Ca în orice alt domeniu, există mai multe maniere de a aprecia tipurile de castrare umană practicată în trecut și azi. Astfel, există castrări împărțite în funcție de modul de operare, de complexitate, de consimțămînt, de amplitudine... Se pot împărți și în funcție de scop, de durată de refacere, de tendință de efeminare, de vîrstă, etc...
Nu am pretenția de a oferi o listă exhaustivă cu chiar toate tipurile de castrare . vor exista poate studii mult mai extinse și obiective pe această temă. Mă voi mulțumi doar să prezint principalele tipuri de castrare care au cît de cît legătură cu sadomasochismul.
Astfel, ÎN FUNCȚIE DE INTENȚIONALITATE castrarea se poate împărți în patru grupe:
1-CASTRAREA NECESARĂ
2-CASTRAREA FORȚATĂ
3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ
4-CASTRAREA LA CERERE
1- CASTRAREA NECESARĂ -Se realizează mai ales cu acordul celui castrat, datorită unor situații de ordin medical (cancer la testicule, rănire ireversibilă, infecții periculoase, etc.) , și se realizează aproape exclusiv de către chirurgi autorizați, în clinici. Se poate realiza și fără acordul celui castrat, în caz de urgență medicală și cînd acesta este în stare de șoc, catalepsie, sau se află sub influența alcoolului, drogurilor sau somniferelor. Nu se practică în BDSM, deși ar putea exista și astfel de cazuri, mai ales la sclavii-servitori ai Dominatorilor profesioniști.
2-CASTRAREA FORȚATĂ -Se realizează fără acordul celui castrat, și de obicei prin metode dureroase, umilitoare, dar se poate executa și pe cale chirurgicală. Este tipul cel mai des întîlnit de castrare și este aproape întotdeauna ilegală, cu excepția cazului cînd este o măsură impusă de legi în vigoare și pe baza unei sentințe penale, cînd se realizează doar chirurgical sau chimic. În BDSM acest tip de castrare este cu desăvîrșire interzis.
3-CASTRAREA CONSIMȚITĂ -Cel mai întîlnit tip de castrare în BDSM, chiar dacă este și acesta considerat o ilegalitate. Cel care urmează să fie castrat acceptă acest lucru, asumîndu-și efectele pe care această mutilare le-ar putea avea asupra fizicului și psihicului său. Este de asemenea întîlnită la eunucii care doresc să se angajeze la paza unui harem, la sclavii care doresc să rămînă în serviciul permanent al Dominatoarelor, etc..Se poate realiza printr-o multitudine de procedee, de la cele chirurgicale și pînă la metode fanteziste (v).
4-CASTRAREA LA CERERE -Cea mai uzuală formă de castrare umană întîlnită în lumea modernă. Se realizează întotdeauna strict consensual, la cererea expresă a celui ce urmează să fie castrat, și de obicei se face fie de către chirurgi (unde legea permite), fie de către castratori profesioniști (dar și amatori) neautorizați. Se întîlnește de obicei la bărbații trecuți de 50 de ani, care doresc să fie eliberați de impulsiunile sexuale ce îi deranjează mai ales în muncă (cercetători, artiști, artizani, scriitori, etc.), sau la inși care au impulsuri sexuale morbide și vor să scape de acestea (pedofili, zoofili, sadici, homosexuali, violatori, necrofili, scatofili, etc.). Se mai poate realiza și la cererea unor bărbați ce doresc să scape de avansurile unor femei, care doresc să se păstreze caști după moartea soției, care doresc să se angajeze ca eunuci la un gineceu, sau vor să fie admiși într-o anumită sectă, etc... Este rar întîlnită în BDSM, căci asemenea inși doresc să fie de obicei castrați păstrîndu-li-se demnitatea.
În funcție de vîrsta la care are loc castrarea, putem deosebi următoarele cinci tipologii:
1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE
2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ
3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE
4-CASTRAREA LA MATURITATE
5-CASTRAREA LA SENECTUTE
1-CASTRAREA ÎN COPILĂRIE: se realizează pe copiii de 1-12 ani, de obicei din motive medicale, și foarte rar din motive rasiale, eugenice sau religioase. Copiii de sex masculin ai unui trib învins pot fi emasculați pentru a nu se mai putea reproduce, a se distruge rasa respectivă și a deveni sclavi docili ai tribului învingător. Ori băieții tarați sînt castrați de mici pentru a nu se mai putea reproduce și a transmite tarele mai departe. Ori: părinții de o anumită religie (de ex SCAPEȚII) castrează copiii pentru ca aceștia să rămînă puri pînă la moarte și să devină îngeri, etc.
În general se realizează neconsensual, căci copiii sînt considerați persoane fără discernămînt, și proprietatea părinților lor, care pot hotărî în locul lor. Totuși, în lumea modernă castrarea copiilor este interzisă cu desăvîrșire și pedepsită foarte aspru, cu excepția celei realizată chirurgical, din motive de urgență medicală. În BDSM castrarea copiilor și a minorilor în general este cu desăvîrșire interzisă. Emascularea copiilor prin metode BDSM (cu viol, tortură, umilire, perversiuni sexuale, etc..) este considerată crimă, și pedepsită cu pedepse ce pot merge pînă la închisoarea pe viață, sau chiar și cu moartea.
Efectele castrării în copilărie sînt în general o efeminare pronunțată,cu lipsa caracterelor sexuale masculine adiacente (voce groasă, pilozitate facială, fesieră și toracică, etc.) tendință spre homosexualitate, tendință spre obezitate, scăderea imunității la boli, etc.
2-CASTRAREA ÎN ADOLESCENȚĂ. Rar întîlnită în lumea modernă, înseamnă înlăturarea organelor sexuale la adolescenții care au deja primele impulsiuni sexuale și caractere sexuale încă nedezvoltate complet (12-15 ani). În afara cazurilor prezentate mai înainte apar și castrări impuse de cariera muzicală (pentru păstrarea vocii adolescentine) precum și castrarea pentru a deveni eunuci sau servitori ai unor potentați în anumite țări musulmane, ori pentru a fi acceptați în anumite bordeluri pentru transsexuali. Se practică prin Orientul musulman, India, Africa, Thailanda, etc..
Castrarea adolescențiloe produce eunuci frumoși, foarte efeminați, cu tendințe homosexuale certe, docili , -foarte căutați. Sînt de obicei castrați consensual, cu acordul familiei, căci sînt o sursă foarte sigură de bani frumoși.
Castrarea la această vîrstă este totuși interzisă și pedepsită foarte aspru, iar castrarea prin metode BDSM este considerată delict foarte grav, ca și în cazul copiilor inactivi sexual.
3-CASTRAREA ÎN TINEREȚE. Tinerețea este o vîrstă ce include o bună parte din adolescență și o parte din maturitate. În general începe pe la 15-16 ani și durează cam pînă la 25 de ani sau chiar și mai tîrziu. Se deosebește de adolescență prin instalarea definitivă a caracterelor sexuale masculine distinctive (păr pe corp, păr facial, voce îngroșată, libidou permanent, activitate sexuală susținută, etc..), și se deosebește totuși de maturitate prin faptul că trupul și psihicul tînărului nu sînt încă pe deplin formate. Încă mai crește în înălțime, în parametrii corporali, vocea încă nu este complet formată, nu-și poate stăpîni bine impulsiunile, etc.
Este perioada în care tinerii sînt în căutarea și definirea identității lor sexuale, cînd descoperă ce vor de fapt (heterosexualitate, homosexualitate, onanism, transsexualitate, zoofilie, uromanie, fetișism, etc...). În această perioadă apar și fantasmele castrării, deși sînt încă nebuloase. Acum încep să se manifeste cu precizie tendințele BDSM la cei înclinați spre aceasta. Castrarea la această vîrstă poate duce la efeminare sau nu, în funcție de gradul de dezvoltare corporală a celui castrat.
Se întîlnește destul de des, mai ales cu scop punitiv sau rasial-demonstrativ, căci tinerii sînt considerați cei mai periculoși exponenți ai unei rase sau etnii dușmane.
Castrarea tinerilor minori se pedepsește foarte aspru , mai ales cea prin metode BDSM . Chiar și castrarea tinerilor peste 18 ani nu este recomandată Stăpînelor, oricît le-ar plăcea să dețină asemenea sclavi, căci de obicei aceștia sînt imaturi psihic și pot regreta mai tîrziu actul, plîngîndu-se în justiție, ei, sau părinții ori tutorii lor, dar se pot și sinucide pe fondul unor depresii post-castrare.
4-CASTRAREA LA MATURITATE. Este vîrsta la care se poate practica BDSM fără opreliști, și se poate practica chiar și castrarea, cu cele mai puține riscuri. Bărbatul care urmează să fie castrat și-a stabilit definitiv identitatea sexuală, are discernămîntul complet, e complet dezvoltat din punct de vedere fizic, și răspunde integral pentru actele și acțiunile sale.
Cei mai mulți bărbați castrați existenți în Europa și America au fost emasculați la vîrsta maturității. Fie au fost castrați punitiv sau rasial-demonstrativ, fie eugenic, medical sau la cerere.
În urma castrării la vîrstă matură caracterele masculine nu se mai pierd, ci doar se estompează. Cel castrat rămîne de obicei cu aspect viril, vocea nu i se mai schimbă, pilozitatea facială și corporală rămîn intacte, etc.. Sclavii castrați la această vîrstă dau cei mai buni servitori-eunuci, cei mai docili, devotați, mai discreți și mai rezistenți dintre toți.
Castrarea bărbaților maturi, făcută consensual, în anumite condiții, prezintă cel mai mic risc penal pentru Stăpînele care i-au castrat. Riscul există, bineînțeles, căci castrarea fără motive de urgență medicală este interzisă în toată Europa și în majoritatea statelor lumii, chiar și cînd este executată strict consensual, conform protocoalelor BDSM, dar pentru vîrsta matură legea este mult mai permisivă și indulgentă. Niciun judecător nu va insista prea mult asupra castrării unui bărbat matur care a fost castrat consensual, și mai și susține că s-a autocastrat sau a fost castrat în afara țării, iar actuala sa Stăpînă, care l-a angajat... din milă, nu va mai fi urmărită penal ! ;)
5-CASTRAREA LA SENECTUTE. O formă destul de rară de castrare. În general bărbații bătrîni sînt și impotenți, iar ouăle și cocoșul le atîrnă jalnic, ca niște biete decorațiuni penibile, ce amintesc doar de bărbatul viril care a fost odată. Castrarea bătrînilor este de obicei inutilă, chiar și în BDSM. Poate doar cel mult să stîrnească durere fizică, nu și umilință.
