CASTRAREA ȘI EMASCULAREA DE-A LUNGUL TIMPULUI (I)

ÎN NATURA SĂLBATICĂ

În sălbăticie, castrarea nu este o practică des întîlnită, este cu totul întîmplătoare și se datorează fie vreunui accident natural, fie luptelor duse de masculi pentru posedarea femelelor, fie acțiunii -de obicei neintenționate- a omului.
  Cazurile de castrare accidentală sînt totuși foarte rare. În timpul fugii din calea unei primejdii naturale (foc, viitură, furtună, cădere de pietre, etc...) masculul poate să-și agațe testiculele sau penisul în vreun ciot ascuțit sau piatră tăioasă iar acestea pot fi secționate -de exemplu. Sau masculul în chestiune cade în timpul retragerii din fața primejdiei, și alt animal din turmă îi secționează organul cu copita sau cornul, fără să vrea. Ori crocodilul sau rechinul ce atacă masculul ce se adapă reușeștesă-i smulgă acestuia doar organele virile. Un lup sau un tigru doboară un mascul de antilopă și începe să-i mănînce testiculele, fiind însă forțat să se retragă la un moment dat, iar masculul doborît -care nu e încă mort- își revine și fuge. etc...etc...
  Asemenea cazuri sînt foarte rare, deși se maiși întîmplă. Mai des întîlnite sînt castrările realizate de masculi concurenți, care se luptă pentru a poseda femelele grupului, în timpul perioadelor de rut. De multe ori, masculii care se luptă cu masculii din aceeași specie încearcă să-și scoată adversarii definitiv din joc prin castrare, străduindu-se să distrugă aparatul genital al celorlalți prin lovituri, mușcături sau secționare cu ghearele sau cu coarnele . Caii sălbatici sau masculii cămilelor se lovesc puternic cu copitele sau încearcă să-și smulgă unul altuia testiculele cu dinții. Simpaticii și aparent inofensivii iepuri luptă de multe ori pînă la castrare, cu ghearele și incisivii lor deosebit de ascuțiți. Lupii  și șacalii încearcă deseori să își castreze adversarul mascul cu colții. Șobolanii, la fel.
  Lupta pentru perpetuarea speciei este deseori extrem de dură în natura sălbatică, și regula cere ca doar exemplarele foarte puternice, sănătoase și descurcărețe să aibă dreptul la posedarea femelelor și la perpetuarea speciei. Ironia sorții poate să facă în așa fel încît amîndoi masculii implicați în lupta pentru fecundare să se aleagă cu testiculele rupte sau zdrobite, ori cu penisul rupt, iar femelele să fie nevoite să își caute satisfacția în altă parte. :)
  Oricum, la animalele sălbatice masculii castrați sînt în mod obligatoriu condamnați la moarte. Devenind prea grași și greoi datorită lipsei de testosteron, acești masculi devin o pradă ușoară pentru carnivore sau pentru om.

ANIMALELE DOMESTICE

  Nu se știe cu exactitate cînd a apărut castrarea animalelor realizată de om în mod conștient, dar se poate lesne presupune. Probabil mai întîi omul primitiv a observat că masculii castrați erau mai ușor de prins și acceptau captivitatea cu mult mai mare ușurință. Astfel, animalul captiv putea constitui o rezervă sigură de carne pentru perioadele de frig sau de secetă, cînd vînatul se reduce semnificativ și spectrul foametei poate să apară la orizont. Mai tîrziu omul a observat ca masculii anumitor specii, în urma castrării, pot fi utilizați ca animale de povară și transport, și a început să castreze special masculi tineri din speciile respective, ce se pretau cu ușuriță astfel la domesticire.. Nu era însă obligatorie castrarea animalelor destinate transportului: caii, cămiloii și cîinii  masculi trăgeau la ham cu mai multă sîrguință dacă aveau ouăle la locul lor. Doar bivolii și taurii erau castrați obligatoriu.
  Primele castrări realizate de om erau probabil foarte grosolan realizate, și multe animale mureau datorită infecțiilor sau pierderii masive de sînge. De asemenea, aceste operații trebuie să fi fost realizate după metode rituale, iar testiculele respective arse pe altare sau consumate în cadrul unor ceremonii magice specifice. Mai tîrziu, caracterul magic al acestui gen de operații s-a estompat, și odată cu dezvoltarea agriculturii specializate castrarea animalelor a devenit o banală operație agricolă realizată de scopitori profesioniști recunoscuți.

