, un senior trebuia obligatoriu să se călugărească și să cedeze averea sa Bisericii -acest lucru constituind o frînă serioasă pentru eventualii amatori de castrare.
Castrări au loc, dar cu totul și cu totul izolat. În special bandiții sau răsculații castrează nobilii prinși ca o formă supremă de umilire și răzbunare, soții înșelate sau rudele acestora castrează bărbații infideli, prelați ce au dreptul la mari cinuri sau moștenitori de mari titluri sînt îndepărtați de acestea prin castrare, pretendenți la mîna vreunei frumoase ori bogătașe sînt scoși din joc odată cu pierderea bărbăției, etc...
Asta, în Europa creștină. Castrarea se mai practică în lume, la chinezi, japonezi, la indieni, în cele două Americi, în Africa, iar în lumea musulmană la scară mare. Tătarii o practică pentru a insufla groază și a impune plata unui bir permanent. Există chiar o legendă românească unde se amintește de vremurile cînd tătarii ”le tăiau la femei țîțele și la bărbați părțile dedesupt” . Oamenii din ținuturile jefuite (cei mai încăpățînați, se înțelege!) erau mutilați pentru a le oferi celorlalți exemplu despre ce pot păți cei ce nu acceptă dominația tătarilor, dar și pentru a putea fi jefuiți altădată cu mult mai mare ușurință. Bărbații castrați pot munci în continuare dar, fiind mai greoi și fricoși, sînt mai apoi ușor de prins și forțați să spună unde și-au ascuns averea.
Castrarea este încă practicată la scară largă în regiunile unde se mai practică sclavia, în cadrul unor mari imperii, căci mîna de lucru sclavă este încă necesară acolo, ca și măsurile punitive specifice.
SCLAVIA NEAGRĂ
Spre deosebire de frații lor din antichitate, sclavii africani vînduți în Europa și mai ales în cele două Americi sînt mult mai bine tratați decît aceștia. Deși sînt tot sclavi, și pot fi vînduți, bătuți, obligați să muncească doar unde li se spune, și fără să poată deține alte lucruri decît îmbrăcămintea de pe ei, spre deosebire de cei antici, acești sclavi au și drepturi, chiar dacă foarte puține și mai degrabă simbolice, -dar totuși drepturi certe. Mai ales sînt considerați ființe umane cu suflet, iar Biserica îi ia sub protecția ei, ferindu-i -atît cît poate- de excesele criminale ale proprietarilor.
În fiecare duminică au drept la odihnă și merg la slujbă. Nașterea, căsătoria și moartea le sînt slujite de preoți. Au drept de nume de botez și de familie, de căsătorie, și de morminte cu cruce la moartea lor, în vreme ce sclavii antici primeau nume de animale sau lucruri, nu se puteau căsători, iar cadavrele lor erau aruncate animalelor sau îngropate în gropi comune. Sclavii negri au drept la sexualitate proprie (doar hetero) și la viață sexuală regulată. De asemenea, au drept la asistență medicală și au proprii lor vraci, dar și acces la medicul uman, cînd situația o cere. Contrar a ce se crede, nu puteau fi pedepsiți decît în urma unui proces în care li se stabilea vina, întotdeauna fiind asistați și de un preot, iar pedepsele erau stabilite clar, în coduri de legi specifice. Erau însă interzise pedepsele cauzatoare de moarte (cu excepția cazului cînd se impunea pedeapsa capitală), de infirmități permanente, cele degradante sau cu caracter sexual.
Un sclav nu putea fi posedat de un alt bărbat, sau de vreun animal. Nu putea fi lovit intenționat peste organele sexuale, nu i se putea amputa intenționat vreun membru oarecare, și nu putea fi biciuit măcar pînă la moarte, oricît ar părea de ciudat. Bicele supraveghetorilor aveau mai degrabă rolul de a accelera ritmul muncii, de a potoli spiritele încinse, de a sparge încăierările sau de a atrage atenția prin pocnete cînd trebuia dată vreo poruncă nouă unor sclavi mai îndepărtați. Deși biciul este considerat astăzi drept un simbol al exploatării nemiloase a sclavilor, erau totuși rare cazurile cînd el era folosit pentru pedepsire, și atunci doar în urma unui proces în care sclavul avea -teoretic- dreptul să se apere, iar biciuirea nu trebuia să îi genereze moartea sau infirmități permanente.