La senectute sînt frecvente mai degrabă castrările medicale, din cauza unor boli testiculare. Impulsiunile sexuale sînt mult diminuate, (cînd nu sînt inexistente), deci castrarea în general nici nu și-ar mai avea rostul. Asupra fizicului bătrînului castrarea nu mai are practic niciun efect, iar o Stăpînă nu l-ar mai putea castra pe un moș decît cu scopul e a obține vreun trofeu bun de pus la formol, și eventual vîndut unor amatori de rarități șocante ! Doar vreo Stăpînă sadică amatoare sau începătoare s-ar mai putea lăuda cu un astfel de trofeu!
luni, 30 octombrie 2017
CASTRAREA UMANĂ ÎN ZIUA DE AZI
Deși practic în toate țările din lumea modernă legile interzic cu desăvîrșire castrarea, aceasta încă se mai practică, dar cvasiilegal, fie că e vorba de castrare forțată sau liber consimțită. Nu se cunoaște cu siguranță numărul bărbaților castrați din lume, tot așa cum nu putem cunoaște numărul bărbaților impotenți, de exemplu, căci nimeni n-are chef să se laude în gura mare că a fost castrat. Dar după datele (prea inconsistente) oferite de saiturile dedicate eunucilor și BDSM-ului, putem evalua că în Europa (mai ales în Vest) există la ora actuală cam un bărbat castrat la o sută de mii de locuitori, deci cam întree trei și cinci mii de bărbați castrați în toată Europa. Asta însă nu înseamnă că aici includem doar pe cei castrați prin metode BDSM, ci majoritatea absolută au fost castrați din motive medicale, accidentale, sau la cerere. Castrații BDSM-ului sînt foarte puțini, căci chiar și în țările în care BDSM-ul este definit din punct de vedere legal și permis prin lege, nici acolo nu este permisă castrarea sau emascularea BDSM, chiar și consensuală. Așa că, deși e opractică realizată uneori în anumite donjoane din Occident, numărul sclavilor castrați efectiv de Stăpînele lor nu cred să depășească o sută- două sute de persoane. Acest număr foarte mic este și rezultatul faptului că sînt castrați în general doar sclavii ce urmează să intre definitiv în serviciul Stăpînelor respective, iar acestea de obicei nu își permit să întrețină mai mult de un singur servitor castrat. Iar cum Dominatoare profesioniste sînt foarte puține (cam una la 50.000 și pînă la 500.000 de locuitori, în funcție de țară), iar cele dispuse să castreze vreun sclav sînt mult mai puține, cred că aprecierea făcută de mine vizavi de numărul de sclavi castrați prim metode BDSM, de cca 100-200 de sclavi castrați, este corectă.
Deci, numărul castrărilor prin metode BDSM rămîne foarte mic, dar așa și trebuie să rămînă. Fenomenul nu trebuie să atragă atenția autorităților sau a opiniei publice profane, căci ar fi foarte rău văzut, și ar arunca o lumină foarte defavorabilă asupra BDSM-ului în general, care numai de campanii propagandistice împotriva lui nu are nevoie!
Deci, numărul castrărilor prin metode BDSM rămîne foarte mic, dar așa și trebuie să rămînă. Fenomenul nu trebuie să atragă atenția autorităților sau a opiniei publice profane, căci ar fi foarte rău văzut, și ar arunca o lumină foarte defavorabilă asupra BDSM-ului în general, care numai de campanii propagandistice împotriva lui nu are nevoie!
sâmbătă, 28 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VII) -Sclavii sexuali masochiști
SCLAVII MASOCHIȘTI
Spre deosebire de Stăpînele lor, sclavii masochiști au un alt mod de gîndire și de apreciere a valorii lor proprii. Dacă Dominatoarele se consideră bărbați duri întemnițați în trupuri de femei, ei, sclavii masochiști se consideră femei inferioare născute cu trupuri de bărbat, și simt nevoia să-și bată joc de aceste trupuri, obligîndu-le să se comporte ca niște trupuri de femeie inferioară, dar utilizîndu-le contra naturii, lăsîndu-se posedați de femei, dar și de bărbați, acceptînd să li se anuleze virilitatea, potența, condiția lor de bărbați și de parteneri de sex, căci ei numai din suferință pot obține plăcere. Cu cît mai mare este suferința, înjosirea, decăderea, șocul îndurat, cu atît mai mare va fi plăcerea pe care o vor resimți ei mai apoi, după ce se termină ședințele de umilire și tortură. Dorința lor de înjosire personală este atît de mare încît sînt dispuși chiar să încerce și cele mai extravagante, dureroase sau periculoase tehnici, mergînd pînă la expunere rușinoasă în public, electrocutare, rănire sau chiar și mutilare. Sadomasochismul nu ar putea exista fără acești sclavi sexuali atît de devotați, căci Stăpînii de ambele sexe nu și-ar putea exercita talentele de chinuitori profesioniști decît pe persoane neinițiate, fără acceptul acestora, iar acest lucru ar face din ei niște criminali periculoși.
Masochiștii sînt singurii sclavi sexuali care sînt dispuși să renunțe de-a binelea la virilitatea lor, acceptînd să se lase castrați sau emasculați. Fac acest lucru dacă Stăpîna lor -sau chiar Stăpînul lor- le impun această condiție pentru a-i accepta ca servitori pe viață, căci în general doar așa pot rămîne în serviciul acestora, și pot să îmbine utilul cu plăcutul, avînd posibilitatea să practice tehnicile preferate dar să aibă și o existență asigurată lîngă Stăpînii preferați și venerați. Căci altfel, avîndu-se în vedere materialismul pronunțat al Dominatorilor profesioniști (singurii capabili să ofere acestor sclavi plăceri cu ajutorul tehnicilor dure și periculoase) acești sclavi ar trebui să dispună de fonduri substanțiale pentru a-și putea satisface nevoia de suferință sexuală, atît de dorită și gustată. Și foarte mulți dintre ei nu reușesc să dețină fonduri suficiente, iar suferința obținută din conștientizarea faptului că au fost decăzuți din rangul de bărbați îi face să accepte să renunțe la masculinitate în schimbul unei servituți pe viață, dar în condiții BDSM.
În plus, odată cu castrarea, sclavul poate avea noi experiențe sexuale specifice, și poate juca roluri noi. Dacă este emasculat total, de exemplu, poate fi cu ușurință travestit în fată, mai ales dacă are și aspect mai feminin. Sau poate fi penetrat în uretera lărgită cu diverse obiecte. Sau dacă este doar castrat testicular, poate deveni partener de jocuri sexuale ale lesbienelor, de care puțini bărbați pot avea parte. Etc... În plus, sclavii castrați devin cei mai de încredere servitori ai Stăpînelor lor, singurii în care acestea pot avea încredere absolută și în mîinile cărora ele își pot încredința viața și averea lor.
PORTRETUL-TIP AL SCLAVULUI SERVITOR BDSM CASTRAT
Oricît ar părea de curios, nu orice sclav care dorește și solicită să fie castrat sau emasculat va fi cu necesitate și acceptat. De asemenea, dat fiind faptul că castrarea este o operație de mutilare pedepsită de lege (ca să nu mai vorbim de castrarea BDSM, care e și periculoasă și degradantă) ea nu se poate realiza oricum, ci numai după un anumit protocol foarte strict, care să înlăture eventualele responsabilități penale și neplăceri sociale.
Astfel, uzanțele nescrise cer ca bărbatul care dorește și acceptă să fie castrat să fie sănătos din punct de vedere fizic și psihic, să aibă cel puțin 35 de ani, să conștientizeze toate riscurile pe care le presupune o astfel de operație asupra persoanei sale, să își dea acordul verbal și scris pentru aceasta, și să fie acceptat ca servitor pe viață pe bază de contract după operație.
Nu trebuie să fie castrați efectiv tinerii sub 35 de ani, care nu și-au trăit încă sexualitatea, decît dacă au fost în serviciul Stăpînelor respective cel puțin cinci ani și își exprimă dorința de a fi castrați expres. Nu sînt castrați, de asemenea cei cu probleme psihice evidente, sau cu tare fizice grave, căci legea nu le recunoaște discernămîntul și castrarea lor va fi văzută ca o mutilare impusă. Sclavul ce urmează să fie castrat trebuie să fie pe deplin conștient de riscurile pe care le presupune operația, și trebuiesc duse lungi discuții cu el, în care să i se explice clar ce va pierde și cît de dureroasă și umilitoare va fi operația, executată prin metode BDSM. De asemenea, e bine ca în prealabil să ia parte la niște ședințe speciale la care să se simuleze castrarea, pentru a vedea dacă va rezista fizic și psihic, ba chiar și să fie pseudocastrat pentru o vreme (elastrator, mai ales), pentru a-și putea da seama despre modul în care se va simți după operație. Și mai ales nu trebuie să fie castrat dacă nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei castratoare, căci dacă s-ar afla că a fost castrat poliția s-ar autosesiza din oficiu, deci viața lui socială trebuie să se sfîrșească în casa Stăpînei
lui.
Altfel, bărbați cu fantasma castrării sînt destul de mulți, însă puțini ajung să își satisfacă această fantezie, și foarte puțini sînt dispuși să se lase castrați prin metode BDSM.
Iată deci ce anume îi deosebește pe cei doi actori BDSM care sînt Stăpînele castratoare și sclavii masochiști ce doresc să fie castrați. Și, atîta vreme cît va exista sadomasochismul și BDSM-ul, asemenea sclavi-servitori castrați vor exista și ei, în ciuda lipsei de receptivitate a legilor și normelor sociale nescrise.
Spre deosebire de Stăpînele lor, sclavii masochiști au un alt mod de gîndire și de apreciere a valorii lor proprii. Dacă Dominatoarele se consideră bărbați duri întemnițați în trupuri de femei, ei, sclavii masochiști se consideră femei inferioare născute cu trupuri de bărbat, și simt nevoia să-și bată joc de aceste trupuri, obligîndu-le să se comporte ca niște trupuri de femeie inferioară, dar utilizîndu-le contra naturii, lăsîndu-se posedați de femei, dar și de bărbați, acceptînd să li se anuleze virilitatea, potența, condiția lor de bărbați și de parteneri de sex, căci ei numai din suferință pot obține plăcere. Cu cît mai mare este suferința, înjosirea, decăderea, șocul îndurat, cu atît mai mare va fi plăcerea pe care o vor resimți ei mai apoi, după ce se termină ședințele de umilire și tortură. Dorința lor de înjosire personală este atît de mare încît sînt dispuși chiar să încerce și cele mai extravagante, dureroase sau periculoase tehnici, mergînd pînă la expunere rușinoasă în public, electrocutare, rănire sau chiar și mutilare. Sadomasochismul nu ar putea exista fără acești sclavi sexuali atît de devotați, căci Stăpînii de ambele sexe nu și-ar putea exercita talentele de chinuitori profesioniști decît pe persoane neinițiate, fără acceptul acestora, iar acest lucru ar face din ei niște criminali periculoși.