CASTRAREA UMANĂ

Castrarea umană specializată se pare că a apărut cam în același timp cu castrarea animală, deși dovezi scrise nu avem. Se pare că la început era vorba de un ritual de deposedare rituală de putere virilă aplicată prizonierilor, mai ales la triburile de canibali. Războinicii căzuți prizonieri erau mai întîi castrați sau chiar emasculați total, iar testiculele și uneori și penisurile lor erau consumate în cadrul ceremoniilor de triumf ale învingătorilor. Se credea că prin consumarea testiculelor unui războinic viteaz virilitatea și vitejia acestuia trec în proprietatea învingătorului. Inima era consumată în același scop, iar mai apoi toată carnea putea fi mîncată și de restul tribului. Acest gen de castrare ritual nu era de fapt o castrare în sine, căci era urmată obligatoriu de ucidere, și deci își pierdea caracterul umilitor-punitiv.
 Dacă se întîmpla totuși ca vreun asemenea prizonier castrat să scape totuși cu viață și să fugă, el era oricum condamnat la ostracizare, căci nemaifiind bărbat nu putea fi nici războinic, nici măcar femeie în cadrul grupului. La primitivi rolurile sexelor erau foarte bine definite, iar bărbații tribului trebuiau obligatoriu să fie buni luptători, buni vînători și soți virili, potenți și fertili.

SCLAVII

 Apariția sclavilor coincide practic cu apariția castrării ca mijloc de aducere la supunere. În timpul vînătorilor sau luptelor dintre triburile rivale, unii războinici primitivi erau castrați accidental, iar ceilalți membri ai tribului observau că aceștia își pierdeau de obicei odată cu virilitatea și vitejia, devenind mai greoi în mișcări, mai înclinați spre meditație, mai puțin capabili să se apere. Acest lucru a stat la apariția obiceiului de a castra prizonierii capturați, sau de a-i menține docili cu ajutorul amenințării cu castrarea.

 În epoca primitivă, castrarea putea fi utilizată în mai multe scopuri:

-Bărbații unui trib rival erau capturați și castrați, devenind sclavi, iar femeile acestora deveneau soții sau chiar și sclave -mai rar- ale învingătorilor. În acest caz castrarea avea atît rolul de marcare a superiorității învingătorilor, cît și de a cuceri definitiv teritoriul deținut pînă atunci de tribul concurent.

-Conducătorii și preoții tribului capturat erau castrați de către învingători pentru ca tribul învins să accepte conducători impuși de învingători și să le plătească tribut acestora din urmă. Această castrare limitată avea scop să înspăimînte și să marcheze superioritatea cuceritorilor și dreptul de a fi serviți de învinși, -dar și de înlăturare a pericolului ca foștii șefi să se răscoale și să revină la putere.

-Tinerii unui trib erau supuși la anumite probe, înainte de a putea primi titlul oficial de bărbați și războinici. Trebuiau să treacă prin anumite probe de anduranță, dexteritate , forță și ingeniozitate, trebuiau să reziste la durere, să realizeze arme și să vîneze cu ele, să doarmă în pădure printre animalele sălbatice, să dezlege șarade, să cînte cîntece de vitejie, să se cațere pe stînci abrupte sau în copaci înalți, să utilizeze bine armele specifice tribului, etc... Cei care nu reușeau aceste probe mai mulți ani la rînd, erau fie alungați sau izolați, fie uciși, iar uneori chiar castrați. Aici avem de-a face cu o selecție naturală a celor mai puternici și descurcăreți indivizi ai clanului, și eliminarea prin castrare a celor slabi și fricoși, ce nu trebuiau să producă și alți indivizi tarați ca și ei.

-Bărbații din unele triburi aflate în zone foarte slab productive (deșerturi, munți, ghețuri, păduri cu animale puține, insule suprapopulate,etc.) ,pentru a nu crește prea mult populația și consumul, erau castrați după ce produceau un anumit număr de copii sau treceau de o anumită vîrstă.

Aici avem de-a face cu o castrare cutumială, liber-consimțită, practicată pentru a împiedica suprapopularea.

-Indivizii considerați demni să devină șamani sau preoți ai tribului erau castrați sau se automutilau. Castrarea acestora se realiza deci în scop inițiatic sacerdotal.

-Mai puteau fi castrați membri ai tribului ce comiteau delicte, profanatorii, cei care erau bănuiți că au adus blesteme sau molime asupra tribului, cei necredincioși soțiilor, sau chiar orice bărbat străin care pătrundea întîmplător pe teritoriul acestuia.

Oricum, în comuna primitivă rolul castrării era fie aproape exclusivpunitiv sau de afirmare a superiorității, fie de inițiere sacerdotală sau de limitare a suprapopulării, ori de oprire de răspîndire a genelor tarate.