Puterea discreționară a stăpînilor de plantații era înfrînată și în alte cazuri. Sclavul avea drept la pudoare, nu putea fi expus niciodată gol în public. Fetele și femeile sclave nu puteau fi violate nici măcar de către stăpîn, ba chiar acesta nici nu avea voie să aibă relații sexuale cu ele. Aici însă Biserica închidea ochii mai întotdeauna! Un sclav nu putea fi vîndut decît împreună cu familia sa. De asemenea, sclavul era totuși proprietarul hainelor de pe el și a lucrurilor primite în dar de la stăpîni sau de la Biserică.
Cît despre castrare... nu era voie să fie practicată nici măcar atunci cînd sclavul viola chiar și vreo femeie albă. Dacă aveau loc asemenea operații, ele aveau loc clandestin, urmate în mod invariabil de uciderea celui castrat, Căci -după cum am mai precizat- Biserica îl excomunica pe omul care a castrat un bărbat de orice rasă.
sâmbătă, 21 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (II) Castrarea în sclavagism
În societățile tribale primitive, castrarea era destul de rar întîlnită. Mai ales datorită faptului că era practicată arhaic, cu instrumente de os, lemn sau piatră, și după mertode barbare, sîngeroase și neigienice, care lăsau victimelor puține șanse de supraviețuire. Pentru ca emascularea să devină o practică realizată științific, a fost necesară apariția statului sclavagist, prin unirea mai multor triburi de indivizi foarte puternici, inventivi și războinici, ce puteau astfel strînge armate foarte mari, puteau acumula bogății și mari suprafețe de teren arabil, ce nu puteau fi lucrate decît de armate întregi de sclavi.
Sclavia propriu-zisă a fost generată de apariția a două mari areale ocupaționale: agricultura extensivă și construcțiile de mari dimensiuni. Apariția marilor proprietari de pămînturi a generat și o goană fără limite după mîna de lucru ieftină, iar construcțiile uriașe (fortărețe, cetăți, drumuri pavate, piramide, ziduri de apărare, mari temple, statui megalitice, diguri, porturi, etc...) nu se puteau realiza cu rapiditate decît cu ajutorul unui număr cît mai mare de sclavi. Astfel a apărut instituția sclaviei, ca o ramură a economiei extrem de profitabilă. Au apărut procuratorii de sclavi, școlile de sclavi, supraveghetorii de sclavi, castratorii profesioniști de sclavi, torturatorii, legislația specifică sclaviei, pedepsele specifice sclavilor, războaiele de jefuire și strîngere de sclavi, etc...
Odată cu apariția instrumentelor de metal, castrarea intră în uzul vremii ca o ocupație rentabilă. Nu se mai castrează de obicei barbar, îndepărtîndu-se testiculele cu tot cu scrot, sau tot aparatul genital, ci doar testiculele și/sau o parte din penis. Castrarea nu trebuie să îl împiedice pe sclav să lucreze, sau să necesite o prea mare perioadă de refacere, căci sclavul trebuie totuși hrănit chiar și cînd nu lucrează, iar asta înseamnă bani pierduți!
Apar castratorii umani pricepuți, instrumente de tăiat fine, din metal, butuci speciali de imobilizare a victimei, metode de cauterizare a rănilor, metode de refacere rapidă a sclavului castrat, lazarete speciale unde aceștia își revin după operație. Apar pomezi ce grăbesc cicatrizarea rănii sau care îndepărtează muștele și viermii din rană, etc...
DE CE ERAU CASTRAȚI SCLAVII
Castrarea și emascularea sclavilor nu se practicau chiar peste tot. La popoarele considerate barbare (gali, britoni, scandinavi, daci, panoni, roxolani, celți, germani, etc.) aceasta era interzisă, de obicei. În cel mai bun caz, un sclav putea fi castrat înainte de a fi ucis, ca o formă supremă de umilire, Doar sclavii care deserveau anumite temple, sau cei care păzeau gineceurile regale puteau fi castrați, dar de obicei, la cerere, căci asemenea paznici erau foarte bine tratați, comparativ cu frații lor de captivitate. Existau ce-i drept unele triburi barbare unde sclavii erau castrați în totalitate, dar foarte puține. De obicei barbarii respectau virilitatea și admirau curajul și munca fizică, deci și numărul sclavilor era foarte mic ,și nici nu se aplica castrarea asupra lor căci se credea că prezența sclavilor castrați atrage mînia zeilor sau spiritelor protectoare ale vitejiei și virilității.