Masochiștii sînt singurii sclavi sexuali care sînt dispuși să renunțe de-a binelea la virilitatea lor, acceptînd să se lase castrați sau emasculați. Fac acest lucru dacă Stăpîna lor -sau chiar Stăpînul lor- le impun această condiție pentru a-i accepta ca servitori pe viață, căci în general doar așa pot rămîne în serviciul acestora, și pot să îmbine utilul cu plăcutul, avînd posibilitatea să practice tehnicile preferate dar să aibă și o existență asigurată lîngă Stăpînii preferați și venerați. Căci altfel, avîndu-se în vedere materialismul pronunțat al Dominatorilor profesioniști (singurii capabili să ofere acestor sclavi plăceri cu ajutorul tehnicilor dure și periculoase) acești sclavi ar trebui să dispună de fonduri substanțiale pentru a-și putea satisface nevoia de suferință sexuală, atît de dorită și gustată. Și foarte mulți dintre ei nu reușesc să dețină fonduri suficiente, iar suferința obținută din conștientizarea faptului că au fost decăzuți din rangul de bărbați îi face să accepte să renunțe la masculinitate în schimbul unei servituți pe viață, dar în condiții BDSM.
În plus, odată cu castrarea, sclavul poate avea noi experiențe sexuale specifice, și poate juca roluri noi. Dacă este emasculat total, de exemplu, poate fi cu ușurință travestit în fată, mai ales dacă are și aspect mai feminin. Sau poate fi penetrat în uretera lărgită cu diverse obiecte. Sau dacă este doar castrat testicular, poate deveni partener de jocuri sexuale ale lesbienelor, de care puțini bărbați pot avea parte. Etc... În plus, sclavii castrați devin cei mai de încredere servitori ai Stăpînelor lor, singurii în care acestea pot avea încredere absolută și în mîinile cărora ele își pot încredința viața și averea lor.
PORTRETUL-TIP AL SCLAVULUI SERVITOR BDSM CASTRAT
Oricît ar părea de curios, nu orice sclav care dorește și solicită să fie castrat sau emasculat va fi cu necesitate și acceptat. De asemenea, dat fiind faptul că castrarea este o operație de mutilare pedepsită de lege (ca să nu mai vorbim de castrarea BDSM, care e și periculoasă și degradantă) ea nu se poate realiza oricum, ci numai după un anumit protocol foarte strict, care să înlăture eventualele responsabilități penale și neplăceri sociale.
Astfel, uzanțele nescrise cer ca bărbatul care dorește și acceptă să fie castrat să fie sănătos din punct de vedere fizic și psihic, să aibă cel puțin 35 de ani, să conștientizeze toate riscurile pe care le presupune o astfel de operație asupra persoanei sale, să își dea acordul verbal și scris pentru aceasta, și să fie acceptat ca servitor pe viață pe bază de contract după operație.
Nu trebuie să fie castrați efectiv tinerii sub 35 de ani, care nu și-au trăit încă sexualitatea, decît dacă au fost în serviciul Stăpînelor respective cel puțin cinci ani și își exprimă dorința de a fi castrați expres. Nu sînt castrați, de asemenea cei cu probleme psihice evidente, sau cu tare fizice grave, căci legea nu le recunoaște discernămîntul și castrarea lor va fi văzută ca o mutilare impusă. Sclavul ce urmează să fie castrat trebuie să fie pe deplin conștient de riscurile pe care le presupune operația, și trebuiesc duse lungi discuții cu el, în care să i se explice clar ce va pierde și cît de dureroasă și umilitoare va fi operația, executată prin metode BDSM. De asemenea, e bine ca în prealabil să ia parte la niște ședințe speciale la care să se simuleze castrarea, pentru a vedea dacă va rezista fizic și psihic, ba chiar și să fie pseudocastrat pentru o vreme (elastrator, mai ales), pentru a-și putea da seama despre modul în care se va simți după operație. Și mai ales nu trebuie să fie castrat dacă nu dorește să rămînă în serviciul definitiv al Stăpînei castratoare, căci dacă s-ar afla că a fost castrat poliția s-ar autosesiza din oficiu, deci viața lui socială trebuie să se sfîrșească în casa Stăpînei
lui.
Altfel, bărbați cu fantasma castrării sînt destul de mulți, însă puțini ajung să își satisfacă această fantezie, și foarte puțini sînt dispuși să se lase castrați prin metode BDSM.
Iată deci ce anume îi deosebește pe cei doi actori BDSM care sînt Stăpînele castratoare și sclavii masochiști ce doresc să fie castrați. Și, atîta vreme cît va exista sadomasochismul și BDSM-ul, asemenea sclavi-servitori castrați vor exista și ei, în ciuda lipsei de receptivitate a legilor și normelor sociale nescrise.
marți, 24 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA ÎN BDSM (VI) -Cele patru faze de excitație
Cele patru faze de excitație resimțite de o Stăpînă castratoare atunci cînd castrează sau emasculează un sclav sînt următoarele:
1-Planificarea operațiunii
2-Executarea acesteia propriu-zisă
3-Aftercare după operație
4-Rememorarea operațiunii și contemplarea trofeului
1- PLANIFICAREA CASTRĂRII. Deși nu s-ar crede, este o fază extrem de excitantă pentru Stăpîna care se hotărăște să-și facă rost de un servitor bun de emasculat. În această fază ea trebuie să descopere un amator de sclavie perpetuă dispus să se lase castrat de-a binelea pentru a putea rămîne în serviciul ei, trebuie să ducă muncă de convingere pentru a obține acordul scris al acestuia, se documentează asupra operației în sine, pregătește locul operației și instrumentarul ce urmează a fi utilizat, stabilește poziția în care va fi imobilizat sclavul, își torturează suplimentar viitorul servitor, jucîndu-se de-a castrarea fără însă să treacă la acte, dar torturîndu-l astfel psihic, etc...
Trebuie precizat că întotdeauna Stăpîna își va castra singură sclavul, prin metode primitive ce amintesc de vechile torturi din era sclavagistă, fără nicio anestezie (pentru ca sclavul să sufere cît mai mult), și de obicei în cadrul unui ritual ce amintește de ritualurile inițiatice ale sectelor ezoterice.
Aceste preparative, discuții de lămurire și convingere a sclavului, căutare a lui, obținere de instrumentar și informații medicale, pregătire a locului torturii, obținere de acord scris, tortura psihică suplimentară prin amînarea actului, vizualizare mentală a actului propriu/zis, etc.- sînt extraordinar de excitante pentru Domina respectivă și îi vor produce o stare de excitare permanentă, ce va fi depășită doar de actul emasculării propriu-zise. Jocul poate dura săptămîni întregi, sau chiar și luni, și este o fază delicioasă pentru orice Dominatoare.
2-EMASCULAREA PROPRIU-ZISĂ
Actul suprem, cel mai excitant, mai teribil și din nefericire și cel mai scurt al transformării sclavului din bărbat în eunuc. Fază ce trebuie pregătită cu minuție și profesionalism pînă la cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie apoteotic. O simplă imobilizare și o tăiere brutală ar fi prea penibile: sclavi dispuși să renunțe la virilitatea lor sînt extrem e puțini, și spectacolul trebuie să rămînă pe vecie memorabil atît pentru Stăpînă, cît și pentru sclav.
După cîteva săptămîni sau luni, timp în care se va stabili pînă în cel mai mic detaliu ce urmează a fi făcut, și cînd, la fiecare ședință de tortură, vor fi create de fiecare dată condițiile și ambianța specifică unei operații de castrare ( sclavul fiind imobilizat ca pentru castrare, dezinfectarea organelor genitale raderea sau epilarea părului, prezența ustensilelor chirurgicale pe masa alăturată, muzică rituală în surdină, chestionarea sclavului despre cum crede că se va simți după ce va fi castrat, etc..), deci după multă tortură psihică atît de delicioasă -începe marele act.
Stăpîna -eventual asistată de altă stăpînă sau sclav/ă asistent/ă, trece la efectuarea ritualului magic ce va schimba definitiv soarta sclavului aflat în mîinile ei . Castrarea propriu-zisă are loc -după cum am precizat mai înainte- fără anestezie, în poziție penibilă și de obicei pe un fundal sonor adecvat, după înfăptuirea unui ritual magic de ofrandă a bărbăției sclavului pentru o zeiță a Dominației.
După ce sclavul este iarași imobilizat în poziția aleasă de Stăpînă pentru operație, acesta este informat ca de această dată nu va mai fi prefăcătorie, ci se va trece la fapte. În funcție de tipul de castrare operat, organele genitale și zona înconjurătoare sînt dezinfectate, iar operația are loc după cum am mai spus, prin metode primitive, însă totuși sigure. Testiculele sînt fie extirpate în felul în care sînt extirpate testiculele unui porc, fie retezate cu tot cu scrot (de regulă). Iar dacă se optează pentru varianta emasculării totale, la baza sexului se face un garou de sfoară și apoi tot sexul este retezat de la bază, de obicei cu un cuțit obișnuit, dar bine sterilizat.Unele Stăpîne au obiceiul să lingă locul castrării, pentru a se delecta cu sîngele scurs. Altele ling lacrimile de durere neprefăcută ce se scurg pe obrajii sclavului, căci asemenea lacrimi au un gust foarte bun. Dar sînt și Stăpîne castratoare ce au obiceiul de a suge penisul sclavului ce urmează să fie castrat, pentru a se delecta cu ultima lui spermă...
Cauterizarea rănii se face tot prin metode veterinare, folosind pulberi sau loțiuni utilizate de veterinari pentru cauterizarea rănilor la vitele mari. Sclavul trebuie să fie în permanență conștient de inferioritatea sa și să nu pretindă drepturi umane, căci nici mai apoi, în serviciul Stăpînei, nu le va primi. Mai apoi sclavul este culcat într-un pat special pregătit și lasat să se odihnească și să-și revină în simțiri, căci de obicei leșină, mai ales în cazul emasculărilor totale. De asemenea ,Stăpîna sau vreun alt slujitor al acesteia va trebui să îl supravegheze permanent, pentru a interveni în caz de complicații, căci riscul de septicemie sau accidentare cauzată de slăbiciune este foarte ridicat.
De asemenea, trofeul dobîndit cu acest prilej trebuie preparat pentru a fi conservat, căci mai tîrziu va constitui un motiv de mîndrie pentru Stăpînă și o dovadă a puterii ei. Borcanul cu formol trebuie pregătit din timp, și se va verifica etanșeitatea lui.
La fel, camera destinată sclavului trebuie să fie pusă la punct pentru a-și primi noul locatar. Ea trebuie să conțină, în afara mobilierului obișnuit, și niște dispozitive de tortură, pe care să poată fi torturat sclavul atunci cînd este pedepsit. Nimic nu trebuie trecut cu vederea!
Această fază este cea și cea mai excitantă pentru Stăpînă dintre toate, căci implică cea mai mare doză de adrenalină dintre toate. Se pot uita multe ședințe, multe chipuri și multe evenimente, dar ziua în care ți-ai castrat efectiv sclavul nu ai cum să o uiți!
3-AFTERCARE DUPĂ OPERAȚIE.
Una dintre cele mai lungi și mai excitante faze ale castrării unui sclav. În această fază sclavul castrat trebuie îngrijit, supravegheat și observat în permanență. De data aceasta sclavul este tratat mai omenește, nu mai este abuzat, repezit, invectivat,etc.. Trebuie să-și revină cît mai repede și mai complet, deci are nevoie de calm și iniște sufletească, iar Stăpîna îl privește ca pe un copil nou-născut, ce trebuie ocrotit, supravegheat și învățat. Unele Stapîne castratoare , la începutul acestei perioade de convalescență își hrănesc sclavul castrat cu biberonul, ca pe un bebeluș nou intrat în viață.
Este singura dată în toată viața lui de sclav, cînd noul servitor poate avea pretenții, mofturi, cerințe neobișnuite, căci Stăpîna îl va trata cu indulgență pînă la restabilirea sa totală. Sclavul este bine hrănit,bine îngrijit, lăsat să se odihnească în liniște iar Stăpîna sa este în această perioadă o veritabilă infirmieră. Excitația oferită atît de îngrijirea sclavului, cît și de observarea transformării sclavului în eunuc, precum și modificările corporale survenite în urma operației de castrare este extrem de delicioasă. Sclavul castrat trebuie supravegheat pentru a nu se infecta sau răni suplimentar, pentru a nu se sinucide pe fondul vreunei depresii (pericol foarte probabil), pentru a nu fugi și a fi eventual descoperit în halul în care se află, pentru a fi sigură că își va învăța îndatoririle de servitor, etc... De asemenea, fazele cicatrizării rănii și transformările sexuale survenite după operație pot fi extrem de excitante pentru Stăpînă.
La finalul perioadei de convalescență, după ce sclavul a fost învățat tot ce are de făcut în calitate de servitor permanent al Stăpînei sale, el va semna un contract de servitute, prin care se declară de acord să devină servitor pe viață a Dominei, și își intră în pîine.
4-REMEMORAREA OPERAȚIUNII ȘI CONTEMPLAREA TROFEULUI
Mult timp după ce sclavul a intrat definitiv în serviciu, Stăpîna poate să își reamintească scenele castrării propriu-zise ,și să se excite rememorînd acele scene. Vanitatea ei ajunge la culme mai ales cînd contemplă trofeul obținut cu acel prilej, sau cînd îl prezintă altor Dominatoare sau chiar și altor sclavi. Borcanul cu resturi sexuale poate constitui un argument în plus pentru ca sclavii torturați în fața sa să fie îngroziți de-a binelea și să execute orbește orice ordin, ca și prezentarea sclavului castrat în cadrul acelor ședințe.
Servitorul ei de fapt nici nu mai este un sclav sexual, ci doar un om de încredere absolută și un asistent la ședințele de tortură a altor sclavi, însă și cel care se va afla permanent în preajma Stăpînei, umbra ei preaplecată. Chinul îndurat de acesta datorită disprețului permanent cu care îl tratează Stăpîna este pentru el foarte plăcut, iar prezernța permanentă a Stăpînei lîngă el este un balsam care îl face să nu își dorească o altă soartă. Iar puținele ședințe de tortură de care va mai avea parte îl vor umple de fericire.
Iar ea, Doamna care a schimbat destinul său de sclav, va retrăi multă vreme excitația neobișnuită ori de cîte ori va contempla schimbările survenite la sclav și își va aduce aminte de experiența ce a ridicat-o asupra altor femei și Dominatoare.
Iată deci de ce există Stăpîne care riscă să ajungă la închisoare, permițîndu-și să comită un delict grav, pedepsit de toate Codurile Penale ale țărilor civilizate, și de ce există pe lume mulți bărbați castrați sau chiar emasculați total prin metode BDSM. Și iată și motivul pentru care Stăpînele respective ajung să își castreze sclavii ce urmează să le devină servitori.
1-Planificarea operațiunii
2-Executarea acesteia propriu-zisă
3-Aftercare după operație
4-Rememorarea operațiunii și contemplarea trofeului
1- PLANIFICAREA CASTRĂRII. Deși nu s-ar crede, este o fază extrem de excitantă pentru Stăpîna care se hotărăște să-și facă rost de un servitor bun de emasculat. În această fază ea trebuie să descopere un amator de sclavie perpetuă dispus să se lase castrat de-a binelea pentru a putea rămîne în serviciul ei, trebuie să ducă muncă de convingere pentru a obține acordul scris al acestuia, se documentează asupra operației în sine, pregătește locul operației și instrumentarul ce urmează a fi utilizat, stabilește poziția în care va fi imobilizat sclavul, își torturează suplimentar viitorul servitor, jucîndu-se de-a castrarea fără însă să treacă la acte, dar torturîndu-l astfel psihic, etc...
Trebuie precizat că întotdeauna Stăpîna își va castra singură sclavul, prin metode primitive ce amintesc de vechile torturi din era sclavagistă, fără nicio anestezie (pentru ca sclavul să sufere cît mai mult), și de obicei în cadrul unui ritual ce amintește de ritualurile inițiatice ale sectelor ezoterice.
Aceste preparative, discuții de lămurire și convingere a sclavului, căutare a lui, obținere de instrumentar și informații medicale, pregătire a locului torturii, obținere de acord scris, tortura psihică suplimentară prin amînarea actului, vizualizare mentală a actului propriu/zis, etc.- sînt extraordinar de excitante pentru Domina respectivă și îi vor produce o stare de excitare permanentă, ce va fi depășită doar de actul emasculării propriu-zise. Jocul poate dura săptămîni întregi, sau chiar și luni, și este o fază delicioasă pentru orice Dominatoare.
2-EMASCULAREA PROPRIU-ZISĂ
Actul suprem, cel mai excitant, mai teribil și din nefericire și cel mai scurt al transformării sclavului din bărbat în eunuc. Fază ce trebuie pregătită cu minuție și profesionalism pînă la cele mai mici detalii, pentru ca totul să fie apoteotic. O simplă imobilizare și o tăiere brutală ar fi prea penibile: sclavi dispuși să renunțe la virilitatea lor sînt extrem e puțini, și spectacolul trebuie să rămînă pe vecie memorabil atît pentru Stăpînă, cît și pentru sclav.
După cîteva săptămîni sau luni, timp în care se va stabili pînă în cel mai mic detaliu ce urmează a fi făcut, și cînd, la fiecare ședință de tortură, vor fi create de fiecare dată condițiile și ambianța specifică unei operații de castrare ( sclavul fiind imobilizat ca pentru castrare, dezinfectarea organelor genitale raderea sau epilarea părului, prezența ustensilelor chirurgicale pe masa alăturată, muzică rituală în surdină, chestionarea sclavului despre cum crede că se va simți după ce va fi castrat, etc..), deci după multă tortură psihică atît de delicioasă -începe marele act.
Stăpîna -eventual asistată de altă stăpînă sau sclav/ă asistent/ă, trece la efectuarea ritualului magic ce va schimba definitiv soarta sclavului aflat în mîinile ei . Castrarea propriu-zisă are loc -după cum am precizat mai înainte- fără anestezie, în poziție penibilă și de obicei pe un fundal sonor adecvat, după înfăptuirea unui ritual magic de ofrandă a bărbăției sclavului pentru o zeiță a Dominației.
După ce sclavul este iarași imobilizat în poziția aleasă de Stăpînă pentru operație, acesta este informat ca de această dată nu va mai fi prefăcătorie, ci se va trece la fapte. În funcție de tipul de castrare operat, organele genitale și zona înconjurătoare sînt dezinfectate, iar operația are loc după cum am mai spus, prin metode primitive, însă totuși sigure. Testiculele sînt fie extirpate în felul în care sînt extirpate testiculele unui porc, fie retezate cu tot cu scrot (de regulă). Iar dacă se optează pentru varianta emasculării totale, la baza sexului se face un garou de sfoară și apoi tot sexul este retezat de la bază, de obicei cu un cuțit obișnuit, dar bine sterilizat.Unele Stăpîne au obiceiul să lingă locul castrării, pentru a se delecta cu sîngele scurs. Altele ling lacrimile de durere neprefăcută ce se scurg pe obrajii sclavului, căci asemenea lacrimi au un gust foarte bun. Dar sînt și Stăpîne castratoare ce au obiceiul de a suge penisul sclavului ce urmează să fie castrat, pentru a se delecta cu ultima lui spermă...
Cauterizarea rănii se face tot prin metode veterinare, folosind pulberi sau loțiuni utilizate de veterinari pentru cauterizarea rănilor la vitele mari. Sclavul trebuie să fie în permanență conștient de inferioritatea sa și să nu pretindă drepturi umane, căci nici mai apoi, în serviciul Stăpînei, nu le va primi. Mai apoi sclavul este culcat într-un pat special pregătit și lasat să se odihnească și să-și revină în simțiri, căci de obicei leșină, mai ales în cazul emasculărilor totale. De asemenea ,Stăpîna sau vreun alt slujitor al acesteia va trebui să îl supravegheze permanent, pentru a interveni în caz de complicații, căci riscul de septicemie sau accidentare cauzată de slăbiciune este foarte ridicat.
De asemenea, trofeul dobîndit cu acest prilej trebuie preparat pentru a fi conservat, căci mai tîrziu va constitui un motiv de mîndrie pentru Stăpînă și o dovadă a puterii ei. Borcanul cu formol trebuie pregătit din timp, și se va verifica etanșeitatea lui.
La fel, camera destinată sclavului trebuie să fie pusă la punct pentru a-și primi noul locatar. Ea trebuie să conțină, în afara mobilierului obișnuit, și niște dispozitive de tortură, pe care să poată fi torturat sclavul atunci cînd este pedepsit. Nimic nu trebuie trecut cu vederea!
Această fază este cea și cea mai excitantă pentru Stăpînă dintre toate, căci implică cea mai mare doză de adrenalină dintre toate. Se pot uita multe ședințe, multe chipuri și multe evenimente, dar ziua în care ți-ai castrat efectiv sclavul nu ai cum să o uiți!
3-AFTERCARE DUPĂ OPERAȚIE.
Una dintre cele mai lungi și mai excitante faze ale castrării unui sclav. În această fază sclavul castrat trebuie îngrijit, supravegheat și observat în permanență. De data aceasta sclavul este tratat mai omenește, nu mai este abuzat, repezit, invectivat,etc.. Trebuie să-și revină cît mai repede și mai complet, deci are nevoie de calm și iniște sufletească, iar Stăpîna îl privește ca pe un copil nou-născut, ce trebuie ocrotit, supravegheat și învățat. Unele Stapîne castratoare , la începutul acestei perioade de convalescență își hrănesc sclavul castrat cu biberonul, ca pe un bebeluș nou intrat în viață.
Este singura dată în toată viața lui de sclav, cînd noul servitor poate avea pretenții, mofturi, cerințe neobișnuite, căci Stăpîna îl va trata cu indulgență pînă la restabilirea sa totală. Sclavul este bine hrănit,bine îngrijit, lăsat să se odihnească în liniște iar Stăpîna sa este în această perioadă o veritabilă infirmieră. Excitația oferită atît de îngrijirea sclavului, cît și de observarea transformării sclavului în eunuc, precum și modificările corporale survenite în urma operației de castrare este extrem de delicioasă. Sclavul castrat trebuie supravegheat pentru a nu se infecta sau răni suplimentar, pentru a nu se sinucide pe fondul vreunei depresii (pericol foarte probabil), pentru a nu fugi și a fi eventual descoperit în halul în care se află, pentru a fi sigură că își va învăța îndatoririle de servitor, etc... De asemenea, fazele cicatrizării rănii și transformările sexuale survenite după operație pot fi extrem de excitante pentru Stăpînă.
La finalul perioadei de convalescență, după ce sclavul a fost învățat tot ce are de făcut în calitate de servitor permanent al Stăpînei sale, el va semna un contract de servitute, prin care se declară de acord să devină servitor pe viață a Dominei, și își intră în pîine.
4-REMEMORAREA OPERAȚIUNII ȘI CONTEMPLAREA TROFEULUI
Mult timp după ce sclavul a intrat definitiv în serviciu, Stăpîna poate să își reamintească scenele castrării propriu-zise ,și să se excite rememorînd acele scene. Vanitatea ei ajunge la culme mai ales cînd contemplă trofeul obținut cu acel prilej, sau cînd îl prezintă altor Dominatoare sau chiar și altor sclavi. Borcanul cu resturi sexuale poate constitui un argument în plus pentru ca sclavii torturați în fața sa să fie îngroziți de-a binelea și să execute orbește orice ordin, ca și prezentarea sclavului castrat în cadrul acelor ședințe.
Servitorul ei de fapt nici nu mai este un sclav sexual, ci doar un om de încredere absolută și un asistent la ședințele de tortură a altor sclavi, însă și cel care se va afla permanent în preajma Stăpînei, umbra ei preaplecată. Chinul îndurat de acesta datorită disprețului permanent cu care îl tratează Stăpîna este pentru el foarte plăcut, iar prezernța permanentă a Stăpînei lîngă el este un balsam care îl face să nu își dorească o altă soartă. Iar puținele ședințe de tortură de care va mai avea parte îl vor umple de fericire.
Iar ea, Doamna care a schimbat destinul său de sclav, va retrăi multă vreme excitația neobișnuită ori de cîte ori va contempla schimbările survenite la sclav și își va aduce aminte de experiența ce a ridicat-o asupra altor femei și Dominatoare.
Iată deci de ce există Stăpîne care riscă să ajungă la închisoare, permițîndu-și să comită un delict grav, pedepsit de toate Codurile Penale ale țărilor civilizate, și de ce există pe lume mulți bărbați castrați sau chiar emasculați total prin metode BDSM. Și iată și motivul pentru care Stăpînele respective ajung să își castreze sclavii ce urmează să le devină servitori.
luni, 23 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (V) -Castrarea în BDSM
DE CE SE PRACTICĂ CASTRAREA ÎN BDSM ?
După cum se știe,afirmarea puterii în BDSM și mai ales în sadomasochism este o formă de dominare specifică, psihică și fizică, asupra sexualității altor persoane, care doresc să fie astfel dominate și să li se sublinieze caracterul de inferiori în raport cu dominanții. Acest lucru se realizează mai ales prin decăderea persoanelor dominate de la rangul de oameni și parteneri sexuali, la acela de animale inferioare și cîrpe biologice bune doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice ale Stăpînilor. Metodele ce pot fi utilizate în acest scop sînt multiple, torturile și metodele de umilire fiind diverse, de la biciuire, imobilizare în poziții indecente, ardere cu fierul roșu, viol, sodomie sau urinare în gură, și pînă la sexul forțat cu animale, obligarea de a consuma fecale sau vomă, feminizare, lipsirea de simțuri sau electrocutarea. O atenție specială se acordă torturării organelor sexuale sau /și zonelor erogene (penis, testicule, vulvă, vagin, gură, limbă, clitoris, anus, colon, fese, sîni, etc.). Iar castrarea este una dintre formele supreme de umilire prin care cineva își poate afirma superioritatea sexuală și psihică asupra altcuiva, mai ales atunci cînd aceasta este realizată prim metode primitive și dureroase, ca și cînd ar fi executată pe niște animale vrednice de dispreț.
Iar ca să putem înțelege de ce se practică castrarea sclavilor masculi de către femeile dominatoare trebuie să facem o analiză aprofundată asupra acestor două categorii de actori BDSM principali atît de deosebiți care sînt Dominatoarele și sclavii sexuali.
DOMINATOARELE BDSM
Mulți se întreabă cum este posibil ca niște femei -care prin definiție ar trebui să fie niște ființe fragile, iubitoare de frumos, gingașe, înclinate spre reverie și fără prea multă forță fizică- să devină atît de crude și perverse încît să ajungă să dorească să maltrateze, să umilească și să tortureze alte persoane, mai ales bărbați. Ca să putem înțelege mai bine acest lucru, este nevoie să intrăm un pic în psihologia femeilor dominante.
Deși Stăpînele sînt persoane de sex feminin, avînd de obicei toate atributele uzuale ale feminității, și fiind de multe ori chiar femei gingașe și foarte frumoase, doar în aparență sînt ...femei. Chiar și cele mai fragile și mai slăbuțe Dominatoare sînt de fapt niște bărbați foarte duri care s-au trezit, printr-o ironie a sorții, în trupuri de femei, trupuri pe care le urăsc din răsputeri. Ele se consideră de fapt bărbați, și de aceea adoptă o atitudine masculină, îmbrăcîndu-se, vorbind și comportîndu-se cît mai masculin, deși știu să se folosească foarte bine și de farmecele feminine cu care le-a înzestrat natura pentru a-și atinge scopurile, financiare mai ales.
Comportamentul lor sexual este însă total deosebit de cel al altor femei, dar și de cel al majorității bărbaților. Nu numai că vor să-și domine total partenerii de sex, dar pentru că își urăsc foarte tare trupurile de femei se răzbună pe soartă decăzîndu-i pe alți bărbați de la rangul de masculi virili la acela de femele inferioare și cîrpe biologice bune doar să le satisfacă necesitățile fiziologice. Pentru a-i transforma astfel, ele își violează anal partenerii masculini, îi imobilizează în poziții indecente și penibile, îi forțează să înghită flegmă, spermă, urină sau sînge menstrual, ori chiar fecale sau vomă, îi ard cu fierul încins sau cu țigara, îi sufocă cu pungi de plastic, îi lovesc cu biciul, cravașa, nuiaua sau bastonul, cu pumnii sau picioarele, îi îmbracă în femeie, îi obligă să se lase posedați sexual de alți bărbați sau chiar de animale, să se masturbeze în fața lor sau a altor femei, etc... Și mai ales, le place să tortureze organele genitale ale bărbaților (pe care ele nu le pot avea), lovindu-le înțepîndu-le, sugrumîndu-le, arzîndu-le, rănindu-le și uneori mergînd chiar și pînă la castrare.
Însă de ce practică ele totuși așa ceva, în loc să practice sexul normal pentru o femeie? Ce simt ele deosebit față de alte femei practicînd cele prezentate mai sus, ce anume le excită în aceste practici, și de ce ?
După cum am mai precizat, Dominatoarele sînt -în interiorul lor- niște bărbați foarte duri prizonieri în trupuri de femei. De aceea, actul sexual normal pentru trupurile lor feminine nu le crează nici un fel de plăcere, ci dimpotrivă: jenă și dezgust. Cînd fac sex cu un bărbat ce le posedă vaginal,
anal sau oral, se simt cam la fel cum s-ar simți niște bărbați heterosexuali convinși dacă ar fi forțați să facă sex în bătaie de joc cu alți bărbați. Dimpotrivă, cînd Dominatoarele posedă anal un bărbat sau chiar mai mulți, cînd le ascultă gîfîitul întretăiat în vreme ce ele pompează violent în anusul lor, cînd le simt în pumn testiculele zbătîndu-se neputincioase și penisul transformat într-un apendice inutil, cînd urinează cu dispreț în gura lor căscată ca un closet viu, cînd li se linge sîngele menstrual sau anusul murdar... -atunci ele se simt superioare oricărui bărbat de pe planetă, se simt ca niște zei superiori ce-și bat joc de neputința și de inferioritatea omului creat de ei. Atunci sînt cuprinse de o stare de excitareasemănătoare celeia obținute în urma consumului de alcool foarte tare sau unui drog puternic, simt că plutesc printre zei și că reprezintă Voința Supremă ce zdrobește voințele mărunte ale muritorilor. Iar castrarea este una dintre formele supreme prin care o Dominatoare se poate simți superioară oricărui Masculin, e o formă de dominare supremă.
O EXALTARE NEOBIȘNUITĂ
Contrar a ce s-ar crede, motivul pentru care Dominatoarele doresc să castreze un bărbat nu ține doar de excitația resimțită în momentul actului de emasculare propriu-zisă. Dacă Dominele s-ar excita doar cînd îndepărtează niște ouă sau o pulă întreagă, le-ar trebui cel puțin cîte un bărbat de castrat pe săptămînă, și ar nimeri sigur la închisoare sau la ospiciu pe cel puțin zece ani! Nicio Stăpînă nu poate întreține o întreagă armată de servitori castrați, iar preferințele ei s-ar afla foarte repede, și cum castrarea este interzisă cu desăvîrșire în toată lumea civilizată (chiar și cea efectuată de medici, cu excepția cazurilor de urgență medicală) poliția ar intra repede pe fir, și chiar dacă emasculările ar fi strict consensuale, lucrurile ar sfîrși foarte prost, cu Stăpîna la închisoare iar sclavii castrați la ospiciu. Castrarea rămîne o operație executată extrem de rar, pregătită cu minuție, prin care Stăpîna își asigură servitori absolut fideli, în general nu mai mulți de doi-trei în întreaga sa carieră.
Bineînțeles că ea ar putea să țină și servitori-bărbați, însă se înțelege că și actul castrării îi provoacă o stare de excitație deosebită, o experiență unică, de care va fi mîndră toată viața, ceva în sensul excitației pe care o simte un bătrîn luptător care își aduce aminte de momentul în care a distrus o cazemată cu o grenadă schimbînd cursul unei bătălii, a aruncat în aer un pod bine păzit sau a capturat un general inamic prestigios.
De aceea, actul castrării în sine nu este singurul moment de excitație extremă pe care îl resimte Dominatoarea care înfăptuiește acest act. Putem chiar vorbi despre patru faze distincte de exaltare pentru care Stăpînele riscă să fie ostracizate și pedepsite drastic dacă s-ar afla că au castrat vreun bărbat. Aceste faze vor fi prezentate în articolul următor.
După cum se știe,afirmarea puterii în BDSM și mai ales în sadomasochism este o formă de dominare specifică, psihică și fizică, asupra sexualității altor persoane, care doresc să fie astfel dominate și să li se sublinieze caracterul de inferiori în raport cu dominanții. Acest lucru se realizează mai ales prin decăderea persoanelor dominate de la rangul de oameni și parteneri sexuali, la acela de animale inferioare și cîrpe biologice bune doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice ale Stăpînilor. Metodele ce pot fi utilizate în acest scop sînt multiple, torturile și metodele de umilire fiind diverse, de la biciuire, imobilizare în poziții indecente, ardere cu fierul roșu, viol, sodomie sau urinare în gură, și pînă la sexul forțat cu animale, obligarea de a consuma fecale sau vomă, feminizare, lipsirea de simțuri sau electrocutarea. O atenție specială se acordă torturării organelor sexuale sau /și zonelor erogene (penis, testicule, vulvă, vagin, gură, limbă, clitoris, anus, colon, fese, sîni, etc.). Iar castrarea este una dintre formele supreme de umilire prin care cineva își poate afirma superioritatea sexuală și psihică asupra altcuiva, mai ales atunci cînd aceasta este realizată prim metode primitive și dureroase, ca și cînd ar fi executată pe niște animale vrednice de dispreț.
Iar ca să putem înțelege de ce se practică castrarea sclavilor masculi de către femeile dominatoare trebuie să facem o analiză aprofundată asupra acestor două categorii de actori BDSM principali atît de deosebiți care sînt Dominatoarele și sclavii sexuali.
DOMINATOARELE BDSM
Mulți se întreabă cum este posibil ca niște femei -care prin definiție ar trebui să fie niște ființe fragile, iubitoare de frumos, gingașe, înclinate spre reverie și fără prea multă forță fizică- să devină atît de crude și perverse încît să ajungă să dorească să maltrateze, să umilească și să tortureze alte persoane, mai ales bărbați. Ca să putem înțelege mai bine acest lucru, este nevoie să intrăm un pic în psihologia femeilor dominante.
Deși Stăpînele sînt persoane de sex feminin, avînd de obicei toate atributele uzuale ale feminității, și fiind de multe ori chiar femei gingașe și foarte frumoase, doar în aparență sînt ...femei. Chiar și cele mai fragile și mai slăbuțe Dominatoare sînt de fapt niște bărbați foarte duri care s-au trezit, printr-o ironie a sorții, în trupuri de femei, trupuri pe care le urăsc din răsputeri. Ele se consideră de fapt bărbați, și de aceea adoptă o atitudine masculină, îmbrăcîndu-se, vorbind și comportîndu-se cît mai masculin, deși știu să se folosească foarte bine și de farmecele feminine cu care le-a înzestrat natura pentru a-și atinge scopurile, financiare mai ales.
Comportamentul lor sexual este însă total deosebit de cel al altor femei, dar și de cel al majorității bărbaților. Nu numai că vor să-și domine total partenerii de sex, dar pentru că își urăsc foarte tare trupurile de femei se răzbună pe soartă decăzîndu-i pe alți bărbați de la rangul de masculi virili la acela de femele inferioare și cîrpe biologice bune doar să le satisfacă necesitățile fiziologice. Pentru a-i transforma astfel, ele își violează anal partenerii masculini, îi imobilizează în poziții indecente și penibile, îi forțează să înghită flegmă, spermă, urină sau sînge menstrual, ori chiar fecale sau vomă, îi ard cu fierul încins sau cu țigara, îi sufocă cu pungi de plastic, îi lovesc cu biciul, cravașa, nuiaua sau bastonul, cu pumnii sau picioarele, îi îmbracă în femeie, îi obligă să se lase posedați sexual de alți bărbați sau chiar de animale, să se masturbeze în fața lor sau a altor femei, etc... Și mai ales, le place să tortureze organele genitale ale bărbaților (pe care ele nu le pot avea), lovindu-le înțepîndu-le, sugrumîndu-le, arzîndu-le, rănindu-le și uneori mergînd chiar și pînă la castrare.
Însă de ce practică ele totuși așa ceva, în loc să practice sexul normal pentru o femeie? Ce simt ele deosebit față de alte femei practicînd cele prezentate mai sus, ce anume le excită în aceste practici, și de ce ?
După cum am mai precizat, Dominatoarele sînt -în interiorul lor- niște bărbați foarte duri prizonieri în trupuri de femei. De aceea, actul sexual normal pentru trupurile lor feminine nu le crează nici un fel de plăcere, ci dimpotrivă: jenă și dezgust. Cînd fac sex cu un bărbat ce le posedă vaginal,
anal sau oral, se simt cam la fel cum s-ar simți niște bărbați heterosexuali convinși dacă ar fi forțați să facă sex în bătaie de joc cu alți bărbați. Dimpotrivă, cînd Dominatoarele posedă anal un bărbat sau chiar mai mulți, cînd le ascultă gîfîitul întretăiat în vreme ce ele pompează violent în anusul lor, cînd le simt în pumn testiculele zbătîndu-se neputincioase și penisul transformat într-un apendice inutil, cînd urinează cu dispreț în gura lor căscată ca un closet viu, cînd li se linge sîngele menstrual sau anusul murdar... -atunci ele se simt superioare oricărui bărbat de pe planetă, se simt ca niște zei superiori ce-și bat joc de neputința și de inferioritatea omului creat de ei. Atunci sînt cuprinse de o stare de excitareasemănătoare celeia obținute în urma consumului de alcool foarte tare sau unui drog puternic, simt că plutesc printre zei și că reprezintă Voința Supremă ce zdrobește voințele mărunte ale muritorilor. Iar castrarea este una dintre formele supreme prin care o Dominatoare se poate simți superioară oricărui Masculin, e o formă de dominare supremă.
O EXALTARE NEOBIȘNUITĂ
Contrar a ce s-ar crede, motivul pentru care Dominatoarele doresc să castreze un bărbat nu ține doar de excitația resimțită în momentul actului de emasculare propriu-zisă. Dacă Dominele s-ar excita doar cînd îndepărtează niște ouă sau o pulă întreagă, le-ar trebui cel puțin cîte un bărbat de castrat pe săptămînă, și ar nimeri sigur la închisoare sau la ospiciu pe cel puțin zece ani! Nicio Stăpînă nu poate întreține o întreagă armată de servitori castrați, iar preferințele ei s-ar afla foarte repede, și cum castrarea este interzisă cu desăvîrșire în toată lumea civilizată (chiar și cea efectuată de medici, cu excepția cazurilor de urgență medicală) poliția ar intra repede pe fir, și chiar dacă emasculările ar fi strict consensuale, lucrurile ar sfîrși foarte prost, cu Stăpîna la închisoare iar sclavii castrați la ospiciu. Castrarea rămîne o operație executată extrem de rar, pregătită cu minuție, prin care Stăpîna își asigură servitori absolut fideli, în general nu mai mulți de doi-trei în întreaga sa carieră.
Bineînțeles că ea ar putea să țină și servitori-bărbați, însă se înțelege că și actul castrării îi provoacă o stare de excitație deosebită, o experiență unică, de care va fi mîndră toată viața, ceva în sensul excitației pe care o simte un bătrîn luptător care își aduce aminte de momentul în care a distrus o cazemată cu o grenadă schimbînd cursul unei bătălii, a aruncat în aer un pod bine păzit sau a capturat un general inamic prestigios.
De aceea, actul castrării în sine nu este singurul moment de excitație extremă pe care îl resimte Dominatoarea care înfăptuiește acest act. Putem chiar vorbi despre patru faze distincte de exaltare pentru care Stăpînele riscă să fie ostracizate și pedepsite drastic dacă s-ar afla că au castrat vreun bărbat. Aceste faze vor fi prezentate în articolul următor.
duminică, 22 octombrie 2017
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA UMANĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI (IV) -Epoca modernă și contemporană
Odată cu dispariția marilor imperii sclavagiste dispare și castrarea ca instituție. Se mai practică încă, ca metodă punitivă și de afirmare a superiorității etno-rasiale în marile imperii moderne în declin, cum ar fi cel Otoman sau cel chinez, dar fără forța de altădată. Turcii castrează armenii în sîngerosul lor genocid, chinezii practică uneori emascularea totală, iar mai aproape de noi, naziștii practică castrarea celor tarați.
Apar însă și secte care practică castrarea consimțită, de exemplu secta scapeților, prezenți și la noi în țară, în care băieții sînt castrați de mici pentru a nu putea păcătui și a fi siguri că vor ajunge îngeri, după moarte. Dar și în alte colțuri ale lumii există temple deservite de călugări castrați, în India, Malaezia, Tibet, etc...
Începe lupta de emancipare a femeii, care va dura pînă în zilele noastre, luptă care în final a dus la apariția castei Dominatorilor BDSM.
Legislația statelor moderne interzice pedepsirea cu mutilarea de orice fel, însă asemenea pedepse se mai practică, în unele țări, dar fără a mai fi arbitrare. Însă, deși violul, tortura, castrarea, umilirea, sînt pedepsite de toate codurile penale moderne, numărul bărbaților cu fantasma sexuală a castrării este -paradoxal- în creștere. Apare BDSM-ul, ca practică originară din străvechea sclavie antică , coroborată cu nevoia de emancipare a femeii moderne, în care se aplică -consensual- tehnici de umilire și tortură care altădată erau utilizate în școlile de sclavi pentru a dresa sclavii, între care torturarea organelor genitale, umilirea virilității și castrarea psihică sînt la loc de frunte. Și uneori se practică și castrarea reală, parțială sau totală, în anumite condiții, chiar dacă din punct de vedere legal aceasta constituie o infracțiune foarte gravă.
