În Antichitate a constituit una dintre principalele forme de castrare, deosebindu-se de castrarea clasică în toate formele posibile atunci prin faptul că permitea vizionarea unui spectacol mult gustat de seniorii vremii. Așa cum crucificarea, tragerea în țeapă, tăierea capului și expunerea lui, jupuitul pe viu, smulgerea membrelor, arderea pe rug sau sfîșierea de către animale, etc... au constituit spectacole tragice și sîngeroase, și extrem de gustate de privitori, spectacolul castrării umane -mai ales cînd era vorba despre o castrare colectivă- constituia un spectacol rar, deosebit și excitant, urmărit cu plăcere de către publicul vremii.
O banală castrare testiculară a unui sclav atrăgea o mulțime de privitori, care doreau să se delecteze cu urletele de groază ale celui castrat, cu implorările și zvîrcolirile lui, cu prinderea și aducerea lui la locul supliciului, cu tăierea propriu-zisă sau cu modul în care carnea rezultată era utilizată mai apoi de stăpîn (de cele mai multe ori ajungînd hrană pentru cîini). Privitorii lăudau sau ocărau bărbăția victimei, curajul sau lașitatea ei, îi aruncau vorbe disprețuitoare, întărîtau castratorii, flecăreau, bîrfeau, și mai ales puneau rămășaguri. Se paria pe cîte țipete va scoate victima, dacă va sîngera mult sau mai puțin, de cîte ori va tresălta înainte de tăiere, dacă i se vor scoate doar testiculele sau va fi emasculat total, ce cîine va mînca resturile, dacă va leșina sau nu...
Sclavul castrat însă nu trebuia să leșine, el trebuia să suporte în deplină conștiință de sine actul castrării, altfel spectacolul nu avea nici o savoare. De obicei, mai înainte i se prezentau și acuzațiile, dar acestea nu aveau nicio importanță, puteau fi atît reale cît și inventate, căci sclavul putea fi castrat și dintr-un capriciu al stăpînului său, sau numai din nevoia momentană de spectacol a acestuia.
Uneori, înainte de castrare, după ce era informat că urmează să fie castrat sclavul era lăsat intenționat să scape din legături și să fugă, recapturarea lui făcînd parte din spectacol și întărîtînd mulțimea spectatorilor și mai avan, crescînd și mai mult valoarea pariurilor. Ba poate că uneori sclavul era chiar înțeles cu stăpînul, care paria pe el, și deși sclavul era totuși castrat, acest sclav care-l făcea pe stăpîn să cîștige un pariu important primea mai tîrziu o funcție în administrația moșiei, ducînd mai apoi o viață mult mai tihnită decît restul fraților lui de suferință.
Nevoia de spectacol în marile civilizații era foarte mare iar sclavii erau principalele victime ale acestei nevoi. Chiar și cei mai miloși cetățeni ai unui imperiu știau că instinctele dominatoare ale rasei trebuiau menținute vii, și de aici această cerere de spectacole sîngeroase absolut necesare bunului mers al imperiului.
Însă prin CASTRARE FANTEZISTĂ/SPECTACULARĂ nu denumim aici banala castrare testiculară manuală sau mecanică realizată de castratori, ci acea castrare obținută prin procedee ieșite din comun, spectaculoase prin ele însele, nu doar prin faptul că un bărbat era emasculat. Metodele erau multe, și cum sclavii nu constituiau personaje demne de a fi menționate în cronici ori reprezentări picturale sau sculpturale, nu putem decît să ne imaginăm, pe baza puținelor elemente survenite pînă în zilele noastre, cam cum se petreceau lucrurile.
Astfel, se pare că o formă foarte mult gustată de castrare era cea realizată de animale, mai ales de către cîini. Pe atunci existau teribilii cîini de luptă (CÎINII RĂZBOIULUI, cum sînt denumiți astăzi), care atacau inamicii și de cele mai multe ori apucau oamenii sau și caii de organele genitale, slăbindu-i, oameni și cai devenind apoi o pradă ușoară pentru ceilalți luptători. Antrenamentul unor asemenea cîini luptători nu se putea face decît cu sclavi, și putem presupune că sclavii erau imobilizați cu mădularele la vedere și doar cu mîinile libere, iar cîinii îi atacau, sclavii trebuind să se apere doar cu un simplu baston, cîinii sfîrșind prin a înhăța și a rupe sexul acestor condamnați.