Castrarea se practica însă extins în toate marile imperii, unde nevoia de lux și desfrîu a dus la apariția unor vaste domenii economice destinate satisfacerii luxului și desfrîului. Marile civilizații deveneau din ce în ce mai rafinate, atît în domeniul artei, gastronomiei, protocolului, vestimentației,cît și în domeniul sexualității. Civilizația cere rafinament, strălucire, culoare, picant, lene, opulență. Armate întregi de luptători, servitori și sclavi stau la dispoziția celor care au norocul de a face parte din marile familii alese de zei! În asemenea imperii, nevoia de trai bun cere ca sclavii să constituie o marfă extrem de căutată, bine plătită (procuratorilor) și exploatată la sînge. Iar sclavii, considerați de toată lumea drept obiecte vorbitoare (deci trupuri fără suflet) trebuie să se supună orbește la orice poruncă sau capriciu al stăpînilor, chiar dacă din aceasta li s-ar putea trage îmbolnăvirea, mutilarea gravă sau moartea.
Nu se știe sigur cum ajungeau sclavii din oameni liberi și cu conștiință biete mașini fără suflet, fără demnitate și fără a avea dreptul la protecția vreunei zeități, însă astfel ajungeau, marea lor majoritate. Pe lîngă teribilele suplicii pe care le îndurau în asprele și demonicele „școli,, de sclavi, unde erau forțați să devină homosexuali, să se lase posedați sexual de animale, să bea urină, să mănînce pămînt, viermi, fecale și alte murdării, să fie violați de femei, să suporte fel de fel de lovituri și privațiuni -lucruri care aveau un impact deosebit asupra psihicului, zdrobind voința omului definitiv- se pare că mai exista și o componentă rituală. Putem presupune că vreun preot sau șaman executa vreun ritual prin care în mod simbolic sufletele celor supuși caznelor erau predate zeilor, și nu mai puteau fi recuperate decît tot prin voința zeilor. E foarte posibil și ca la început sclavii să fie drogați și ei să se trezească după un anumit timp de sclavie sub influența drogurilor, fără să-și dea seama ce s-a întîmplat între timp.
Cert este că amenințarea cu castrarea, sau chiar castrarea propriu-zisă, erau uzuale și nu erau considerate în genere pedepse, de către stăpînii de sclavi, ci doar operații benigne de liniștire a celor prea ațîțați. În caz de zvon de revoltă a sclavilor, castrarea în public a cîtorva dintre ei era de obicei suficientă pentru a-i potoli pe cei prea porniți. Sclavii însă suportau destul de ușor ideea că au fost castrați, și asta din cauza faptului că -cu excepția sclavilor tineri și frumoși, care erau utilizați ca amanți homosexuali ai stăpînilor (mai rar ai stăpînelor)- ceilalți sclavi de obicei nu aveau deloc drept la viață sexuală proprie, și nici nu își puteau alege sexualitatea. Ei puteau fi posedați sau torturați oricînd sexual de către stăpînii lor, chiar dacă acest lucru nu le făcea plăcere, căci sclavul nu avea dreptul la fericire, la mulțumire, la demnitate, și nici nu avea drept de alegere. El trebuia să fie ceea ce considera stăpînul său că trebuie să fie. De asemenea, nu avea nici dreptul la căsătorie, la viață sexuală proprie (nici măcar homosexuală sau zoofilă), și nici la libido. O simplă erecție nesupravegheată putea duce la castrarea lui pe loc, fără nicio judecată. O privire lubrică aruncată stăpînei, stăpînului sau vreunui servitor ori servitoare -la fel. Iar motive de a hotărî castrarea vreunui sclav erau cu duiumul, și stăpînul nu datora niciun fel de justificare, nimănui.
Astfel, un sclav putea fi castrat pentru că avusese o erecție ,sau răspunsese urît stăpînei sau supraveghetorului, putea fi castrat dacă era numit la paza gineceului, dacă avea vreo boală sexuală sau se rănea la penis sau testicule. I se putea reteza sau scurta penisul dacă îl avea mai lung ca al stăpînului, sau tăiate testiculele prea mari, dacă urina prea des, dacă era prins masturbîndu-se, dacă era prea iute, sau dimpotrivă prea leneş, dacă fugea sau încerca să fugă, dacă era descoperită vreo armă asupra lui, dacă minţea, dacă greşea în realizarea vreunei activităţi, etc... Sabia lui Damocles a castrării atîrna deci în permanenţă asupra sexului sclavilor, iar abstinenţa forţată îi făcea să accepte cu destulă uşurinţă faptul că nu mai sînt bărbaţi, deşi operaţiile erau încă dureroase şi mai ales definitive. Pentru mulţi era chiar o binecuvîntare, căci aşa scăpau de stresul aşteptării momentului castrării şi se simţeau eliberaţi de o povară.
Însă să nu se creadă că orice sclav era în mod automat destinat castrării, mai devreme sau mai tîrziu, căci acest lucru nu era deloc economic. Pe lîngă faptul că necesita un scopitor profesionist şi o mare perioadă de refacere (cînd sclavul era practic hrănit doar o dată pe zi, şi cu foarte puţină mîncare, dar nici nu putea munci -deci tot pagubă însemna!) -sclavii castraţi deveneau greoi şi leneşi, nemaiavînd pentru ce parte a corpului generatoare de plăceri să îşi facă griji. Deveneau placizi, înclinaţi spre reverie, spre somn, rezistenţi la bătaie, şireţi şi plîngăreţi, iar aspectul lor devenea urît şi se îmbolnăveau mult mai uşor decît ceilalţi. Astfel de sclavi valorau întotdeauna mai puţin, cu excepţia cazului cînd erau artişti sau artizani buni, şi îşi puteau permite să fie mai leneşi. Altfel, castrarea era mai degrabă o ameninţare, sau era utilizată ca formă de manifestare a puterii, cînd erau capturaţi soldaţi din elita vreunui stat rival sau conducători ai acestuia
Pe zidul unui templu egiptean apare o frescă care relatează cum soldaţilor luaţi prizonieri de armata unui faraon li s-au tăiat în întregime penisurile şi mîinile drepte, decăzîndu-i astfel definitiv din rangul de razboinici virili şi viteji la acela de mutilaţi. Avem de-a face aici cu o castrare punitivă, şi putem presupune că aceşti foşti soldaţi mutilaţi au devenit mai apoi sclavi.
Castrarea nu se aplica însă doar sclavilor. Existau preoţi castraţi benevol, ce slujeau la anumite temple ale unor zeităţi feminine, asistaţi de slujitori de asemenea castraţi. Rivalii în dragoste reuşeau uneori să îşi scoată adversarul din joc castrîndu-l. Tot aşa, moştenitorii vreunui nobil bogat planificau şi duceau la îndeplinire castrarea vreunui frate sau văr rival, ce devenea astfel nedemn de tron sau de titlul de nobleţe. Soţii înşelate puteau pune să le fie castraţi soţii infideli, sau un soţ gelos să pună să fie castrat amantul soţiei prins asupra faptului, etc...
Însă în nicio altă epocă istorică nu s-a mai dezvoltat o instituţie a castrării atît de completă şi de bine pusă la punct ca în epoca sclavagistă.
Sclavia propriu-zisă a fost generată de apariția a două mari areale ocupaționale: agricultura extensivă și construcțiile de mari dimensiuni. Apariția marilor proprietari de pămînturi a generat și o goană fără limite după mîna de lucru ieftină, iar construcțiile uriașe (fortărețe, cetăți, drumuri pavate, piramide, ziduri de apărare, mari temple, statui megalitice, diguri, porturi, etc...) nu se puteau realiza cu rapiditate decît cu ajutorul unui număr cît mai mare de sclavi. Astfel a apărut instituția sclaviei, ca o ramură a economiei extrem de profitabilă. Au apărut procuratorii de sclavi, școlile de sclavi, supraveghetorii de sclavi, castratorii profesioniști de sclavi, torturatorii, legislația specifică sclaviei, pedepsele specifice sclavilor, războaiele de jefuire și strîngere de sclavi, etc...
Odată cu apariția instrumentelor de metal, castrarea intră în uzul vremii ca o ocupație rentabilă. Nu se mai castrează de obicei barbar, îndepărtîndu-se testiculele cu tot cu scrot, sau tot aparatul genital, ci doar testiculele și/sau o parte din penis. Castrarea nu trebuie să îl împiedice pe sclav să lucreze, sau să necesite o prea mare perioadă de refacere, căci sclavul trebuie totuși hrănit chiar și cînd nu lucrează, iar asta înseamnă bani pierduți!
Apar castratorii umani pricepuți, instrumente de tăiat fine, din metal, butuci speciali de imobilizare a victimei, metode de cauterizare a rănilor, metode de refacere rapidă a sclavului castrat, lazarete speciale unde aceștia își revin după operație. Apar pomezi ce grăbesc cicatrizarea rănii sau care îndepărtează muștele și viermii din rană, etc...
DE CE ERAU CASTRAȚI SCLAVII
Castrarea și emascularea sclavilor nu se practicau chiar peste tot. La popoarele considerate barbare (gali, britoni, scandinavi, daci, panoni, roxolani, celți, germani, etc.) aceasta era interzisă, de obicei. În cel mai bun caz, un sclav putea fi castrat înainte de a fi ucis, ca o formă supremă de umilire, Doar sclavii care deserveau anumite temple, sau cei care păzeau gineceurile regale puteau fi castrați, dar de obicei, la cerere, căci asemenea paznici erau foarte bine tratați, comparativ cu frații lor de captivitate. Existau ce-i drept unele triburi barbare unde sclavii erau castrați în totalitate, dar foarte puține. De obicei barbarii respectau virilitatea și admirau curajul și munca fizică, deci și numărul sclavilor era foarte mic ,și nici nu se aplica castrarea asupra lor căci se credea că prezența sclavilor castrați atrage mînia zeilor sau spiritelor protectoare ale vitejiei și virilității.
Castrarea se practica însă extins în toate marile imperii, unde nevoia de lux și desfrîu a dus la apariția unor vaste domenii economice destinate satisfacerii luxului și desfrîului. Marile civilizații deveneau din ce în ce mai rafinate, atît în domeniul artei, gastronomiei, protocolului, vestimentației,cît și în domeniul sexualității. Civilizația cere rafinament, strălucire, culoare, picant, lene, opulență. Armate întregi de luptători, servitori și sclavi stau la dispoziția celor care au norocul de a face parte din marile familii alese de zei! În asemenea imperii, nevoia de trai bun cere ca sclavii să constituie o marfă extrem de căutată, bine plătită (procuratorilor) și exploatată la sînge. Iar sclavii, considerați de toată lumea drept obiecte vorbitoare (deci trupuri fără suflet) trebuie să se supună orbește la orice poruncă sau capriciu al stăpînilor, chiar dacă din aceasta li s-ar putea trage îmbolnăvirea, mutilarea gravă sau moartea.
Nu se știe sigur cum ajungeau sclavii din oameni liberi și cu conștiință biete mașini fără suflet, fără demnitate și fără a avea dreptul la protecția vreunei zeități, însă astfel ajungeau, marea lor majoritate. Pe lîngă teribilele suplicii pe care le îndurau în asprele și demonicele „școli,, de sclavi, unde erau forțați să devină homosexuali, să se lase posedați sexual de animale, să bea urină, să mănînce pămînt, viermi, fecale și alte murdării, să fie violați de femei, să suporte fel de fel de lovituri și privațiuni -lucruri care aveau un impact deosebit asupra psihicului, zdrobind voința omului definitiv- se pare că mai exista și o componentă rituală. Putem presupune că vreun preot sau șaman executa vreun ritual prin care în mod simbolic sufletele celor supuși caznelor erau predate zeilor, și nu mai puteau fi recuperate decît tot prin voința zeilor. E foarte posibil și ca la început sclavii să fie drogați și ei să se trezească după un anumit timp de sclavie sub influența drogurilor, fără să-și dea seama ce s-a întîmplat între timp.