BDSM ȘI EPOCA DE AZI
Emanciparea sexuală a femeii dar și a minorităților sexuale este cea care a condus la apariția a ceea ce numim astăzi BDSM (termen obscur, ce încearcă să mai îndulcească termenul uzual de sadomasochism). Un set de tehnici și norme de comportament ce stabilește dominația sexuală a unor persoane asupra altora utilizînd în acest scop tehnici umilitoare și degradante, dureroase și perverse, excitante și interzise, misterioase și magice. Prin BDSM, femeile care ar fi dorit să fie bărbați devin chiar mai mult decît niște bărbați, devin niște zeițe rele și perverse ce transformă chiar și cei mai duri și potenți bărbați în femele temătoare și demne de dispreț.
Există, bineînțeles, și o grămadă de Dominatori bărbați, care torturează și umilesc atît bărbați cît și femei, dar rolul primordial al BDSM-ului este de a transforma bărbații în jucării sexuale umile ale femeilor, în cîrpe biologice lipsite de voință. Iar castrarea, parțială sau totală constituie una dintre cele mai mari umilințe pe care o poate suporta un bărbat.
CE ESTE CASTRAREA UMANĂ
Castrarea este o operație prin care se înlătură, parțial sau total, organele de reproducere masculine , prin diverse metode, cu scopul de a limita sau de a interzice raporturile sexuale de către bărbatul respectiv și procrearea. Există și castrare feminină, putîndu-se înepărta de obicei clitorisul, labiile mici sau cele mari, dar și castrarea totală (îndepărtarea întregului uter sau a ovarelor), ce se poate realiza numai pe cale chirurgicală în clinici speciale. Aici însă ne vom referi doar la castrarea bărbaților, care se poate realiza cu ușurință prin metode BDSM.
Castrarea se poate efectua parțial sau total, fie asupra testiculelor, fie asupra penisului, fie asupra întregului aparat genital masculin.
Castrarea testiculară este de obicei de trei feluri:
-PARȚIALĂ -un testicul este îndepărtat prin scrot
-CLASICĂ -ambele testicule sînt îndepărtate prin scrot
-TOTALĂ -ambele testicule sînt retezate cu tot cu scrot
Castrarea peniană (penectomia) este și ea de trei feluri:
-PARȚIALĂ -penisul este secționat la vîrf, îndepărtîndu-se doar glandul, cu sau fără prepuț
-MEDIE -penisul este secționat pe corpul său, de obicei de la jumătate
-INTEGRALĂ -penisul este secționat de la bază, dispărînd practic orice urmă a sa
Ablațiunea, sau castrarea totală/integrală ori emascularea înseamnă îndepărtarea întregului aparat genital masculin (testicule cu tot cu scrot și penisul integral) printr-o singură incizie. O formă mai puțin uzuală de castrare integrală se realizează prin îndepărtarea testiculelor cu tot cu scrot ,și secționarea ulterioară a penisului de la bază.
Uzuală de-a lungul timpului,( vorbind de castrarea realizată pe sclavii utilizați pentru muncă, nu a celor masochiști), a fost castrarea prin îndepărtarea celor două testicule prin scrot, deoarece permitea o mai rapidă refacere, iar penisul putea fi utilizat în continuare pentru urinat. Și astăzi majoritatea Stăpînelor BDSM castratoare practică acest tip de castrare, eventual și cu îndepărtarea glandului.
Apar însă și secte care practică castrarea consimțită, de exemplu secta scapeților, prezenți și la noi în țară, în care băieții sînt castrați de mici pentru a nu putea păcătui și a fi siguri că vor ajunge îngeri, după moarte. Dar și în alte colțuri ale lumii există temple deservite de călugări castrați, în India, Malaezia, Tibet, etc...
Începe lupta de emancipare a femeii, care va dura pînă în zilele noastre, luptă care în final a dus la apariția castei Dominatorilor BDSM.
Legislația statelor moderne interzice pedepsirea cu mutilarea de orice fel, însă asemenea pedepse se mai practică, în unele țări, dar fără a mai fi arbitrare. Însă, deși violul, tortura, castrarea, umilirea, sînt pedepsite de toate codurile penale moderne, numărul bărbaților cu fantasma sexuală a castrării este -paradoxal- în creștere. Apare BDSM-ul, ca practică originară din străvechea sclavie antică , coroborată cu nevoia de emancipare a femeii moderne, în care se aplică -consensual- tehnici de umilire și tortură care altădată erau utilizate în școlile de sclavi pentru a dresa sclavii, între care torturarea organelor genitale, umilirea virilității și castrarea psihică sînt la loc de frunte. Și uneori se practică și castrarea reală, parțială sau totală, în anumite condiții, chiar dacă din punct de vedere legal aceasta constituie o infracțiune foarte gravă.
BDSM ȘI EPOCA DE AZI
Emanciparea sexuală a femeii dar și a minorităților sexuale este cea care a condus la apariția a ceea ce numim astăzi BDSM (termen obscur, ce încearcă să mai îndulcească termenul uzual de sadomasochism). Un set de tehnici și norme de comportament ce stabilește dominația sexuală a unor persoane asupra altora utilizînd în acest scop tehnici umilitoare și degradante, dureroase și perverse, excitante și interzise, misterioase și magice. Prin BDSM, femeile care ar fi dorit să fie bărbați devin chiar mai mult decît niște bărbați, devin niște zeițe rele și perverse ce transformă chiar și cei mai duri și potenți bărbați în femele temătoare și demne de dispreț.
Există, bineînțeles, și o grămadă de Dominatori bărbați, care torturează și umilesc atît bărbați cît și femei, dar rolul primordial al BDSM-ului este de a transforma bărbații în jucării sexuale umile ale femeilor, în cîrpe biologice lipsite de voință. Iar castrarea, parțială sau totală constituie una dintre cele mai mari umilințe pe care o poate suporta un bărbat.
CE ESTE CASTRAREA UMANĂ
Castrarea este o operație prin care se înlătură, parțial sau total, organele de reproducere masculine , prin diverse metode, cu scopul de a limita sau de a interzice raporturile sexuale de către bărbatul respectiv și procrearea. Există și castrare feminină, putîndu-se înepărta de obicei clitorisul, labiile mici sau cele mari, dar și castrarea totală (îndepărtarea întregului uter sau a ovarelor), ce se poate realiza numai pe cale chirurgicală în clinici speciale. Aici însă ne vom referi doar la castrarea bărbaților, care se poate realiza cu ușurință prin metode BDSM.
Castrarea se poate efectua parțial sau total, fie asupra testiculelor, fie asupra penisului, fie asupra întregului aparat genital masculin.
Castrarea testiculară este de obicei de trei feluri:
-PARȚIALĂ -un testicul este îndepărtat prin scrot
-CLASICĂ -ambele testicule sînt îndepărtate prin scrot
-TOTALĂ -ambele testicule sînt retezate cu tot cu scrot
Castrarea peniană (penectomia) este și ea de trei feluri:
-PARȚIALĂ -penisul este secționat la vîrf, îndepărtîndu-se doar glandul, cu sau fără prepuț
-MEDIE -penisul este secționat pe corpul său, de obicei de la jumătate
-INTEGRALĂ -penisul este secționat de la bază, dispărînd practic orice urmă a sa
Ablațiunea, sau castrarea totală/integrală ori emascularea înseamnă îndepărtarea întregului aparat genital masculin (testicule cu tot cu scrot și penisul integral) printr-o singură incizie. O formă mai puțin uzuală de castrare integrală se realizează prin îndepărtarea testiculelor cu tot cu scrot ,și secționarea ulterioară a penisului de la bază.
Uzuală de-a lungul timpului,( vorbind de castrarea realizată pe sclavii utilizați pentru muncă, nu a celor masochiști), a fost castrarea prin îndepărtarea celor două testicule prin scrot, deoarece permitea o mai rapidă refacere, iar penisul putea fi utilizat în continuare pentru urinat. Și astăzi majoritatea Stăpînelor BDSM castratoare practică acest tip de castrare, eventual și cu îndepărtarea glandului.
CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (III) -Feudalismul și sclavia neagră
Odată cu apariția orînduirii feudale asistăm la un declin pronunțat al instituției castrării. Deși încă practicată uneori, ea își pierde rolul de instituție pe care l-a avut în sclavagism. Majoritatea instituțiilor feudale interzic castrarea, iar creștinismul este cel mai drastic: cel care emasculează un alt bărbat poate fi excomunicat, dacă nu spînzurat sau ars pe rug.
Dispariția instituției sclaviei aduce cu ea și un număr oarecare de limitări ale puterii discreționare a clasei nobiliare și unele drepturi ale oamenilor simpli. Astfel sînt considerați oameni -deci avînd suflet și fiind protejați de Dumnezeu- pînă și sclavii ,sau cei mai săraci sau neștiutori oameni, iar drepturile lor sînt garantate deci de Biserică. Se interzice expunerea trupului gol în public, sclavii se pot căsători, au drept la ziua liberă din săptămînă, și nu pot fi vînduți decît împreună cu toată familia. De asemenea, mutilările de orice fel sînt interzise, ca și torturarea organelor genitale, violul este interzis și el, iar sodomia pedepsită cu moartea.
Bineînțeles că oricum au loc și abuzuri, dar cel puțin în teorie mutilări și violuri nu mai puteau avea loc atît de ușor ca în sclavagism. Ca să scape cu viață sau neexcomunicat de răspunderea unei castrări sau sodomii dovedite, un senior trebuia obligatoriu să se călugărească și să cedeze averea sa Bisericii -acest lucru constituind o frînă serioasă pentru eventualii amatori de castrare.
Castrări au loc, dar cu totul și cu totul izolat. În special bandiții sau răsculații castrează nobilii prinși ca o formă supremă de umilire și răzbunare, soții înșelate sau rudele acestora castrează bărbații infideli, prelați ce au dreptul la mari cinuri sau moștenitori de mari titluri sînt îndepărtați de acestea prin castrare, pretendenți la mîna vreunei frumoase ori bogătașe sînt scoși din joc odată cu pierderea bărbăției, etc...