Dar în cazuri mai spectaculoase sexele puteau fi înhățate și mîncate de porci, bursuci, ori chiar lei, pantere, urși sau alte fiare carnivore sau omnivore. Pariurile abundau, ca și imprecațiile către zei, căci la antici orice putea fi obiectul unui pariu, și bunăvoința zeilor putea schimba soarta unui rămășag în orice moment.
Însă nu doar smulgerea sexului cu botul sau cu colții putea deveni spectacol. Chiar și banalele oi sau capre puteau castra sclavi, chiar dacă pare curios. Testiculele sclavilor puteau fi legate strîns cu o sîrmă tăioasă prinsă apoi de gîtul unui berbec sau țap în călduri sau mort de foame, care mai apoi era ademenit către o femelă sau niște iarbă proaspătă. Trăgînd cu furie ca să ajungă la ținta sa, animalul ajungea acolo retezînd mai devreme sau mai tîrziu testiculele nenorocitului.
O altfel de punere în scenă era lupta contra castrare. Doi sclavi ce urmau să fie castrați -sau mai mulți- se luptau între ei (de obicei cu pumnii și picioarele, pentru a nu se răni prea tare), iar învingătorul castra el însuși pe învins/învinși, el fiind cruțat.
Sau se făcea un concurs de tragere la țintă, cu arcul, sulița, securea sau un disc cu marginile tăioase. Testiculele sclavului, penisul sau chiar întregul aparat genital erau expuse în așa fel încît proiectilul tras razant să le reteze din zbor.
Ori: mai mulți sclavi destinați castrării trebuiau să treacă prin diverse probe de anduranță (alergare, cățărat, box, biciuire pînă la țipăt, înot, etc.) ,iar cel care ajungea pe primul loc era castrat normal, locul doi pierdea testiculele și penisul, iar cel de pe locul trei fiind castrat prin arderea pînă la calcinare a organului.
Fiind și mai lung, penisul putea fi secționat și cu dinții, cu o lovitură de bici, ori opărit cu apă clocotită și apoi tăiat.
De testiculele sau penisul strîns legate cu o sîrmă tăioasă se putea prinde o suliță care mai apoi era azvîrlită și se putea paria asupra distanței la care va ajunge aceasta cu carnea însîngerată agățată de ea.
Etc... Etc...
Aceste exerciții aveau rolul de a pregăti psihic luptătorii imperiului pentru eventualitatea unui război, mai ales pentru cele destinate jafului, căci ei trebuiau să se arate nemiloși cu duşmanii, și de multe ori să aplice pedepse rasial-demonstrative pentru a afirma superioritatea rasei imperiale. În acele timpuri mila nu-și avea rostul, iar cei slabi de inimă puteau deveni oricînd sclavi la rîndul lor sau cadavre. De aceea au existat la romani acele spectacole în care martirii creștini (care erau îndeobşte sclavi) au fost aruncați la fiarele sălbatice. Spectacolele de acest gen au fost interzise mai tîrziu, dar nu din considerente umanitare, cum s-ar crede, ci datorită faptului că, refuzînd să lupte și lăsîndu-se sfîșiați de fiare fără să reacționeze, creştinii ofereau un spectacol nedemn și neexcitant. Privitorii ar fi preferat să îi vadă pe creştini luptîndu-se cu fiarele, apărîndu-şi viața, ucigînd măcar unele dintre ele, înainte de a fi sfîrtecați. Dar mesajul pacifist transmis de moartea acelor martiri îi scîrbea.