Cert este că amenințarea cu castrarea, sau chiar castrarea propriu-zisă, erau uzuale și nu erau considerate în genere pedepse, de către stăpînii de sclavi, ci doar operații benigne de liniștire a celor prea ațîțați. În caz de zvon de revoltă a sclavilor, castrarea în public a cîtorva dintre ei era de obicei suficientă pentru a-i potoli pe cei prea porniți. Sclavii însă suportau destul de ușor ideea că au fost castrați, și asta din cauza faptului că -cu excepția sclavilor tineri și frumoși, care erau utilizați ca amanți homosexuali ai stăpînilor (mai rar ai stăpînelor)- ceilalți sclavi de obicei nu aveau deloc drept la viață sexuală proprie, și nici nu își puteau alege sexualitatea. Ei puteau fi posedați sau torturați oricînd sexual de către stăpînii lor, chiar dacă acest lucru nu le făcea plăcere, căci sclavul nu avea dreptul la fericire, la mulțumire, la demnitate, și nici nu avea drept de alegere. El trebuia să fie ceea ce considera stăpînul său că trebuie să fie. De asemenea, nu avea nici dreptul la căsătorie, la viață sexuală proprie (nici măcar homosexuală sau zoofilă), și nici la libido. O simplă erecție nesupravegheată putea duce la castrarea lui pe loc, fără nicio judecată. O privire lubrică aruncată stăpînei, stăpînului sau vreunui servitor ori servitoare -la fel. Iar motive de a hotărî castrarea vreunui sclav erau cu duiumul, și stăpînul nu datora niciun fel de justificare, nimănui.
Astfel, un sclav putea fi castrat pentru că avusese o erecție ,sau răspunsese urît stăpînei sau supraveghetorului, putea fi castrat dacă era numit la paza gineceului, dacă avea vreo boală sexuală sau se rănea la penis sau testicule. I se putea reteza sau scurta penisul dacă îl avea mai lung ca al stăpînului, sau tăiate testiculele prea mari, dacă urina prea des, dacă era prins masturbîndu-se, dacă era prea iute, sau dimpotrivă prea leneş, dacă fugea sau încerca să fugă, dacă era descoperită vreo armă asupra lui, dacă minţea, dacă greşea în realizarea vreunei activităţi, etc... Sabia lui Damocles a castrării atîrna deci în permanenţă asupra sexului sclavilor, iar abstinenţa forţată îi făcea să accepte cu destulă uşurinţă faptul că nu mai sînt bărbaţi, deşi operaţiile erau încă dureroase şi mai ales definitive. Pentru mulţi era chiar o binecuvîntare, căci aşa scăpau de stresul aşteptării momentului castrării şi se simţeau eliberaţi de o povară.
Însă să nu se creadă că orice sclav era în mod automat destinat castrării, mai devreme sau mai tîrziu, căci acest lucru nu era deloc economic. Pe lîngă faptul că necesita un scopitor profesionist şi o mare perioadă de refacere (cînd sclavul era practic hrănit doar o dată pe zi, şi cu foarte puţină mîncare, dar nici nu putea munci -deci tot pagubă însemna!) -sclavii castraţi deveneau greoi şi leneşi, nemaiavînd pentru ce parte a corpului generatoare de plăceri să îşi facă griji. Deveneau placizi, înclinaţi spre reverie, spre somn, rezistenţi la bătaie, şireţi şi plîngăreţi, iar aspectul lor devenea urît şi se îmbolnăveau mult mai uşor decît ceilalţi. Astfel de sclavi valorau întotdeauna mai puţin, cu excepţia cazului cînd erau artişti sau artizani buni, şi îşi puteau permite să fie mai leneşi. Altfel, castrarea era mai degrabă o ameninţare, sau era utilizată ca formă de manifestare a puterii, cînd erau capturaţi soldaţi din elita vreunui stat rival sau conducători ai acestuia
Pe zidul unui templu egiptean apare o frescă care relatează cum soldaţilor luaţi prizonieri de armata unui faraon li s-au tăiat în întregime penisurile şi mîinile drepte, decăzîndu-i astfel definitiv din rangul de razboinici virili şi viteji la acela de mutilaţi. Avem de-a face aici cu o castrare punitivă, şi putem presupune că aceşti foşti soldaţi mutilaţi au devenit mai apoi sclavi.
Castrarea nu se aplica însă doar sclavilor. Existau preoţi castraţi benevol, ce slujeau la anumite temple ale unor zeităţi feminine, asistaţi de slujitori de asemenea castraţi. Rivalii în dragoste reuşeau uneori să îşi scoată adversarul din joc castrîndu-l. Tot aşa, moştenitorii vreunui nobil bogat planificau şi duceau la îndeplinire castrarea vreunui frate sau văr rival, ce devenea astfel nedemn de tron sau de titlul de nobleţe. Soţii înşelate puteau pune să le fie castraţi soţii infideli, sau un soţ gelos să pună să fie castrat amantul soţiei prins asupra faptului, etc...
Însă în nicio altă epocă istorică nu s-a mai dezvoltat o instituţie a castrării atît de completă şi de bine pusă la punct ca în epoca sclavagistă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)