Asta, în Europa creștină. Castrarea se mai practică în lume, la chinezi, japonezi, la indieni, în cele două Americi, în Africa, iar în lumea musulmană la scară mare. Tătarii o practică pentru a insufla groază și a impune plata unui bir permanent. Există chiar o legendă românească unde se amintește de vremurile cînd tătarii ”le tăiau la femei țîțele și la bărbați părțile dedesupt” . Oamenii din ținuturile jefuite (cei mai încăpățînați, se înțelege!) erau mutilați pentru a le oferi celorlalți exemplu despre ce pot păți cei ce nu acceptă dominația tătarilor, dar și pentru a putea fi jefuiți altădată cu mult mai mare ușurință. Bărbații castrați pot munci în continuare dar, fiind mai greoi și fricoși, sînt mai apoi ușor de prins și forțați să spună unde și-au ascuns averea.
Castrarea este încă practicată la scară largă în regiunile unde se mai practică sclavia, în cadrul unor mari imperii, căci mîna de lucru sclavă este încă necesară acolo, ca și măsurile punitive specifice.
SCLAVIA NEAGRĂ
Spre deosebire de frații lor din antichitate, sclavii africani vînduți în Europa și mai ales în cele două Americi sînt mult mai bine tratați decît aceștia. Deși sînt tot sclavi, și pot fi vînduți, bătuți, obligați să muncească doar unde li se spune, și fără să poată deține alte lucruri decît îmbrăcămintea de pe ei, spre deosebire de cei antici, acești sclavi au și drepturi, chiar dacă foarte puține și mai degrabă simbolice, -dar totuși drepturi certe. Mai ales sînt considerați ființe umane cu suflet, iar Biserica îi ia sub protecția ei, ferindu-i -atît cît poate- de excesele criminale ale proprietarilor.
În fiecare duminică au drept la odihnă și merg la slujbă. Nașterea, căsătoria și moartea le sînt slujite de preoți. Au drept de nume de botez și de familie, de căsătorie, și de morminte cu cruce la moartea lor, în vreme ce sclavii antici primeau nume de animale sau lucruri, nu se puteau căsători, iar cadavrele lor erau aruncate animalelor sau îngropate în gropi comune. Sclavii negri au drept la sexualitate proprie (doar hetero) și la viață sexuală regulată. De asemenea, au drept la asistență medicală și au proprii lor vraci, dar și acces la medicul uman, cînd situația o cere. Contrar a ce se crede, nu puteau fi pedepsiți decît în urma unui proces în care li se stabilea vina, întotdeauna fiind asistați și de un preot, iar pedepsele erau stabilite clar, în coduri de legi specifice. Erau însă interzise pedepsele cauzatoare de moarte (cu excepția cazului cînd se impunea pedeapsa capitală), de infirmități permanente, cele degradante sau cu caracter sexual.
Un sclav nu putea fi posedat de un alt bărbat, sau de vreun animal. Nu putea fi lovit intenționat peste organele sexuale, nu i se putea amputa intenționat vreun membru oarecare, și nu putea fi biciuit măcar pînă la moarte, oricît ar părea de ciudat. Bicele supraveghetorilor aveau mai degrabă rolul de a accelera ritmul muncii, de a potoli spiritele încinse, de a sparge încăierările sau de a atrage atenția prin pocnete cînd trebuia dată vreo poruncă nouă unor sclavi mai îndepărtați. Deși biciul este considerat astăzi drept un simbol al exploatării nemiloase a sclavilor, erau totuși rare cazurile cînd el era folosit pentru pedepsire, și atunci doar în urma unui proces în care sclavul avea -teoretic- dreptul să se apere, iar biciuirea nu trebuia să îi genereze moartea sau infirmități permanente.
Puterea discreționară a stăpînilor de plantații era înfrînată și în alte cazuri. Sclavul avea drept la pudoare, nu putea fi expus niciodată gol în public. Fetele și femeile sclave nu puteau fi violate nici măcar de către stăpîn, ba chiar acesta nici nu avea voie să aibă relații sexuale cu ele. Aici însă Biserica închidea ochii mai întotdeauna! Un sclav nu putea fi vîndut decît împreună cu familia sa. De asemenea, sclavul era totuși proprietarul hainelor de pe el și a lucrurilor primite în dar de la stăpîni sau de la Biserică.
Cît despre castrare... nu era voie să fie practicată nici măcar atunci cînd sclavul viola chiar și vreo femeie albă. Dacă aveau loc asemenea operații, ele aveau loc clandestin, urmate în mod invariabil de uciderea celui castrat, Căci -după cum am mai precizat- Biserica îl excomunica pe omul care a castrat un bărbat de orice rasă.
Dispariția instituției sclaviei aduce cu ea și un număr oarecare de limitări ale puterii discreționare a clasei nobiliare și unele drepturi ale oamenilor simpli. Astfel sînt considerați oameni -deci avînd suflet și fiind protejați de Dumnezeu- pînă și sclavii ,sau cei mai săraci sau neștiutori oameni, iar drepturile lor sînt garantate deci de Biserică. Se interzice expunerea trupului gol în public, sclavii se pot căsători, au drept la ziua liberă din săptămînă, și nu pot fi vînduți decît împreună cu toată familia. De asemenea, mutilările de orice fel sînt interzise, ca și torturarea organelor genitale, violul este interzis și el, iar sodomia pedepsită cu moartea.
Bineînțeles că oricum au loc și abuzuri, dar cel puțin în teorie mutilări și violuri nu mai puteau avea loc atît de ușor ca în sclavagism. Ca să scape cu viață sau neexcomunicat de răspunderea unei castrări sau sodomii dovedite, un senior trebuia obligatoriu să se călugărească și să cedeze averea sa Bisericii -acest lucru constituind o frînă serioasă pentru eventualii amatori de castrare.
Castrări au loc, dar cu totul și cu totul izolat. În special bandiții sau răsculații castrează nobilii prinși ca o formă supremă de umilire și răzbunare, soții înșelate sau rudele acestora castrează bărbații infideli, prelați ce au dreptul la mari cinuri sau moștenitori de mari titluri sînt îndepărtați de acestea prin castrare, pretendenți la mîna vreunei frumoase ori bogătașe sînt scoși din joc odată cu pierderea bărbăției, etc...
Asta, în Europa creștină. Castrarea se mai practică în lume, la chinezi, japonezi, la indieni, în cele două Americi, în Africa, iar în lumea musulmană la scară mare. Tătarii o practică pentru a insufla groază și a impune plata unui bir permanent. Există chiar o legendă românească unde se amintește de vremurile cînd tătarii ”le tăiau la femei țîțele și la bărbați părțile dedesupt” . Oamenii din ținuturile jefuite (cei mai încăpățînați, se înțelege!) erau mutilați pentru a le oferi celorlalți exemplu despre ce pot păți cei ce nu acceptă dominația tătarilor, dar și pentru a putea fi jefuiți altădată cu mult mai mare ușurință. Bărbații castrați pot munci în continuare dar, fiind mai greoi și fricoși, sînt mai apoi ușor de prins și forțați să spună unde și-au ascuns averea.
Castrarea este încă practicată la scară largă în regiunile unde se mai practică sclavia, în cadrul unor mari imperii, căci mîna de lucru sclavă este încă necesară acolo, ca și măsurile punitive specifice.
SCLAVIA NEAGRĂ
Spre deosebire de frații lor din antichitate, sclavii africani vînduți în Europa și mai ales în cele două Americi sînt mult mai bine tratați decît aceștia. Deși sînt tot sclavi, și pot fi vînduți, bătuți, obligați să muncească doar unde li se spune, și fără să poată deține alte lucruri decît îmbrăcămintea de pe ei, spre deosebire de cei antici, acești sclavi au și drepturi, chiar dacă foarte puține și mai degrabă simbolice, -dar totuși drepturi certe. Mai ales sînt considerați ființe umane cu suflet, iar Biserica îi ia sub protecția ei, ferindu-i -atît cît poate- de excesele criminale ale proprietarilor.
În fiecare duminică au drept la odihnă și merg la slujbă. Nașterea, căsătoria și moartea le sînt slujite de preoți. Au drept de nume de botez și de familie, de căsătorie, și de morminte cu cruce la moartea lor, în vreme ce sclavii antici primeau nume de animale sau lucruri, nu se puteau căsători, iar cadavrele lor erau aruncate animalelor sau îngropate în gropi comune. Sclavii negri au drept la sexualitate proprie (doar hetero) și la viață sexuală regulată. De asemenea, au drept la asistență medicală și au proprii lor vraci, dar și acces la medicul uman, cînd situația o cere. Contrar a ce se crede, nu puteau fi pedepsiți decît în urma unui proces în care li se stabilea vina, întotdeauna fiind asistați și de un preot, iar pedepsele erau stabilite clar, în coduri de legi specifice. Erau însă interzise pedepsele cauzatoare de moarte (cu excepția cazului cînd se impunea pedeapsa capitală), de infirmități permanente, cele degradante sau cu caracter sexual.
Un sclav nu putea fi posedat de un alt bărbat, sau de vreun animal. Nu putea fi lovit intenționat peste organele sexuale, nu i se putea amputa intenționat vreun membru oarecare, și nu putea fi biciuit măcar pînă la moarte, oricît ar părea de ciudat. Bicele supraveghetorilor aveau mai degrabă rolul de a accelera ritmul muncii, de a potoli spiritele încinse, de a sparge încăierările sau de a atrage atenția prin pocnete cînd trebuia dată vreo poruncă nouă unor sclavi mai îndepărtați. Deși biciul este considerat astăzi drept un simbol al exploatării nemiloase a sclavilor, erau totuși rare cazurile cînd el era folosit pentru pedepsire, și atunci doar în urma unui proces în care sclavul avea -teoretic- dreptul să se apere, iar biciuirea nu trebuia să îi genereze moartea sau infirmități permanente.
Puterea discreționară a stăpînilor de plantații era înfrînată și în alte cazuri. Sclavul avea drept la pudoare, nu putea fi expus niciodată gol în public. Fetele și femeile sclave nu puteau fi violate nici măcar de către stăpîn, ba chiar acesta nici nu avea voie să aibă relații sexuale cu ele. Aici însă Biserica închidea ochii mai întotdeauna! Un sclav nu putea fi vîndut decît împreună cu familia sa. De asemenea, sclavul era totuși proprietarul hainelor de pe el și a lucrurilor primite în dar de la stăpîni sau de la Biserică.
Cît despre castrare... nu era voie să fie practicată nici măcar atunci cînd sclavul viola chiar și vreo femeie albă. Dacă aveau loc asemenea operații, ele aveau loc clandestin, urmate în mod invariabil de uciderea celui castrat, Căci -după cum am mai precizat- Biserica îl excomunica pe omul care a castrat un bărbat de orice rasă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)