Un alt prilej de practicare a castrării spectaculare au fost orgiile organizate de nobilii vremii. Periodic, nobilii bogați dădeau ospețe somptuoase, unde mîncarea, băutura, sexul și spectacolele distractive se desfășurau fără opreliști. Pe lîngă felurile care mai de care mai opulente de mîncare, băuturile cele mai alese, sclavele cele mai nurlii și tinerii sclavi cei mai atrăgători, mai erau prezentate și spectacole din cele mai diverse, aici fiind de fapt punctele forte ale petrecerii, căci mîncare, sex şi băutură putea oferi oricine! Erau prezentate numere de muzică, de dans, jonglerii, oratorie, îndemînare, istețime, frumusețe, etc.., la care participau atît mesenii, cît și sclavii prezenți sau servitori ai gazdei sau ai musafirilor. La cele mai decente orgii se puteau prezenta numere de dresaj cu animale, scenete comice realizate de actori profesioniști sau sclavi special pregătiți, vreo luptă între sclavi ori curiozități animale sau umane. Însă nu rare erau cazurile cînd, beți și plictisiți, musafirii cereau spectacole mult mai excitante, iar atunci putea fi vai de bieții sclavi care cădeau la sorți! Atunci se puteau practica inclusiv jocuri care sfîrșeau cu mutilarea sau chiar şi cu uciderea vreunui sclav sau a mai multora.
Sclavul care era desemnat pentru castrare la acea petrecere era ales dintre cei mai iubitori de viață, iar castrarea propriu-zisă era finalul unui șir de umilințe și torturi fizice și psihice perverse puse la cale de mințile înfierbîntate de alcool ale mesenilor. Căci sclavul trebuia să fie castrat în urlete, implorări și zbateri, iar în final leșinul sau bocetele lui să satisfacă orgoliul de ființe de rasă superioară al nobililor prezenți. Nobili care considerau că este atît de normal să iei viața unui sclav, încît erau în stare să spintece unul doar ca să vadă cîte picioare măsoară măruntaiele lui, sau să taie sexul altuia pentru a vedea din ce venă țîșnește mai mult sînge la castrare!
Se mai practicau și alte jocuri macabre, ce aminteau de sadomasochismul hard de azi: sclave și sclavi posedați sexual de cîni sau porci, ori chiar și de armăsari, sclavi sfîșiați de vii de cîini sau mistreți, sclavi arși de vii, trași în țeapă, crucificați, decapitați, spînzurați, etc... Ori cîte unul emasculat și forțat să-și mănînce propriul sex, fiert în fața tuturor.
În BDSM-ul zilelor noastre practicarea torturilor ucigașe este interzisă, deși există o categorie de practicanți care se delectează cu imagini ale unor asemenea ucideri, sau cu povești de acest gen. De asemenea, chiar dacă castrarea este oarecum tolerată (în sensul că nu se pune sub urmărire un castrator/oare decît în cazul unei plîngeri prealabile, de obicei) , aceste operații nu pot avea loc decît în cadru strict consensual, și fără a se pune în pericol viața și sănătatea sclavului.
Însă și astăzi mai este loc de castrări fanteziste, chiar dacă nu cu procedee atît de diverse și de periculoase ca în trecut. Castrarea reală cu o ghilotină specială poate constitui punctul forte al unui spectacol BDSM de angajare a unui sclav-servitor. Sau chiar forțarea lui la autocastrare (voi prezenta cîteva procedee într-o lucrare specială). Ca și emasculartea de către un cîine flămînd (foarte umilitoare!). Sau emascularea sclavului în vreme ce acesta cîntă sau recită poezii. Dar mai ales emascularea în urma unui concurs de anduranță, la care premiul să fie chiar... emascularea.
Voi prezenta deci, în acea lucrare specială o mulțime de idei prin care spectacolul castrării va deveni un spectacol memorabil, dar și metodele de evitare a răspunderii penale pentru cele care ar dori să le practice .
Oricum însă, castrarea fantezistă rămîne cea mai spectaculoasă și de dorit castrare BDSM, atît pentru Stăpîne, cît și pentru sclavii care doresc așa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu